Expoziţiile de artă vizuală ale anului 2008

Publicat în Dilema Veche nr. 257 din 21 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Într-un an masiv virusat politic, artele vizuale s-au trezit buimace pe prima pagină, preţ de cîteva zile. Fără s-o dorească, fără să urmărească asta şi, din păcate, fără să ştie ce să facă atunci cînd au fost îmbrîncite pe scenă. Nu m-au mirat, revoltat ori întristat tropăiturile, delirul şi huiduielile celor ce se prefăceau că aleargă poneiul newyorkez. Era evident că intensitatea scandalului a fost artificial amplificată de miza anului electoral. Ceea ce m-a mîhnit a fost modul în care s-a ratat o ocazie. A lipsit un discurs inteligent, decuplat de gălăgia mediatică, prin care artele vizuale contemporane să fie prezentate, accesibil şi seducător, în prime time. Cu atît mai mult m-a bucurat reîntîlnirea cu pictura lui Leon Vreme. Autorul celei mai rafinate cromatici din pictura contemporană românească s-a prezentat timişorenilor printr-o admirabilă selecţie realizată de Galeria Calina. Ceea ce impresionează fundamental este harul lui Leon Vreme de a crea, parcă la nesfîrşit, tonuri cromatice. Din acest motiv, abordarea abstractă, experimentele de-a dreptul alchimice de realizare substanţială a suportului de culoare, care implică reveniri multiple, asupra suprafeţei, mixări neaşteptate cu nisip ori intervenţii de nebănuit cu sodă caustică nu au nimic tehnicist, ci sînt doar modalităţi de expresie ale autenticei sale spiritualităţi. Doar aşa am înţeles de ce lucrările, ori seria geometrizantă a anilor ’70, ori structurile, semnele plastice de după 2000 se înscriu atît de firesc în sintagma algoritmilor evolutivi. Modelul alchimic fiind în sine arhetipul mecanismelor folosite în algoritmii evolutivi. Din interiorul abordării de tip alchimic, Leon Vreme a simţit că forma clasică, bidimensională a picturii este suficientă destinului său. Reuşita operei ar trebui să fie un semnal pentru excesiva nerăbdare superficială de azi. Radu George DUMITRIU Ion Bârlădeanu - "Realpolitik", H’art Gallery din Bucureşti; Andrei Cădere - "Peinture sans fin", MNAC Bucureşti, şi Ion Dumitriu - "Umbra", Galeria Posibilă din Bucureşti. Cine este Ion Bârlădeanu? Nu ştiu. Încerc să găsesc răspunsul uitîndu-mă la colajele lui. Suprarealism. Storyboard. Ceauşescu. Arta pop. Iliescu. Libertate. Instinct primar. DADA. DA, asta este. Privim istoria noastră recentă prin ochii unui autodidact, căutător şi descoperitor în gunoaie, care timp de mai bine de treizeci de ani a strîns imagini din reviste şi a realizat cu ele o serie de colaje uimitoare. Expoziţia "Realpolitik" ne-a arătat o serie de colaje politice realizate de Ion Bârlădeanu după 1989. Este o reacţie cinică şi o critică subtilă. Este "descoperirea" vizuală a anului. Andrei Cădere - unul dintre cei mai importanţi protagonişti ai artei conceptuale, expus pentru prima oară într-un muzeu în România. Fotografii, proiecţii video, inconfundabilele bare de lemn. O adevărată demonstraţie de tenacitate în discurs şi demers artistic unic. Ion Dumitriu - fiare de călcat, chei, foarfece, agende personale, cioburi şlefuite, "prinţesele" albe. Capete de grindă însoţite de fotografii. Conturul umbrei. Proiecţie de cuie groase negre, pe catifea vişinie. Joc. Joacă. În camera albă, ultima serie de lucrări. Umbre "aruncate" pe mese albe de plastic. Şi acum, după zece ani, stau şi mă întreb ce ar fi urmat, dacă... Daria GHIU Dan Perjovschi - "La zid", Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, şi "Chestii tipărite", Galeria Posibilă din Bucureşti şi Bienala Manifesta 7. Anul 2008 a început şi s-a terminat cu Dan Perjovschi şi el este artistul care îl face interesant: începînd cu 10 ianuarie, la Centrul Naţional al Dansului, desenele "La zid" au putut şi pot fi văzute într-o expoziţie 24 de ore din 24. Declarată ca permanentă, expoziţia a constituit "un perete troian", aşa cum îl numea artistul în conferinţa de presă, adică riposta celor care apărau un loc aflat sub ameninţarea demolării. Aşadar, un act de revoltă, făcut cu graţie, care voia să complice decizia autorităţilor, prima intervenţie a artistului într-o instituţie a statului român, într-un gest făcut din poigné. Anul s-a încheiat tot cu Dan Perjovschi. Pe 29 noiembrie, Galeria Posibilă a vernisat "Chestii tipărite", o retrospectivă de materiale publicate, deschisă pînă pe 8 februarie 2009: 15 cărţi de artist, ziare, cataloage, colecţia revistei 22. Arhivă de artist, dar şi istoria comprimată a României postdecembriste. Bienala nomadă Manifesta 7, desfăşurată între 19 iulie şi 2 noiembrie, constituie un punct de turnură în arta contemporană. Întinsă pe o întreagă regiune, Trentino-Alto Adige, din nordul Italiei, această ediţie a fost o oprire în timp, o meditaţie asupra trecutului dureros al Europei, în încercarea de a găsi răspunsuri valide pentru viitor. O bienală-introspecţie, a display-ului imaterialului - atît prin expoziţia de la Fortezza ca un tot inovator, cît şi prin cele cinci micro-muzee ale istoriei sufletului -, creată într-o retorică a liniştii aparente, opusă oricărei imagini de artă cool, artă ca lifestyle. Daniel Knorr, Little Warsaw şi Miklós Erhardt, Tamy Ben-Tor, Harun Farocki - sînt doar cîteva nume pe care le reţin aici. Aurelia MOCANU Mircia Dumitrescu, Palatul Parlamentului din Bucureşti, şi Gheorghe Iacob - "Autenticitate şi transfigurare", Sala Dalles din Bucureşti, "Plenitudine şi fluiditate", Palatul Mogoşoaia, şi "Treapta forului public", Galeria Dialog din Bucureşti. Pe cerul expoziţional al anului 2008 au trecut două dirijabile. A scris pe ele "Mircia Dumitrescu" şi "Gheorghe Iacob", în ordinea apariţiei lor. Eu am rămas cu gura căscată de recunoştinţă că mai pot vedea, retrospectiv şi în pofida muzeului aferent, dar refractar, artă românească elaborată în decenii de discreţie, dar cu gravă asumare profesionistă. Ambii creatori şi-au slujit atît de pasionat atelierul de creaţie, încît nu au simţit nevoia de glorie publică. Graficianul Dumitrescu a conceput un eşafodaj impecabil expoziţional: pe lîngă universul codexului iubitor de imagine imprimată, o arcă plastică plină de surprize sculpturale şi instalaţioniste. A fost prima expoziţie amplă, la 68 de ani, cu album-catalog, cu etichetă tehnică caligrafic redactată în trei limbi, sub zecile de lucrări complexe. În toamnă, pictorul Gheorghe Iacob a marcat un record încă neatins în cultura noastră plastică: debut expoziţional simultan cu retrospectivă atent etalată la 83 de ani! Artistul a susţinut un sezon cu trei demonstraţii expoziţionale, cu peste o mie de lucrări în tehnici variate, cu mapă expoziţională, CD, album. Mari, grele, surprinzătoare şi pilduitoare, datate stilistic, dar minuţios gîndite ca spectacol vizual, desfăşurările expoziţionale "Mircia Dumitrescu" şi "Gheorghe Iacob" au, incontestabil, o valoare muzeală. Trebuie subliniat, civic vorbind, că au fost retrospective consistente făcute de cei doi artişti pe speze proprii. Oana TĂNASE Andrei Cădere - "Peinture sans fin", MNAC Bucureşti. În urmă cu un an, publicaţia Artforum solicita unei liste scurte de artişti, critici şi curatori un top al celor mai bune expoziţii din 2007, top similar celui operat acum de Dilema veche pentru 2008. Am reţinut atunci îndeosebi opţiunea lui Daniel Birnbaum - rector al Academiei de Artă din Frankfurt şi recent numit curator al ediţiei din 2009 a Bienalei de la Veneţia -, care găsea expoziţia retrospectivă a lui Andrei Cădere de la Staatliche Kunsthalle Baden-Baden drept adevărată măsură a artei românului stabilit încă din 1971 la Paris. "Cădere şi-ar fi inserat semnătura în orice show în care ar fi simţit că merge, adeseori fără a fi fost invitat. Dar a fost mai cu seamă un extraordinar colorist al unei noi forme, ce permite infinite perspective de a vedea şi a expune - scrie Birnbaum. Instrumentele minimaliste ale intervenţiilor lui artistice sînt cele mai subtile picturi pe care le-am văzut în 2007." Itinerată de la Baden-Baden la Paris şi Maastricht, expoziţia "Peinture sans fin" a fost prezentată la MNAC, curatorul Magda Radu regîndind nu doar principiul selecţiei lucrărilor ori tensiunea creată în relaţie cu spaţiul dat, ci şi un simpozion internaţional. Avîndu-i ca invitaţi pe Sanda Agalidi (RO), Astrid Ihle (D), Bernard Marcelis (Be), Mihai Oroveanu (RO), Magda Radu (RO), Ioana Vlasiu (RO), simpozionul din ziua vernisajului - "In and Out of the Territory" - a pus în mişcare o serie de concepte-cheie ale practicii artistice a lui Andrei Cădere (performativitate, strategie de parazitare a sistemului instituţional al artei) şi, în plus, a introdus aspecte noi privitoare la perioada românească a artistului. Curată ca documentare, articulată ca display, secondată prin acest format de comunicare (ştiinţifică şi nu numai), expoziţia rămîne una dintre cele mai bune ale ultimilor ani.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Bertha von Suttner jpg
De ce secretara lui Alfred Nobel a primit premiul pentru Pace
Cum a ajuns secretara lui Alfred Nobel să primească Premiul Nobel pentru Pace. Cum a devenit din angajată, în prietenă
Donald Trump FOTO AFP
Studenții străini ar putea plăti zeci de mii de dolari pentru a lucra în SUA. Ce pregătește Trump
Studenții internaționali care vor să lucreze în SUA după absolvire ar putea fi obligați să achite taxe de 70.000 de dolari.
image png
Michael Douglas, mărturisire stânjenitoare despre Julia Roberts: „Eram foarte beat”. Incidentul care a rupt prietenia
Actorul Michael Douglas a dezvăluit în noua sa autobiografie, One Helluva Ride, că un episod stânjenitor petrecut în urmă cu mai bine de trei decenii a dus la răcirea definitivă a relației sale cu Julia Roberts.
edi iordanescu sportpictures (3) webp
Donald Tusk FOTO EPA EFE jpg
A încercat donald Trump să schimbe guvernul Poloniei? Acuzațiile care provoacă un scandal la Varșovia
Dacă se confirmă, acuzațiile potrivit cărora președintele SUA, Donald Trump, ar fi încercat în mod direct să intervină în politica internă a Poloniei ar avea consecințe politice majore.
maurice munteanu connie preda instagram jpg
Au răsturnat situația la Asia Express! Echipa care a câștigat Imunitatea Mică după o cursă dificilă
Maurice Munteanu și Connie Preda au câștigat Imunitatea Mică în etapa a cincea de la Asia Express și și-au asigurat locul în etapa următoare.
Audieri miniștri Oana Gheorghiu 2
Antisemitismul se răspândește cu o viteză tot mai mare. Oana Gheorghiu: „Granița dintre cuvinte și violență poate fi foarte fragilă”
România a făcut pași importanți în combaterea antisemitismului, însă eforturile trebuie continuate, în special în contextul dezvoltării rețelelor sociale și al noilor tehnologii, a declarat joi vicepremierul interimar Oana Gheorghiu.
shutterstock 2597646043 jpg
Ai diabet? Aceste fructe au impact mic asupra glicemiei
Dacă îți monitorizezi glicemia, poate ai impresia că fructele îți sunt interzise din cauza zahărului pe care îl conțin în mod natural. Dar multe fructe au un indice glicemic scăzut și ar trebui să le incluzi în dietă.
cuvioasa parascheva jpg
Pelerinajul la Sfânta Parascheva a început la Iași. Mii de oameni la moaștele sfintei. Ce este nou în 2026
Pelerinajul de la Iași dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva a început joi, 8 octombrie, iar încă din primele ore mii de credincioși s-au adunat în zona Catedralei Mitropolitane. Anul acesta, începutul pelerinajului a venit cu o schimbare importantă: slujba a fost oficiată în aer liber.