Hallmark

Numiţi-l escapism sau gust îndoielnic sau paseism nostalgic, nu contează, nu mă voi simţi insultată. Ori de cîte ori cultul brutalităţii tîmpe, al scabrosului, al vulgarităţii, al tembelismului devine insuportabil (aşadar, foarte frecvent), nu închid, ca alţii, televizorul, pentru a mă feri de agresiunea emisiunilor cu vedete-instant şi a filmelor cu bum-bum, pac-pac şi trosc: trec pe Hallmark. Pentru americani, Hallmark este, de aproape o sută de ani (din 1910), numele felicitărilor de-a gata pentru orice ocazie imaginabilă - a opta aniversare a nepoţelului de frate, achiziţionarea unui automobil marca X, tipul Y, convalescenţa după bronhopneumonie, situarea pe locul 3 în competiţia locală de popice. Simţind la un moment dat nevoia unui instrument de publicitate propriu, fabrica de ilustrate s-a dotat cu un studio de filme de televiziune. Canalul care le difuzează în Statele Unite le presară cu reclame Hallmark. La noi ajung numai filmele. Filme care-şi propun să spună o poveste (pentru că "nu există om căruia să nu-i placă o poveste bine spusă") şi ţin să se adreseze "întregii familii". Fabuloase filme-basm (Alice în Ţara Minunilor, Cenuşăreasa, Jason), ecranizări care "actualizează" capodopere, nealterîndu-le, dar populîndu-le cu oameni ca noi (Hamlet), dar, cel mai adesea, filme în care se trăieşte normal, în care oamenii au probleme obişnuite chiar şi atunci cînd trec prin crize neobişnuite, filme cu copii, bătrîni, amanţi, neveste de pretutindeni şi din totdeauna, seriale poliţiste în care enigmele sînt jocuri de puzzle rezolvate nu de supraoameni, ci de detectivi, judecători, avocaţi, inteligenţi, dar prinşi ei înşişi în situaţii existenţiale cu mult mai interesante decît intriga propriu-zisă, îmi confirmă mereu credinţa că încă mai este viaţă şi dincolo de alienare, dincolo de anomie şi chiar dincolo de penibilele prestaţii ale pseudo-politicienilor, ale becali-diaconeştilor şi ale cocotelor cîntătoare. Şi că nu toate valorile civilizaţiei, de la care ne revendicăm, au fost abolite, că demnitatea, cinstea, sentimentele paterne, materne, filiale, simţul de răspundere, respectarea cuvîntului dat, compasiunea, civismul sînt mai mult decît nişte perimate vorbe-n vînt, fără curs în lumea reală. Ştiu că snobii vor strîmba din nas. Ei şi? Eu rămîn la Hallmark. Pentru o cură de normalitate.