Din copilăria alegerilor

Deschisă pînă în luna iunie, expoziţia, destul de restrînsă, pune pe panou şi în vitrine mostre din retorica electorală a unei perioade în care personajele-cheie erau Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Iorga sau Mareşalul Averescu. Rivalitatea Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Naţional Ţărănesc, cele mai importante formaţiuni politice ale vremii, consuma la rîndul ei multă hîrtie pentru afişe şi fluturaşi, în care dominant este însă textul, şi nu figura candidatului care, atunci cînd apărea, era, de cele mai multe ori, desenată în tuş. Dacă liberalii încercau să-şi convingă alegătorii că "Nădejdea ţării se razimă cu tot temeiul numai pe partidul liberal", îndemnîndu-i, printr-un afiş desenat şcolăresc, dar color, să-i voteze pe cei "care au clădit şcoli poporului", ţărăniştii încercau bicolor să se folosească de spaimele românului care, după cum se ştia şi atunci, e prin natura sa poet. "Înfieraţi-l pe Vintilă (Brătianu, n. red.) / Cînd s’o duce după moarte / La cîntar la Sarsailă / Să-l cunoască de departe" - îşi consilia electoratul partidul împătimit de slogane versificate, promiţînd în schimb mari revoluţii: "Vreţi lumină şi dreptate / La oraşe şi la sate? / Dacă vreţi să se sfîrşească / Jafu’n ţara românească / Şi să umple visteria / Cinstea şi economia - / Vă ajungeţi iute ţelul / Dacă veţi vota inelul". Nu lipsesc însă nici partidele mai puţin importante, cum ar fi Partidul Social-Democrat, care se adresa în egală măsură "muncitorilor, plugarilor, intelectualilor" şi care în 1938, îşi îndemna în trei limbi - română, maghiară şi germană - alegătorii "Să curăţim ţara de trîntori!". Partidul Popular însă, în aceeaşi linie care astăzi ar trece drept model de politically correctness, apăra drepturile tinerilor evrei în schimbul unui vot pentru "steaua plină în şease colţuri". Mai puţin corectă politic era însă mulţimea de pălării adunate la o întrunire electorală a acestui partid, printre care se zăreau vag, în fotografia expusă, doar vreo două-trei prezenţe feminine. Raportînd totul la ceea ce vezi aruncînd o simplă privire de jur împrejur într-o Românie în proaspăt frison electoral, pînă şi caricaturile politicienilor interbelici - la vremea aceea arme de încredere - capătă o inocenţă gata să ducă la un oftat melancolic. Minuţios desenaţi, Maniu, Iorga, Averescu şi Mihalache bat - într-o astfel de caricatură, la uşa Puterii, întrupată în matroană greoaie, care păzeşte bine sacul cu Fonduri Secrete sub care stă strivit registrul de Buget. Retrospectiva de la MNIR, unde au fost expuse şi insigne propagandistice - gravate însă în metal -, medalii cu figuri de politicieni în vogă şi documente legate de ritualurile electorale, a avut şi un bun preambul, o altă expoziţie organizată de acelaşi muzeu, în acelaşi timp, despre oraşele româneşti la sfîrşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. După un tur printre obiectele vieţii cotidiene de acum peste o sută de ani, landouri, lornioane, reclame la pomezi "cu preţuri moderate" şi plăcuţe cu "Scuipatul interzis", numai bine arunci un ochi în revista Aurora, în care, în 1930, Dr. N. Popa susţinea în articolul "Note dintr’o campanie electorală" că "în timpul unei campanii electorale nu e timp de citit gazete".