E foarte multă poezie acolo... - interviu cu regizorul Corneliu PORUMBOIU

Bucureşti 1988. Ninge de zici că eşti în Laponia. Dinamo joacă cu Steaua, pe teren propriu. De-abia se văd porţile. Marcajele de pe terenul plin de noroi şi de zăpadă doar se ghicesc. Se aşteaptă un meci fierbinte: e Miliţia vs Armata. Ambele echipe au făcut presiuni asupra arbitrului – Adrian Porumboiu. La ani buni de la acea partidă foarte disputată, regizorul Corneliu Porumboiu se uită din nou la meci, împreună cu tatăl său. A arbitrat bine? Al doilea joc e un film despre un meci de fotbal şi despre o epocă. Nu e tocmai un documentar, dar nici film de ficţiune nu e. E o specie ciudată, greu de definit. „E despre mine şi despre tatăl meu, despre amîndoi, despre pasiunile fiecăruia – a lui e fotbalul, a mea e cinema-ul. Filmul ăsta e ca un soi de întîlnire între noi. Pentru că scriu foarte mult, pentru că fac film de ficţiune, am vrut să-i dau o anume lejeritate“, spune Corneliu Porumboiu.   

Cum de v-a venit ideea acestui scenariu?

La emisiunea Replay de la TVR am revăzut cinci minute din această partidă. Mi-am adus imediat aminte de acest meci, pe care îl urmărisem în copilărie. Eu, cînd eram mic, eram un soi de arbitru, cînd urmăream partidele de fotbal la televizor. Mama mea nu ştie nici acum ce e ăla un ofsaid, fratele meu mai mic se pricepea cît de cît, dar nu prea îl interesa fotbalul, iar cînd ne uitam la un meci, le explicam dacă tata arbitrează bine sau nu. Din meciul acesta n-am înţeles nimic – mi-am amintit asta şi cînd am văzut cele cinci minute redifuzate, recent, la Replay. O lună mai tîrziu, m-am întîlnit cu realizatorul emisiunii, Marian Olaianos, ca să-mi dea pe DVD întreaga înregistrare a meciului. Cu timpul, mi-am dat seama că vreau să-mi clarific şi eu unele lucruri din trecut. Meciul a fost un pretext. Anul trecut, de Crăciun, am fost la Vaslui şi am revăzut meciul împreună cu tata.  

Cum pregătiţi un interviu cu tatăl dumneavoastră?

Nu au fost cine ştie ce pregătiri. Cumva, totul a curs de la sine. Iniţial am vrut să filmez interviul la Bucureşti, într-o sală de cinema. Planul era să-l aduc pe tata aici, să revedem meciul pe ecran mare şi să filmez discuţia din timpul meciului. Dar tata n-a avut timp de aşa ceva. Soluţia de compromis a fost să înregistrez discuţia noastră pe un reportofon, acasă, la Vaslui. Am luat un reportofon profesionist, dar care consuma foarte multă energie. Aşa că, după primele 20 de minute de dialog, s-au consumat bateriile şi a trebuit să întrerupem discuţia. Pînă la urmă, am făcut interviul în vreo patru reprize.  

V-aţi stabilit nişte obiective pentru interviu? Ştiaţi cam ce vreţi să-l întrebaţi?

La început, mă gîndeam mai degrabă la un soi de anchetă, voiam să aflu ce s-a întîmplat exact la acel meci. Dar discuţia a luat nişte turnuri neaşteptate. M-am adaptat din mers, dar am rămas la dialogul spontan.

Cum a fost pentru tatăl dvs. să rememoreze acel moment?

Tatăl meu e un tip care trăieşte în prezent – şi din film se vede destul de clar lucrul ăsta. El a fost destul de sceptic chiar şi cu privire la sensurile demersului meu. În timpul vizionării meciului şi în timpul discuţiilor, a fost mai mereu detaşat. Dar, pînă la urmă, spre finalul meciului, se simte că retrăieşte cu intensitate acele momente.

Ce-a spus Adrian Porumboiu cînd a văzut filmul?

Mai în glumă, mai în serios, mi-a spus: „Dragă, trebuia să-mi spui şi mie că o să faci un film, că mă străduiam şi eu să fac mai multe poante.“ Altminteri, cred că i-a plăcut.

La premieră au fost şi cîţiva dintre protagoniştii meciului de atunci. Ce-au zis despre film?

Nu prea îmi place să stau în sală să-mi revăd filmele, aşa că nu le-am urmărit reacţiile la cinema. Dar, din cîte mi s-a povestit, s-au amuzat. Nu ştiu dacă le-a plăcut filmul. Dar le-a plăcut meciul. Doar au jucat în acel meci. Probabil că şi-au adus aminte de unele faze. E ca şi cum noi am descoperi în laviţa bunicii cine ştie ce poze din copilărie.  

De ce aţi ales să nu apăreţi decît cu vocile? De ce aţi lăsat să ruleze doar imaginile cu meciul, aşa cum au fost captate de camerele televiziunii, iar vocile voastre doar însoţesc imaginile?

După cum spuneam, iniţial am vrut să ne filmăm şi pe noi. Însă după aceea mi s-a părut inutil. Spectatorul vede un meci de fotbal, partida are o dinamică a ei, foarte specială. Şi e oarecum dramatic ce se petrece pe ecran. Întîmplător, spectacolul din teren are durata unui lungmetraj standard, adică 90 de minute. Mi se pare că e oricum un gest subtil, căci filmul nu e doar despre fotbal, ci şi despre cinema. Dacă aş fi introdus şi imagini cu noi în acest spectacol, s-ar fi întrerupt – vorba lui tata – „cursivitatea meciului“. Sau, mă rog, s-ar fi întrerupt cursivitatea filmului.

Dar ce e relevant, într-un meci de fotbal, pentru cinema?

În filmul acesta sînt mai multe niveluri. Cred că există şi un schimb de energii între mine şi tata. Unul dintre motivele pentru care am ales să nu mai fac alte interviuri, să nu mai continui investigaţia şi în alte direcţii, e faptul că există, cam de la minutul 60 al meciului, un moment de tăcere prelungită. E momentul în care jocul din teren îşi pierde sensul, devine parcă absurd; în sfîrşit, ce se întîmplă în teren spune multe despre condiţia noastră. Văzînd tot materialul montat, mi-am dat seama de toate astea şi am fost convins că n-am greşit alegînd această formulă.  

Filmul a fost deja prezentat la Berlinală. Ce-au înţeles spectatorii de acolo din meci şi din film?

Fotbalul e un sport extrem de popular, şi atunci e perceput drept ceva mai mult decît un joc. Discutînd cu prietenii mei din Germania, mi-am dat seama că e văzut şi într-o cheie politică. O echipă reprezintă un cartier, un oraş, un grup etnic. Dincolo de ce se întîmplă în teren, există şi un mic-mare război modern în tribune. Fotbalul a depăşit, astfel, miza lui „cine cîştigă“.  

În ce măsură acest film e un document al unei epoci?

Chiar şi felul în care jucăm fotbal la un moment dat spune ceva despre noi. Mai ales că în discuţia cu tata încercăm să decodăm tocmai anumite reguli şi decizii de arbitraj. Dar filmul e şi o mărturie despre felul în care se filma fotbalul în acea perioadă. De pildă, meciul a fost filmat cu foarte puţine prim-planuri, în cadre largi şi lungi, cu o cameră bine situată pe la jumătatea tribunei. E ca un fel de fals „unghi subiectiv“ al unui spectator. Tribuna în sine e filmată doar ca o soluţie de a masca eventualele conflicte din teren. Prin demersul meu de a aduce acest meci pe ecran mare, tocmai asta intenţionez: să arăt anumite detalii şi profunzimi care nu se văd la televizor. Dincolo de ceaţa şi de ninsoarea care nu încetează, poţi simţi o atmosferă de sfîrşit de lume. E foarte multă poezie acolo...

Cît de mult fotbal se vedea atunci, cu mijloace puţine, şi cît fotbal vedem azi, cînd transmisiile se fac cu echipament sofisticat?

Ce pot să vă spun e că acum, la un meci din Champions League, vedem doar 70% dintr-un meci. Căci transmisia conţine tot felul de reluări, filmări din tribune, prim-planuri etc. Montajul e foarte dinamic, se filmează cu multe camere şi pe ecran ni se arată doar ceea ce regizorul transmisiei consideră că e spectaculos. Dacă pe teren nu sînt faze spectaculoase, ni se arată altceva – deci, pînă la urmă, vedem mai puţin fotbal. Pe de altă parte, chiar şi dacă meciul e plictisitor, tot vedem spectacol – deci ni se pare că vedem mai mult fotbal. Televiziunea implică un soi de ficţionalizare a meciului. Iată de ce eu cred că fotbalul trebuie văzut pe stadion, nu la televizor.

E mai multă ficţiune acum decît era atunci?

E alt tip de ficţiune. Acum, din cauza televiziunii, fotbalul e un soi de star system. Jucătorii apar mereu în prim-plan, par că ştiu exact cînd sînt filmaţi şi din ce direcţie, au reacţii bine controlate – sînt ca nişte actori de cinema care vin la cadru. Unii dintre ei parcă nici nu se mai bucură că au dat gol, ci par să-şi caute o mimică adecvată pentru cameră. Ca regizor, mă fascinează să-i urmăresc.  

interviu realizat de Adela GRECEANU şi Matei MARTIN difuzat la emisiunea Timpul prezent la Radio România Cultural 

(function() {var d,v,s;d = document;v = d.createElement('script');v.type = 'text/javascript';v.async = true;v.src = 'http://video.cinemagia.ro/player/resize.js';s = d.getElementsByTagName('script')[0];s.parentNode.insertBefore(v, s);})();