Despărţirea de Lenin

Aţi văzut filmul Goodbye Lenin? E o poveste emoţionantă despre despărţirea de tătucul sovietic şi de comunism, în general. O tragi-comedie romantică. Acum zece ani, cînd a apărut filmul, eram convins că Germania într-adevăr şi-a luat rămas bun definitiv de la Lenin, că el a fost evacuat cu totul din viaţa publică. Statuile lui Lenin dispăruseră deja de multă vreme. Cea din Berlin a fost demontată de pe soclu şi dusă într-o pădure; la Potsdam a fost demolată cu picamerele; cea din Dresda a fost luată în grijă de un colecţionar privat; iar la Halle-Neustadt, pe locul unde era statuia s-a construit un centru comercial.  

Dar Lenin n-a dispărut chiar de peste tot. E încă acolo, pe un soclu înalt, pavat cu marmură, şi scrutează cerul cu o privire glacială. În oraşul Schwerin şi, mai ales, în micul cartier de blocuri în centrul căreia tronează statuia sa, încă mai este iubit. Şi, pare-se, nimic nu poate s-o clintească din loc. Nici măcar protestele a zeci de foşti deţinuţi politici.

În această vară, pe 17 iunie, la aniversarea insurecţiei populare din 1953, un fost deţinut politic a vrut să înfăşoare capul statuii cu un văl. Era modul lui de a protesta. A făcut greşeala să ceară aprobare de la primărie şi happening-ul a fost anulat. Alţi protestatari au aruncat cu vopsea pe statuie şi pe soclu – au urmat reacţii virulente din partea apărătorilor lui Lenin. S-au semnat petiţii, s-au publicat scrisori deschise din partea unor oameni care au avut de suferit în timpul regimului comunist – degeaba, statuia e tot la locul ei.

Vocile celor care vor să scape acum de Lenin s-au multiplicat şi primăria, care are în grijă statuia, a fost nevoită să răspundă. Un responsabil al Oficiului pentru Studierea Arhivelor Fostei Poliţii Politice din RDG s-a oferit să ţină nişte prelegeri şi, eventual, să plimbe prin muzeele de istorie reprezentanţii primăriei din Schwerin, înainte de a lua o decizie. Se pare că aceştia nu au chef de lecţii de istorie.  

„De ce trebuie să ne raportăm mereu defensiv cînd vine vorba de moştenirea noastră culturală?“ – se întreabă, într-un interviu pentru Die Zeit, Angelika Gramkow, primarul oraşului, membră a partidului Die Linke. Lenin n-a avut nimic de-a face cu ororile comise de SED. Şi nu el a fost cel care a separat Germania pentru cîteva decenii, spune Gramkow. Aşa este. Dar e tot atît de adevărat că fondatorul unuia dintre cele mai teribile regimuri politice n-are ce căuta pe soclu, într-un oraş european, democratic. Faptul că e de stînga nu e o motivaţie pentru înverşunarea cu care-l apără pe Lenin. Căci statuia a supravieţuit în ultimii 25 de ani sub primari SPD şi CDU – atrage atenţia Trebkow. Într-adevăr, acum cîţiva ani, statuia era cît pe ce să fie demolată. Decizia a fost anulată pentru că doi membri ai comisiei (reprezentanţi CDU) s-au abţinut şi astfel nu s-a obţinut majoritatea. Atunci, Lenin a fost salvat de nişte jocuri politicianiste, de un troc al voturilor care nici acum nu a fost lămurit. Acum, o decizie de demolare e şi mai greu de luat, pentru că Lenin a cîştigat mulţi susţinători printre locuitorii oraşului. Criza economică i-a sărăcit, Lenin e privit ca un erou al luptei împotriva capitalismului – istoria, trecutul nu mai contează.  

S-au formulat şi cîteva idei pentru a recicla statuia lui Lenin din Schwerin. De pildă, patronul discotecii Kremlin din oraş a făcut primăriei o ofertă de achiziţie. O familie dintr-un oraş învecinat s-a oferit să preia statuia, să o topească şi să construiască din bronzul obţinut clopote pentru biserici. Iar Muzeul RDG e dispus să preia statuia, chit că mai are pe inventar alte cîteva. Nici una dintre propuneri nu pare să fie pe placul celor care administrează oraşul. Iar locuitorii sînt într-o bătălie continuă: în faţa statuii se protestează, alternativ, pentru distrugerea şi pentru păstrarea ei.

Singura consolare – dacă se poate spune aşa – a celor care vor să scape de statuia lui Lenin e că timpul le rezolvă pe toate. Istoria şi-a pus deja amprenta pe statuie. Pe suprafaţa ei se vede deja un strat gros de rugină şi cîteva crăpături. Peste cîteva zeci de ani, dacă va mai rămîne în picioare, o să fie de nerecunoscut. 

Foto: wikimedia commons