În ianuarie 2017 m-am întîlnit cu cîțiva amici scriitori la o cafenea din Seattle pentru o sesiune de scris şi citit împreună. Cînd mi-a venit rîndul, am citit ceea ce scrisesem atunci despre planul meu de a-mi publica romanul pe care îl terminasem de curînd. Îmi petrecusem tot anul 2016 luînd cursuri de publishing şi lucrînd la materialele de prezentare – o scrisoare pentru agenți (query letter), un rezumat al romanului (synopsis) şi manuscrisul corectat de un editor profesionist – şi deşi auzisem că e mai probabil să cîştig la loterie decît să public o carte în Statele Unite, mă simțeam pregătită să încerc. Reacția amicilor mei a fost necruțătoare: n-o să-ți publici romanul, am încercat cu toții şi e imposibil (cu cîteva exemple convingătoare), singurul mod de a avea ceva cititori e să îți pui manuscrisul pe amazon.com şi să laşi lumea să îl descopere. Și cum îl vor descoperi cititorii, am întrebat, cum fac eu publicitate cînd sînt milioane de alte cărți autopublicate acolo? Sigur, asta e o mare problemă, mi-au spus ei.

Am stat mult pe gînduri după discuția noastră. Amicii mei m-au sfătuit de bine fiindcă au vrut să mă ajute, să mă scutească de un efort inutil, de o dezamăgire amară. Cîțiva dintre ei îşi publicaseră cărțile pe amazon.com sau la edituri care tipăresc la comandă şi nu reuşiseră să vîndă mai nimic în afara cercului lor de cunoştințe, singura consolare fiind că au putut spune că au publicat o carte.

Însă aş fi putut eu să renunț la ani de muncă fără să încerc măcar, doar pe baza unui sfat, chiar dacă era el un sfat prietenesc?

Probabil că în momentul ăsta cititorul român are cîteva întrebări. Ce e un agent? Ca să publici cartea, de ce nu o trimiți la o editură? Nu ai zis că deja cartea a fost citită de un editor? Care e problema cu editurile care tipăresc cărți doar cînd au comenzi? Și cine eşti tu să încerci să publici un roman în Statele Unite?

Sînt din Galați şi am emigrat în 2001 cu un job de programator la Microsoft. După cîțiva ani la Xbox şi după ce m-am căsătorit, m-am hotărît să mă întorc la pasiunea mea din copilărie, scrisul, însă a trebuit să o iau de la capăt, de la limba engleză vorbită şi construcțiile ei gramaticale neintuitive, la expresiile idiomatice şi subtilitățile înțelesurilor secundare. Am făcut un master în creative writing, am scris un roman, apoi alt roman, am avut grijă de copii şi, încetul cu încetul, am ajuns în 2017 cu o carte gata de publicat.

De ce nu am trimis-o la o editură (publishing house)? Mai întîi trebuie să detaliez tipurile de edituri. O editură care cere bani pentru a publica un manuscris (vanity press) tipăreşte exemplare doar dacă există comenzi, lasă munca de publicitate şi distribuție în seama scriitorului, vinde doar pe Internet pentru că nu are acces la librării şi nu primeşte recenzii de la revistele literare. Un autor care alege calea asta sau care publică pe cont propriu pe amazon.com vinde în medie 82 de exemplare. Pe de altă parte, o editură încorporată sau independentă nu acceptă manuscrise decît de la agenți literari, care sînt sub 1500 ca număr în Statele Unite. Într-o țară de 325 de milioane de locuitori trăiesc milioane de scriitori aspiranți, ceea ce face ca un agent să primească pe lună mii de cereri de reprezentare de la oameni ca mine. Un agent are doar cîteva ore pe săptămînă să citească aceste scrisori, iar decizia asupra fiecăreia e luată în cam opt secunde – timpul de scanare a primului paragraf. În acest moment, scrisoarea de prezentare (query) este deci mai importantă decît manuscrisul.

Dacă un agent citeşte tot query-ul, poate apoi să se uite pe rezumatul cărții şi/sau primele pagini. Dacă încă e interesat, poate cere scriitorului manuscrisul întreg sau parțial. Statisticile sînt urmatoarele: 100 de queries generează între 1 şi 5 cereri de material suplimentar. Agenții nu răspund decît dacă sînt interesați, deşi 10% din ei încă trimit respingeri într-un format impersonal. Aşa că, după munca de cercetare a pieței, de personalizare a fiecărei aplicații, de trimis prin e-mail, poştă sau portal online, un scriitor nu primeşte răspuns în mai mult de 80% din cazuri.

Însă ce e acela un agent? Un agent este o persoană care, pentru un comision de 15% din profit, reprezintă un scriitor în toate situațiile contractuale cu editura care publică manuscrisul. Un agent este specializat pe cîteva genuri literare clare (precum doctorii pe subsisteme fiziologice). Un agent nu e plătit să citească manuscrise, deci pînă cînd cartea ajunge pe rafturile librăriilor şi începe să se vîndă, agentul nu face bani. Odată ce agentul oferă unui scriitor un contract de reprezentare, agentul încearcă să găsească un editor interesat să publice cartea.

Aici iar trebuie să mă opresc ca să explic cuvîntul „editor“, care are două sensuri. Primul sens se referă la o persoană care citeşte, corectează şi sugerează îmbunătățiri pentru un text care urmează să fie prezentat unui agent. Al doilea sens este acela de angajat al unei edituri serioase, un specialist care citeşte, corectează şi cere schimbări pentru o carte achiziționată în vederea publicării.

Un agent se aşteaptă ca o carte care îi este prezentată de un scriitor să fi trecut deja prin mîna unui editor (sensul 1). După ce agentul şi scriitorul au încheiat un contract de reprezentare, agentul trimite o nouă scrisoare de prezentare (query), un rezumat (synopsis) şi manuscrisul la editorii (sensul 2) cu care are legături profesionale pe genurile literare în care este specialist, sperînd să obțină un contract de publicare. Dacă agentul nu găseşte o editură, scriitorul poate cere abandonarea contractului de reprezentare, după care poate căuta un alt agent. Dacă toate lucrurile merg bine, cartea intră în coada de publicare a editurii, care e în medie de 18 luni. Aş vrea eu să pot detalia ce se întîmplă cu o carte după achiziționarea de către o editură (revizii, titlu, copertă, recenzii, publicitate, distribuție, traduceri etc.), însă nu cunosc sistemul din interior.

Între toate verigile acestui lanț trec luni şi luni de zile, luni de verificat zilnic e-mail-ul şi cutia poştală. De cele mai multe ori, între momentul în care un scriitor a terminat o carte şi momentul în care se poate duce mîndru la librărie să îşi arate rodul muncii familiei şi prietenilor trec ani de zile. Excepție fac celebritățile.

În cazul meu, am trimis queries anul trecut şi am aflat de la agenții care m au respins că manuscrisul meu depăşeşte numărul de cuvinte permis pentru o carte de debut – un alt detaliu pe care nu l-am ştiut pînă atunci. Aşa că m-am oprit din trimis queries şi am căutat un alt editor, cu care am lucrat nouă luni să reducem dimensiunea cărții. Între timp am publicat primul capitol din roman într-o revistă literară, am luat parte la conferințe şi concursuri unde am fost de cîteva ori finalistă sau am primit mențiuni. În sfîrşit, în septembrie 2018 am reînceput să trimit queries la agenți. Statisticile de mai sus mi-au fost reconfirmate: 2% din agenți mi-au cerut manuscrisul întreg, 12% m-au respins, iar 86% nu mi-au răspuns deloc.

Cît despre amicii mei scriitori, nu i-am mai văzut de mult timp. Mi-e greu să dau ochii cu ei chiar dacă mă vor primi cu căldură la cafeneua noastră pentru o sesiune de scris şi citit. Oricît de prietenoşi ar fi ei, sînt sigură că îmi vor spune, mai devreme sau mai tîrziu: „Nu ți-am zis noi că nu se poate?“ 

Roxana Aramă locuieşte în Seattle, a terminat Facultatea de Automatică şi Calculatoare la Bucureşti, scrie la www.roxanaarama.com şi este autoarea romanului All but one, pentru moment în manuscris.

Foto: flickr