În safari la Idomeni

Autorităţile elene au început evacuarea taberei de refugiaţi de la Idomeni. Situată în apropierea frontierei cu Macedonia, această tabără improvizată găzduieşte în jur de 8500 de refugiaţi rămaşi blocaţi aici după închiderea aşa-numitei „rute balcanice“, care i-ar fi dus spre Europa Occidentală, destinaţia lor iniţială. Majoritatea sînt sirieni şi irakieni, însă printre ei sînt şi oameni de alte naţionalităţi, mai ales din Magreb, dar şi iranieni şi afgani. Aceştia din urmă nu se califică pentru relocare în Europa – ei vor trebui să urmeze procedurile obişnuite de solicitare de azil sau vor fi expulzaţi.

Organizaţiile umanitare prezente în tabăra de la Idomeni acuză de multă vreme condiţiile inumane de la faţa locului: îngrijirea medicală şi igiena, dar şi condiţiile de locuire, supraaglomerarea şi alimentaţia. La asta se adaugă tensiuni frecvente cu forţele de ordine, cu oamenii locului şi cu grănicerii macedoneni (luna trecută, un grup masiv de refugiaţi a încercat să spargă blocada, iar autorităţile macedonene au făcut uz de forţă: peste 200 de oameni au fost răniţi în ambuscadă, în urma folosirii gazelor lacrimogene şi a armelor cu gloanţe de cauciuc). Decizia de evacuare a acestei tabere vine pe fondul lentorii cu care Uniunea Europeană pune în aplicare procedurile de relocare a refugiaţilor staţionaţi în Grecia. Dar şi autorităţile elene sînt depăşite: numărul mare al refugiaţilor îngreunează trierea lor, pentru că nu toţi se califică pentru relocare. Criza umanitară e o urgenţă; criza administrativă, birocratică înrăutăţeşte situaţia. Misiunea acum e să transfere cea mai mare parte a refugiaţilor de la Idomeni în centrele de primire de la Salonic. Dar şi aceasta va fi, cel mai probabil, tot o staţie intermediară: de acolo, ei vor fi trimişi în centrele de refugiaţi pregătite de Turcia, în urma acordului cu Uniunea Europeană. Şi acest acord întîrzie să producă efecte.

Taberele de refugiaţi au devenit, între timp, şi o atracţie turistică, relatează Frankfurter Allgemeine Zeitung într-un reportaj bine documentat, care se întinde pe aproape o pagină întreagă de ziar. O atracţie turistică macabră, pentru oameni curioşi sau dornici să imortalizeze în fotografii mizeria celorlalţi. Printre corturi şi locuinţe improvizate, printre bagaje şi gunoaie, printre containere cu ajutoare şi vehicule ale autorităţilor se strecoară tot felul de jurnalişti care stau la pîndă şi aşteaptă momentul potrivit pentru a apăsa declanşatorul. De regulă, sînt tineri absolvenţi de jurnalism sau freelanceri în căutarea unui scop. Cu toţii speră să găsească un cadru sugestiv, o imagine „tare“, o fotografie pe care să se bată apoi ziarele ori televiziunile. Vin în tabăra de refugiaţi ca la un safari, ca la o vînătoare. Sînt aceiaşi care ar da orice să ajungă primii la faţa locului, imediat după un cutremur devastator, după un accident de avion sau după un atentat. Şi, în numele misiunii publice de a informa, uită şi de reguli, şi de bun-simţ. Vînd mizerie, trăiesc pe seama nefericirii altora, sugerează Antje Stahl în articolul ei intitulat „Lagărul de refugiaţi ca atracţie: Open Air la Idomeni“. Uneori, chiar şi voluntari ai organizaţiilor umanitare de pe teren sînt, de fapt, tot un soi de turişti. Îşi fac treaba mai bine sau mai puţin bine, după caz; dar sînt destui care s-au dus acolo mai degrabă din spirit de aventură decît din altruism: le place să meargă în locuri „exotice“, să simtă adrenalina, să facă şi să vadă lucruri ieşite din comun. Cred că înţeleg ce se întîmplă în jurul lor, dar de fapt preiau frînturi de informaţii pe care le suprapun peste propriile prejudecăţi şi au doar o perspectivă superficială asupra situaţiei. Cu toţii spun că au intenţii bune. Fără să discrediteze eforturile autentice ale organizaţiilor neguvernamentale din tabăra de la Idomeni, ziarul german atrage atenţia asupra relatărilor iresponsabile şi mai ales asupra voyerismului consumatorilor de presă occidentali care îşi doresc aceste imagini.