Dacă lumea muzeului ar fi reală

Publicat în Dilema Veche nr. 135 din 25 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să trecem peste introducerea cu canicula, traficul extenuant şi atmosfera care îţi dă brînci în vreun delir oniric! Oricum, pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, maşinile circulă pe trotuar, nu se înghesuie demente-n stradă; ori se înclină insolate şi cuminţi în faţa iluziei de aer curat din dreapta, unde parcul Herăstrău adăposteşte terase şi bere. Se ascunde fiecare pe unde poate. Nu poţi spera că se îmbulzesc cu toţii să vadă expoziţii, mai cu seamă că unul dintre muzeele din zonă este în renovare. La Vila cu clopoţei, Muzeul de Artă Populară Română "Dr. Nicolae Minovici" este ferecat, lanţuri peste tot. Alături, în casa-muzeu unde a locuit inginerul Dumitru Minovici, se întrezăresc, după prima bătaie în uşă, arme şi gravuri cu scene de vînătoare. Nici un vizitator n-a venit încă, liniştea ocroteşte interiorul... Muzeograful Cioancă îmi spune, din capul locului, că oricine vine să vadă monştrii la borcan, încurcînd cu totul borcanele şi luîndu-l pe Dumitru drept unchiul său, Mina, nu se află unde trebuie. Nu, n-am venit pentru asta. Faptul de a fi în singura casă din România în stil Tudor justifică drumul pînă aici. Mă dezmeticesc, fac ochii roată şi găsesc că e curioasă casa asta atît de impunătoare, văzută dinafară, avînd la îmbinarea laturilor un turn cu motive gotice din piatră, şi atît de însufleţită pe dinăuntru. Asta se datorează şi familiarităţii cu care muzeograful îl prezintă pe Ionică "vizitator permanent", pe cămaşa căruia stă brodat cu litere de tipar: PAZA. Stilurile amestecate din muzeu lasă încă impresia de casă locuită, deşi de la moartea Ligiei Minovici nu mai trec pe-aici decît muzeografi şi paznici, rareori vizitatori. Drumurile pe care se poate ajunge la Muzeul de Artă Veche Apuseană "Ing. Dumitru Minovici" sînt încîlcite. Bani de pliante nu sînt, promisiunile atîrnă greu, pagina web e în construcţie, nu rămîn decît ghidurile gratuite şi cele virtuale. Cine se descurcă să caute, găseşte. Înainte de ’89, cînd exista contract cu ONT-ul, se puteau număra în Cartea de Onoare 6000 de semnături anual, dintre care 4000 erau ale vizitatorilor străini. Jacques Chirac a vizitat muzeul pe cînd era primar, ca şi înalţi comisari ai Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, personalităţi din Japonia, Germania, Austria ori Africa de Sud. Ionică a luat, de-a lungul timpului, autografe de la o mulţime de actori: Dinică, Nicolaescu, Albulescu. Cei care vin la muzeu se adună de prin toate părţile. Nu contează dacă vin din Taverna Sîrbului sau Clubul Oamenilor de Afaceri, din parc sau de la Facultatea de Arhitectură, ori vine însăşi prinţesa Margareta, toţi sînt marcaţi de trecerea prin muzeu. O reflectă ultimele însemnări lăsate în Cartea de Onoare de Ursuleţul Trubadur şi semenii lui, unele patetice şi redundante, altele amuzante şi originale, patronate de nelipsitul "Supermuzeu!!!". Şi nu e puţin lucru să afli că "aici e raiul, nu unde zic popii", "că e păcat că lumea din afara muzeului e cea reală", că Bogdan o iubeşte pe Cristina şi de aceea îi desenează, luat de febra artei, un labirint care porneşte de la el şi ajunge la ea, că unii fac promisiuni de restaurare, în timp ce alţii ştiu că "indiferenţa ucide şi poate ucide şi locuri", că atmosfera e misterioasă, iar muzeul arată la fel ca la moartea Ligiei Minovici, că unii, întîmplător, adăpostindu-se de ploaie, au văzut acest muzeu şi alţii vor reveni cu tovarăşii de la muncă. Cartea de Onoare păstrează la loc de cinste şi profeţiile studenţilor chilieni din vremea lui Salvador Allende, cărora istoria nu le-a dat însă dreptate: "Venceremos! Viva la Revolucion!". Un tur cu ghid În jur, totul are o poveste: fiecare exponat, muzeul, inginerul. Domnul muzeograf şi Ionică, acesta din urmă cunoscîndu-i pe soţii Minovici, au mai multe poveşti, auzite sau trăite. Regretul că nu l-a întîlnit pe inginer, potenţează entuziasmul muzeografului care vorbeşte cu o convingere molipsitoare şi, în acelaşi timp, inhibitoare. Istorisirile se detaşează, cîştigă, cuceresc: Muzeul are un proces invers de constituire. Între ’29 şi ’45, perioada în care inginerul călătoreşte, datorită faptului că este director extern al unei societăţi petroliere cu filiale la Praga, Haga, Cairo, adună întîi exponatele din diferite anticariate, la diferite licitaţii, ceea ce şi-a permis să cumpere şi a considerat autentic. De aici această colecţie eclectică. Urmează să construiască casa, o casă care să adăpostească atît colecţia, dar în care să şi locuiască. Aduce un arhitect italian, care îi prezintă două planuri în două stiluri diferite, gotic francez şi stilul Renaşterii italiene, care nu se pretau la construirea unui muzeu pentru că aveau ferestrele mici, oferind prea puţină lumină naturală. Se întîmplă să vadă o casă englezească ţărănească, merge în Anglia, îi place foarte mult stilul, face schiţe (se spune că a făcut peste 400 de schiţe) tocmai ca să găsească punctul de echilibru între exponate şi casă. În living, de la plafon la podea, este echivalentul încă unui etaj. S-a recurs la acest artificiu pentru a expune tapiseria mare flamandă, care are 4,8 m, şi vitraliile... Pe o ladă veneţiană, o statuie germană ce-l înfăţişează pe Ioan Evanghelistul, stă mărturie firii de colecţionar a lui Dumitru Minovici: Inginerul l-a văzut într-un anticariat în München, pe un fond de brocart roşu, într-un apus de seară. Cinci-şapte zile a trecut pe lîngă vitrină cu inima îndoită, crezînd că n-o să-l mai găsească, dar neavînd curaj să intre, imaginîndu-şi că are un preţ exorbitant. A avut surpriza să constate că preţul nu era aşa mare, l-a cumpărat şi a plecat cu el sub braţ, ca un român adevărat. Nemţii lucrau altfel, se plătea o parte şi ţi-l trimiteau ei acasă în următoarea zi. Inginerul Minovici a adunat exponatele risipind povestirile procurării lor, poveşti care încep firesc cu biblioteca în stil neoclasic ce susţine greutatea autorilor antici ori a albumelor de pictură, şi continuă cu vitralii germane, elveţiene ori tiroleze (cele mai vechi exponate ale muzeului, datînd de la 1497), covoare persane şi siriene, tapiserii flamande, ţesute la război vertical, tablouri ale pictorilor flamanzi ori italieni, fotolii olandeze sau în stil Ludovic al XV-lea, scaune Chippendale, corabie olandeză adusă de la Palazio Veccio, masă elisabetană şi o întreagă Cameră Toscană. Un tur c-un alt fel de ghid Las la sedimentat informaţia şi încerc un contact direct şi intim cu fiecare exponat. Nu foarte intim - îmi zic, amintindu-mi de observaţia stăpînită pe care muzeograful a făcut-o cînd am călcat pe covorul persan. Brusc, grinzile din tavan, ce păstrează atmosfera de castel, îmi lasă impresia de zălogire într-un spaţiu care nu mai are nimic în comun cu un muzeu. Lipsesc chinezii cu aparate de fotografiat din faţa tablourilor, opiniile rostite pătimaş, figurile omisciente, clasificările şi referinţele de tot felul. Nici aerul nu e greu respirabil, miroase a mir sau a gutui coapte. Numai crîmpeiele din sporovăiala paznicului pot schimba percepţia, căci el e singura figură din muzeu, destul de vie ca să te împingă în cotidian. Omul n-a stat degeaba în casa Minovici, ştie multe lucruri despre exponate, înţelege franceza, îşi dă cu părerea în probleme de istorie şi politică internaţională. Fără să le pese de conversaţii, distraţi şi înghesuiţi între albumele de artă şi semnăturile vizitatorilor, Flaubert, Balzac, Voltaire par izolaţi de prea mult timp între copertele scorţoase, de neatins prin grija păstrării. Nici un colţ îndoit, nici un fir de praf. Ionică schimbă subiectul: "Englezii au dat în judecată o companie fiindcă în anunţ scriau angajăm personal calificat şi harnic..." Mă îndepărtez, producînd în pardoseală tînguiri stridente, care aproape că îmi creează sentimente de vinovăţie, nu ştiu dacă sub presiunea atmosferei sau a privirii paznicului. Zîmbesc jenat, cu faţa spre şemineu; am sentimentul că lemnele sînt dinadins tăiate perfect egal şi poate lustruite puţin, ca să nu strice armonia întregului. Mai ales că inginerul a mers de nouă ori în patru ani pentru a convinge un bătrîn italian să-i vîndă şemineul, lucru care n-a fost posibil, pînă cînd moştenitorii bătrînului s-au mutat în apartamente, la Florenţa. În spate, Ionică îşi verifică telefonul de la brîu şi face un gest către ochelari, dar renunţă în ultima clipă, apoi se aşază liniştit pe scara în stil gotic francez. Acum abia îmi pot imagina casa locuită, cu inginerul stînd la birou, ţinînd un ziar în mînă. Ca o confirmare, muzeograful ascultă uşor amuzat intervenţiile paznicului şi ştiu că şi el vede în acesta dovada vie a existenţei familiei Minovici. Paznicul continuă să sporovăiască în şoaptă, dar răspicat, despre ce-i place şi ce nu, ce-a fost şi ce-o să fie. În faţa lui, pesemne că ascultă chibzuit şi regina virgină a Angliei, Elisabeta, străjuită de rama unui tablou despre care se spune că a fost achiziţionat în trei rate. Ce părere o avea Ionică? N-am aflat de la el decît ce-i sugerează anumite timpuri ale verbelor, cum au decurs alte întîlniri cu presa la muzeu şi că nu-i plac discotecile în parc "cu tot felul de bubuieli, că nu se-aude muzică, doar bum-bum..." Nu mai urc la "al doilea tur" în dormitorul familiei, ar trebui să-l ridic pe Ionică de pe scara gotică şi asta mi-ar displăcea. Pare să-şi fi găsit locul. Mai rămîn puţin să ascult taifasul neafectat al celui care era un ghid autentic cînd doamna Ligia Minovici era indisponibilă şi nu putea primi vizitatorii. Peste cîteva minute, ne strîngem simplu mîna, nu înainte ca Ionică să mă prevină că sînt unele lucruri pe care nu merită să-mi consum pixul. Merg pe mîna lui şi nu spun care.

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.