„Cîtă vreme stai departe de apa stătută, vei fi în regulă“ – interviu cu Ana ULARU

Publicat în Dilema Veche nr. 682 din 16-22 martie 2017
„Cîtă vreme stai departe de apa stătută, vei fi în regulă“ – interviu cu Ana ULARU jpeg

Premiera NBC, Emerald City, și nominalizarea ei la Premiile UNITER de anul acesta pentru O intervenție la Teatrul Act au fost doar pretextul acestei discuții cu Ana Ularu. Am vorbit despre cum e să joci mai mult în străinătate decît în țară, ce înseamnă succesul în meseria asta atît de expusă și am provocat-o să răspundă la chestionarul lui Proust.

De curînd s-a difuzat premiera NBC Emerald City. E vorba de o primă serie de zece episoade în care jucați rolul unei vrăjitoare. Ce a însemnat această experiență americană?

Probabil că în primă instanță a fost destul de copleșitor să primesc al doilea call la un proiect care avea atașată o mantie atît de grea cum e NBC-ul. Prima probă pe care o dai e mereu un chiot războinic în pustietate, încerci să mergi pe instinct și vezi ce iese. Dar cînd deja ai trecut de o primă fază, începe să te sperie responsabilitatea. Apoi, odată lua­tă proba, după ce ai dănțuit de bucurie și recunoștință, totul intră pe traiectoria normală a unui proiect. Pregătești, faci documentare, mai lucrezi alte zece chestii pînă să ajungi la prima scenă filmată. În sine, producția a fost cel mai frumos proiect al meu. Distribuția noastră a fost un grup binecuvîntat de oameni cu mult umor, loialitate și chimie între ei. Am rămas prieteni, vorbim cel puțin o dată pe săptămînă, ne sprijinim unii pe ceilalți în oricare parte a globului am fi. Și așa am și lucrat cu un regizor pe care îl adoram și care ne fascina. Așa că experiența în sine a devenit americană odată cu premiera, pe 6 ianuarie, cînd publicul a intrat în ecuație. Pînă atunci a fost o experiență magică, suspendată în timp și geografie, altfel plenar europeană.

Aș vrea să povestiți puțin despre etapele prin care trece un actor ca să ajungă să filmeze în străinătate. Cît de globalizată e lumea filmului dacă o privești de la București?

Trec aproape mereu prin probe. Multe. Trec printr-un proces de mult mai mare obiectivitate cumva, pentru că sînt mereu confruntată cu alte posibile alegeri de oriunde din lume, discuțiile sînt la un nivel de cunoaștere, de recunoaștere, se învață lucrul împreună odată ce îl începi. Nu văd și nu cunosc chipurile celor cu care sînt comparată pentru un rol. Nu cunosc metodele regizorilor noi și mă lupt cumva cu o lume fără granițe. Mă gîndesc mereu că lumea filmului la noi e mai degrabă alcătuită din prieteni, oameni care stau la beri împreună de ceva ani, care își fac vacanțele împreună, care trăiesc cumva în comun și înainte ca dialogul lor să devină film, ceea ce are poezie în sine.

Ce ați învățat și ce v-a lipsit în timpul filmărilor în alte părți?

Am învățat o adaptabilitate uriașă, mi am văzut răbdarea naturală cizelîndu-se, am învățat să pot comunica rapid și profund cu oameni noi. Am învățat încă ceva meserie, dar asta se întîmplă mereu cînd lucrezi, oriunde ai fi. Nu știu dacă mi-a lipsit ceva. Uneori, să îmi vorbesc limba, poate. Dar lucrurile se aleg așa cum se aleg. Eu, de dat probe, am mai tot dat în România.

Care e proiectul la care țineți cel mai mult din ce ați făcut pînă acum?

Îmi iubesc proiectele în materie de 99%. Am fost foarte fericită la Emerald City. Foarte fericită la Periferic. La O intervenție. La videoclipuri. La Omul cel bun din Seciuan. Vezi? La tot. Nu știu să ierarhizez.

În ultimii ani nu v-am prea văzut în filmele românești…

Asta nu este alegerea mea – aparține celor care mă invită la casting-uri. Și multă vreme a fost destul de neplăcut. Nu pentru orgoliu, cît pentru dragul de a lucra în țara mea cu artiști pe care îi apreciez. Dar na, Vonnegut. So it goes.

Ați fost nominalizată la Premiile UNITER de anul acesta pentru O intervenție la Teatrul Act. Jucați, de asemenea, în Carousel și Omul cel bun din Seciuan la Bulandra. Cît de importante sînt premiile și în ce relație sînteți cu ce se întîmplă în zona mainstream și în cea independentă a teatrului de la noi?

Sînt în aceeași relație în care sînt cu zona de film indie versus filme mari în viața mea paralelă din străinătate. Îmi respect meseria și nu vreau să îmi amputez imaginația urlînd manifeste și punîndu-mi bariere. Evident că în ceva corupt putrezești și tu interior, dar, cum zicea Herzog, cîtă vreme stai departe de apa stătută, vei fi în regulă. Așa că eu alerg între ele mereu și apa e proaspătă. Premiile te bucură, o să fiu sinceră. Așa că m-am bucurat, mai ales că fac teatru de la 15 ani, dar tot „de film“ le-a plăcut multă vreme să-mi zică.

Sînt proiecte la care ați lucrat și care ar trebui să iasă în 2017?

Filmul The Marker al lui Justin Edgar, producție engleză, și, probabil, Muse al lui Jaume Balagueró, tot anul asta.

Care sînt întîlnirile importante din viața dvs.?

Cătălina Buzoianu și Ștefan Iordache, Bogdan George Apetri, Andrei Șerban. Radu Iacoban. Tarsem Singh. Urăsc să fac liste pentru că nu îmi ierarhizez afecțiunea în funcție de răsplată. Acești oameni nu știau cît de importanți vor fi cînd i-am cunoscut. Nici eu. Și asta e minunat. Pentru că atitudinea de interes e vulgară și mereu fără rezultat.

Ce vi se pare acum cel mai greu în meseria de actor? Ce nu știi și afli pe parcurs?

Așteptarea. Nelucratul. Asta e greu. Pentru restul ai arme.

Ce înseamnă succesul pentru dvs.?

Mă feresc mereu să vorbesc despre succes. Nu consider că l-am atins în aspectul lui universal valabil, nu am fugit niciodată după mai mult decît lucrul propriu zis, nu știu, de fapt, ce înseamnă. Deci nu am vreo relație cu abstracțiunea care înseamnă succes. Am de lucru? Sînt fericită. Mai vin spectatori care îmi spun că i am bucurat în vreun spectacol sau într-un serial sau film? Am cîștigat. Mai departe de atît îmi e necunoscut sau, poate, voluntar închid ochii la idee.

Care sînt rolurile care v-au scos din zona de confort?

Caut mereu roluri care mă scot din accesibil. Parțial și pentru că, de fapt, nu am o zonă de confort. Sînt o ființă foarte agitată, curioasă, hiperactivă în viața civilă. Am susținut mereu că îmi place să pornesc să construiesc un personaj de la diferențele dintre mine și el, de la credințele opuse – e ca o dezbatere pe care o port în mine și fiecare punct de vedere opus mie pe care mi-l justific e un cîștig. Poate că cel mai dificil a fost Iulia din Carousel, pentru că încercam să suplinesc prin logică o construcție dramaturgică foarte clară.

Care ar fi fost a doua opțiune dacă nu v-ați fi făcut actriță?

M-aș fi făcut regizor de film. Încă îmi doresc asta. Sau biolog-documentarist.

Care e filmul pe care l-ați văzut de cele mai multe ori?

The Wall, cumva la paritate cu Oh Brother Where Art Thou și The Proposition.

Vă propun, pentru finalul interviului, chestionarul lui Proust:

  • Principala mea trăsătură.

Curiozitatea (coroborată cu dragoste) față de cum funcționează ființele umane. Sînt sigură că am alte trăsături egal definitorii, dar eu o aleg pe asta acum.

Curaj sub toate aspectele, e subapreciat. Și umor. Totul cu umor inteligent.

Camaraderia reală. Și, surpriză, umorul. Inteligent.

Loialitatea și tandrețea lor. Sprijinul și prezența lor plenară. Sincronizările noastre în cuget și-n simțiri.

Naivitatea și furia.

Partea asta cu trăitul și tot ce cuprinde el.

Să fiu foarte iubită și să alerg de colo-colo cu mult de lucru. Eu, pare-se, cer cu obstinație și iubire, și meserie.

Am stat zece minute doar la întrebarea asta. Nevrînd să scriu sau să gîndesc asta. Incapacitatea fizică de a face tot ce îmi doresc. Și singurătatea.

New York, Paris, Barcelona, Londra, lumea.

Roșu.

Liliacul sălbatic. Florile sălbatice, de fapt, încăpățînarea lor de a exista și frumusețea lor agresivă.

Corbul.

Uhaaa! Tournier, Dostoievski, Vonnegut, Hesse, Vian uneori, Galeano, Borges, se pune Hitchens? Ernesto Sábato, Cortázar, Zola, Gide. Genet!! Eco!! Kafka, Orwell, Barroso, Mishima și mai am zeci. Nu i-am ierarhizat.

Ezra Pound, Baudelaire, Keats, Rilke, Maiakovski, Apollinaire, Rimbaud, Eliot și mai am mulți. „Preferați“ ține mereu de momentul respectiv, preferința e efemeră și tributară stării.

Stavroghin, Harry Haller, Horacio Oliveira.

La Maga. Și The Biologist din Southern Reach Trilogy. Și, în general, la sud-americani găsești eroine minunate. Galeano etc.

Mozart, Stravinski, Pergolesi, Debussy, Chopin. Aici mă pricep mult mai puțin decît aș vrea, așa că doar instinctul reacționează, intelectul explică mai tîrziu de ce.

Bosch, oricînd, oriunde. Apoi Picasso, Schiele, Bacon, Picabia, De Chirico, Otto Dix (mult-mult), Chagall, Balthus, ­Ernst, Caravaggio.

Părinții mei. Werner Herzog. Pentru totdeauna. Nikolai Tesla, Che Guevara, din cu totul alte motive decît crede absolut toată lumea, lunetista finlandeză cunoscută ca „Moartea Albă“, Isabel Eberhardt, Eartha Kitt, David Bowie.

Parvenitismul și prostia agresivă.

Capacitatea de a putea învăța să cînt la orice instrument muzical. E un talent pe care nu îl am. Și mai mult cinism.

Tîrziu în viață, în somn, zîmbind. Da, cer mult. Și apoi să mi se pună Radiohead la înmormîntare.

Furia – caracterele ușor inflamabile. Dacă persoana căreia îi e atașată greșeala e un suflet generos și tandru, de fapt, dar e impulsivă. 

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: A. Bulboacă

945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina jpeg
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina
Cea de-a 26-a ediție FFE va avea loc la București în perioada 5 – 11 mai (Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie) și la Timișoara, pe 10 mai, unde evenimentul va fi marcat printr-o gală, de Ziua Europei.
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești jpeg
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești
Un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare.
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții jpeg
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții
Sîmbătă, 23 aprilie 2022, Editura Litera sărbătorește Ziua Mondială a Cărții prin evenimentul „Noaptea Cărților Deschise”.
Matrioșka Emanuel jpeg
Matrioșka Emanuel
E vorba de un mixt de formule literare, poezii, prozopoeme, proză autobiografică, note de subsol, adică avem o largă dimensiune experimentală concentrată pe tema identității, a jocului dintre eul real și cel ficțional, propus din start de dubletul nominal de pe copertă (Emil-Emanuel).
Bernard Henri Lévy și resuscitarea compasiunii jpeg
Bernard-Henri Lévy și resuscitarea compasiunii
Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi...

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.