China şi noul confucianism
Aflată în plin avînt economic şi în căutarea unei noi identităţi la nivel mondial, China încearcă acum marele salt (parcă acesta era termenul?!) în schimbarea mentalităţilor. Soft power – aşa s-ar numi strategia prin care Beijing încearcă să-şi creeze o imagine externă mai atractivă. Motorul principal e diplomaţia culturală şi reţeaua de institute „Confucius“ care cuprinde astăzi 360 de centre culturale în 150 de ţări. Nu e neapărat un paradox să încerci sincronizarea cu modernitatea întorcîndu-te în trecut. Paradoxală e doar această bruscă şi neaşteptată reabilitare a filozofului pe care partidul unic l-a văzut, preţ de mai bine de jumătate de secol, ca pe un duşman reacţionar; acum cincizeci de ani, simpla pomenire sau citare putea atrage pedepse crunte, chinezii fiind îndemnaţi să evacueze din limbajul curent numele său, precum şi adjectivul derivat. Acum, confucianismul e din nou la modă – afirmă Daniel A. Bell, profesor de filozofie politică la Tsinghua University, Beijing. În volumul (apărut în 2009) China’s New Confucianism: Politics and Everyday Life for a Changing Society, profesorul analizează raporturile ideologice întreţinute de statul chinez cu gîndirea lui Confucius. „Noul confucianism“ a devenit temă de reflecţie şi pentru Isabel Hilton, jurnalistă britanică specializată în raporturile Chinei cu restul lumii. Într-un articol publicat vara trecută, ea povesteşte despre prima celebrare publică a lui Confucius de la instaurarea regimului comunist (în urmă cu peste 90 de ani).
Ideea unei morale individuale, a unor relaţii sociale bazate pe corectitudine şi încredere reciprocă era într-adevăr de neconceput pentru ideologii partidului comunist. Mao însuşi a apărut într-o fotografie publicată pe prima pagină a unui ziar revoluţionar anunţînd „desacralizarea“ mormîntului lui Confucius de la Qufu. Astăzi, Partidul Comunist Chinez vede în maestrul gînditor un apostol al valorilor umaniste şi progresiste, un lider militar neînfricat, un om sensibil. Care se fie mesajul pentru chinezi? – se întreabă profesorul Daniel A. Bell. Comunismul nu i-ar mai inspira pe chinezi. Sau, mai precis, comunismul nu ar mai fi suficient de atrăgător în ambalajul ponosit în care le este prezentat. La originea acestei (re)negări ar fi şi tradiţia chineză şi confucianismul, crede Bell. Evident, nu e o tendinţă clară şi generală. Cadrele de partid mai în vîrstă sînt în continuare marcate de respingerea (maoistă) a tradiţiilor şi condamnă orice încercare de promovare a vreunei ideologii care depăşeşte cadrele rigide ale marxismului. În schimb, adepţii mai tineri ar susţine asemenea recuplări cu trecutul. Timpul joacă în favoarea lor: se uită adesea că Partidul Comunist Chinez, cu cei 76 de milioane de înscrişi, e o organizaţie imensă şi heteroclită. Partidul însuşi începe să se deschidă spre meritocraţie (cel puţin aşa afirmă), încurajîndu-i pe studenţii buni să i se alăture. Rolul tot mai important pe care îl capătă liderii tineri şi valoroşi favorizează propagarea ideilor confucianiste în interiorul partidului şi, pînă la urmă, impregnarea ideologiei de stat cu gîndirea filozofului.
Pe de altă parte, această deschidere ar schimba inclusiv optica Occidentului asupra Chinei, această superputere detestată, dar pe care nimeni n-o mai poate ignora. Institutele „Confucius“ tocmai asta îşi propun – să exporte în Occident imaginea unei culturi mari şi vechi, să opună ofensivei „imperialiste occidentale“ o ofensivă chineză, tot imperialistă şi ea (deşi nu e declarată ca atare).
Tot cu numele lui Confucius a fost botezat şi Premiul pentru Pace oferit de China. E, din nou, o replică la o distincţie „occidentală“, un contra-premiu la Nobelul pentru Pace. Anul trecut, nobelabilul a lipsit de la ceremonia de la Oslo: disidentului Liu Xiaobo, multă vreme deţinut, apoi arestat la domiciliu, nu i s-a permis să părăsească China. La ceremonie, prezenţa sa a fost marcată prin absenţă: un scaun gol deasupra căruia a tronat diploma. Premiul pentru Pace „Confucius“ oferit de China i se va acorda anul acesta premierului rus Vladimir Putin pentru „merite extraordinare în slujba păcii mondiale“. Cam atît despre ataşamentul liderilor de la Beijing faţă de valorile confucianismului...
