Cîte ceva despre corectitudinea politică
● Active Watch și Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii (Romani CRISS) au publicat recent un „Raport cu privire la discursul instigator la ură din România, 2014-2015“. Documentul analizează legislația, funcționarea instituțiilor, discursul public și reacțiile cetățenești cu privire la corectitudinea politică și raporturile cu minoritățile de orice fel. E o inițiativă necesară, mai ales după un an electoral în care s-au spus vrute și nevrute! Nu am descoperit mari surprize: ziarele, televiziunile, dar și discursurile politicienilor mustesc de hate-speech. Reglementări există, dar instituțiile care veghează la aplicarea lor se mișcă lent. Iar sancțiunile (amenzile) sînt prea mici și prea rare ca să descurajeze discursul instigator la ură. Așa că, mai ales în politică și în fotbal, apar mesaje xenofobe sau rasiste. Cazuistica prezentată e bogată, la fel și analizele legislative și instituționale. Ele descriu o rețea de instituții construite bine, dar care funcționează sub nivelul proiectării. Și o relație ambiguă a cetățenilor cu democrația și corectitudinea politică. E această cercetare o oglindă a societății românești? Doar într-o mică măsură, căci evaluează doar discursul public al liderilor și mișcările cu oarecare forță de coagulare, nu și atitudini individuale. Căci, dacă s-ar măsura „scăpările“ involuntare, derivele cotidiene, discursul instigator la ură al celor mulți și nevăzuți din piață, din tramvaie, de pe stradă, de la școală etc., imaginea ar fi, cred, cenușie. (Aștept cu nerăbdare o continuare a acestui studiu care să analizeze cum evoluează hate-speech pe rețelele de socializare.)
Partea proastă e că raportul consemnează numeroase abateri, derive și abuzuri. Partea bună: societatea civilă s-a mobilizat și a sancționat multe dintre aceste derive. Dacă ar fi să merg pe mîna autorilor care semnează acest raport, aș spune că sîntem, în mare parte, salvați, căci cetățenii au devenit vigilenți și au învățat să reacționeze la discursul instigator la ură. Una peste alta, un document util: căci raportul nu e doar un act de constatare, ci și un îndreptar.
● După incidentele de la Köln, din noaptea de Anul Nou, cînd zeci de femei au fost agresate de cete de imigranți, Poliția și, într-o primă fază, chiar și presa au avut rețineri să explice exact cine au fost agresorii. S-a bănuit la început că Poliția ar fi primit ordin să ascundă adevărul pentru a nu oferi populației motive suplimentare de neliniște în legătură cu valurile de refugiați care continuă să intre în Germania. De fapt, a fost un soi de autocenzură: pentru a nu stîrni furia populației, pentru a nu incita la ură, Poliția nu a comunicat ceea ce știa deja din noaptea agresiunilor: anume că, în marea lor majoritate, agresorii proveneau din rîndul refugiaților. Odată ce adevărul a ieșit la iveală a apărut, într‑adevăr, și discursul instigator la ură: protestele împotriva politicii de deschidere a cancelarei Merkel, dar și manifestații antirefugiați, uneori cu sloganuri xenofobe, nu au întîrziat să apară. În orice caz, nu adevărul livrat cu întîrziere a determinat aceste proteste, mișcările de extremă dreaptă existau deja. La fel și discursul instigator.
● Unde se termină libertatea de exprimare şi încep incitarea la ură și xenofobia? Revista satirică Charlie Hebdo a publicat în ultima ediție o caricatură cu Aylan, băieţelul sirian care s-a înecat, ca alți refugiați, pe o plajă din Turcia, după traversarea Mediteranei. Fotografia cu băiețelul întins la marginea apei a devenit virală, atrăgînd atenția opiniei publice asupra tragediei (colective) a refugiaților. Săptămînalul francez a publicat un desen cu băiețelul și următorul comentariu: „Ce ar fi devenit Aylan dacă ar fi supravieţuit şi s-ar fi făcut mare? Hărţuitor de femei în Germania“. Discurs incitator la ură? Sau doar umor de prost gust?
