Academia Sighişoara a devenit o parte foarte importantă din viaţa mea

Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
Academia Sighişoara a devenit o parte foarte importantă din viaţa mea jpeg

- interviu cu violonistul Alexandru GAVRILOVICI -

A plecat din România în 1977 și a devenit prim-violonist al Orchestrei din Berna. Alexandru Gavrilovici a putut reveni în țară abia în 1992, după ce a dobîndit cetățenia elvețiană. Şi chiar de atunci a întemeiat o mică instituție culturală, care între timp a devenit un reper pe harta muzicii de calitate: Academia Sighișoara – Sommer Akademie. Este altceva decît evenimentele culturale cu care sîntem obișnuiți – mai ales la Sighișoara, „exploatată“uneori în exces (cu cavaleri în zale, lupte cu săbii și toată recuzita...) pe linie turistică și în numele medievalității sale. La Academie vin, de 19 ani, în primele zile din august, profesori de muzică de la instituții și orchestre prestigioase din Elveția, Austria, Germania, Franța, Marea Britanie și le oferă tinerilor muzicieni români lecții de măiestrie artistică. În fiecare seară au loc concerte – ale maeștrilor și ale discipolilor – în Sala Festivă a Primăriei din Sighișoara sau în alte locuri din oraș. Pianul de concert Yamaha din Sala Festivă e o donație a melomanilor din Berna, „mobilizați“ de dl Gavrilovici. Lecțiile și concertele au loc discret, fără „campanii de promovare“ (cum sîntem obișnuiți atunci cînd vine vorba despre evenimente culturale), dar cu un vădit succes: în medie, 50 de tineri vin în fiecare an să se perfecționeze (cu un record de 96 de elevi în 1997). Academia este sprijinită de Primăria Municipiului Sighișoara și de Ambasada Elveției. Dl Alexandru Gavrilovici a avut amabilitatea de a spune – în stilul său bonom, povestind cu temă, variațiuni, contrapunct și simpatice divagații – istoria primilor 19 ani ai Academiei.

De unde a venit ideea Academiei Sighișoara?

Ideea, deși nu îmi place să vorbesc pro domo, a venit de la mine. Reîntorcîndu-mă în România după mulți, foarte mulți ani, cînd am primit cetățenia elvețiană, am călătorit o dată de la Cluj la București și am trecut prin Sighișoara, unde, în copilărie, am fost de mai multe ori vara în vacanțe, avînd aici rude, niște veri de gradul al doilea, un unchi al mamei... Atmosfera mirifică a cetății de atunci a rămas foarte puternic impregnată în amintirile mele. Să ne gîndim la George Enescu: aproape în toate lucrările lui nostalgia și unele culori sonore (cît ar părea de complicată această noțiune) sînt proiectate în trecut. Ascultăm muzica lui Enescu, de exemplu chiar Impresii din copilărie, pe care le voi cînta mîine, cu marele Viniciu Moroianu... Sînt încrustate acolo niște senzații personale din copilărie așa cum fiecare persoană le are – un miros, o adiere de vînt, o ușă care se trîntește, un cîine care latră... Sînt niște senzații care creează un humus personal pe care îl purtăm peste tot, oricît ne-am exila și am merge departe. Aceste lucruri rămîn încrustate în memoria noastră. De aceea, Enescu în exil a scris românește. Acestea sînt de fapt niște mistere...

Sighișoara v-a retrezit aceste amintiri încrustate în memorie?

Eu nu mai eram foarte familiarizat cu ce se întîmplase în România. Plecasem din țară în 1977. Bineînțeles, cînd începi o existență într-o țară străină, încerci să te adaptezi cît mai rapid, să prinzi rădăcini într-un nou mediu și în mod aproape obligatoriu aceasta se întîmplă prin închiderea altor ferestre. În această perioadă de adaptare, niște ferestre legate de trecut se închid. Închizîndu-se aceste ferestre spre trecut, se deschid în același timp niște ferestre spre viitor, fără să știi neapărat ce ai să vezi sau ce perspectivă se va arăta. Fiind însă în Cluj, am fost invitat la Tîrgu Mureș de către domnul Csiky Boldiszar, care era atunci directorul Filarmonicii. Tîrgu Mureș fiind aproape, am trecut prin Sighișoara și ce s-a întîmplat a fost ca o răbufnire a acestor amintiri difuze care au o temperatură aparte, se simt foarte des ca o adiere. Acest lucru m-a făcut să tresar și să-mi zic „uite ce frumos a fost“: erau niște amintiri idilice ale unui copil de 12-14 ani. În acea perioadă făceam de mai mulți ani cursuri de măiestrie prin Elveția și m-am gîndit că acesta este un loc care, din multe puncte de vedere, ar fi chiar superior acelora, mai ales fiind un loc neatins de o arhitectură năvalnică de tip nou și un loc care are această culoare extraordinară a unei spiritualități trăite. Numărul de biserici concentrate într-un centru atît de mic spune deja foarte mult. Nu contează despre ce fel de confesiune este vorba, însă, dacă ne uităm bine, este o concentrare pe verticală a bisericilor: biserica ortodoxă, cele două temple protestante, două biserici romano-catolice pe un perimetru extrem de restrîns. După aceea am vizitat locul, am văzut cetatea cum era atunci, liniștită, și mi-am spus „hai să încercăm ceva“. Din fire, încerc să împărtășesc lucruri, care îmi plac mie, și altora. Şi avînd o bună camaradă și de muzică de cameră, și de confesiuni de sprijin psiho-spiritual care era profesoară de flaut la Conservatorul din Berna, i-am zis: „Hai, vino acolo să vezi și să arăți ce știi acestor tineri care, în ciuda profesorilor foarte buni care au fost întotdeauna în România, totuși au pierdut legătura cu mersul lucrurilor prin alte părți, în Vest“. În același timp m-am gîndit că o să fie un drum foarte lung să refaci măcar ceea ce a fost înainte. La începutul anilor ’90, era o stare de spirit ca după un război, și bezna aia cumplită de pe străzi...

Dar spuneați că profesorii au fost întotdeauna buni, în ciuda dificultăților. Cum ați regăsit școala muzicală românească după ce v-ați întors?

Nu prea am avut timp să mă reîntîlnesc cu foștii colegi care sînt profesori pe aici – doar sporadic și doar în legătură cu Sighișoara. Am ajuns să am un mecanism de gîndire: „dacă ești bun pentru Sighișoara – mă interesezi; dacă nu, nu“. Trebuie să mă limitez pe undeva. Cam așa îi și recrutez pe acești oameni care vin: dacă intuiția îmi spune că pot să încerc, îi atac și le povestesc despre ce e vorba. Nu „veniți pentru că Sighișoara e frumoasă“, ci „veniți să faceți această treabă pentru că există potențial“. Tăria sistemului de învățămînt românesc a fost așa-zisa școală de muzică. Comparînd cu ce se întîmplă în alte părți, avantajul școlilor românești este că cei care termină școala de muzică pe un instrument au un nivel foarte ridicat. Am auzit că aceste lucruri s-au schimbat, adică nu se mai poate filtra, cum se făcea în acel timp cînd profesorilor li se îngăduia sau chiar li se cerea să fie foarte severi – să fie severi și să ceară. Cum era, de pildă, regretatul profesor Savaș, care nu ne lăsa o secundă, noi eram o minge de ping-pong între dînsul și părinți. Tot timpul simțeam un interes și o direcție. Ştiam întotdeauna ce aveam de realizat, de cînd pînă cînd. Acest sistem, care era și în Rusia, mi se pare de fapt cel mai bun, căci competiția în lume este extrem de mare și cineva care vrea să pună mîna pe un loc de muncă din timp trebuie să fie deja format pe la 18-19 ani. Acum, acești copii foarte bine formați pleacă. Se duc în Aglia, se duc în Germania, se duc în America la burse. Este un exod de lux. Acesta este un lucru palpabil. De aceea, nu aș vrea să fiu el cel care pune întrebarea: „dar de ce pleacă tinerii atît de tineri în străinătate“? E o întrebare pe care o las în vînt.

O Academie precum aceasta de la Sighișoara – sau un sistem de asemenea academii – ar contribui la menținerea muzicienilor valoroși în România?

Absolut. Curiozitatea de a avea schimburi de experiență, de a compara într-un mod pozitiv este necesară și este omenească. Cînd sînt vacanțe, trebuie să se întîmple altceva decît în timpul anului de studiu. Rămîi fixat pe subiect, trebuie să reîncepi în toamnă și să mergi mai departe; însă vara poate ai niște impulsuri, niște idei... Nimeni nu poate să pretindă că în două săptămîni poți forma un elev. Copiii ăștia vin de undeva, de la școlile lor; ce se întîmplă aici este un fel de altoi. Care cîteodată prinde, cîteodată nu. Este exact ca în natură. Însă este foarte necesar. Noi, cei care am mers la cursurile lui Sergiu Celibidache, știm bine că el nu avea timp să se ocupe de fiecare; dar cîteodată o frază a lui parcă îți deschidea o lume. Asta sperăm și noi să facem. Prin ricoșeu. Foarte important este ca tinerii să înceapă să gîndească în mod individual și structurat. Să li se dea niște istrumente de gîndire cu care ei lucrează mai departe cu propria lor sensibilitate, cu propria lor cultură, cu propria lor educație. Aceste stimulente sînt foarte necesare. Ieșirea din cotidian.

Nu aveți impresia că ce faceți dvs. reprezintă o mică picătură într-un ocean greoi, n-ați avut senzația, în toți acești ani, că e o zbatere zadarnică?

Mi s-au mai pus întrebări de genul acesta; chiar la Radio România mi s-a spus „dar ce încăpățînat sînteți!“. Hai să analizăm cuvîntul ăsta, încăpățînat. Aici, la Sighișoara, se întîmplă un lucru foarte personal și, în momentul în care te încăpățînezi, te poziționezi contra a ceva. Poziția asta nu o avem, nu sînt contra nimănui; însă în contextul general este un pol de mare liniște care pare aproape absurd. Locul e senzațional pentru această muncă pe care o facem. Prin anii care s-au investit s-au creat niște drumuri, niște reflexe, niște competențe, iar cînd ieșim afară, cînd ne dăm jos din cetate, nu mai e atît de simplu. Îți dai seama că ai trăit într-o situație privilegiată. Însă această situație privilegiată trebuie creată pentru ca acest tineret să aibă un punct de referință. Fiindcă ei, dacă au trăit o dată așa ceva, or să se întrebe în altă parte: „de ce trebuie să stau eu în haosul ăsta?“. Asta ar putea fi o lege a creșterii unui tînăr, să aibă puncte de referință. Nu e vorba numai de meserie, e vorba și de disciplină socială, de comportament, de vocabular...

Dincolo de lecțiile de măiestrie, se creează și legături umane între participanții la Academie? Există o continuitate?

Se creează, bineînțeles. În categoria asta de vîrstă, copiii vor să vadă mult, să încerce o grămadă de lucruri, să întîlnească cît mai mulți maeștri, dacă se poate cît mai celebri... Însă relațiile umane rămîn, fiindcă foarte mulți revin aici, iar cei care s-au dezvoltat mai rapid și sînt deja profesioniști bine văzuți rămîn în contact cu noi. În acel moment îmi dau seama de cît timp se întîmplă lucrul ăsta, cînd cineva îmi spune „nu mă mai cunoașteți? am fost la Sighișoara în anul...“ Nu, nu îl mai cunosc, a trecut atîta timp. Uneori mă întrebam dacă nu cumva am eu probleme de memorie, dar nu... Adevărul e că pe aici au trecut sute de elevi, de-a lungul anilor, aproape o mie... Că această activitate s-a împămîntenit în România este un lucru extraordinar, care dovedește cît era de necesar. Între timp au apărut și alte asemenea academii de vară, ceea ce e un lucru foarte bun. Nu am avut timp nici să văd, nici să compar, aud din cînd în cînd totuși ecouri pozitive, de genul „la Sighișoara e lux“. Nu e nici un lux, e un lucru de durată. Această „încăpățînare“ despre care vorbeam dă și roade. Foarte des, în momentul în care ai investit foarte mult, nu mai dai înapoi. Academia Sighișoara a devenit totuși o parte foarte importantă în viața mea și a celor care mă înconjoară și care mă ajută foarte mult. De aceea am impresia că ne întărim din ce în ce mai mult. Faptul că oficialitățile elvețiene sprijină această activitate reprezintă pentru mine o recompensă suficientă. Pentru că aceste oficialități sînt obligate să judece extrem de obiectiv lucrurile. 

a consemnat Mircea VASILESCU 

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.