Hervé Le Tellier, laureatul Premiului Goncourt ediția 2020, deschide cea de-a X-a ediție a FILTM

16 octombrie 2021
Hervé Le Tellier, laureatul Premiului Goncourt ediția 2020, deschide cea de a X a ediție a FILTM jpeg

La finalul acestei luni debutează cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), cel mai important eveniment literar din Vestul țării. O nouă ediție pe care organizatorii s-au ambiționat să o pregătească în format fizic, cu participarea unui număr limitat de persoane în public și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare în ceea ce privește prevenirea răspîndirii infecției cu COVID-19.

Timp de trei zile, de miercuri, 27 octombrie, pînă vineri, 29 octombrie, în fiecare seară începînd cu ora 18:00, iubitorii de literatură din Timișoara sînt așteptați în Sala Barocă a Muzeului de Artă, pentru a lua parte la o serie de lecturi publice și dezbateri susținute de nume importante ale literaturii contemporane. Hervé Le Tellier – laureatul Premiului Goncourt ediția 2020, András Forgách – prozator și dramaturg, una dintre cele mai influente figuri ale lumii culturale maghiare de astăzi, alături de scriitori români cunoscuți precum Petre Cimpoeșu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Magda Cîrneci, Simona Popescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru și Romulus Bucur se află pe lista invitaților din acest an ai FILTM.

„Ajuns la a X-a ediție, festivalul va fi pentru trei zile o arie protejată – nu doar simbolic – de pandemie. Întîlnirile cu scriitori de primă mărime, cu lecturile lor, cu discuțiile și schimburile de idei ne vor decupla de la alarme și griji și ne vor duce acasă. Dar nu între pereții unde ne petrecem o bună parte din vieți, ci într-un loc fără granițe, distanțe, pașapoarte, certificate, un loc în care sîntem, totodată, gazde și oaspeți. Fiindcă singurul acasă adevărat e în noi, în forța cu care ne putem imagina orice. Împreună cu cei care, asemenea nouă, cred în frumusețea și puterea cuvintelor, vom sta sub același acoperiș al literaturii și vom avea parte de un eveniment de... zece: FILTM”, a declarat Robert Șerban, președintele Festivalului.   

La fel ca și în anii anteriori, și serile celei de-a X-a ediții sînt legate semantic de o temă. După Țară, țară de adopție (2019) și Granițe. Evadări, refugii, regăsiri (2020), anul 2021 le propune iubitorilor de literatură din Timișoara ca fir roșu tema Acasă, semn al reîntoarcerii la o normalitate necesară, la formula întîlnirilor față în față, calde și umanizate cu literatura și cei care o scriu. Acasă înseamnă însă și istoria unui loc, a unei familii sau a unui popor, la fel cum acasă poate fi și biografia unui personaj, loc în care acesta se legitimează ca ființă umană. Acasă înseamnă identitate și loc de reculegere, înseamnă corp și iluzia comunicării cu cei care locuiesc alături de noi sub acoperișul aceleiași familii. Acasă, ca pretext pentru dialoguri despre identitate și mix identitar în orașul în care multiculturalitatea înseamnă pur și simplu acasă.

PROGRAM:

Miercuri, 27 octombrie

Tema serii: Literatura mileniului III: joc serios, formule comerciale și gustul public

Hervé Le Tellier în dialog cu Mirela Nagîț

Dat fiind că proza contemporană pare a fi din ce în ce mai aservită marilor circuite comerciale și, implicit, unor teme „vandabile”, cît își mai poate permite un prozator să practice „jocul gratuit” al literaturii, unul aflat în permanent dialog cu literatura trecutului și cu cea „potențială”? Cum poate fenta acest scriitor apărarea echipei redutabile a gustului public?  

Joi, 28 octombrie

Tema serii: Apartenență generațională și individualitate poetică

Lecturi publice și dezbateri, cu participarea scriitorilor: Magda Cîrneci, Simona Popescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Romulus Bucur / Moderator: Cosmin Ciotloș

Este apartenența la o generație poetică o trăsătură a tinereții? Cînd și cum are loc desprinderea, cum începe procesul de „individuare” poetică și ce rol joacă politicul și socialul în formularea trăsăturilor comune și în păstrarea coeziunii în cadrul unor grupări literare?

Vineri, 29 octombrie

Tema serii: Politica literaturii și poetica intimității

Lecturi publice și dezbateri, cu participarea scriitorilor: András Forgách, Petru Cimpoeșu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa / Moderatoare: Magda Grădinaru

Poate literatura „politică” să joace rolul unei soluții revelatoare pentru fotografiile trecutului sau este pur și simplu parte a unui ritual de exorcizare? Cum se produce acroșajul dintre Istorie și istoria personală, acolo unde politica se transformă în poetică? Cum poți livra istoria personală ca fiind parte din istoria unei societăți sau a unei comunități? De ce ne încăpățînăm să scormonim trecutul, cînd o parte majoră a publicului cititor nu este interesat de acesta sau de eventualele „revelații” aduse de literatura aceasta?

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara găzduiește în programul său și o expoziție multimedia inedită semnată de artistul media și regizorul de filme independente Péter Forgács, fratele scriitorului András Forgách. În această expoziţie artistul a lucrat cu propriile amintiri: a prelucrat arhiva care dezvăluie povestea unei familii, în centrul ei aflîndu-se figura mamei. Instalaţia lui Péter Forgács împreună cu romanul Dosarele mamei mele, cartea din care András Forgách va citi la FILTM, constituie cronologia unei perioade de un deceniu, care redă, prin reorganizarea arhivei private, modul în care practicile autoritare din epoca lui Kádár au definit viaţa cotidiană. Expoziţia, găzduită la etajul al doilea al Muzeului de Artă din Timișoara, va fi deschisă în perioada 15-31 octombrie 2021.

Important: Accesul la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se va face exclusiv prin prezentarea certificatului digital european COVID-19 sau a unui test PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului. Rezervarea locurilor se face în scris, printr-un e-mail trimis la filtm@ladouabufnite.ro. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris.  

***

Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM) a fost inițiat în toamna anului 2012, ca un proiect care îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă” şi să redefinească pe harta literară a României, dar şi pe cea europeană, identitatea oraşului Timişoara. Echipa de organizare îi reunește pe: Robert Șerban, Oana Boca Stănescu, Ioana Gruenwald, Oana Doboși și Raluca Selejan.

Organizatori: Asociația Culturală La Două Bufnițe și Headsome Communication

Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar general al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara şi al Consiliului Local Timișoara. Proiectul este realizat și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Ministerului Culturii. 

Parteneri: Muzeul Național de Artă Timișoara, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Liszt București, ArtEncounters, Fundația Triade, Editura Pandora M, Anansi. World Fiction, Editura Polirom, Editura Tracus Arte, Uniunea Scriitorilor - Filiala Timișoara

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, TVR Timișoara, Scena9, LaPunkt, SpotMedia, IqAds, Observator Cultural, Filme. Cărți, Revista Familia, LiterNet, Agenția de carte, BookHub, Suplimentul de cultură, Ceașca de cultură, Banatul Azi, Timpolis, Puterea a Cincea, Știri de Timișoara, West City Radio

Sponsor principal: Continental Anvelope Timișoara

Sponsori: Restaurant Casa Bunicii, Enoteca de Savoya

Site oficial: www.filtm.ro

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

irina fodor si richard
Irina Fodor, printre invitații de seamă la petrecerea fabuloasă a lui Richard Abou Zaki, în Italia
Irina Fodor s-a numărat printre invitații aleși pe sprânceană de chef Richard Abou Zaki pentru petrecerea organizată cu ocazia împlinirii vârstei de 30 de ani. Aniversarea are loc în Italia, într-un cadru spectaculos, iar evenimentul reunește mai multe nume cunoscute din lumea gastronomiei și a tele
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat în funcția de premier pe Siegfried Mureșan. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Pe cine va desemna preşedintele Nicușor Dan ca viitor prim-ministru?
Mâine este ziua în care România trebuie să aibă un candidat la funcţia de premier cu şanse mari în parlament.
sos de roșii
Cum se prepară sosul de roșii pentru iarnă. Metoda italienilor pentru „aurul roșu” care păstrează gustul verii
Sezonul de toamnă aduce în prim-plan pregătirea cămării și a conservelor tradiționale pentru sezonul rece. Dincolo de dulcețuri, gemuri sau clasicul bulion, sosul de roșii pasate reprezintă baza versatilă pentru numeroase preparate culinare, de la paste și fripturi până la supe sau garnituri.
image png
christa pike dailymail jpg
Femeia din SUA condamnată la moarte care a supraviețuit injecției letale „s-ar putea să nu-și revină complet”
Christa Pike, deținută condamnată la moarte în SUA, rămâne internată și în stare critică după ce a supraviețuit unei execuții prin injecție letală. Avocatul său, Stephen Ferrell, spune că femeia nu și-a recăpătat cunoștința și că este posibil să nu se recupereze complet.
catalin enceanu, fiica si sotia lui
Constantin Enceanu, mărturisire dureroasă despre fiica sa și regula impusă soției: „Mă despart de tine”
Constantin Enceanu și-a câștigat locul în rândul interpreților de muzică populară renumiți, însă succesul pe scenă a venit și cu sacrificii importante. Invitat în emisiunea „Furnicuțele”, artistul și-a deschis sufletul și a vorbit despre unul dintre cele mai mari regrete ale sale, legat chiar de fii
banner vica blochina png
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Vica Blochina trece printr-o situație neplăcută în timp ce își renovează apartamentul. Vedeta a povestit în mediul online că echipa de muncitori pe care ar fi primit-o drept recomandare din partea unui prieten i-ar fi creat mai multe probleme și susține că aceștia ar fi plecat cu bani și bunuri din
Bratianu batran png
Ion C. Brătianu, povestea revoluționarului care a devenit cel mai longeviv prim-ministru al României. A complotat împotriva lui Napoleon al III-lea și a scăpat din două tentative de asasinat
Ion C. Brătianu, de la a cărui naștere s-au împlinit 205 ani, a fost implicat în toate evenimentele istorice care au dus la crearea unei țări independente și întregi: la Revoluția din 1848, dar și la Unirea Principatelor şi la obținerea independenței de stat a României.
Ian  jpg
Trapperul Ian, reținut pentru 24 de ore după incidentul de la Arenele Romane. Artistul s-a ales cu dosar penal
Scandalul provocat pe scena muzicală urbană capătă o turnură juridică severă pentru trapperul Ian. În urma valului masiv de revoltă declanșat în spațiul public, artistul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii bucureșteni și amendat contravențional,