Gabriel Liiceanu în dialog cu Vlad Zografi despre „Regele și cadavrul” de Heinrich Zimmer

Vă așteptăm joi, 1 aprilie, ora 19:30, la o întîlnire online cu Gabriel Liiceanu și Vlad Zografi despre pasionanta carte a lui Heinrich Zimmer Regele şi cadavrul. Poveste despre biruinţa sufletului asupra răului, apărută într-o nouă ediție, în traducerea lui Sorin Mărculescu.

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video și audio vor fi ulterior disponibile pe canalele YouTube Humanitas și SoundCloud Humanitas.

„În cîte cărți, ca editor, nu am crezut în zadar, nu mi-am pus speranțele, și pe cîte nu le‑am făcut să intre în lume cu gîndul de a împărtăși celorlalți bucuria și profitul lecturii lor! Regele și cadavrul e una dintre acele cărți care, odată citite, încep să facă parte din desenul sufletului tău. O vei purta în tine toată viața și o vei așeza, ca pe bunul cel mai de preț, pe raftul cărților-bijuterii. Neavînd parte la noi de primirea pe care ar fi meritat-o, mi-a rămas ca un ghimpe în inimă. Dar, cine știe, poate că abia acum a sosit vremea acestor pagini scrise de un mare savant al secolului XX, o carte a marilor povești despre bine și rău.” (Gabriel LIICEANU)

„Pe Heinrich Zimmer l-am cunoscut la începutul anilor ’30. Am găsit în el un om genial cu un temperament extrem de viu. Vorbeam mai ales despre mitologia indiană. În întreaga sa ființă, Zimmer a fost un puer aeternus, care, pe aripile unui limbaj strălucitor, făcea să înflorească toți mugurii din grădinile legendelor indiene. I-a împărtășit și soarta, căci tînăr moare cel ce e iubit de zei. Atît Zimmer, cît și Richard Wilhelm aveau o naivitate genială. Amîndoi păreau să trăiască în realitate ca într-o lume străină, în timp ce ființa lor cea mai lăuntrică urma, neexplorată și neatinsă, linia sumbră a destinului.” (C.G. JUNG)

Regele și cadavrul (fragment)

Arta de a povesti a fost, de‑a lungul vremurilor, atît o îndeletnicire profitabilă, cît şi un prilej de veselie. An de an, au fost născocite poveşti, aşternute în scris, devorate, uitate.

Oare ce s‑a ales de ele? Cîteva au supravieţuit, şi acestea, ca o mînă de seminţe, au fost răspîndite în succesiunea generaţiilor, propagînd noi povestiri şi furnizînd hrană spirituală multor popoare. Cea mai mare parte a moştenirii noastre literare ne‑a parvenit în felul acesta, din epoci pierdute în negura vremurilor, din colţuri îndepărtate şi tainice ale lumii.

Fiecare nou poet adaugă ceva din substanţa propriei sale imaginaţii, şi seminţele, astfel hrănite, sînt readuse la viaţă. Forţa lor germinativă este perenă, nu aşteaptă decît să fie stimulată. Şi astfel, chiar dacă, din cînd în cînd, unele soiuri par a fi murit, ele reapar într‑o bună zi, dîndu‑şi încă o dată mlădiţele caracteristice, la fel de proaspete şi de verzi ca mai‑nainte.

Povestirea tradiţională şi subiectele înrudite cu ea au fost discutate în mod exhaustiv din punctele de vedere ale antropologului, istoricului literar şi poetului, dar psihologul a avut de spus surprinzător de puţin – deşi e perfect îndreptăţit să‑şi facă auzit glasul în acest simpozion. Psihologia radiografiază imaginile simbolice ale tradiţiei folclorice, aducînd la lumină elemente structurale vitale rămase pînă atunci în întuneric.

Singura dificultate este aceea că interpretarea formelor revelate nu poate fi redusă la un sistem fiabil. Căci adevăratele simboluri au în ele ceva ireductibil. Ele sînt inepuizabile ca forţă sugestivă şi instructivă. Din acest motiv, savantul, psihologul ca om de ştiinţă, simte că se află pe un teren foarte periculos, foarte nesigur şi ambiguu atunci cînd se aventurează în domeniul interpretării folclorului. Conţinuturile relevabile ale imaginilor distribuite pe scară largă i se schimbă mereu în faţa ochilor în necontenite permutări, după cum cadrul cultural se schimbă pretutindeni în lume şi de‑a lungul istoriei. Semnificaţiile trebuie recitite permanent, înţelese din nou. Şi efortul acesta de a interpreta metamorfozele mereu imprevizibile şi uimitoare e orice altceva, numai muncă metodică nu. Nici un clasificator care pune mare preţ pe reputaţia sa nu s‑ar arunca de bunăvoie şi neasigurat într‑o aventură atît de riscantă. Ea va trebui să‑i revină, aşadar, diletantului imprudent.

De aici, cartea ce urmează.

[…]

„Belşugul e scos din belşug, dar belşugul rămîne.” Aşa sună o veche zicală din Upanişadele Indiei. Referinţa originară era ideea că plinătatea universului nostru – vast în spaţiu şi cu miriadele sale de sfere rotitoare, luminoase, mişunînd de mulţimile făpturilor vii – provine dintr‑un izvor supraabundent de substanţă transcendentă şi energie potenţială: abundenţa lumii acesteia e extrasă din abundenţa fiinţei eterne, şi cu toate acestea, de vreme ce potenţialul supranatural nu poate fi diminuat, oricît ar fi de mare darul revărsat de el, abundenţa rămîne. Toate adevăratele simboluri, toate imaginile mitice se raportează însă, într‑un fel sau altul, la ideea aceasta şi sînt ele însele înzestrate cu proprietatea miraculoasă de a fi inepuizabile.

Cu fiecare fragment extras din ele de către înţelegerea noastră imaginativă, minţii îi e revelat un univers de semnificaţii, care reprezintă într‑adevăr plinătatea, plinătatea rămînînd însă neatinsă. Oricare ar fi lectura accesibilă viziunii noastre prezente, ea nu poate fi cea din urmă. Poate fi doar o ochire preliminară. Şi sîntem datori să o privim ca pe o inspiraţie şi un stimulent, nu ca pe o definiţie finală ce‑ar face cu neputinţă alte intuiţii şi abordări diferite.

Următoarele eseuri, aşadar, nu pretind a fi mai mult decît exemple de felul în care putem conversa cu figurile fascinante ale folclorului şi ale mitului. Cartea constituie un abecedar de conversaţie, un manual de lectură pentru începători, o introducere în gramatica unei scriituri imagistice criptice, dar lesne savurate. Şi deoarece, în legătură cu ştiinţa interpretării simbolurilor, chiar şi cititorul avansat poate descoperi în mod inevitabil, de nenumărate ori, că şi el continuă să fie doar un începător, eseurile ce urmează îi sînt destinate şi lui. Acel diletto, plăcerea, pe care îl poate experimenta reparcurgînd bine cunoscutele simboluri ale vieţii (proporţia dintre plăcere şi rectitudinea sa cicălitoare) va reprezenta gradul în care contactul de o viaţă cu ele l‑a impregnat cu belşugul lor de natură şi spirit. Adevăratul dilettante va fi întotdeauna gata să o ia de la capăt. În el îşi vor înfige rădăcinile şi vor creşte în chip miraculos minunatele seminţe din trecut.

***

Heinrich [Robert] Zimmer s‑a născut la Greifswald, la 6 decembrie 1890, ca fiu al indologului şi celtistului Heinrich Zimmer (1851–1910), şi a murit la New York, la 20 martie 1943, răpus, în plină putere creatoare, de o pneumonie. A fost profesor la Universitatea din Heidelberg, iar din 1939 şi pînă la moartea sa prematură a predat la universităţi din S.U.A. Influenţat de C.G. Jung, Heinrich Zimmer a făcut cercetări aprofundate în domeniul tantrismului, propunînd interpretări îndrăzneţe ale culturii şi filozofiei indiene. Opere principale: Kunstform und Yoga im indianischen Kultbild, 1926; Maya: Der indianische Mythos, 1936; Weisheit Indiens, 1938. Postum, sub îngrijirea lui Joseph Campbell, au apărut: Myths and Symbols in Indian Art and Civilization, 1946 (Introducere în arta şi civilizaţia indiană, Meridiane, 1983, reeditată, în text integral, sub titlul Mituri şi simboluri în civilizaţia indiană, Humanitas, 1994); The King and the Corpse: Tales of the Soul’s Conquest of Evil, 1948 (Regele şi cadavrul: Povestiri despre biruinţa sufletului asupra răului, Humanitas, 1994, 2007); Philosophies of India, 1951 (Filozofiile Indiei, Humanitas, 1997, 2012); The Art of Indian Asia, Its Mythology and Transformations, 1955.