Despărţirea de Lenin

Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Despărţirea de Lenin jpeg

Aţi văzut filmul Goodbye Lenin? E o poveste emoţionantă despre despărţirea de tătucul sovietic şi de comunism, în general. O tragi-comedie romantică. Acum zece ani, cînd a apărut filmul, eram convins că Germania într-adevăr şi-a luat rămas bun definitiv de la Lenin, că el a fost evacuat cu totul din viaţa publică. Statuile lui Lenin dispăruseră deja de multă vreme. Cea din Berlin a fost demontată de pe soclu şi dusă într-o pădure; la Potsdam a fost demolată cu picamerele; cea din Dresda a fost luată în grijă de un colecţionar privat; iar la Halle-Neustadt, pe locul unde era statuia s-a construit un centru comercial.  

Dar Lenin n-a dispărut chiar de peste tot. E încă acolo, pe un soclu înalt, pavat cu marmură, şi scrutează cerul cu o privire glacială. În oraşul Schwerin şi, mai ales, în micul cartier de blocuri în centrul căreia tronează statuia sa, încă mai este iubit. Şi, pare-se, nimic nu poate s-o clintească din loc. Nici măcar protestele a zeci de foşti deţinuţi politici.

În această vară, pe 17 iunie, la aniversarea insurecţiei populare din 1953, un fost deţinut politic a vrut să înfăşoare capul statuii cu un văl. Era modul lui de a protesta. A făcut greşeala să ceară aprobare de la primărie şi happening-ul a fost anulat. Alţi protestatari au aruncat cu vopsea pe statuie şi pe soclu – au urmat reacţii virulente din partea apărătorilor lui Lenin. S-au semnat petiţii, s-au publicat scrisori deschise din partea unor oameni care au avut de suferit în timpul regimului comunist – degeaba, statuia e tot la locul ei.

Vocile celor care vor să scape acum de Lenin s-au multiplicat şi primăria, care are în grijă statuia, a fost nevoită să răspundă. Un responsabil al Oficiului pentru Studierea Arhivelor Fostei Poliţii Politice din RDG s-a oferit să ţină nişte prelegeri şi, eventual, să plimbe prin muzeele de istorie reprezentanţii primăriei din Schwerin, înainte de a lua o decizie. Se pare că aceştia nu au chef de lecţii de istorie.  

„De ce trebuie să ne raportăm mereu defensiv cînd vine vorba de moştenirea noastră culturală?“ – se întreabă, într-un interviu pentru Die Zeit, Angelika Gramkow, primarul oraşului, membră a partidului Die Linke. Lenin n-a avut nimic de-a face cu ororile comise de SED. Şi nu el a fost cel care a separat Germania pentru cîteva decenii, spune Gramkow. Aşa este. Dar e tot atît de adevărat că fondatorul unuia dintre cele mai teribile regimuri politice n-are ce căuta pe soclu, într-un oraş european, democratic. Faptul că e de stînga nu e o motivaţie pentru înverşunarea cu care-l apără pe Lenin. Căci statuia a supravieţuit în ultimii 25 de ani sub primari SPD şi CDU – atrage atenţia Trebkow. Într-adevăr, acum cîţiva ani, statuia era cît pe ce să fie demolată. Decizia a fost anulată pentru că doi membri ai comisiei (reprezentanţi CDU) s-au abţinut şi astfel nu s-a obţinut majoritatea. Atunci, Lenin a fost salvat de nişte jocuri politicianiste, de un troc al voturilor care nici acum nu a fost lămurit. Acum, o decizie de demolare e şi mai greu de luat, pentru că Lenin a cîştigat mulţi susţinători printre locuitorii oraşului. Criza economică i-a sărăcit, Lenin e privit ca un erou al luptei împotriva capitalismului – istoria, trecutul nu mai contează.  

S-au formulat şi cîteva idei pentru a recicla statuia lui Lenin din Schwerin. De pildă, patronul discotecii Kremlin din oraş a făcut primăriei o ofertă de achiziţie. O familie dintr-un oraş învecinat s-a oferit să preia statuia, să o topească şi să construiască din bronzul obţinut clopote pentru biserici. Iar Muzeul RDG e dispus să preia statuia, chit că mai are pe inventar alte cîteva. Nici una dintre propuneri nu pare să fie pe placul celor care administrează oraşul. Iar locuitorii sînt într-o bătălie continuă: în faţa statuii se protestează, alternativ, pentru distrugerea şi pentru păstrarea ei.

Singura consolare – dacă se poate spune aşa – a celor care vor să scape de statuia lui Lenin e că timpul le rezolvă pe toate. Istoria şi-a pus deja amprenta pe statuie. Pe suprafaţa ei se vede deja un strat gros de rugină şi cîteva crăpături. Peste cîteva zeci de ani, dacă va mai rămîne în picioare, o să fie de nerecunoscut. 

Foto: wikimedia commons

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

atentat harkov jpg
Șase muncitori care sortau legume, uciși într-un atac rus asupra unui depozit agricol din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Koreţki.
sigla psd jpg
PSD îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul: „Această mascaradă trebuie să înceteze cât mai repede”
PSD a lansat joi un atac la adresa premierului desemnat Siegfried Mureșan, criticând negocierile pentru formarea noului guvern. Social-democrații i-au cerut lui Mureșan să își depună mandatul și au susținut că România are nevoie de un guvern cu puteri depline.
lingouri aur profimedia jpg
Prețul gramului de aur, joi, 24 septembrie 2026. Cât a ajuns să coste metalul prețios, comparativ cu zilele trecute
Prețul gramului de aur a rămas stabil față de ziua precedentă, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 641,4000 lei, cu 3,0038 lei mai mult decât marți precendentă.
Caius Covrig și a cerut iubita în căsătorie jpg
Caius Covrig și-a cerut iubita în căsătorie. Cum a arătat momentul și ce inel i-a oferit
Tânărul antreprenor Caius Covrig a făcut pasul cel mare și a cerut-o în căsătorie pe Teo Bunea, după o relație discretă de mai mulți ani. Milionarul i-a oferit partenerei sale o bijuterie prețioasă cu diamant într-un cadru de vis, împărtășind vestea alături de un mesaj plin de dragoste
zodii png
Luna Recoltei din 2026 vine cu schimbări majore! Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
Luna Plină a Recoltei din 2026 are loc pe 26 septembrie, la ora 19:49, ora României, fiind prima lună plină a sezonului de toamnă și momentul lunar cel mai apropiat de echinocțiul de toamnă din 22 septembrie.
Accident grav DRDP Timișoara (1) jpg
Accident cumplit în Caraș-Severin: două femei au murit după ce un microbuz a fost strivit între TIR-uri
Două femei şi-au pierdut viața într-un grav accident de circulație care a avut loc, joi, pe drumul național DN 6, în afara localității Vălișoara, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
euro pixabay jpg
Cursul valutar BNR, 24 septembrie 2026. Euro rămâne la un nivel maxim istoric
Banca Națională a României (BNR) a publicat joi, 24 septembrie 2026, noile cotații pentru principalele valute.
Majoritatea monedelor provin din timpul împăraților din dinastia Flaviilor și le prezintă profilul. În imagine, monedă cu portretul  împăratului Domițian
Un tezaur roman uriaș, din vremea împăratului Hadrian, descoperit cu un detector de metale
Un pasionat de detectoare de metale din vestul Germaniei a făcut o descoperire remarcabilă: unul dintre cele mai mari tezaure de monede romane de argint găsite vreodată în această țară, datând din perioada domniei împăratului Hadrian.
Trotinetele electrice, vizate de un nou regulament. FOTO: Facebook / Primăria Municipiului București
O italiancă a cerut sfaturi pentru București. Locul „care îți taie respirația” recomandat de români
O italiancă a cerut pe Facebook sfaturi pentru vacanța la București. A primit recomandări prețioase, avertismente despre Peleș și o glumă despre curent.