Cultură & infrastructură
Pînă nu de mult era cel mai popular dintre toţi primarii Germaniei. Acum începe să piardă teren. Nu pentru că ar fi făcut altceva decît a promis. Nici pentru că n-a făcut destul. Ci pentru că n-a făcut la timp. Lună de lună, Klaus Wowereit (SPD) pierde puncte de popularitate în sondajele de opinie şi, pe deasupra, îşi trage şi partidul în jos. Un proiect esenţial pare să nu mai avanseze. Şi întîrzierea îi ţine şi pe alţii în loc. Aeroportul Berlin Brandenburg ar fi trebuit să fie funcţional vara asta. Însă lucrările de amenajare încă nu s-au terminat. În Germania, pînă şi o întîrziere minoră şi benignă, de cinci minute, e taxată. Aeroportul va întîrzia, probabil, un an – aşa că neliniştea berlinezilor e întemeiată. De ce, totuşi, atîta grabă?
În 2001, cînd Wowereit a obţinut primul mandat, situaţia oraşului era destul de tristă. Zonele industriale de la periferia fostului Berlin de Est erau în colaps, numeroşi cetăţeni ai fostei republici socialiste plecaseră în oraşele din vest, mai bogate, centrul oraşului era (încă) nerenovat, sistemele publice de transport din cele două oraşe, cîndva separate, trebuiau armonizate, monumentele istorice – restaurate. Toate acestea pe fondul unor discrepanţe încă sensibile între nivelurile de trai ale berlinezilor din Est şi din Vest, a şomajului ridicat şi a datoriilor publice deloc neglijabile. Klaus Wowereit şi-a propus să transforme acest dezavantaj în oportunitate. Nu numai că a finanţat din plin instituţiile de stat, dar a încurajat şi crearea unui sector cultural independent. Investiţia iniţială nu a fost prea mare. Oraşul dispunea oricum din plin de clădiri părăsite – cele mai multe au fost transformate în ateliere sau galerii de artă, teatre, cinematografe etc. Apoi, Wowereit a construit un întreg sistem de burse, subvenţii, rezidenţe şi premii pentru artişti. Miza era clară: un oraş mai atractiv. Evenimentele culturale au impulsionat viaţa de noapte şi au atras mici investitori în zona hotel-restaurant-cafenea; care, la rîndul lor, au adus la Berlin turişti. Astfel încît o mare parte dintre veniturile locale provine din această industrie. „Sîntem săraci, da’ sexy“, a spus Klaus Wowereit cînd a fost întrebat despre viziunea sa în ceea ce priveşte oraşul.
Berlin a devenit într-adevăr una dintre cele mai vii capitale europene, un oraş cultural în adevăratul sens al cuvîntului. Atractivitatea culturală a consolidat şi alte industrii: în oraş au apărut sute de companii mici şi mijlocii în domeniul IT, ecologie, servicii etc. Contribuţiile lor însumate la bugetul local încep să acopere investiţia iniţială în cultură. Şi explicaţiile pe care Wowereit le-a dat, de fiecare dată cînd a fost întrebat, păreau convingătoare. „Planul“ primarului de la Berlin a fost aplicat şi în alte oraşe germane, „modelul“ inventat de el pare să funcţioneze. Şi tot nu-i destul!
Politicile urbane inteligente şi eficienţa administrativă i-ar fi putut asigura primarului Klaus Wowereit popularitate pe termen lung şi, poate, încă un mandat. Un singur proiect deocamdată eşuat îi erodează însă credibiliatea. Deschiderea noului aeroport Berlin Brandenburg a fost amînată deja de două ori. Costurile au depăşit de mult ţintele preconizate. Întîrzierile, pe care autorităţile locale şi federale au încercat să le explice în fel şi chip, se datorează în primul rînd deficitului de finanţare: partenerii implicaţi obţin mult mai greu bani pentru a acoperi cheltuielile. În urmă cu zece ani, noul aeroport nu se regăsea nici pe departe printre priorităţile berlinezilor – şi, mai mult ca sigur, o asemenea promisiune nici nu ar fi atras prea multe voturi. Întîrzierea lansării acestui proiect major e însă motiv de îngrijorare la Berlin. Un oraş cultural nu se poate dezvolta fără infrastructură.
