Contribuția romilor la cultura românească

Gelu DUMINICĂ
20 februarie 2021
Contribuția romilor la cultura românească jpeg

În uzul comun, termenului de „cultură” i se asociază înțelesuri care țin de obiceiurile de consum al mîncării, artei și muzicii. De foarte multe ori, specificitatea unei națiuni este dată și de aceste elemente, tocmai de aceea, atunci cînd vizităm alte locuri decît cele natale, pentru a înțelege mai bine poporul a cărui țară tocmai o vizităm, trecem în revistă cele trei elemente mai sus menționate. Sociologia ne oferă o definiție pe cît de largă, pe atît de simplă: orice se transmite non-genetic este parte a culturii. Cu alte cuvinte, modul în care relaționăm cu părinții, cu vecinii, cu minoritățile, viața religioasă, comportamentele, atitudinile și valorile pe care le avem în familie și în societate etc. sînt – și definesc – cultura acelei societăți.

Cultura românească nu este, în nici un caz, o cultură „pură”, așa cum este prezentată de naționalist-extremiștii trecuți și actuali. De fapt, nici nu cred că mai există așa ceva undeva în lume (poate doar în comunitățile izolate de aborigeni din zona Amazoniei care nu au intrat în contact cu nici o altă civilizație), pentru simplul motiv că globalizarea a adus cu sine și un schimb al elementelor culturale specifice. Astfel, bucătăria orientală a „împrumutat” condimente Occidentului, O-Zone a făcut furori în Japonia și nimeni nu mai crede că Picasso nu este o valoare artistică a întregii umanități. Ceea ce noi definim drept cultură română actuală este, în fapt, o îmbinare a unor elemente specifice unor națiuni și popoare cu care acest spațiu a intrat în contact, „negociate” cu ceea ce populația autohtonă promova drept element identitar. Astfel, în ciuda faptului că au origini turcești, sarmalele și chiftelele au devenit mîncăruri cu care ne mîndrim în fața străinilor, Transilvania are un stil de construcție a caselor profund diferit față de Regat și muzicile tradițional-populare combină elemente bulgărești, sîrbești, maghiare etc. în funcție de regiunea geografică.

Există totuși o minoritate care, mai mult decît să influențeze, a contribuit la păstrarea și dezvoltarea identității culturale românești, și aceea este minoritatea romilor. În cele ce urmează, voi încerca să explic pe scurt în ce a constat contribuția romilor la cultura românească, așa cum o definim noi actual.

Teatrul

Primii embrioni a ceea ce reprezintă arta teatrală românească sînt măscăricii pe care îi găsim menționați în hrisoavele curții lui Petru Cercel de la sfîrșitul secolului al XVI-lea. Aleși exclusiv din rîndul robilor romi, măscăricii au dăinuit, relativ cu aceleași roluri, pînă pe la finele secolului al XIX-lea, fiind consemnați și de I.L Caragiale într-un articol publicat în 1895 în Gazeta Poporului, intitulat „Măscărici și grămătici”: „Orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atît de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, cînd nu se pomenea de viață publică și cînd elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef, să păcălească pe musafiri și chiar pe stăpînu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franțuzește la Hugo. Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutați mai totdeauna dintre robi, pe lîngă că mai făceau boierului și servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau și o sarcină politico-socială. Cînd boierul avea necaz pe cineva, cînd era mahmur din cine știe ce pricină, cînd era scîrbit pînă în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curții să pîndească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării și să-i înjure năstrușnic.”

Cercetînd scrierile călătorilor străini care vizitau Muntenia, Lelioara Zamani ne spune – în eseul Ceremonii și loisir la București în timpul domniilor fanariote – chiar că „domnitorii fanarioți aveau și cîte un măscărici sau doi la curte, care îi desfătau pe ei și pe boierii lor cu glume și giumbușlucuri, susținînd adesea adevărate spectacole, îndeosebi cu farsa turcească numită „caraghioz” – care era un joc de marionete (Șăineanu, 1900, CLXX)”. Odată cu accesul tinerilor boieri din Moldova și Valahia la programele de studii superioare oferite de universitățile din Paris, Berlin și Viena, spațiul românesc începe să intre în contact cu modelul cultural occidental. Astfel, unele locuri (de genul hanuri) oferă spectacole de teatru unde trupe occidentale de actori încep să vină și să joace, pînă cînd Vodă Caragea construiește, în 1818, primul teatru din spațiul românesc (Teatrul de la Cișmeaua Roșie).

Din cauza statului lor de robi, măscăricii romi nu pot juca pe o scenă de teatru, devenind etalonul trecutului de care societatea modernă dorește să uite cît mai repede. Singura zonă în care aceștia se mai pot exprima sînt bîlciurile și tîrgurile populare, unde reușesc, prin jocul de actorie, mînuire a păpușilor și diverse scamatorii, să distreze lumea. Poate cel mai celebru personaj din teatrul popular pe care spațiul românesc îl are, Vasilache, era de fapt, conform spuselor lui Alecsandri, „Vasilake Țiganul”: „Astfel, Shakespeare a nemurit pe Falstaff, Molière pe Tartuffe, Cervantes pe Don Quijote etc. Astfel, poporul italian a încarnat grotescul în Pulcinello, francezul în Guignol, românul în Vasilake Ţiganul, ruşii în Hagi Alvat etc.“ (Proză, Editura pentru Literatură, 1967). Măscăricii romi robi au fost primii actori profesioniști din spațiul românesc. Din păcate, contribuția lor este, de cele mai multe ori, uitată de cei care ar trebui să o consemneze.

Arta culinară

Robii romi erau la dispoziția deținătorului pentru a face toate activitățile casnice și de distracție ale vremurilor (bucătari, curățenie, doici, îngrijitori de animale, cafegii, lăutari, măscărici și circari). Din dorința de a face o impresie cît mai bună la ospățurile pe care le organizau, mulți boieri investeau sume destul de mari pentru a-și instrui bucătarii romi la Istanbul (pîna la finele secolului al XVIII-lea) sau chiar la Paris. De la Istanbul, bucătarii robi romi au învățat să facă sarmale și chiftele, iar de la Paris, coq-au-vin. Odată întorși acasă de la studiile din domeniul gastronomic, munca lor era de a găsi armonia între ceea ce au învățat la marile școli de bucătari ale vremurilor și gustul pe care-l apreciau localnicii. Ceea ce unii făceau, fiind ceea ce astăzi am numi „chef”. Poate cea mai cunoscută poveste a unui „chef” de la începutul secolului al XIX-lea este cea a lui Dincă, tînărul bucătar rom al Cucoanei Profirița, mătușa domnitorului Alexandru Ipsilanti: „Cucoana Profirița nu pierduse mania de a prînzuri și de a vedea multă lumea la masă, și cînd avea un bucătar atît de măiestru, avea și mijlocul a-și satisface această plăcere, căci pentru masa bună totdeauna se găsesc doritori mulți. Apoi, cînd asculta laudele comesenilor cucoana Profirița nu se putea opri de a spune cu ce sacrificiuri de cheltuieli a putut forma un asemenea bucătar, capabil de a servi chiar pe împărați cu mulțămire. Ea spunea cum îl cheamă; la finele mesei îl chema și-l arăta la lumea sa și surîdea cu plăcere cînd auze mai ales pe dame zicînd: et quel joli garçon! Însuși domnitorul, care era nepot cucoanei Profirița și care era un bun mîncău, venea nepoftit la mesele suculente ale mătușei sale și atît se simțea de mulțămit, încît după masa cerea să vină bucătarul, pe care după ce-l vedea, îl bătea pe umeri, și-l gratifica totdeauna cu galbeni și irmilici de aur” (Gheorghe Sion, Suvenire contimporane, Polirom, 2014). Prin ceea ce reușea să facă în bucătărie, Dincă era considerat unul dintre marii bucătari ai vremurilor și tratat ca atare: „Putea, bunăoară, Louis-Étienne Maynard, franțuzul bucătar al lui Alexandru Vodă Ipsilante, să servească la masa domnească cine știe ce sosuri verzi, galbene, fistichii sau albastre, cînd Dincă-țiganul făcea o mîncare de «clapon cu cocanari» sau clapon, mă rog, cu migdale de Ţarigrad, lăsau boierii toate sosurile şi toate combinaţiile francezului şi mîncau din mîncarea lui Dincă pînă cînd îi ridicau pe braţe” (G.I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucureștilor, Fundația Culturală „Gheorghe Marin Speteanu”, 1998).

În Moldova îl găsim, tot în aceeași perioadă, pe „chef” Iordache: „Unul din aceste fenomene reprezentative de un pitoresc desăvîrşit a fost bucătarul din Şerbeşti (…). Peste toată forfota din jurul plitelor şi al cuptoarelor domnea figura oacheşă a lui Iordache, ţiganul, bucătar din moşi-strămoşi, căci neam de neamul lui, atîţia cîţi putea să-i numere privind în urmă-i, hrăniseră, ca şi dînsul, cinstite burţi ale multor generaţii de boieri Micleşti, stăpîni ai Şerbeştilor.
Iordache era meşter neîntrecut pînă şi în arta de a găti cea mai rafinată bucătărie franţuzească, fiincă el era dintre fiii de bucătari de casă mare pe care stăpînii lor îi trimiseseră de tineri la şcoala celebrului maître queux al Roznovanului de la Roznov” (Paul Emil Miclescu, Bucureștii trăsurilor cu cai, Litera, 1985).

Un alt exemplu ne face totuși să nu uităm soarta bucătarilor robi romi în societate: „Amfitrionul își juca reputația și amorul propriu pe un fel de mîncare exotic sau pe un sos inedit: în vremea Regulamentului Organic (1832-1835), un mare boier muntean și-a împușcat bucătarul țigan și a decapitat pe ajutorul lui deoarece îi rataseră o mîncare rară și scumpă” (O lume într-o carte de bucate: manuscris din epoca brâncovenească, prefață și postfață de Ioana Constantinescu și studiu introductiv de Matei Cazacu, Editura Fundației Culturale Române, 1997).

Ce ar fi fost bucătăria românească fără contribuția robilor bucătari romi? Nu aș putea spune, însă aș putea paria că ar fi fost cu totul alta decît cea cu care ne mîndrim acum.

Muzica

De la mijlocul secolului al XVI-lea, studiind documentele vremurilor, se observă că deținătorii încep să tranzacționeze, cu sume mult mai mari decît pentru oricare alt bun aflat în posesia lor, o anume categorie de robi: lăutarii. Mai mult chiar, pentru a deprinde muzica vremii, le tocmesc instructori turci, ba chiar îi trimit la Stambul să învețe cîntecele otomane. Totul pentru a intra în grațiile turcilor care aveau o influență majoră în treburile statului în momentul în care aceștia le treceau pragul, la ospățuri. Romii robi au trebuit să-și uite propria muzică și să cînte ceea ce dorea cel care-i stăpînea. Dacă o făceau bine, trăiau și ei bine. Dacă nu era pe placul deținătorului, aveau parte de pedepse dure. Așa că ei exersau mult și „inventau” melodii care ar fi fost pe placul celui care putea să facă diferența între o viață bună și chin.

A vorbi despre contribuția romilor la păstrarea folclorului românesc este, poate, cel mai la simplu, pentru că aici avem cei 500 de ani de robie în care această meserie era făcută doar de robii romi. Performanța lor era chiar mai apreciată decît cea a tarafurilor aduse de la Istanbul, pentru simplul motiv că cele ale robilor romi reușeau să pună laolaltă melosul oriental cu „inima albastră” a localnicilor. Mulți lăutari romi au devenit atît de celebri încît erau starurile vremurilor și se organizau turnee pentru ca lumea bună să-i poată auzi și vedea. Barbu Lăutaru a fost printre cei care au primit, în dar, chiar și libertatea.

Prima orchestră radio de folclor pe care România a avut-o a fost înființată de activistul rom Grigoraș Dinicu, iar printre cele mai mari nume ale folclorului românesc se regăsesc foarte mulți interpreți care sînt de etnie romă. Chiar și cei care studiau muzica cultă (Ciprian Porumbescu, George Enescu) au recunoscut că-și luau seva din muzica cîntată de romi (în cazul lui Porumbescu este vorba despre Grigore Vindereu), Enescu spunînd: „Lor, ţiganilor, să le mulţumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o preţuim; numai dînşii
ne-au dezgropat-o, au trecut-o şi dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfîntă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica”. Romii nu au cîntat pentru că „au muzica-n sînge”, ci pentru că au fost obligați să o facă vreo 500 de ani. Și pentru că trebuiau s-o facă foarte bine, în caz contrar primind, de mult prea multe ori, pedepse greu de imaginat.

Aș putea continua cu rolul pe care romii l-au avut în dezvoltarea economică a acestor regiuni, despre contribuția lor la războaiele pe care România le-a dus din 1877 pînă în prezent sau despre influența limbii romani în ceea ce numim acum limba română modernă. Sper să o fac cu o altă ocazie. Ceea ce mi-aș dori să înțelegem este că, de vreo mie de ani, romii și românii au trăit împreună și au făcut, deopotrivă, ca România de azi să fie ceea ce este. Pentru că este țara noastră în care toți ne simțim acasă.

Text apărut în suplimentul „Cultura acum” (distribuit gratuit în luna ianuarie 2020, împreună cu revistele Dilema veche, 22 și Suplimentul de cultură), ca parte din proiectul „Starea culturii române în 2021” inițiat de Asociația Culturală AltIași (coordonatori de proiect: George Pleșu și Marius Chivu), finanțat de Ministerul Culturii și co-finanțat de Goethe-Institut prin Centrul Cultural German din Iași și Institutul Francez din România. Prin acest proiect, Asociația Culturală AltIași urmărește prezentarea unor perspective inter- și multiculturale asupra stării culturii naționale în anul 2021, printr-o serie de contribuții – text, imagine și video – aparținînd unor personalități reprezentative pentru spațiul cultural românesc și pentru minoritățile conlocuitoare, contribuții disponibile pe platforma www.culturacum.ro.

Gelu Duminică este sociolog, director executiv al Agenției de dezvoltare comunitară „Împreună”.

Foto: Grigoraș Dinicu (wikimedia commons)

Povestea Casei Afis Coperta png
Autobiografie: „Povestea Casei Paleologu”, un eseu despre educație
Editura Fundației Paleologu a publicat recent o autobiografie intelectuală semnată de Theodor Paleologu și, totodată, un eseu despre educație și un manifest pentru inițiativele independente în acest domeniu vital.
Povestea Casei Afis Coperta jpg
Theodor Paleologu semnează un eseu despre educație și modul în care o practică de aproape 10 ani la Casa Paleologu
Cititorii au ocazia de a pătrunde în universul istoriei culturale a cunoscutei clădiri din strada Armenească 34, construită în 1932 de Mihail Paleologu, bunicul patern al autorului, şi Emilia, cea de-a treia lui soție, un parcurs creionat din povești recuperate și amintiri ale autorului.
946 16 copertaKIWI jpg
Granițe
Începînd cu această ediție, deloc întîmplător intitulată „Granițe”, antologia „KIWI” (Editura Polirom, 2022) oferă un cuprins internațional.
946 17 Morozov jpg
Bărbatul care iubea femeile
Cîteva femei devin materie literară pură, ajungînd să umple cu vocea lor, cu corpul lor, cu frazele lor marea carte autoficțională care e viața scriitorului protagonist.
946 17 Breazu jpg
Buletin de București
Pe MNB, scriitura muzicală a lui Boiangiu are cîrlig – e un LP cu multe ricoșeuri tematice, sărind zglobiu de la una la alta.
p  21 Totintot sau marea metamorfoza, 1942 1945 jpg
Victor Brauner – Totul în tot sau marea metamorfoză
Așezarea pe soclul tabloului a sculpturii care înfățișează varianta tridimensională a unui segment din pictură demonstrează intenția artistului de a crea o operă susceptibilă să sugereze un spațiu în care exteriorul (sculptura) și interiorul (tabloul) sînt reunite.
comunicat anansi traducere goncourt2021 jpg
Romanul laureat cu Premiul Goncourt 2021, publicat în timp record în ediție românească în colecția ANANSI
„Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța, a apărut recent în ediție românească, la mai puțin de jumătate de an de la anunțarea premiului în Hexagon.
Explorers of the Multiverse 1 jpg
„Am vrut să ștergem granița dintre real și virtual, dintre obiect și reflexie” – interviu cu membrii echipei H3, creatorii instalației „Explorers of the Multiverse”, prezentată de IQOS la Romanian Design Week
Instalația interactivă „Explorers of the Multiverse” este realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, și propune o experiență multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sînt invitați la un proces de autocunoaștere.
Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?