Academia Sighişoara a devenit o parte foarte importantă din viaţa mea

Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
Academia Sighişoara a devenit o parte foarte importantă din viaţa mea jpeg

- interviu cu violonistul Alexandru GAVRILOVICI -

A plecat din România în 1977 și a devenit prim-violonist al Orchestrei din Berna. Alexandru Gavrilovici a putut reveni în țară abia în 1992, după ce a dobîndit cetățenia elvețiană. Şi chiar de atunci a întemeiat o mică instituție culturală, care între timp a devenit un reper pe harta muzicii de calitate: Academia Sighișoara – Sommer Akademie. Este altceva decît evenimentele culturale cu care sîntem obișnuiți – mai ales la Sighișoara, „exploatată“uneori în exces (cu cavaleri în zale, lupte cu săbii și toată recuzita...) pe linie turistică și în numele medievalității sale. La Academie vin, de 19 ani, în primele zile din august, profesori de muzică de la instituții și orchestre prestigioase din Elveția, Austria, Germania, Franța, Marea Britanie și le oferă tinerilor muzicieni români lecții de măiestrie artistică. În fiecare seară au loc concerte – ale maeștrilor și ale discipolilor – în Sala Festivă a Primăriei din Sighișoara sau în alte locuri din oraș. Pianul de concert Yamaha din Sala Festivă e o donație a melomanilor din Berna, „mobilizați“ de dl Gavrilovici. Lecțiile și concertele au loc discret, fără „campanii de promovare“ (cum sîntem obișnuiți atunci cînd vine vorba despre evenimente culturale), dar cu un vădit succes: în medie, 50 de tineri vin în fiecare an să se perfecționeze (cu un record de 96 de elevi în 1997). Academia este sprijinită de Primăria Municipiului Sighișoara și de Ambasada Elveției. Dl Alexandru Gavrilovici a avut amabilitatea de a spune – în stilul său bonom, povestind cu temă, variațiuni, contrapunct și simpatice divagații – istoria primilor 19 ani ai Academiei.

De unde a venit ideea Academiei Sighișoara?

Ideea, deși nu îmi place să vorbesc pro domo, a venit de la mine. Reîntorcîndu-mă în România după mulți, foarte mulți ani, cînd am primit cetățenia elvețiană, am călătorit o dată de la Cluj la București și am trecut prin Sighișoara, unde, în copilărie, am fost de mai multe ori vara în vacanțe, avînd aici rude, niște veri de gradul al doilea, un unchi al mamei... Atmosfera mirifică a cetății de atunci a rămas foarte puternic impregnată în amintirile mele. Să ne gîndim la George Enescu: aproape în toate lucrările lui nostalgia și unele culori sonore (cît ar părea de complicată această noțiune) sînt proiectate în trecut. Ascultăm muzica lui Enescu, de exemplu chiar Impresii din copilărie, pe care le voi cînta mîine, cu marele Viniciu Moroianu... Sînt încrustate acolo niște senzații personale din copilărie așa cum fiecare persoană le are – un miros, o adiere de vînt, o ușă care se trîntește, un cîine care latră... Sînt niște senzații care creează un humus personal pe care îl purtăm peste tot, oricît ne-am exila și am merge departe. Aceste lucruri rămîn încrustate în memoria noastră. De aceea, Enescu în exil a scris românește. Acestea sînt de fapt niște mistere...

Sighișoara v-a retrezit aceste amintiri încrustate în memorie?

Eu nu mai eram foarte familiarizat cu ce se întîmplase în România. Plecasem din țară în 1977. Bineînțeles, cînd începi o existență într-o țară străină, încerci să te adaptezi cît mai rapid, să prinzi rădăcini într-un nou mediu și în mod aproape obligatoriu aceasta se întîmplă prin închiderea altor ferestre. În această perioadă de adaptare, niște ferestre legate de trecut se închid. Închizîndu-se aceste ferestre spre trecut, se deschid în același timp niște ferestre spre viitor, fără să știi neapărat ce ai să vezi sau ce perspectivă se va arăta. Fiind însă în Cluj, am fost invitat la Tîrgu Mureș de către domnul Csiky Boldiszar, care era atunci directorul Filarmonicii. Tîrgu Mureș fiind aproape, am trecut prin Sighișoara și ce s-a întîmplat a fost ca o răbufnire a acestor amintiri difuze care au o temperatură aparte, se simt foarte des ca o adiere. Acest lucru m-a făcut să tresar și să-mi zic „uite ce frumos a fost“: erau niște amintiri idilice ale unui copil de 12-14 ani. În acea perioadă făceam de mai mulți ani cursuri de măiestrie prin Elveția și m-am gîndit că acesta este un loc care, din multe puncte de vedere, ar fi chiar superior acelora, mai ales fiind un loc neatins de o arhitectură năvalnică de tip nou și un loc care are această culoare extraordinară a unei spiritualități trăite. Numărul de biserici concentrate într-un centru atît de mic spune deja foarte mult. Nu contează despre ce fel de confesiune este vorba, însă, dacă ne uităm bine, este o concentrare pe verticală a bisericilor: biserica ortodoxă, cele două temple protestante, două biserici romano-catolice pe un perimetru extrem de restrîns. După aceea am vizitat locul, am văzut cetatea cum era atunci, liniștită, și mi-am spus „hai să încercăm ceva“. Din fire, încerc să împărtășesc lucruri, care îmi plac mie, și altora. Şi avînd o bună camaradă și de muzică de cameră, și de confesiuni de sprijin psiho-spiritual care era profesoară de flaut la Conservatorul din Berna, i-am zis: „Hai, vino acolo să vezi și să arăți ce știi acestor tineri care, în ciuda profesorilor foarte buni care au fost întotdeauna în România, totuși au pierdut legătura cu mersul lucrurilor prin alte părți, în Vest“. În același timp m-am gîndit că o să fie un drum foarte lung să refaci măcar ceea ce a fost înainte. La începutul anilor ’90, era o stare de spirit ca după un război, și bezna aia cumplită de pe străzi...

Dar spuneați că profesorii au fost întotdeauna buni, în ciuda dificultăților. Cum ați regăsit școala muzicală românească după ce v-ați întors?

Nu prea am avut timp să mă reîntîlnesc cu foștii colegi care sînt profesori pe aici – doar sporadic și doar în legătură cu Sighișoara. Am ajuns să am un mecanism de gîndire: „dacă ești bun pentru Sighișoara – mă interesezi; dacă nu, nu“. Trebuie să mă limitez pe undeva. Cam așa îi și recrutez pe acești oameni care vin: dacă intuiția îmi spune că pot să încerc, îi atac și le povestesc despre ce e vorba. Nu „veniți pentru că Sighișoara e frumoasă“, ci „veniți să faceți această treabă pentru că există potențial“. Tăria sistemului de învățămînt românesc a fost așa-zisa școală de muzică. Comparînd cu ce se întîmplă în alte părți, avantajul școlilor românești este că cei care termină școala de muzică pe un instrument au un nivel foarte ridicat. Am auzit că aceste lucruri s-au schimbat, adică nu se mai poate filtra, cum se făcea în acel timp cînd profesorilor li se îngăduia sau chiar li se cerea să fie foarte severi – să fie severi și să ceară. Cum era, de pildă, regretatul profesor Savaș, care nu ne lăsa o secundă, noi eram o minge de ping-pong între dînsul și părinți. Tot timpul simțeam un interes și o direcție. Ştiam întotdeauna ce aveam de realizat, de cînd pînă cînd. Acest sistem, care era și în Rusia, mi se pare de fapt cel mai bun, căci competiția în lume este extrem de mare și cineva care vrea să pună mîna pe un loc de muncă din timp trebuie să fie deja format pe la 18-19 ani. Acum, acești copii foarte bine formați pleacă. Se duc în Aglia, se duc în Germania, se duc în America la burse. Este un exod de lux. Acesta este un lucru palpabil. De aceea, nu aș vrea să fiu el cel care pune întrebarea: „dar de ce pleacă tinerii atît de tineri în străinătate“? E o întrebare pe care o las în vînt.

O Academie precum aceasta de la Sighișoara – sau un sistem de asemenea academii – ar contribui la menținerea muzicienilor valoroși în România?

Absolut. Curiozitatea de a avea schimburi de experiență, de a compara într-un mod pozitiv este necesară și este omenească. Cînd sînt vacanțe, trebuie să se întîmple altceva decît în timpul anului de studiu. Rămîi fixat pe subiect, trebuie să reîncepi în toamnă și să mergi mai departe; însă vara poate ai niște impulsuri, niște idei... Nimeni nu poate să pretindă că în două săptămîni poți forma un elev. Copiii ăștia vin de undeva, de la școlile lor; ce se întîmplă aici este un fel de altoi. Care cîteodată prinde, cîteodată nu. Este exact ca în natură. Însă este foarte necesar. Noi, cei care am mers la cursurile lui Sergiu Celibidache, știm bine că el nu avea timp să se ocupe de fiecare; dar cîteodată o frază a lui parcă îți deschidea o lume. Asta sperăm și noi să facem. Prin ricoșeu. Foarte important este ca tinerii să înceapă să gîndească în mod individual și structurat. Să li se dea niște istrumente de gîndire cu care ei lucrează mai departe cu propria lor sensibilitate, cu propria lor cultură, cu propria lor educație. Aceste stimulente sînt foarte necesare. Ieșirea din cotidian.

Nu aveți impresia că ce faceți dvs. reprezintă o mică picătură într-un ocean greoi, n-ați avut senzația, în toți acești ani, că e o zbatere zadarnică?

Mi s-au mai pus întrebări de genul acesta; chiar la Radio România mi s-a spus „dar ce încăpățînat sînteți!“. Hai să analizăm cuvîntul ăsta, încăpățînat. Aici, la Sighișoara, se întîmplă un lucru foarte personal și, în momentul în care te încăpățînezi, te poziționezi contra a ceva. Poziția asta nu o avem, nu sînt contra nimănui; însă în contextul general este un pol de mare liniște care pare aproape absurd. Locul e senzațional pentru această muncă pe care o facem. Prin anii care s-au investit s-au creat niște drumuri, niște reflexe, niște competențe, iar cînd ieșim afară, cînd ne dăm jos din cetate, nu mai e atît de simplu. Îți dai seama că ai trăit într-o situație privilegiată. Însă această situație privilegiată trebuie creată pentru ca acest tineret să aibă un punct de referință. Fiindcă ei, dacă au trăit o dată așa ceva, or să se întrebe în altă parte: „de ce trebuie să stau eu în haosul ăsta?“. Asta ar putea fi o lege a creșterii unui tînăr, să aibă puncte de referință. Nu e vorba numai de meserie, e vorba și de disciplină socială, de comportament, de vocabular...

Dincolo de lecțiile de măiestrie, se creează și legături umane între participanții la Academie? Există o continuitate?

Se creează, bineînțeles. În categoria asta de vîrstă, copiii vor să vadă mult, să încerce o grămadă de lucruri, să întîlnească cît mai mulți maeștri, dacă se poate cît mai celebri... Însă relațiile umane rămîn, fiindcă foarte mulți revin aici, iar cei care s-au dezvoltat mai rapid și sînt deja profesioniști bine văzuți rămîn în contact cu noi. În acel moment îmi dau seama de cît timp se întîmplă lucrul ăsta, cînd cineva îmi spune „nu mă mai cunoașteți? am fost la Sighișoara în anul...“ Nu, nu îl mai cunosc, a trecut atîta timp. Uneori mă întrebam dacă nu cumva am eu probleme de memorie, dar nu... Adevărul e că pe aici au trecut sute de elevi, de-a lungul anilor, aproape o mie... Că această activitate s-a împămîntenit în România este un lucru extraordinar, care dovedește cît era de necesar. Între timp au apărut și alte asemenea academii de vară, ceea ce e un lucru foarte bun. Nu am avut timp nici să văd, nici să compar, aud din cînd în cînd totuși ecouri pozitive, de genul „la Sighișoara e lux“. Nu e nici un lux, e un lucru de durată. Această „încăpățînare“ despre care vorbeam dă și roade. Foarte des, în momentul în care ai investit foarte mult, nu mai dai înapoi. Academia Sighișoara a devenit totuși o parte foarte importantă în viața mea și a celor care mă înconjoară și care mă ajută foarte mult. De aceea am impresia că ne întărim din ce în ce mai mult. Faptul că oficialitățile elvețiene sprijină această activitate reprezintă pentru mine o recompensă suficientă. Pentru că aceste oficialități sînt obligate să judece extrem de obiectiv lucrurile. 

a consemnat Mircea VASILESCU 

Afis 9 dec Sala Radio jpg
CHRISTIAN BADEA DIRIJEAZĂ SIMFONIA „DIN LUMEA NOUĂ” LA SALA RADIO
Vineri, 9 decembrie 2022 (de la 19.00), veți asculta lucrarea compozitorului ceh în interpretareaORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.
973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.