"Capitalul nostru este credibilitatea" - interviu cu Geneviève GOËTZINGER

Publicat în Dilema Veche nr. 387 din 14 - 20 iulie 2011
"Capitalul nostru este credibilitatea"   interviu cu Geneviève GOËTZINGER jpeg

RFI România sărbătoreşte douăzeci de ani de existenţă. La sfîrşitul lunii mai, Geneviève Goëtzinger, director general RFI, a vorbit, la Bucureşti, despre sensurile acestei aniversări şi despre planurile RFI în lume şi în România.  

Cum se măsoară performanţa la RFI?

Există, desigur, indicatori cuantificabili. Nu e nici un secret aici, nu inventăm nimic nou, ne luăm după cifrele de audienţă ca să ştim numărul ascultătorilor. La nivel mondial, avem în jur de 38 de milioane de ascultători – cei mai mulţi în Africa şi în ţările arabe. Anul trecut s-a înregistrat, pentru prima dată în trecutul recent, o creştere uşoară a audienţei – deschiderea postului Monte Carlo Doualiya a contat mult în acest sens. Însă audienţa nu e singurul indicator. Şi cota de piaţă e importantă – vrem să ştim unde ne situăm în raport cu celelalte posturi de radio de pe piaţă. În fine, ne interesează şi impactul emisiunilor difuzate. Adesea, impactul este mult mai mare decît ai putea bănui consultînd doar măsurătorile „clasice“. Aşa se întîmplă, de pildă, în cazul RFI România, un post care, chiar dacă nu are o audienţă mare, are, în schimb, o notorietate foarte bună. 

Menirea pe care o atribuie guvernul acestui post public de radio este să facă auzită vocea Franţei. Există o singură voce?

Principalul nostru capital e credibilitatea. Dacă e ceva care contează atunci cînd alegi să asculţi un post de radio, atunci acel lucru e credibilitatea. RFI nu e vocea palatului Elysée, nici vocea Quai d’Orsay... Sîntem un radio public şi independent. Dacă am fi într-adevăr vocea cuiva, oamenii n-ar mai avea încredere în noi şi nici nu ne-ar mai asculta. 

RFI trece printr-o reformă importantă. Anul trecut au fost închise cîteva redacţii care emiteau programe în limbi străine (altele decît franceza). De ce?

Pe de o parte, exista un deficit de finanţare deloc neglijabil care împiedica dezvoltarea postului. Pe de altă parte, preşedintele radioului, Alain de Pouzilhac, a propus un plan strategic de dezvoltare şi a fixat alte priorităţi. Nu mai trăim în epoca Războiului Rece, în care un post precum RFI reprezenta vocea democraţiei, a libertăţii etc. În unele locuri nu mai era nevoie de noi. Da, am închis programele în şase limbi. Dar ne consolidăm în Africa, ne dezvoltăm programele în limbile arabice, în engleză, în portugheză. 

Lumea s-a schimbat în ultimii douăzeci de ani. Şi România s-a schimbat – presa este liberă, piaţa de media este aglomerată, există o concurenţă puternică între radiouri, televiziuni, ziare etc. Ce oferă în plus RFI?

Presa este liberă în România, dar libertatea presei nu garantează şi pluralismul informaţiei. Din cîte ştiu, informaţia europeană, internaţională relevantă nu îşi găseşte loc în jurnale. RFI umple acest gol. Jurnaliştii sînt obişnuiţi să caute o perspectivă europeană asupra actualităţii. Pe de altă parte, RFI a reuşit să prezinte cîteva subiecte de interes general ignorate de restul presei. Sau chiar să propună subiecte în exclusivitate. Ştirile legate de licitaţia cu manuscrisele lui Emil Cioran de la Paris, de astă primăvară, au fost difuzate la RFI înainte să devină subiect naţional. A fost un scoop. RFI a fost şi primul post de radio din România care a prezentat ştirea despre scandalul sexual în care e implicat Dominique Strauss-Kahn. Sînt sigură că mai sînt şi alte subiecte prezentate în premieră.

După retragerea BBC, Radio France Internationale a rămas singurul post de radio internaţional prezent în România. Cum se face că aţi păstrat secţia română?

De ce să închidem ceva care funcţionează bine? RFI România are o notorietate de 28% – o cifră foarte bună. În peisajul media din România, RFI aduce plusvaloare. E un post ascultat de liderii de opinie, de cei care formează conştiinţe. Pe de altă parte, se înscrie în misiunea Audiovizualului Exterior al Franţei de promovare a francofoniei şi a francofiliei. RFI a renunţat, după debutul crizei economice mondiale, la toate celelalte filiale europene pe care le deţinea, precum şi la o parte dintre antenele pe care transmitea în alte colţuri ale lumii. Lumea s-a schimbat şi s-au schimbat şi priorităţile RFI. 

Sărbătorim douăzeci de ani de existenţă a RFI în România. Ce sens daţi acestei aniversări?

Sărbătorim douăzeci de ani de continuitate, de prezenţă în România. Mi-ar fi greu să enumăr toate succesele şi satisfacţiile legate de redacţia de aici. Pentru mine a fost un privilegiu să revin la Bucureşti, să-i revăd pe colegii jurnalişti pe care îi cunoşteam deja, să-i cunosc pe membrii mai tineri ai redacţiei. E un privilegiu şi o bucurie.

Geneviève Goëtzinger
a fost jurnalist la Reseau France Outre Mer între 1985 şi 1989. A condus secţia politică a RFI între 1996 şi 2001. Redactor-şef, editorialist şi şef al Departamentului Politic între 2001 şi 2003, Geneviève Goetzinger a devenit editor general al RFI în limba franceză în 2003. Director adjunct şi director de redacţie la France Inter din 2005, ea a revenit la RFI în 2006 ca director general adjunct de informaţii şi antene. Din 2008 este director general RFI.

a consemnat Matei MARTIN  
 

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Sosete albe  jpg
Toată lumea spală greșit șosetele albe. Metoda simplă care le redă albul impecabil fără înălbitor
Dacă șosetele tale albe par mereu murdare și îngălbenite, este posibil să nu le speli corect. Din fericire, există o metodă extrem de simplă pentru a reda strălucirea țesăturii, fără costuri suplimentare.
aeroportul baneasa 1 foto cnab jpeg
Nopți albe în nordul Capitalei din cauza avioanelor. CNAB: „Aeroportul Băneasa are program de 24 de ore”
Reclamațiile privind zgomotul nocturn asociat operațiunilor de pe Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu au revenit în atenție, după ce mai mulți locuitori din zonele apropiate au semnalat din nou zboruri în timpul nopții și dificultăți în a dormi.
minestra foto frank farielo jpg
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
O mâncare „a săracului” din Italia cu o tradiție de peste două milenii, este un adevărat medicament alimentar și totodată un elixir al tinereții. Conține o bogăție de vitamine, nutrienți și minerale esențiale care hrănesc organismul. În plus, este și extraordinar de gustoasă.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Este sau nu momentul să cumperi un apartament? Explicațiile unui analist
Într-o perioadă în care România se află în recesiune, iar prețurile apartamentelor au crescut cu aproximativ 15% într-un singur an, tot mai mulți potențiali cumpărători se întreabă dacă nu cumva piața imobiliară se apropie de un punct de cotitură.
horoscop saptamana 16 23 ianuarie jpg
Trei zodii vor avea parte de schimbările pe care și le doresc chiar la finalul acestei săptămâni
Finalul acestei săptămâni vine cu o energie astrală intensă, care favorizează deciziile curajoase, schimbările rapide și momentele de claritate pe care mulți nativi le așteaptă de ceva timp.
masina second hand constatare verificare foto carOne png
Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare
Pentru majoritatea șoferilor, întreținerea unei mașini este o chestiune de funcționare: să pornească, să nu bată, să treacă ITP-ul și să ducă proprietarul din punctul A în punctul B fără probleme. Puțini oameni se gândesc însă ce pot face astfel încât la revânzare să nu scadă prea mult prețul.
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
Crema preparată acasă care poate calma pielea după expunerea la soare. Rețeta simplă cu ingrediente naturale
Zilele petrecute la plajă sau în aer liber pot lăsa urme neplăcute asupra pielii atunci când expunerea la soare este prea mare. Roșeața, senzația de usturime și disconfortul sunt printre cele mai frecvente efecte ale arsurilor solare ușoare. Pentru astfel de situații, multe persoane aleg să apeleze
Toaletele roz din Piatra Neamț  Foto Grupul Impreună pentru Piatra Neamț  Facebook jpg
Toaleta publică roz care a divizat un oraș: unii o laudă, alții întreabă cum poți să îți faci nevoile într-o pungă în văzul lumii
O toaletă ecologică roz, amplasată într-un parc din Piatra Neamț, a stârnit ironii și dispute aprinse pe rețelele de socializare. Mai mulți localnici au crezut că pungile atașate acesteia ar trebui folosite pe post de toaletă, iar primarul Adrian Niță a intervenit pentru a lămuri situația.
angelina jolie  foto   Shutterstock jpg
4 iunie: Ziua în care s-a născut celebra actriță Angelina Jolie
În data de 4 iunie 1783, are loc prima demonstrație în public a zborului unui balon cu aer cald. La aceeași dată, dar în anul 1919, Congresul american aprobă un amendament care garantează dreptul la vot al femeilor. Tot pe 4 iunie se naște Alexandru Arșinel (1939), Angelina Jolie (1975).