"Fiecare film este ca mersul pe sîrmă" - interviu

Corneliu PORUMBOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 282 din 12 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Corneliu Porumboiu (n. 1975, Vaslui) este regizorul scurt-metrajelor Pe aripile vinului (2002), Călătorie la oraş (2003, premiul II la secţiunea Cinéfondation la Festivalul de la Cannes), Visul lui Liviu (2004) şi al lung-metrajelor A fost sau n-a fost? (2006, premiul Caméra d’Or, Trofeul Transilvania la TIFF şi Premiul Gopo pentru cea mai bună regie) şi Poliţist, adjectiv (2009, Premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului pentru secţiunea "Un Certain Regard", Trofeul Transilvania la TIFF).

Ai făcut Management, apoi Regie. Cum au primit părinţii tăi vestea că vrei să te apuci de film?

Mi-am dat seama că vreau să fac Regie din anul al II-lea de Management, cînd începusem să mă duc la Cinematecă. Se întîmpla prin ’96-’97. Pe vremea aceea se făceau două filme mari pe an şi ale unor regizori cunoscuţi. Aproape nimeni nu mai mergea la film, nu-i mai interesa. La început, ai mei nu au fost de acord. Am zis: o să termin Managementul şi după aceea încerc la UNATC. Nu m-am grăbit pentru că mi-am dat seama că am nevoie de timp, timp în care am descoperit filmul de autor. La Vaslui vedeam Bruce Lee şi altele, tîrziu am dat de Oblomov sau am văzut Daneliuc. Cînd am venit în Bucureşti am început să merg la Cinematecă şi mi-am dat seama că am nevoie de timp în care să cresc, să văd cît mai multe filme " îmi şi plăcea să le văd. Ideea să dau la Regie mi-a venit, practic, după un an de Cinematecă.

Tatăl tău spera să-i calci pe urme?

Renunţasem la fotbal din liceu, nu mai avea speranţe în partea asta. Se gîndea că poate o să continui cariera lui, să ajung manager.

Spuneai că lumea nu mai era interesată de cinema. Nu ţi-ai pus problema că te apuci de film tocmai cînd nu mai există interes?

Cred că toată generaţia de acum a avut doza asta de demenţă. Prietenii din liceu rîdeau de mine, că o să fac filme porno, că ce filme faci tu în România? Poate că aici e disperarea acestei generaţii. Mitulescu, Mungiu, Puiu s-au reorientat spre zona asta într-o perioadă în care nu se mai făcea film. Dar pentru ei filmul însemna enorm. Să crezi că vei face film în acea perioadă era din start ceva excepţional.

Ai făcut fotbal în liceu. Cum arăta un antrenament cu tatăl tău?

Eram deja într-o echipă şi aveam antrenamente. În afară de asta, cu tata mă antrenam mai ales vara, cînd toată lumea se pregătea pentru vacanţă. El îşi făcea antrenamentele de arbitru pentru campionat şi mergeam amîndoi pe stadion. Dimineaţa " de obicei, singur " mă duceam să mă antrenez cu mingea. Pe la 9, 10, nu era chiar aşa de cald pe atunci. Seara făceam mai mult exerciţii fizice cu el. A fost important pentru că aşa mi-am ordonat viaţa. Nu prea aveam timp. Eram la o clasă de mate-fizică, iar colegii de echipă, de la un liceu de sport, îşi făceau programul în funcţie de antrenamente. Eu la două terminam şcoala, mă duceam acasă, îmi luam geanta, la trei începeam antrenamentul, terminam pe la cinci cu duş cu tot şi apoi mă întorceam acasă, unde trebuia să îmi fac temele şi să mai şi citesc.

Ce ai învăţat din fotbal şi te-a ajutat în film?

Rigoarea. Că trebuie să ştii foarte bine etapele şi să munceşti. Să munceşti foarte mult, în orice faci, nu numai în film. Vedeam că tata, un om cunoscut, arbitru internaţional, se ducea la antrenamente, deşi ar fi putut să n-o mai facă. E o vorbă în sport: "1% este talent, 99% muncă".

Mai tîrziu, ţi-a fost teamă că n-o să poţi răsplăti investiţia părinţilor?

N-am luat-o niciodată aşa. Nu cred că depindeam de lucrul ăsta. Ştiam că dacă fac ceva, trebuie să fac bine. Şi să fi fost inginer, dacă îmi făceam treaba, pentru ei nu cred că ar fi contat " zic eu. Ştii cum sînt părinţii la noi, te vor sănătos şi dacă le mai aduci şi nepoţi…

Starea de împăcare, care se vede şi din ce faci, are legătură cu sprijinul pe care ţi l-a oferit familia?

Da, pentru că am avut luxul normalităţii. E un dat pe care trebuie să îl iau ca atare. Nu mă întreba de ce sau cum. Mi-a ajutat. Numai să faci a doua facultate, care a costat 10.000 de dolari cu totul. Era primul an în care s-a introdus plata pentru a doua facultate la stat. Cu A fost sau n-a fost? mi-am propus să acopăr o bună parte din buget şi am trăit doi, trei ani din banii de pe urma filmului. Acum am ajuns într-un punct în care sînt destul de independent. Normal, mai am şi acţiuni la nişte firme. Dar am avut o anumită linişte pentru a lucra. Din păcate însă, la noi sînt bugetele mici şi fiecare film e ca mersul pe sîrmă. Rîde lumea afară că ai făcut un film cu 650.000 de euro. Arta este făcută ca un hobby, nu ai o piaţă care să se susţină pe ea însăşi, există o "intelighenţie" care cumpără, iar restul nu consumă.

Ce a însemnat să reuşeşti să fii tu, să nu te mai afli în umbra tatălui tău? Ţi-ai pus vreodată problema asta?

Tot timpul eram fiul lui. Mi se întîmpla mai ales în Vaslui. În adolescenţă aveam profesori care mă tachinau. În Bucureşti, lucrurile sînt mai nuanţate. Dar cînd creşti atîţia ani cu lucrul ăsta, la un moment dat nu te mai atinge aşa tare. Te forţează să te autovaccinezi, să-ţi formezi un sistem de apărare.

"Mă preocupă ritmul filmului"

Care a fost primul proiect cinematografic, în studenţie?

Primul scurt-metraj era o poveste cu un coleg care îşi căuta cămin şi l-au pus să semneze o adeziune pentru PNL. Am mai avut un proiect de la care a venit Poliţist, adjectiv şi de care mi-am amintit după ce am terminat filmările. Era vorba despre doi tipi care aşteptau o viză la ambasada Germaniei, iar în spatele lor se afla un zid pe care scria: "Întoarce-te Ceauşescu!", "Nu mă lasă Dumnezeu", "Monarhia salvează România". De aici preocuparea pentru cuvîntul scris, prezentă şi în Poliţist, adjectiv. În film, Dragoş Bucur stă lîngă un zid şi aşteaptă. Pe zid scrie "Forza Steaua".

Cum te-ai pregătit pentru primul lung-metraj? Ţi-a fost teamă de debut?

A fost sau n-a fost? l-am scris foarte repede. L-am "vomitat". Ştiam povestea din ’99, trecuseră 10 ani de la Revoluţie. Îl aveam în cap. În vara cînd m-am apucat de scris eram la Rezidenţa Cinéfondation la Cannes, terminasem prima variantă la scenariul pentru care lucram atunci, Despre îngeri şi păr, dar simţeam că ceva nu merge. Aveam finanţare, cîştigasem la CNC, mai aveam două luni de stat în Franţa şi am zis să ies puţin din el, să încep altceva şi apoi să revin. Am scris o lună şi ceva pentru A fost sau n-a fost?. După ce am terminat, am ştiut că trebuie să-l fac. Am sunat repede în ţară, am riscat totul " nu mai puteam debuta cu celălalt. Le-am trimis scenariul lui Teo Corban şi lui Ion Sapdaru. În toamnă filmam deja. Pe Despre îngeri şi păr i l-am dat acum lui Igor Cobileanski.

N-a fost un debut pe care l-ai căutat.

Nu, dar a fost un proiect permanent în lucru. Îmi amintesc că la repetiţii mai schimbam lucruri. Rescriam în fiecare seară, asta însemnînd cîteva replici în minus şi altele în plus. Actorii erau disperaţi cînd vedeau textul.

Vorbeai într-un interviu despre timp în cinema şi despre timpul de a fi al personajelor, vizibil mai ales în Poliţist, adjectiv. Te gîndeşti mereu la timp cînd lucrezi?

La A fost sau n-a fost? era foarte importantă prima parte. Puteai vedea personajele, la persoana a treia, ce fac într-o zi. Trebuia să dau senzaţia că locul în care se petrece acţiunea e un oraş de margine care are ritmul lui. În acest fel, disperarea lor şi raportarea la Revoluţie erau justificate. La Poliţist, adjectiv am stat un an şi jumătate pe scenariu. Era un film pe un singur personaj şi puteam să arăt mai bine timpul ăsta. Îl gîndisem ca un film pe interval, în care trebuie să aştepţi pînă cînd se întîmplă ceva. Ideile mi-au venit din realitate, dar le-am accentuat pe sistemul: tot timpul, personajul aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă.

În ce fel experimentezi cu fiecare film?

Mă preocup foarte mult de ritmul filmului, de un anume tip de montaj, de muzică. Asta poate deveni un risc, fiindcă devin prea matematic. Cum adică "matematic"? Cînd gîndeşti totul aproape muzical, ca teme, ca ritm. Dramaturgic cred că voi merge în zona de descompunere " personaje sau situaţii dedramatizate. Asta am încercat de la A fost sau n-a fost?. Şi cred că mă duc din ce în ce mai mult înspre absurd...

E rău sau e bine?

Depinde cum vezi lumea. Şi cum simţi cinema-ul. Ce mai poate face cinema-ul în raport cu lumea.

Cînd ai scris scenariul la Poliţist, adjectiv, te-ai gîndit că acţiunea va fi în timp real?

Nu. Însă cînd scriu despre un personaj îmi pun, instinctiv, întrebări: ce a făcut pînă atunci? Ce trebuie să facă acum? Cînd scrii trebuie să ai două lucruri: biografia personajului şi ce face personajul într-o zi. Pe astea trebuie să le ştii cît de cît. Trebuie să ştii tot traseul şi felul de a gîndi al personajului, chiar dacă în film vei arăta doar o parte.

Cum le-ai gîndit pentru Poliţist, adjectiv?

Personajul lucrează la rapoartele de caz, care sînt foarte seci în general " la mine au mai mult persoana I, dar de obicei sînt la persoana a III-a. Am încercat să le adaptez fiindcă personajul ţinea la asta. În timp, rapoartele ajung să devină standard: ai un fond de cuvinte, o formulă de începere, una de final. Aveam discuţii cu actorii: de ce nu se enervează personajul într-o situaţie? Şi ziceam: nu poţi să te enervezi pentru că faci asta de două ori pe săptămînă. În orice film poliţist, personajul se enervează. Or, lucrurile mici, rutinante, te ajung şi, la un moment dat, nu mai poţi să ieşi. De asta filmul a devenit unul despre semn. Dacă mai are importanţă semnul, dacă mai înţelegem...

În film există o secvenţă în care spectatorul are pe ecran pagina cu raportul poliţistului şi trebuie să o citească în timp real, odată cu personajul. De ce ai ales soluţia asta?

Mi-a venit la repetiţii, la Vaslui. Vedeam ce se întîmplă cu personajul într-o zi, îl vedeam la persoana a treia, apoi vedeam în scris ce gîndeşte el. E o altă formă de a arăta. Nu e ca în cinema-ul clasic: mă apropii cu camera, apoi travelling, apoi flash-uri. Ce gîndeşte personajul e scris în raport. Într-un fel riguros. Asta e concluzia lui.

Care a fost partea cea mai grea din munca la film?

La filmări nu-mi aduc aminte să fi avut momente dificile. Totuşi, cel cînd Dragoş Bucur trebuia să plece la castingul pentru filmul lui Peter Weir a fost greu. Mă gîndisem la Dragoş ca personaj principal încă de cînd scriam scenariul şi riscam să se suprapună filmările.

Te gîndisei la toţi actorii dinainte?

Numai la Dragoş. Pentru restul am făcut casting. Scriam cu el. Ştiam ce vreau de la el, ştiam că e un actor foarte bun şi că are o tehnică impresionantă. Mă gîndisem şi la atitudine. Din fericire, au amînat castingul.

Cum a fost senzaţia că ai pus punct?

Îmi plăcea foarte mult ce făcusem. Ştiam de la filmare că e bine, eram mulţumit, ieşise ce am vrut. Se întîmpla în decembrie şi mai întîi a plecat echipa. Eu am rămas la Vaslui încă o săptămînă, am fost pe la socri. Montajul l-am făcut în ianuarie.

"Dacă n-aş face film, aş scrie"

Te leagă o prietenie specială de Lucian Pintilie. A văzut Poliţist, adjectiv înainte?

Ne ştim din 2000. A văzut Visul lui Liviu, i-a plăcut foarte mult şi am început să ne întîlnim, să discutăm despre cinema, despre scenarii. Cred că cel mai mult vorbesc despre cinema cu domnul Pintilie, mai mult decît cu colegii. I-am trimis toate cele trei variante ale scenariului Poliţist, adjectiv. Mergem pe la el, cu soţia, cu fetiţa. Pentru mine, domnul Pintilie e foarte important pentru că e un autor cu care am crescut. Sînt fan. Am discutat filmul cînd era într-o variantă de montaj. E un om care are un simţ foarte special pentru cinema. Temerea, ca şi cu A fost sau n-a fost, era legată de început, că e prea lung. Am încercat două variante mai scurte, dar am oprit vizionarea. Mă ştie încăpăţînat. "Eşti încăpăţînat!” " zice.

Este totuşi o personalitate puternică. Eşti tentat să spui că dacă dumnealui consideră că trebuie să tai, ar fi mai bine să tai.

E o impresie din exterior. Cînd eşti regizor şi ai lucrat la un film doi ani de zile, numai implicarea şi felul în care conduci echipa înseamnă foarte mult orgoliu. Toţi regizorii sînt orgolioşi. Cînd e vorba de munca ta, poate să vină oricine, nu tai. Mai ales că te-ai gîndit mult şi vezi filmul, ai fiecare secundă în cap... Părerile sînt oportune, mai ales în faza de scriitură. Dar niciodată cînd ai făcut ceva, nu tai. E păcat.

Ţi s-a întîmplat să nu mai crezi în munca pe care o faci?

Îmi place foarte mult ce fac. O fac cu multă pasiune şi mă gîndesc să mă retrag în momentul cînd n-o mai pot face aşa. Sînt îndoieli legate de asta. Mai sînt şi întrebările din secţiunea "de ce?". Dar sînt fericit că am avut reacţii bune la ce am făcut pînă acum şi asta mă motivează. Îmi place foarte mult să povestesc. Cred că, dacă nu aş face film, aş scrie. Totuşi, n-am dubii foarte mari acum. Probabil vor veni: se adîncesc în timp sau se acumulează. Poate tocmai tipul ăsta de nesiguranţă mă macină, chiar şi financiară, mai ales că acum am şi o fetiţă. Începi să te gîndeşti: cum să lucrezi? Să lucrezi un proiect afară, unul acasă? Pe de altă parte, un film la care lucrezi fizic un an îţi ia, de fapt, trei ani din viaţă pentru că e un consum foarte mare.

Se conturează un nou val în cinematografia românească, o spun specialiştii străini, o spun şi cei români. Ce şanse simţi că are generaţia asta în România de acum, unde se închid cinematografe, se repetă scandaluri CNC?

Cînd e vorba de artă, cade prima.

Nu-i neapărat o îngrijorare…

Ba da, cum să nu fie? Pentru că în viitor lucrurile astea se pot accentua. Dar noi ca popor sîntem aşa. Cînd am fost sus, cînd jos. N-am avut continuitate. De atîţia ani nu reuşim nici măcar să atragem spectactori pentru filmul de serie. Asta ar ajuta şi filmul nostru. N-am început toţi să citim cu Kafka, nu? Am început cu D’Artagnan, Winnetou şi am ajuns apoi la alte titluri. Tare mă tem să nu fim iar sus, o generaţie poate de excepţie şi după aceea să vină un gol. Sper să nu.

Nu crezi că un film poate schimba ceva?

Filmul nu mai are acelaşi impact ca înainte. A dispărut misticismul. Vremurile cînd te duceai în sală, vedeai ceva, şi totul era legat de miracol. Filmul era, la un moment dat, un miracol tehnic.

Eşti sigur, după ce termini un film, că e bine ce a ieşit?

Eşti sigur pe tine dacă l-ai pregătit bine. Simţi că e bine pentru că înainte îl gîndeşti. Ai o propunere, o pui în practică, ai timp să lucrezi cu nişte actori, aduci ceva nou. Dacă vreodată eşti superficial, nu eşti atent la personaje, ai început filmarea prea repede, nu acorzi timpul necesar montajului, nu poţi fi sigur. Filmul are nişte etape clare, nişte tehnici de lucru şi dacă le cunoşti, n-are cum să iasă prost. Că nu iese genial e altceva, dar asta deja nu mai e treaba ta.

Revenind la Poliţist, adjectiv: cum împaci părerea tatălui tău despre film cu cea a unor critici profesionişti de la Cannes? Sînt lumi diferite.

Foarte diferite. Filmul i-a plăcut mult tatei. Mi-a spus lucruri interesante, fine şi bine punctate. Uite, a spus, stai cu un personaj, îl urmăreşti şi îl vezi atîta timp şi la final îţi dai seama că totul a fost pentru nimic. Pe de altă parte, sînt conştient că fac cinema pentru un public care consumă genul ăsta de cinema. Nu fac mainstream şi nu mă aştept ca omul să intre în sală şi la urmă să întrebe: "Ce-ai făcut tu acolo? Că am adormit..."

a consemnat Ana-Maria ONISEI

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.