După Bookfest
● În loc să fie un paradis al cărţilor, Bookfest e un fel de supermarket cu superreduceri. Pe culoarele înguste, printre standurile editurilor, forfotesc puhoaie de oameni în căutarea unor cărţi la preţ acceptabil. E greu să înţelegi mecanismele care-i pun în mişcare. Cei mai mulţi nu au o agendă clară, n-au vreo listă de titluri pe care şi le doresc; statisticile de după tîrg arată, în general, că best-seller-uri sînt cărţile scrise de vedete. Rareori cîştigă literatura de calitate. Bookfest nu seamănă cu nici unul dintre tîrgurile de carte occidentale pe care le-am vizitat: nu are nici o ambiţie în ceea ce priveşte schimburile culturale, nu îşi propune să joace vreun rol pe piaţa drepturilor de autor, nu are vreo influenţă în ceea ce priveşte trendurile literare, nu impune cărţi, nu descoperă autori noi; lansările de carte sînt, pînă la urmă, doar nişte întîlniri cît se poate de formale care încurajează, poate, vînzările, dar nu promovează dialogul. Lucrul ăsta se vede, de altfel, şi din comportamentul spectatorilor, care migrează, brownian, de la un stand la altul, adesea chiar şi în timpul discursurilor.
● Dimensiunea internaţională a tîrgului de carte bucureştean se vede doar în programul legat de ţara invitată de onoare – un stand special la care se prezintă autorii propuşi de ambasada şi institutul cultural reprezentînd ţara invitată. Anul acesta, invitată de onoare a fost literatura de limbă germană. Sub sloganul „Trei ţări, aceeaşi limbă“ au venit la Bookfest autori din Germania, Austria şi Elveţia. Literatura contemporană de limbă germană nu e foarte prezentă pe piaţa de carte din România. Se traduce destul de puţin – de regulă, ori autori clasici, ori cărţi care au fost deja verificate pe alte pieţe literare. Cititorii din România ratează, astfel, întîlnirea cu o literatură mult mai vastă şi, mai ales, mult mai diversă decît s-ar putea bănui urmărind doar traducerile de la noi. Exact golul acesta au încercat să-l umple, măcar parţial, organizatorii programului „Trei ţări, aceeaşi limbă“.
● Dincolo de cîteva întîlniri literare memorabile, scena celor trei ţări a găzduit şi cîteva dezbateri substanţiale. Poate că cel mai interesant eveniment a fost dezbaterea cu traducătorii români ai Hertei Müller, moderată de Ernest Wichner – scriitor şi prieten al autoarei. A fost un fel de mise en abîme: în discursul rostit la decernarea Premiului Nobel, Herta Müller spunea că „orice cuvînt ştie ceva despre cercul drăcesc“. Eseul scris atunci vorbeşte despre puterea şi neputinţa cuvîntului, şi poate fi citit şi ca o declaraţie de dragoste pentru limba română. Scriitoarea de limbă germană a avut însă nevoie de traducători (Nora Iuga, Alexandru Şahighian, Corina Bernic) pentru a ajunge la cititorii români.
● Tot în cadrul programului „Trei ţări, aceeaşi limbă“ (dar în afara tîrgului de carte) a fost deschisă expoziţia „Cercul drăcesc al cuvintelor“. E o expoziţie-eveniment, care a avut parte de recenzii elogioase cînd a fost prezentată, în urmă cu doi ani, la Literaturhaus München şi apoi la Berlin. Expoziţia urmăreşte cele mai importante momente din biografia Hertei Müller începînd cu copilăria autoarei, petrecută în Banat, trecînd prin anii de tinereţe, la Timişoara, fuga în Germania şi pînă la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Literatură. Ea cuprinde documente şi fotografii din arhiva personală, manuscrise, colaje, diverse ediţii ale cărţilor sale, precum şi înregistrări ale unor interviuri în care scriitoarea povesteşte despre viaţa ei din România şi din Germania. Tot aici pot fi văzute şi extrase din dosarul de urmărire a Hertei Müller, deschis de Securitate. E o privelişte înfiorătoare, mai ales pentru cei care cunosc opera scriitoarei, romanele şi mai ales eseurile ei despre teroarea comunistă. De fapt, expoziţia e ca un fel de şantier deschis, ca un imens depozit în care sînt păstrate componentele de bază ale operei sale. Expoziţia e, în egală măsură, un prilej de a-i scoate în faţă pe membrii „Grupului de Acţiune Banat“, autori care au influenţat opera literară a Hertei Müller.
● Cercul (drăcesc sau nu) se închide. Programul „Trei ţări, aceeaşi limbă“ a fost importat şi adaptat pentru Bookfest după ce Germania, Austria şi Elveţia s-au prezentat deja, în aceeaşi formulă, la Tîrgul „Bok & Bibliotek“ din Suedia. În 2011, la Göteborg, tot Herta Müller se pare că a prilejuit cele mai interesante discuţii. A fost, poate fără să vrea, vedeta tîrgului de carte. Şi la Bookfest a triumfat. O performanţă remarcabilă, de vreme ce nici măcar nu a fost prezentă.
