"Fiecare film este ca mersul pe sîrmă" - interviu

Corneliu PORUMBOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 282 din 12 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Corneliu Porumboiu (n. 1975, Vaslui) este regizorul scurt-metrajelor Pe aripile vinului (2002), Călătorie la oraş (2003, premiul II la secţiunea Cinéfondation la Festivalul de la Cannes), Visul lui Liviu (2004) şi al lung-metrajelor A fost sau n-a fost? (2006, premiul Caméra d’Or, Trofeul Transilvania la TIFF şi Premiul Gopo pentru cea mai bună regie) şi Poliţist, adjectiv (2009, Premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului pentru secţiunea "Un Certain Regard", Trofeul Transilvania la TIFF).

Ai făcut Management, apoi Regie. Cum au primit părinţii tăi vestea că vrei să te apuci de film?

Mi-am dat seama că vreau să fac Regie din anul al II-lea de Management, cînd începusem să mă duc la Cinematecă. Se întîmpla prin ’96-’97. Pe vremea aceea se făceau două filme mari pe an şi ale unor regizori cunoscuţi. Aproape nimeni nu mai mergea la film, nu-i mai interesa. La început, ai mei nu au fost de acord. Am zis: o să termin Managementul şi după aceea încerc la UNATC. Nu m-am grăbit pentru că mi-am dat seama că am nevoie de timp, timp în care am descoperit filmul de autor. La Vaslui vedeam Bruce Lee şi altele, tîrziu am dat de Oblomov sau am văzut Daneliuc. Cînd am venit în Bucureşti am început să merg la Cinematecă şi mi-am dat seama că am nevoie de timp în care să cresc, să văd cît mai multe filme " îmi şi plăcea să le văd. Ideea să dau la Regie mi-a venit, practic, după un an de Cinematecă.

Tatăl tău spera să-i calci pe urme?

Renunţasem la fotbal din liceu, nu mai avea speranţe în partea asta. Se gîndea că poate o să continui cariera lui, să ajung manager.

Spuneai că lumea nu mai era interesată de cinema. Nu ţi-ai pus problema că te apuci de film tocmai cînd nu mai există interes?

Cred că toată generaţia de acum a avut doza asta de demenţă. Prietenii din liceu rîdeau de mine, că o să fac filme porno, că ce filme faci tu în România? Poate că aici e disperarea acestei generaţii. Mitulescu, Mungiu, Puiu s-au reorientat spre zona asta într-o perioadă în care nu se mai făcea film. Dar pentru ei filmul însemna enorm. Să crezi că vei face film în acea perioadă era din start ceva excepţional.

Ai făcut fotbal în liceu. Cum arăta un antrenament cu tatăl tău?

Eram deja într-o echipă şi aveam antrenamente. În afară de asta, cu tata mă antrenam mai ales vara, cînd toată lumea se pregătea pentru vacanţă. El îşi făcea antrenamentele de arbitru pentru campionat şi mergeam amîndoi pe stadion. Dimineaţa " de obicei, singur " mă duceam să mă antrenez cu mingea. Pe la 9, 10, nu era chiar aşa de cald pe atunci. Seara făceam mai mult exerciţii fizice cu el. A fost important pentru că aşa mi-am ordonat viaţa. Nu prea aveam timp. Eram la o clasă de mate-fizică, iar colegii de echipă, de la un liceu de sport, îşi făceau programul în funcţie de antrenamente. Eu la două terminam şcoala, mă duceam acasă, îmi luam geanta, la trei începeam antrenamentul, terminam pe la cinci cu duş cu tot şi apoi mă întorceam acasă, unde trebuia să îmi fac temele şi să mai şi citesc.

Ce ai învăţat din fotbal şi te-a ajutat în film?

Rigoarea. Că trebuie să ştii foarte bine etapele şi să munceşti. Să munceşti foarte mult, în orice faci, nu numai în film. Vedeam că tata, un om cunoscut, arbitru internaţional, se ducea la antrenamente, deşi ar fi putut să n-o mai facă. E o vorbă în sport: "1% este talent, 99% muncă".

Mai tîrziu, ţi-a fost teamă că n-o să poţi răsplăti investiţia părinţilor?

N-am luat-o niciodată aşa. Nu cred că depindeam de lucrul ăsta. Ştiam că dacă fac ceva, trebuie să fac bine. Şi să fi fost inginer, dacă îmi făceam treaba, pentru ei nu cred că ar fi contat " zic eu. Ştii cum sînt părinţii la noi, te vor sănătos şi dacă le mai aduci şi nepoţi…

Starea de împăcare, care se vede şi din ce faci, are legătură cu sprijinul pe care ţi l-a oferit familia?

Da, pentru că am avut luxul normalităţii. E un dat pe care trebuie să îl iau ca atare. Nu mă întreba de ce sau cum. Mi-a ajutat. Numai să faci a doua facultate, care a costat 10.000 de dolari cu totul. Era primul an în care s-a introdus plata pentru a doua facultate la stat. Cu A fost sau n-a fost? mi-am propus să acopăr o bună parte din buget şi am trăit doi, trei ani din banii de pe urma filmului. Acum am ajuns într-un punct în care sînt destul de independent. Normal, mai am şi acţiuni la nişte firme. Dar am avut o anumită linişte pentru a lucra. Din păcate însă, la noi sînt bugetele mici şi fiecare film e ca mersul pe sîrmă. Rîde lumea afară că ai făcut un film cu 650.000 de euro. Arta este făcută ca un hobby, nu ai o piaţă care să se susţină pe ea însăşi, există o "intelighenţie" care cumpără, iar restul nu consumă.

Ce a însemnat să reuşeşti să fii tu, să nu te mai afli în umbra tatălui tău? Ţi-ai pus vreodată problema asta?

Tot timpul eram fiul lui. Mi se întîmpla mai ales în Vaslui. În adolescenţă aveam profesori care mă tachinau. În Bucureşti, lucrurile sînt mai nuanţate. Dar cînd creşti atîţia ani cu lucrul ăsta, la un moment dat nu te mai atinge aşa tare. Te forţează să te autovaccinezi, să-ţi formezi un sistem de apărare.

"Mă preocupă ritmul filmului"

Care a fost primul proiect cinematografic, în studenţie?

Primul scurt-metraj era o poveste cu un coleg care îşi căuta cămin şi l-au pus să semneze o adeziune pentru PNL. Am mai avut un proiect de la care a venit Poliţist, adjectiv şi de care mi-am amintit după ce am terminat filmările. Era vorba despre doi tipi care aşteptau o viză la ambasada Germaniei, iar în spatele lor se afla un zid pe care scria: "Întoarce-te Ceauşescu!", "Nu mă lasă Dumnezeu", "Monarhia salvează România". De aici preocuparea pentru cuvîntul scris, prezentă şi în Poliţist, adjectiv. În film, Dragoş Bucur stă lîngă un zid şi aşteaptă. Pe zid scrie "Forza Steaua".

Cum te-ai pregătit pentru primul lung-metraj? Ţi-a fost teamă de debut?

A fost sau n-a fost? l-am scris foarte repede. L-am "vomitat". Ştiam povestea din ’99, trecuseră 10 ani de la Revoluţie. Îl aveam în cap. În vara cînd m-am apucat de scris eram la Rezidenţa Cinéfondation la Cannes, terminasem prima variantă la scenariul pentru care lucram atunci, Despre îngeri şi păr, dar simţeam că ceva nu merge. Aveam finanţare, cîştigasem la CNC, mai aveam două luni de stat în Franţa şi am zis să ies puţin din el, să încep altceva şi apoi să revin. Am scris o lună şi ceva pentru A fost sau n-a fost?. După ce am terminat, am ştiut că trebuie să-l fac. Am sunat repede în ţară, am riscat totul " nu mai puteam debuta cu celălalt. Le-am trimis scenariul lui Teo Corban şi lui Ion Sapdaru. În toamnă filmam deja. Pe Despre îngeri şi păr i l-am dat acum lui Igor Cobileanski.

N-a fost un debut pe care l-ai căutat.

Nu, dar a fost un proiect permanent în lucru. Îmi amintesc că la repetiţii mai schimbam lucruri. Rescriam în fiecare seară, asta însemnînd cîteva replici în minus şi altele în plus. Actorii erau disperaţi cînd vedeau textul.

Vorbeai într-un interviu despre timp în cinema şi despre timpul de a fi al personajelor, vizibil mai ales în Poliţist, adjectiv. Te gîndeşti mereu la timp cînd lucrezi?

La A fost sau n-a fost? era foarte importantă prima parte. Puteai vedea personajele, la persoana a treia, ce fac într-o zi. Trebuia să dau senzaţia că locul în care se petrece acţiunea e un oraş de margine care are ritmul lui. În acest fel, disperarea lor şi raportarea la Revoluţie erau justificate. La Poliţist, adjectiv am stat un an şi jumătate pe scenariu. Era un film pe un singur personaj şi puteam să arăt mai bine timpul ăsta. Îl gîndisem ca un film pe interval, în care trebuie să aştepţi pînă cînd se întîmplă ceva. Ideile mi-au venit din realitate, dar le-am accentuat pe sistemul: tot timpul, personajul aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă.

În ce fel experimentezi cu fiecare film?

Mă preocup foarte mult de ritmul filmului, de un anume tip de montaj, de muzică. Asta poate deveni un risc, fiindcă devin prea matematic. Cum adică "matematic"? Cînd gîndeşti totul aproape muzical, ca teme, ca ritm. Dramaturgic cred că voi merge în zona de descompunere " personaje sau situaţii dedramatizate. Asta am încercat de la A fost sau n-a fost?. Şi cred că mă duc din ce în ce mai mult înspre absurd...

E rău sau e bine?

Depinde cum vezi lumea. Şi cum simţi cinema-ul. Ce mai poate face cinema-ul în raport cu lumea.

Cînd ai scris scenariul la Poliţist, adjectiv, te-ai gîndit că acţiunea va fi în timp real?

Nu. Însă cînd scriu despre un personaj îmi pun, instinctiv, întrebări: ce a făcut pînă atunci? Ce trebuie să facă acum? Cînd scrii trebuie să ai două lucruri: biografia personajului şi ce face personajul într-o zi. Pe astea trebuie să le ştii cît de cît. Trebuie să ştii tot traseul şi felul de a gîndi al personajului, chiar dacă în film vei arăta doar o parte.

Cum le-ai gîndit pentru Poliţist, adjectiv?

Personajul lucrează la rapoartele de caz, care sînt foarte seci în general " la mine au mai mult persoana I, dar de obicei sînt la persoana a III-a. Am încercat să le adaptez fiindcă personajul ţinea la asta. În timp, rapoartele ajung să devină standard: ai un fond de cuvinte, o formulă de începere, una de final. Aveam discuţii cu actorii: de ce nu se enervează personajul într-o situaţie? Şi ziceam: nu poţi să te enervezi pentru că faci asta de două ori pe săptămînă. În orice film poliţist, personajul se enervează. Or, lucrurile mici, rutinante, te ajung şi, la un moment dat, nu mai poţi să ieşi. De asta filmul a devenit unul despre semn. Dacă mai are importanţă semnul, dacă mai înţelegem...

În film există o secvenţă în care spectatorul are pe ecran pagina cu raportul poliţistului şi trebuie să o citească în timp real, odată cu personajul. De ce ai ales soluţia asta?

Mi-a venit la repetiţii, la Vaslui. Vedeam ce se întîmplă cu personajul într-o zi, îl vedeam la persoana a treia, apoi vedeam în scris ce gîndeşte el. E o altă formă de a arăta. Nu e ca în cinema-ul clasic: mă apropii cu camera, apoi travelling, apoi flash-uri. Ce gîndeşte personajul e scris în raport. Într-un fel riguros. Asta e concluzia lui.

Care a fost partea cea mai grea din munca la film?

La filmări nu-mi aduc aminte să fi avut momente dificile. Totuşi, cel cînd Dragoş Bucur trebuia să plece la castingul pentru filmul lui Peter Weir a fost greu. Mă gîndisem la Dragoş ca personaj principal încă de cînd scriam scenariul şi riscam să se suprapună filmările.

Te gîndisei la toţi actorii dinainte?

Numai la Dragoş. Pentru restul am făcut casting. Scriam cu el. Ştiam ce vreau de la el, ştiam că e un actor foarte bun şi că are o tehnică impresionantă. Mă gîndisem şi la atitudine. Din fericire, au amînat castingul.

Cum a fost senzaţia că ai pus punct?

Îmi plăcea foarte mult ce făcusem. Ştiam de la filmare că e bine, eram mulţumit, ieşise ce am vrut. Se întîmpla în decembrie şi mai întîi a plecat echipa. Eu am rămas la Vaslui încă o săptămînă, am fost pe la socri. Montajul l-am făcut în ianuarie.

"Dacă n-aş face film, aş scrie"

Te leagă o prietenie specială de Lucian Pintilie. A văzut Poliţist, adjectiv înainte?

Ne ştim din 2000. A văzut Visul lui Liviu, i-a plăcut foarte mult şi am început să ne întîlnim, să discutăm despre cinema, despre scenarii. Cred că cel mai mult vorbesc despre cinema cu domnul Pintilie, mai mult decît cu colegii. I-am trimis toate cele trei variante ale scenariului Poliţist, adjectiv. Mergem pe la el, cu soţia, cu fetiţa. Pentru mine, domnul Pintilie e foarte important pentru că e un autor cu care am crescut. Sînt fan. Am discutat filmul cînd era într-o variantă de montaj. E un om care are un simţ foarte special pentru cinema. Temerea, ca şi cu A fost sau n-a fost, era legată de început, că e prea lung. Am încercat două variante mai scurte, dar am oprit vizionarea. Mă ştie încăpăţînat. "Eşti încăpăţînat!” " zice.

Este totuşi o personalitate puternică. Eşti tentat să spui că dacă dumnealui consideră că trebuie să tai, ar fi mai bine să tai.

E o impresie din exterior. Cînd eşti regizor şi ai lucrat la un film doi ani de zile, numai implicarea şi felul în care conduci echipa înseamnă foarte mult orgoliu. Toţi regizorii sînt orgolioşi. Cînd e vorba de munca ta, poate să vină oricine, nu tai. Mai ales că te-ai gîndit mult şi vezi filmul, ai fiecare secundă în cap... Părerile sînt oportune, mai ales în faza de scriitură. Dar niciodată cînd ai făcut ceva, nu tai. E păcat.

Ţi s-a întîmplat să nu mai crezi în munca pe care o faci?

Îmi place foarte mult ce fac. O fac cu multă pasiune şi mă gîndesc să mă retrag în momentul cînd n-o mai pot face aşa. Sînt îndoieli legate de asta. Mai sînt şi întrebările din secţiunea "de ce?". Dar sînt fericit că am avut reacţii bune la ce am făcut pînă acum şi asta mă motivează. Îmi place foarte mult să povestesc. Cred că, dacă nu aş face film, aş scrie. Totuşi, n-am dubii foarte mari acum. Probabil vor veni: se adîncesc în timp sau se acumulează. Poate tocmai tipul ăsta de nesiguranţă mă macină, chiar şi financiară, mai ales că acum am şi o fetiţă. Începi să te gîndeşti: cum să lucrezi? Să lucrezi un proiect afară, unul acasă? Pe de altă parte, un film la care lucrezi fizic un an îţi ia, de fapt, trei ani din viaţă pentru că e un consum foarte mare.

Se conturează un nou val în cinematografia românească, o spun specialiştii străini, o spun şi cei români. Ce şanse simţi că are generaţia asta în România de acum, unde se închid cinematografe, se repetă scandaluri CNC?

Cînd e vorba de artă, cade prima.

Nu-i neapărat o îngrijorare…

Ba da, cum să nu fie? Pentru că în viitor lucrurile astea se pot accentua. Dar noi ca popor sîntem aşa. Cînd am fost sus, cînd jos. N-am avut continuitate. De atîţia ani nu reuşim nici măcar să atragem spectactori pentru filmul de serie. Asta ar ajuta şi filmul nostru. N-am început toţi să citim cu Kafka, nu? Am început cu D’Artagnan, Winnetou şi am ajuns apoi la alte titluri. Tare mă tem să nu fim iar sus, o generaţie poate de excepţie şi după aceea să vină un gol. Sper să nu.

Nu crezi că un film poate schimba ceva?

Filmul nu mai are acelaşi impact ca înainte. A dispărut misticismul. Vremurile cînd te duceai în sală, vedeai ceva, şi totul era legat de miracol. Filmul era, la un moment dat, un miracol tehnic.

Eşti sigur, după ce termini un film, că e bine ce a ieşit?

Eşti sigur pe tine dacă l-ai pregătit bine. Simţi că e bine pentru că înainte îl gîndeşti. Ai o propunere, o pui în practică, ai timp să lucrezi cu nişte actori, aduci ceva nou. Dacă vreodată eşti superficial, nu eşti atent la personaje, ai început filmarea prea repede, nu acorzi timpul necesar montajului, nu poţi fi sigur. Filmul are nişte etape clare, nişte tehnici de lucru şi dacă le cunoşti, n-are cum să iasă prost. Că nu iese genial e altceva, dar asta deja nu mai e treaba ta.

Revenind la Poliţist, adjectiv: cum împaci părerea tatălui tău despre film cu cea a unor critici profesionişti de la Cannes? Sînt lumi diferite.

Foarte diferite. Filmul i-a plăcut mult tatei. Mi-a spus lucruri interesante, fine şi bine punctate. Uite, a spus, stai cu un personaj, îl urmăreşti şi îl vezi atîta timp şi la final îţi dai seama că totul a fost pentru nimic. Pe de altă parte, sînt conştient că fac cinema pentru un public care consumă genul ăsta de cinema. Nu fac mainstream şi nu mă aştept ca omul să intre în sală şi la urmă să întrebe: "Ce-ai făcut tu acolo? Că am adormit..."

a consemnat Ana-Maria ONISEI

dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

colet jpg
Prins în flagrant. Comportamentul sfidător al unui curier care livra în batjocură coletele unui client
Șoferul unei firme de curierat a fost surprins aruncând pachetele fragile ale unui client peste poarta acestuia, lăsându-le deteriorate.
horoscop dragoste 9 octombrie 15 octombrie 2023 vhxji6i3 jpg
Horoscop duminică, 15 decembrie. Leii își caută jumătatea, iar Gemenii sunt apreciați la locul de muncă
Unii nativi petrec timpul liber cu vârstnicii din familie, iar alții trebuie să aibă grijă de sănătatea lor. Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de duminică, 15 decembrie.
masina de pompieri   FOTO Isu Facebook jpeg
Incendiu violent în Capitală. Două familii, inclusiv doi copii, au sărit pe geam pentru a se salva de flăcări
Un incendiu puterrnic a izbucnit la o clădire din zona centrală a Capitalei, iar de mai bine de o oră pompierii încearcă să stingă flăcările. Două familii au reușit să iasă din imobil, adulți dar și copii în vârstă de 9 și 11 ani.
FOTO Maxar / X
Rusia își retrage trupele de pe fronturile din Siria, dar nu renunță la cele două baze militare pe care le are în țară
Rusia își retrage trupele militare de pe liniile de front din nordul Siriei și din posturile din Munții Alawiți, însă nu intenționează să renunțe la cele două baze principale din țară, în ciuda căderii președintelui Bashar al-Assad, au declarat pentru Reuters patru oficiali sirieni.
soldați nord coreeni angajați într o luptă cu ucrainenii Foto   X jpg
Primele imagini cu soldați nord-coreeni angajați într-o luptă cu ucrainenii, în regiunea Kursk
Pe rețelele de socializare a fost publicat un videoclip care ar fi surprins prima bătălie dintre soldații nord-coreeni și forțele armate ucrainene, în regiunea Kursk.
mircea diaconu jpg
Legătura neștitută dintre Mircea Diaconu și Corina Chiriac: „Am fost printre primii”
Actorul Mircea Diaconu, care s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, a fost nu doar o personalitate remarcabilă a teatrului, filmului și politicii românești, ci și un povestitor care știa să reînvie farmecul clipelor din trecut.
banner andreea marin violeta banica png
Fiica Andreei Marin nu-și mai ascunde dragostea! Violeta s-a sărutat cu patos cu iubitul ei și a făcut publică imaginea. FOTO
În vârstă de 17 ani, Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., simte primii fiori ai dragostei. Tânăra trăiește o frumoasă poveste de iubire cu un tânăr cu care recent a împlinit 1 an de relație și a postat pe social media o fotografie care i-a luat prin surprindere pe mulți.
Donald Trump  primeşte salutul  militar la Baza  militară Andrews,  la ora 8 00   jpeg
„Este nepractică şi foarte costisitoare”. Lui Donald Trump nu-i place ora de vară. Când va fi eliminată
Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, a precizat vineri că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” pentru că este „nepractică” şi „foarte costisitoare” pentru americani.
alimente nesanatoase shutterstock 2195235627 jpg
Pericolul din farfurie. Alimentele care favorizează cancerul de colon, boala de care suferea actorul Mircea Diaconu
Alimentele ultraprocesate ar putea alimenta creșterea cazurilor de cancer de colon, însă alimentele sănătoase ar putea deschide noi căi pentru prevenirea sau tratarea bolii, sugerează un nou studiu.