Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din Muzeul convorbirilor întrerupte de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
„Cartea Andei Docea are candoarea și franchețea unui jurnal. O călătorie de la tinerețe la maturitate, în care și așteptările și înfrîngerile și amorurile și despărțirile au locul lor. Căci, pînă la urmă, nu destinația e importantă, ci drumul parcurs. Colecția de senzații și sentimente cu care funcționează viața. Poate că uneori pare desuet să faci inventarul iluziilor, dar fără ele rămîne din noi prea puțin. Toate telefoanele așteptate și toate convorbirile întrerupte sînt urmele legăturilor și apropierilor din care sîntem făcuți. Caldă, umană, nesofisticată, mărturia Andei Docea te face să nu te simți singur într-o lume din ce în ce mai formatată. ” (Ana Maria Sandu, scriitoare și jurnalistă la Dilema veche)
„Anda Docea este poetă, adică simte, gîndește, vede, suferă, îmbătrînește, iubește, întinerește și așa mai departe (tot mai departe, foarte departe) poetic. Poetă fiind, ea face din schimbări, din despărțiri, din convorbiri telefonice întrerupte, din singurătate, din cofetării, din amintiri, din amnezii și din oamenii întîlniți pe drum poezie. Prezentul e foarte lung, scrie într-un poem Anda Docea și deodată, deodată ca la Cehov, rămîi cu inima deschisă, fiindcă exact așa și e. Așa e – fiind tot ce avem, prezentul e foarte lung. Cartea Andei Docea, ca toate cărțile bune, e despre dragoste, sfîrșit și tot ce urmează după.” (Andrei Crăciun, ziarist și scriitor)
Anda Docea (născută în 1979, la Aiud) este redactor la revista Dilema veche și a lucrat în TVR vreme de 16 ani. În 2015, a publicat volumul de proză scurtă Camere de hotel, la Editura Herg Benet. A colaborat la revista Tango și a semnat texte în volumele colective Singuraticele (Editura Neverland, 2021), Ficţiuni reale (Editura Humanitas, 2013) şi Cele mai frumoase iubiri (Editura Cărţile Tango, 2009). Recent, a publicat la Editura Charmides volumul de versuri Muzeul convorbirilor întrerupte.
* * *
Muzeul convorbirilor întrerupte
Toate dățile în care ai vrut să suni și n-ai mai
Ai sunat și nu a răspuns nimeni
Ți s-a închis
N-ai mai zis
N-ai mai ascultat
N-ai mai
Ar trebui strînse într-un muzeu
Al conversațiilor telefonice care aproape au avut loc
Să apelezi centrala și să ți se spună – bună seara,
Pentru a doua șansă apăsați 1 prelung
O să dureze ceva
Cînd vă facem legătura vorbiți imediat
La tăceri întrerupem.
*
Cei mai buni mincinoși din lume
La prima întîlnire e nevoie de o masă lungă
Cu multe scaune, cu spătar și fără
Noi doi stăm în fiecare capăt
În rest, trebuie să aibă loc
Așteptările noastre prea mari
(Le mai zice și dezamăgiri)
Rănile noastre
(Cele cicatrizate și cele cu crusta ruptă)
Toate poveștile pe care ni le-am spus
(Altfel, n-am fi putut merge înainte)
Iubirile noastre
(Reale, inventate, pierdute sau care uită să moară)
Felurile în care ne păcălim că sîntem oameni liberi
Și nu-l cunoaștem pe „trebuie”.
*
Femeia-atlas
Sînt femeia-atlas
Port în mine tot felul de hărți
Radiografiile oamenilor care m-au traversat
Partiturile muzicii din momentele-cheie
Schițele caselor în care n-am mai stat
Ciornele poveștilor aproape întîmplate.
Formează înăuntrul meu, repetat,
Numere pe care nu le-am șters din agendă
Deși persoanele nu mai există.
Odată
Am încercat să le uit
Le-am lăsat la colțul blocului, noaptea
Apoi am fugit cît am putut de tare
Am intrat în casă
Am închis bine ușa
Și am răsuflat.
Cînd am ajuns în cameră mă așteptau
Cu lumina aprinsă.
