„Cineaştii fac filme pentru a fi văzute“ – interviu cu Lucian GEORGESCU
În urmă cu mai bine de un an, am avut o discuție cu fratele meu, care locuiește în străinătate, și care mă întreba dacă știu vreun site pe care să-l poată accesa pentru vedea filme românești, pe care nu le găsise pe DVD. I-am zis că nu există. Cînd am aflat de cinepub.ro, m-am gîndit la el. Și mi-am amintit și de bucuria mea de a descoperi, uneori, cîte un film românesc cînd zappez la TV, cum mi s-a întîmplat de curînd cu Fructe de pădure al lui Tatos. Acum lucrurile pot fi mult mai simple. Am stat de vorbă cu Lucian Georgescu (inițiatorul proiectului, profesor la UNATC și regizor) despre această platformă de filme românești online, despre ce și-au propus cu acest proiect și cum funcționează el.
Ce înseamnă această platformă și de ce era nevoie de ea?
Cinepub.ro este singurul distribuitor serios, responsabil și viguros al filmului românesc. Sună a slogan, dar e un adevăr și am să explic folosirea acestor adjective. Mai întîi, totuși, substantivul: înțeleg prin distribuitor acel sistem care își asumă rolul de a pune la îndemîna publicului opera audiovizuală. În plus, are datoria de a o promova, de a o face (re)cunoscută sau (re)amintită. Este ceea ce lipsea cinema-ului autohton, care se baza pentru lansarea unui film doar pe festivaluri – cîteva dintre ele excepționale; pe un sistem de distribuție (celebra RADEF), în comă indusă fie de prostie și dezinteres, fie de interese meschine și iresponsabile (4000 de cinematografe active la Revoluție, vreo treizeci astăzi, într-o stare tehnică deplorabilă, iar restul cazinouri, bodegi, bordeluri sau sedii de firmă ale neocapitalismului care a transformat clădiri remarcabile, pe care nu le meritam ca moștenire națională, în oglinda fidelă a unui popor a cărui axiologie, dacă a existat cu adevărat, s-a îmbolnăvit veneric); pe televiziuni, un suport media compromis, aflat sub imperiul comenzii comerciale lipsite de inteligență, cu directori de programe ascunși în birouri, care nu pot ieși din tabelele cu date de audiență în care amestecă mere cu pere, oi și boi; și pe multiplexuri, unde o premieră românească nu rezistă mai mult de o săptămînă într-un interval orar decent (e o frază mult prea lungă, mă abțin să dezvolt mai mult pe tema culturii de mall).
Acum adjectivele: este singurul efort serios care s-a făcut la nivelul distribuției de film în România recentă. Se bazează pe o echipă dedicată și a necesitat trei ani de muncă și investiții. Este un demers transparent, sincer, corect – nu promitem producătorilor marea cu sarea și nici nu îi punem să semneze hîrtii pe genunchi, obținînd filme pe care le îngrămădim în sertare, de unde le scoatem doar cînd putem plesni un ciubuc. Există astăzi intermediari care, folosind relații personale, slăbiciunea unor oameni disperați că nu au public și nu în ultimul rînd lipsa de educație în ceea ce privește distribuția în general și online-ul în special, au acumulat sute de filme pe care le țin într-o desagă plimbată de la o televiziune la alta, din care aruncă un coltuc de pîine autorului. recent, un distribuitor, care deține toate drepturile filmelor lui Corneliu Porumboiu și care ne-a refuzat filmele lui Corneliu pentru cinepub.ro. Argumentul nostru, că e plin net-ul de copii piratate, cele mai multe dintre ele în stare deplorabilă, nu îl convinge, deși prin platformă noi putem curăța fantomele, dacă producătorul sau autorul ne mandatează să facem asta. Dar nu îi pasă! Nu e filmul lui. Pentru distribuitori, filmul nu e decît un obiect oarecare, oricît de independenți sau de artsy se dau! În schimb, un film care intră în portofoliul cinepub.ro este imediat online, disponibil oricui, gratuit și instantaneu prin live streaming, la cea mai bună rezoluție pe care ne-a dat o producătorul și cu un suport de promovare gîndit, muncit și plătit de cinepub.ro. Cinepub este, așadar, un proiect responsabil: nu ne jucăm cu operele în care autorii au pus viața și moartea lor – la propriu și la figurat. Este un proiect de CSR, dacă vreți, o formă de marketing cultural, izvorîtă din disperare. Așa cum, tot din disperare și din lipsă de mijloace, cineaștii români au descoperit o nouă modalitate stilistică de exprimare pe care unii s-au grăbit să o numească „școală“ (școala vieții, dacă vreți…), tot astfel cinepub.ro este născut din disperarea unui cineast care nu-și putea arăta filmul publicului. Subsemnatul. M-am îndrăgostit de copilul meu cînd mi-am dat seama că eu, membru al uneia dintre cele mai orgolioase și egoiste bresle de pe planetă, fără să fiu nici eu un sfînt, cu atît mai puțin Fecioara Maria, născusem un proiect altruist și că au început să vină pe cinepub.ro oameni care înainte nici măcar nu mă salutau. Este incredibil ce poți face atunci cînd, de fapt, nu aștepți nimic. „Fericirea vine cînd nu mai ai nici o speranță“ e citatul meu favorit, din Camus. Cred că îl putem folosi ca slogan pentru Noul Cinema Românesc.
Este și un proiect viguros. Asta pentru că ne bazăm pe un parteneriat Google pe care l-am negociat și l-am obținut cu greu, și cu puțin noroc, e adevărat. El a reprezentat pentru mine o școală în noile media și îi datorez schimbarea la față, L.G. 2.0. E o poveste lungă, o voi scrie în cartea de memorii care, cel puțin teoretic, nu e departe de astăzi, dar e o poveste în sine modul în care am ajuns black listed de Google și judecat de comisia de disciplină din California. O carte sau, poate, un film. „There is no bad experience for a writer.“ Mă întreba cineva: „Cine e în spatele Cinepub?“ – am rămas bouche-bée. Păi, cine să fie? Lucian, Dorina, Cristi și alți doi-trei, blue collars ca și mine, muncitori adică, și pe care îi numărăm pe degetele de la o mînă, dar care au un mare atu, care dă soliditate proiectului: pasiunea. Cinepub e un copil făcut din dragoste. Și sînt atît de puțini astăzi, copiii iubiți.
Cîte filme românești există acum pe platformă și pot fi văzute?
Peste 100 și avem o premieră în fiecare săptămînă, iar cînd dăm scurtmetraje, ficțiune sau documentare, urcăm și patru-cinci filme săptămînal. Ele sînt accesibile oricui. Cu cît un film e mai celebru și are ghinionul să aibă ceea ce se cheamă un World Sales Agent în spate (băiețeii și fetițele cosmopolite cu care trebuie să party, să wine & dine la Berlin ori aiurea, să te miorlăi, să te scălîmbăi și să dansezi la bară în chiloți, doar-doar te-or băga în seamă, indiferent de cît de bun sau prost e filmul tău – irelevant), trebuie să blocăm filmul pe România – de aici, uneori, frustrarea publicului din străinătate.
Cum funcționează în termeni de drepturi de autor un portal de filme online, gratis și legal?
Cinepub.ro este ceea ce numim o platformă AVOD, adică un site în care publicul alege să vadă un film, dar nu plătește pentru vizionare și, teoretic, ar fi bazat pe colectarea de venituri din publicitatea generată pe site de Google. Spun teoretic pentru că, de fapt, aceasta e apropiată de zero, în vreme ce costurile de operare, salarii, promovare se ridică la multe mii. În plus, nu vrem să vindem publicitate pe site. Încercăm să obținem finanțări corporate, mecenat adică, dar nu advertising comercial. Sînt foarte puțini însă cei care înțeleg asta. Practic, obținem drepturile gratuit și în schimb noi oferim promovare, curatoriat și – în unele cazuri, cum spuneam mai sus – chiar protecție împotriva pirateriei. Nu poți să faci un rău mai mare unui cineast decît, după ce că i-ai furat filmul, să îl și schimonosești, să dai o copie care nu are nici o legătură cu ce a încercat el să facă sau, mai rău, să intervii direct ori indirect în film. Îmi amintesc că Alexandru Maftei a fost distrus nu de faptul că la lansarea în săli a lui Bună, ce faci? i-a fost piratat filmul, ci că pe net circula o versiune furată practic din masa de montaj. Acela nu era, așadar, filmul „lui“. Dacă vreți să vedeți Bună, ce faci? în varianta director’s cut, intrați pe cinepub.ro!
Filmele românești nu au un public plătitor prea numeros, din păcate. Nu e cumva și o capcană aici, în a le lăsa la liber?
Nici nu vor avea vreodată. Nu e însă vina lor. Fiecare film are publicul lui, așa cum fiecare carte are cititorii ei. Există publicuri, nu un singur public. Filmele românești din ultimii ani sînt disponibile pe platforme VOD ca Seenow sau Voyo – cîți credeți că au plătit un euro pentru o vizionare? În contextul în care Internetul e plin de copii piratate, ceea ce facem noi se cheamă muncă de salubrizare.
Sau la un moment dat e mai important să circule decît să fie uitate (după ce au stat cîteva săptămîni în cinematografe)?
E o întrebare retorică. Cineaștii fac filme pentru a fi văzute. Sînt noi generații care habar n-au – sau au uitat – de multe filme românești. Dar asta nu înseamnă că nu își doresc să le descopere. Vulpe vînător al lui Stere Gulea, un film vitregit de soartă, născut ori prea devreme, ori prea tîrziu, trăiește o a doua tinerețe pe cinepub.ro – peste 10.000 de spectatori în mai puțin de o lună. Sau priviți Cursa, debutul lui Mircea Daneliuc, un film „de comandă socialistă“ pentru regizorul care a știut să dea viață unui scenariu de lemn. Cine mai știe azi cine a fost Constantin Diplan? Te uiți la acest film și vezi un actor cu un parfum est-hollywoodian, desuet și șarmant în același timp. Sau senzualitatea frustă, seva mugurelui de după primăvara de la Praga care pulsa în debutanta Tora Vasilescu? Sigur, trebuie să fii și un pic cinefil – dar nicidecum un critic constipat și prețios, omul unei singure cărți, al unui singur regizor sau al unui singur Val – ca să guști din acest cinema fezandat, care ascunde arome nebănuite, ca o bucată de Roquefort bun, uitată în frigider. Pe de altă parte, am vorbit cu oameni simpli, pe care Cinepub i-a (re)apropiat de cinematograful românesc și care îmi spuneau că iubesc aceste filme pentru că le amintesc de tatăl lor sau de viața lor dinainte, la țară – și făceau aici o referire directă la tălpile desculțe ale lui Rebengiuc în Moromeții sau la limbajul ardelenesc al lui Titieni în Șanțul. O Românie pe care ori nu o mai știm, ori nu o mai avem, ori nu o mai băgăm în seamă.
Există astfel de inițiative și pentru producțiile cinematografice din alte țări?
Puține. Un model similar au polonezii, însă i-am depășit de mult cantitativ, din punct de vedere al conținutului, dar și al datelor de trafic și vizionări. Michel Reilhac, fostul producător General ARTE, adică cel mai important producător executiv din Europa (peste 600 de filme, printre care și Melancolia lui Von Trier, dar și Aurora lui Cristi Puiu), mi-a spus atunci cînd lansam Cinepub: „Lucian, dar ăsta e un proiect unic în lume, cum ați reușit?“
În ce fel v-ați propus să creșteți această platformă?
Marketing online, asociat unui conținut existent, dar și producțiilor proprii pe care le-am demarat deja, primul proiect în acest sens se cheamă ICAR – Istoria Alternativă a Cinema-ului Românesc. Vom lansa curînd o licitație de proiecte pentru ICAR și așteptăm tineri cineaști, sau viitori cineaști ale căror idei să le premiem prin susținerea costurilor de producție. Low budget, bineînțeles. Apoi, comunicare internațională, cu comunitățile românești din diaspora și nu numai.
Cum alegeți filmele?
Cinepub nu e o instanță critică, nu avem parti pris-uri de baricadă sau de partid, de generație sau tendință stilistică. Ne bucură faptul că primim un telefon pe zi de la autori care ne cer să intre cu filme pe platformă, în general tineri și independenți; un filtru minimal, de calitate a producției există, desigur. Nu în ultimul rînd, dovada deținerii drepturilor – nu ne permitem conflicte de copyright. Apoi sînt cei cîțiva producători activi și eficienți ai Noului Val – de obicei limitați de acordurile cu agenții lor, românii sînt o țintă pentru cei care dau petreceri pe Croazetă și vor să-și deducă tartinele din raportările în minus pe care le trimit cineaștilor din lumea a treia. Așteptăm, cuminți, ca exclusivitățile să expire. În ce îi privește pe cei mai în vîrstă sau care nu mai sînt printre noi, e mai dificil datorită contextului pe care l-am explicat deja. E o muncă de căutare, de documentare, e fascinant. Îmi pare rău că nu mai trăiește profesorul Littera – ar fi fost interesant dialogul cu el pe tema asta, dacă ce facem noi s-ar încadra în ceea ce Cohen-Séat numea „filmologie“. Eu cred ca da.
Puteți monitoriza vizionările, există public pentru filmele românești încărcate deja pe Cinepub?
Este partea cea mai interesantă, poți să scrii o teză de doctorat în cinema. Avem toate datele, nu la zi, ci în timp real, știm la secundă cîți spectatori avem și din ce țări. Avem peste patru milioane de minute vizualizate, topul este condus de românii din țară, vin din urmă Marea Britanie, SUA, Canada, Germania, Franta, Spania, Italia – țări cu diaspora românească tradițională, dar și Finlanda, Danemarca, Chile, Țările de Jos… Bounce rate-ul (adică acel indicator care ne arată dacă cei care intră pe site pleacă imediat sau petrec mai mult timp) este de cca. 8%, iar săptămîna trecută a fost sub 3%, fabulos, avînd în vedere faptul că „dezertarea“ în România este în medie de 40%. Cinepub.ro a crescut de zece ori într-un an.
a consemnat Ana Maria SANDU
