„Căutarea «specificului naţional» e şi o contrareacţie“ – interviu cu arhitectul Corvin CRISTIAN

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
„Căutarea «specificului naţional» e şi o contrareacţie“ – interviu cu arhitectul Corvin CRISTIAN jpeg

Ce mai înseamnă să fii arhitect în România?

Eu fac mai puţină arhitectură, şi mai mult design de interior. Chiar nu ştiu ce înseamnă să fii arhitect în România. Cred că e dificil să fii parte dintr-o breaslă care a dat atîtea orori în ultimii 20 de ani, ai de luptat cu multe prejudecăţi: persoanele educate nu au încredere în tine, iar cele mai puţin educate îşi doresc să livrezi tipul de arhitectură diformă cu care s-au obişnuit şi care a devenit normă.

Pentru mine, România nu a fost chiar o opţiune, a fost la „figuri impuse“. România nu-mi place foarte tare, dar nici nu-mi displace suficient încît să fac efortul de a mă muta. Şi poate nici nu aş fi făcut mare lucru pe alte meleaguri.

Sînteţi foarte cunoscut pentru proiectele de arhitectură de interior, în special pentru baruri, pub-uri, restaurante. Ce altceva mai lucraţi?

Noi, de cîţiva ani, lucrăm într-o echipă internaţională care face nişte proiecte de reconfigurare pentru complexe comerciale din alte ţări. Pe scurt: acolo, pe fondul crizei, al dezvoltării online-ului şi al anticonsumismului, traficul în mall-uri a scăzut. Drept urmare, acestea încearcă să devină atractive prin potenţarea componentei social-recreative, faţă de cea de retail, dînd mai mult comunităţii decît înainte, ca de exemplu: o parte din parcare este convertită în parc şi terenuri de sport pentru cartierul din vecinătate, la interior metrii pătraţi de retail sînt convertiţi în zone de relaxare, expoziţii, interactivitate şi educaţie etc. Noi (lucrăm în echipă, în principal împreună cu arh. Vlad Vieru) ne ocupăm de partea de design a acestor proiecte. Aşteptăm anul acesta finalizarea primului dintre ele.

Cum lucraţi? Cam care e parcursul unui proiect, de la primul telefon din partea clientului şi pînă la final?

După primul telefon, ne întîlnim şi, dacă ne placem şi agreăm şi restul aspectelor, începem proiectul. Dar important e să ne placem, să avem ceva afinităţi. Iar ca metodă de lucru... pot spune că sîntem foarte bine dezorganizaţi! Aşa încît, parcursul proiectelor nu este niciodată acelaşi şi uneori ne surprinde şi pe noi. Şi, la fel de surprinzător, majoritatea clienţilor sînt mulţumiţi. Fac o paranteză: ştii, mie îmi place ocupaţia asta şi pentru că e relativ lipsită de responsabilitate faţă de altele, cum e cea de doctor sau, nu ştiu, de judecător. Adică eu, dacă greşesc o culoare sau nu ştiu ce detaliu, pot să remediez, sau, chiar dacă e iremendiabil, are o pondere mică în succesul unui restaurant sau bar. E greu să provoci tragedii prin designul de interior.

Ce fel de colaborări aveţi? Dincolo de cele – să zicem – obişnuite (cu ingineri de rezistenţă, ingineri de instalaţii), aţi avut şi colaborări mai puţin uzuale?

Sculptori, pictori, fel şi fel de artizani din ce în ce mai rari, de la sobari pînă la tîmplari. Contactul cu ei te ajută să ieşi din rutină şi să stai mai aproape de o zonă mai autentică. Dar colaborările care m-au format le-am avut pe vremea cînd lucram în cinematografie. Acolo comunici cu oameni cu o cultură vizuală mult peste media interlocutorilor cu care ai de-a face ca arhitect.

În ce măsură faptul că lucraţi în România, aşa cum este ea astăzi, reprezintă pentru dumneavoastră un impuls creativ? Vi se întîmplă, de exemplu, să transformaţi neajunsurile specifice acestui context, care vin la pachet cu o anumită temă de proiectare, în avantaje pentru proiect?

Cred că e mai uşor să faci exerciţii de stil pe un teritoriu cvasivirgin, aşa cum este România. Îţi poţi permite să experimentezi, să introduci improvizaţia şi chiar întîmplarea, în procesul creativ. Cred că e mai greu să faci aşa ceva în ţări din Vestul Europei. Sigur că acolo se experimentează chiar mai mult decît la noi, dar trebuie să fii deja un nume pentru a face asta, în timp ce aici toată lumea experimentează vrînd-nevrînd.

De relativ puţin timp am observat la tinerii designeri români (dar nu numai la designeri, şi nu doar români) tendinţa de a se apleca asupra folclorului sau a „specificului naţional“, un concept care pînă mai ieri nu doar că n-ar fi generat nimic demn de atenţie, dar care încă mai are o puternică încărcătură ideologică. Cum comentaţi acest fenomen? De se s-a produs acest declic acum? V-aţi lăsat „contaminat“ şi dvs., iar rezultatele au fost interesante.

Aş începe cu un truism: „specificul naţional“ este o constantă; e drept că sînt valuri care variază în amplitudine şi în calitate, de la sămănătorişti, Matisse, Brâncuşi, pînă la „Cîntarea României“. Tocmai am asistat de curînd la un val cu amplitudine mare, dar asupra calităţii îmi este greu să mă pronunţ. Mie mi se par valabile mai degrabă acele manifestări care tratează „specificul naţional“ cu umor. Nu poţi să te iei în serios pe tema asta – cît să mai esenţializezi şi să interpretezi, la un secol după Brâncuşi? Prefer băşcălia, e mai cinstită şi, pînă la urmă, şi mai specifică naţional...

Mi se pare că acum ne aflăm la coada valului şi asistăm la o cădere în derizoriu. De obicei, cînd o tendinţă ajunge să fie de masă, deja rămîn doar elementele ei cele mai grosiere, cum ar fi o inflaţie de motive folclorice. Cred că românii educaţi au trecut, de puţină vreme, de faza acută a complexului de a fi român. Nu toţi o recunoaştem, dar e o realitate într-o lume în care cei mai vizibili exponenţi ai naţiei, pentru un orăşean, sînt taximetriştii, „căpşunarii“, funcţionarele de la Poştă etc., totul culminînd cu politicienii, adică nu tocmai o elită cu care ai vrea să te identifici fiind conaţional. Valul ăsta de căutare a „specificului naţional“, în esenţă patriotic, cred că e şi o contrareacţie la fenomenul descris mai sus şi, din perspectiva asta, e foarte bine venit, e mînă-n mînă cu protestele de anul trecut legate de Roşia Montană.

Există un potenţial în treaba asta, sau ceea ce se face acum ţine de un fel de a privi lucrurile specific unui context punctual, care ne va părea complet datat, atunci cînd ne vom uita înapoi peste ani?

Din punctul meu de vedere, este deja datat, cu excepţia unor esenţializări foarte reuşite sau a celor cu umor, care nu se iau în serios, după cum am mai spus.

În pictura şi sculptura autohtonă există, de ani buni, un fenomen artistic solid, nişte oameni care fac cam acelaşi lucru care se face acum în design şi arte: explorează specificul naţional şi-l interpretează. Dar o fac extrem de sobru, chiar cu o crispare parcă autoimpusă, prin prisma recuperării unei anumite spiritualităţi de sorginte creştin-ortodoxă – mă gîndesc la gruparea Prolog, la Bernea, la Sorin Dumitrescu, la soţii Zidaru etc. –, lucruri care mie mi se par valabile, dar care mă şi plictisesc. Dvs. cum v-aţi raporta la acest lucru? În afară de zona cool-subversivă, să zicem, credeţi că v-aţi găsi inspiraţie şi aici?

Eu sînt superficial şi relativ incult în domeniul artelor vizuale, aşa încît întrebarea asta mă cam depăşeşte; de altfel, de mic am avut o alergie la lucrurile serioase, începînd cu religia şi „spiritualitatea“, mai ales cea creştin-ortodoxă. Îmi pare rău, n-aş vrea să ofensez pe nimeni, vreau doar să spun că mie îmi lipseşte organul pentru aşa ceva. Dar inspiraţie poţi găsi oriunde, chiar şi demolînd nişte mituri. Impulsul de a distruge este un impuls creativ, cel mai creativ.

Ce v-ar plăcea să mai exploraţi în proiectele dvs.? Sau, cu scuze pentru enormitatea întrebării: ce v-ar plăcea să proiectaţi, şi încă n-aţi făcut-o?

Nu ştiu, nu m-am gîndit. Nu am apucat să-mi fac planuri sau să acumulez dorinţe. Sper doar să fie ceva cît mai diferit de ceea ce fac acum, ca să nu mă plictisesc. Ceea ce aş vrea, de fapt, să explorez în viitorul apropiat ar fi nişte insule sau alte locuri plăcute, dar nu pentru a face design interior pe-acolo. 

Arhitectul Corvin Cristian a lucrat în ultimii zece ani mai ales ca director artistic pe platourile de filmare realizînd design-ul pentru filme de epocă, dar şi pentru filme contemporane. De asemenea, a realizat pavilione comerciale pentru mai multe mărci de automobile, dar şi baruri, restaurante şi cluburi (Atelier Mecanic, La Bonne Bouche, Lacrimi şi sfinţi, Divan, Boema, Studio Hermes, Energiea, Papiota ş.a.). Conversia unui pod de la 1900 i-a adus Medalia Preşedintelui Juriului la Bienala de Arhitectură Bucureşti, iar anul trecut a fost nominalizat la Restaurant and Bar Design Awards pentru restaurantul Bon din Bucureşti. Mai multe la corvincristian.com

interviu realizat de Mihai DUŢESCU 

Foto: C. Dragomir

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.