Bonuri de lectură
Acum un an, la scurt timp după învestire, l-am auzit pe preşedintele Iohannis insistînd pe importanţa educaţiei pentru dezvoltarea societăţii şi promiţînd că se va implica într-o campanie de promovare a lecturii. Are dreptate, chiar e nevoie de o asemenea campanie. La fel cum foarte urgente ar fi şi nişte măsuri de susţinere a educaţiei în mediile defavorizate. România este ţara europeană cu cel mai mare număr de analfabeţi. 6% din populaţie nu ştie carte. 41% din elevii români au acasă mai puţin de zece cărţi. În jur de 40% din elevii în vîrstă de 15 ani au dificultăţi la citire. Peste 30.000 de copii din primul ciclu de învăţămînt au abandonat şcoala – iată datele oferite de Federaţia naţională a organizaţiilor neguvernamentale pentru copii (2013). În cele mai multe cazuri, cauzele abandonului şcolar sînt legate de izolare şi de sărăcie. Există cîteva organizaţii care încearcă să contracareze efectele precarităţii şi care susţin (inclusiv financiar) prezenţa elevilor în şcoli. Dar ele sînt insuficiente numeric şi valoric. Scăderea numărului de analfabeţi ar trebui să constituie o prioritate.
Barometrele de consum cultural arată şi alte dezechilibre: dacă în jur de 20% din populaţie afirmă că citeşte peste zece cărţi pe an, există, la celălalt pol al statisticii, o cincime care nu citeşte niciodată. Datele sînt paradoxale. Dar ele acoperă o realitate: subdezvoltarea infrastructurii culturale din România. Piaţa de carte înseamnă aproape 100.000 de titluri pe an, tout genre compris. Cifra este mică raportată la alte state europene, chiar şi la cele de talia României. Ceea ce frapează e însă tirajul foarte scăzut al cărţilor. În acest context, însuşi termenul de best-seller devine superfluu. Un roman românesc e considerat best-seller dacă depăşeşte 3000 de exemplare într-un an; pentru un roman străin, cifra e uşor mai ridicată, 4000 de exemplare. Circulaţia cărţilor de poezie se situează între 300 şi 1000 de exemplare – marja fiind oricum prea mică pentru a stabili un best-seller sau ierarhii în funcţie de vînzări. Tiraje foarte mari au înregistrat în ultimii ani ediţiile ieftine, de chioşc, vîndute împreună cu ziarele. Însă mecanismele de promovare şi preţurile practicate nu încurajează, de fapt, nici lectura, nici alegerea deliberată, conştientă, a cărţilor de către cititori: cititorii sînt priviţi, în aceste campanii, doar ca nişte consumatori.
Librăriile sînt foarte puţine şi funcţionează la limita subzistenţei. Ele se adresează unui public format, cu o bună educaţie literară. Aşa-numitele lanţuri mari de librării nu sînt, de fapt, chiar atît de mari şi, oricum, nu s-au extins decît în oraşele (universitare) importante. Din aproape 600 de librării cîte funcţionează în România, în jur de 100 sînt localizate în Capitală. Există localităţi de dimensiuni medii care n-au librării deloc sau în care librăriile vînd, de fapt, preponderent articole de papetărie şi carte şcolară. Această stare de precaritate a sistemelor de distribuţie lasă o parte foarte însemnată a populaţiei fără acces la ultimele apariţii editoriale.
O măsură utilă, pusă în practică în Franţa, ar fi sprijinirea directă a consumului de carte prin distribuirea unor „bonuri de lectură“, a unor vouchere cu valoare fixă subvenţionate de stat: un carneţel cu file valorice oferit elevilor şi/sau profesorilor la început de an, pe baza cărora se pot achiziţiona exclusiv cărţi. Pentru a pune în practică o asemenea măsură e nevoie de un program coerent, susţinut de Ministerul Culturii şi executat de Ministerul Educaţiei.
Dar preţul nu constituie întotdeauna un impediment. Sau nu preţul e principalul factor. Ci accesul real la produs. Există oraşe de talie medie care nu au librării sau unde în magazinele pe care scrie „librărie“ se vînd, de fapt, doar jucării şi obiecte de papetărie. Pentru a încuraja consumul de carte ar fi deci nevoie de o extindere a reţelelor de difuzare, subvenţionînd, în zonele defavorizate, deschiderea unor librării de calitate, formarea librarilor şi/sau felurite evenimente de promovare a lecturii. Astfel de programe de finanţare există în Franţa – o ţară care altminteri nu duce lipsă de librării.
