Încerc să fac film aşa cum, mai demult, făceam muzică
- interviu cu regizorul Adrian SITARU -
Cel de-al doilea film al său, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, este cel mai aşteptat titlu românesc din 2011. Adrian Sitaru a debutat în lungmetraj cu Pescuit sportiv (2009) şi este autorul mai multor scurtmetraje de succes: Valuri (2007), Colivia şi Lord (2010).
După lungmetrajul dvs. de debut, Pescuit sportiv, şi după scurtmetrajul Valuri, aţi avut multe proiecte. În primul rînd, aş vrea să vorbim despre cele două scurtmetraje senzaţionale, Colivia şi Lord, care au călătorit la multe festivaluri şi au avut parte de multe premii. Le-aţi făcut în acelaşi timp? Aţi avut poveştile mai demult? De ce aţi ales să spuneţi două poveşti scurte şi nu v-aţi apucat imediat de un al doilea lungmetraj?
În 2007 mă apucasem de scris al doilea lungmetraj, numit Domestic şi care era format, mai mult sau mai puţin, şi din poveştile astea. Între timp, al doilea lungmetraj a devenit Din dragoste cu cele mai bune intenţii, de care m-am apucat tot în 2007 şi abia anul ăsta l-am filmat. Avînd povestirile din Domestic, m-am gîndit că, dacă tot stau şi n-am bani de filme lungi, de ce să nu fac unele scurte. Aşa că am aplicat cu Lord şi Colivia la CNC. N-am luat din prima, la Colivia de abia a treia oară, dar am primit bani, pînă la urmă, şi le-am făcut. Le-am filmat în acelaşi timp, căci banii au fost foarte puţini, aşa că le-am comasat în 9 zile de producţie, legate, aceeaşi locaţie etc. Asta a făcut ca totul să devină ceva mai economicos. Iar Domestic va fi, sper, al treilea lungmetraj pe care încerc să-l filmez în toamna viitoare.
Descoperirea dvs. din Valuri, Sergiu Costache, apare şi în Lord. De asemenea, Titieni, care îl interpretează pe soţul din Pescuit…, face un rol nuanţat în Colivia. Vă ataşaţi de actorii cu care aţi lucrat?
Cred că toţi regizorii se ataşează cumva de actorii cu care lucrează, de fapt personajul din Lord şi Titieni, cu familia lui, din Colivia sînt aceleaşi personaje din Valuri, cu aceleaşi caracteristici. Familia din Colivia apare ca poveste secundară în Valuri.
Apropo, Costache a intrat la actorie?
Da, este la actorie, foarte bine văzut de profesori şi, dacă nu mă înşel, termină anul acesta.
În Valuri era vorba despre frustrările unui soţ care, aflat la mare cu soţia şi copilul, flirtează cu o blondă şi ajunge să comită o crimă (femeia se îneacă). În Pescuit sportiv un cuplu loveşte o femeie cu maşina şi, dacă aceasta nu s-ar fi trezit, ar fi abandonat-o. În noul dvs. film, mai sînt personaje care nu reuşesc să-şi asume vinovăţia?
În Valuri nu se comite o crimă, zic eu. Bărbatul asistă la un posibil înec şi nu face nimic. Nu anunţă pe nimeni, deci fuge de orice responsabilitate. Asta era ideea mea, ca şi în Pescuit sportiv. Este şi în noul film această temă a responsabilităţii şi a vinovăţiei, dar cred că din alt punct de vedere. Şi anume că, uneori, ne facem vinovaţi încercînd să facem bine. Sîntem responsabili de greşeli de care nu ne dăm seama şi asta din dragoste cu cele mai bune intenţii.
Despre ce e, de fapt, Din dragoste…?
Despre comportamentul prostesc pe care majoritatea dintre noi nu-l putem evita atunci cînd cel drag se îmbolnăveşte. Despre apariţia comportamentului iraţional în asemenea situaţii, şi asta pentru că un comportament raţional devine imposibil din cauza fricii ancestrale de moarte şi a pierderii celor dragi. În ce fază sînteţi cu filmul Din dragoste cu cele mai bune intenţii şi cînd intenţionaţi să-l lansaţi? A rămas aceeaşi poveste autobiografică? Sînt în montaj şi cer feedback-uri ca să-l finalizăm. În ianuarie începem postproducţia. Cu lansarea e prea devreme să afirm ceva, lansarea e oricum legată de o întreagă strategie a producătorului şi vînzătorului, care ţine şi de festivaluri. Aşa că, cel mai bine poate să răspundă producătorul la această întrebare. A rămas aceeaşi poveste autobiografică şi mă raportez greu la film, căci sînt foarte subiectiv şi cumva orb în a-i vedea calităţile sau defectele.
Ale cui păreri contează în luarea ultimelor decizii?
În ultimă instanţă, contează părerea mea sau, mai degrabă aş zice, instinctul meu. Decizia este a mea. Pînă atunci însă, ascult cu atenţie părerile unor oameni în al căror gust, bun-simţ şi sinceritate cred.
Aţi avut un scenariu, aţi improvizat? Sînt actori cunoscuţi sau aduceţi feţe noi? În cîte personaje e filmul?
Am avut scenariu, sînt actori mulţi şi aş zice că sînt mai degrabă mai puţin cunoscuţi. E un personaj principal, iar pe lîngă el roieşte o pleiadă de personaje mai mult sau mai puţin secundare. În jur de 30.
De ce v-a fost cel mai teamă cînd v-aţi hotărît să faceţi un film cu o poveste pe care aţi trăit-o?
De propria subiectivitate în a alege ce este bun pentru poveste şi ce nu. Chiar dacă unele detalii din realitate sînt foarte spumoase şi interesante, într-o poveste, uneori, nu-şi mai găsesc locul, sînt inutile sau repetitive. Sau, şi mai rău, nu rezonează cu temele despre care vrei să vorbeşti. Mi-a fost destul de greu să discern între aceste amănunte.
V-a ajutat filmul? Aţi înţeles mai mult, aţi aflat ceva despre dvs.?
Da, bineînţeles, ca orice film anterior făcut. În cazul ăsta poate mai puţin filmul în sine, cît scrisul la scenariu. Interesant este că am descoperit lucruri noi despre mine filmînd, însă tot raportat la scenariu. Adică erau cuvinte la care nu m-am gîndit cînd le-am scris de ce le-am ales, iar cînd actorul le schimba sau le uita, îmi dădeam seama ce important este exact acel cuvînt. Încercînd să-i explic că mă deranjează, îmi dădeam seama şi de ce mă deranjează. Cînd realizam asta, aflam implicit ceva şi despre mine.
Aţi filmat tot digital sau pe peliculă?
Am filmat pe digital, dar, pe cameră RED, un format incomparabil superior miniDV-ului de la Pescuit sportiv. Cu modelul acesta de cameră au început să se filmeze chiar şi filme americane, dacă nu mă înşel, cel cu Nicolas Cage filmat în România a fost tot pe tipul ăsta de cameră.
Aţi găsit mai uşor bani pentru acest proiect? V-au ajutat experienţa şi premiile?
Sincer, nu am găsit bani deloc uşor, eu speram să-l filmez în 2009. Banii pentru genul ăsta de film se găsesc tot mai greu, mai ales că în anii ăştia trecem şi printr-o criză la nivel mondial. Aşa că pot spune că nu m-au ajutat prea mult nici experienţa, nici premiile. Mai degrabă m-a ajutat Ada Solomon cu talentul ei de producătoare, căci a ştiut cum să strîngă banii şi cum să prezinte proiectul.
Despre Pescuit… ziceaţi că l-aţi făcut pe genunchi, în zece zile. Acum cum a fost?
A fost făcut pe îndelete, în 22 de zile, cu tot ce mi-am dorit. Deci în condiţii profesionale şi dacă ceva a ieşit rău e din cauza mea, căci nu am simţit că am făcut compromisuri autoimpuse, cum a trebuit să fac la Pescuit sportiv. De ce regizor român vă simţiţi cel mai apropiat? Dar străin? Eu nu pot face asemenea estimări. Adică e clar că toţi sîntem influenţaţi de diverse filme şi, implicit, regizori, dar a fi apropiat de cineva implică o doză de subiectivitate în care astăzi poate fi cutare, mîine poate să nu mai fie şi, deci, nu cred că are relevanţă. Poate că cel mai bine ar fi să te simţi cel mai apropiat de tine însuţi…
Cum a fost experienţa recentă de regizor de serial de televiziune? Mă gîndesc la În derivă, serialul produs de HBO România.
O experienţă foarte bună, căci s-a lucrat aproape ca la film: aceleaşi condiţii, echipă, standarde din partea producătorilor, ceea ce este inedit în România, ba chiar şi în unele ţări europene occidentale. Altfel, serial de televiziune am mai făcut, nu era ceva nou pentru mine.
Ce fel de regizor sînteţi? Care sînt lucrurile care contează cel mai mult pentru dvs.?
Nu ştiu ce fel de regizor sînt, sper că unul bunicel, dar asta doar timpul o va confirma. Contează să fac ceea ce-mi place, ceea ce mă frămîntă şi să lucrez cu oameni pasionaţi de film şi de poveştile mele.
V-aţi schimbat în vreun fel în aceşti ani? Lucraţi altfel, vă enervaţi mai uşor?
Cu siguranţă m-am schimbat, dar cred că m-aş fi schimbat şi dacă stăteam doar în pat şi dormeam toată ziua. Lucrez într-adevăr altfel, dar nu mă enervez uşor. Dimpotrivă, sînt foarte relaxat şi par aproape distrat la filmare, deşi nu sînt. Dar am o doză de siguranţă şi de relaxare, care cred că mi-e benefică, căci mă face să nu lucrez încrîncenat şi tensionat. Încerc să fac film aşa cum, mai demult, făceam muzică. Iar muzica se face cu multă plăcere şi cu zîmbetul pe buze, pe cît se poate. Fără ca asta să însemne superficial. Şi nici nu înseamnă că nu mă enervez…
a consemnat Ana Maria SANDU
