Academia Română va participa la licitația manuscriselor lui Mircea Eliade

Matei MARTIN și Sever VOINESCU
3 aprilie 2021
Academia Română va participa la licitația manuscriselor lui Mircea Eliade jpeg

Vestea că o casă de licitații scoate la vînzare manuscrise și obiecte ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu și Constantin Noica – și, încă, sub titlul „Exercițiu de admirație” – are de ce să provoace neliniște în rîndul comunității științifice.

Eugen Ciurtin este istoric al religiilor și specialist în opera lui Mircea Eliade. El atrage atenția, mai ales, asupra loturilor de documente care îl privesc pe marele scriitor și istoric al religiilor. E vorba despre manuscrise, fotografii, documente și pagini de corespondență de mare însemnătate pentru cei care îi studiază opera și biografia, dar și pentru publicul larg, interesat de scrierile lui Eliade. Eugen Ciurtin spune, într-un articol publicat recent în Libertatea, că „Eliade stă prost cu aparținătorii. Manuscrisele lui au rămas, după 1986, în colecții publice și private din cele trei țări în care a domiciliat mai îndelungat: la Chicago, Paris și București. De departe cele mai problematice sînt cele rămase în colecții private bucureștene.” Multe dintre manuscrisele lui Eliade rămase în țară au intrat în posesia editorului său, Mircea Handoca, în circumstanțe care pot fi lesne judecate moral, dar care s-au dovedit a fi irelevante din punct de vedere juridic. Iar moștenitorul acestuia e cel care le scoate la licitație, pe 7 aprilie, prin casa Historic.

Profesorul Sorin Alexandrescu este nepotul lui Mircea Eliade și deținătorul drepturilor de autor pentru opera unchiului său. Dl Alexandrescu a făcut demersuri pentru a bloca licitația, dar nu a avut succes. Domnia-sa a povestit, mîhnit, pe Facebook: «Despre decizia casei Historic de a pune în vînzare diverse obiecte, documente și texte ale lui Mircea Eliade, pe lîngă cele ale altor scriitori, am aflat din presă. Nu am fost anunțat, nici consultat de nimeni în prealabil. Dată fiind situația, inclusiv o mare emoție publică, am apelat la firma de avocatură Mușat & Asociații, din București, pentru a mă ajuta. Aceasta a oprit inițial vînzarea obiectelor Eliade de către Historic, printr-o Ordonanță președințială (din 11 decembrie 2019), dar casa de licitație a căpătat apoi la apel cîștig de cauză (6 aprilie 2020). Discuția legală s-a purtat asupra întrebării dacă dreptul meu de proprietate intelectuală asupra conținutului textelor Eliade, dat de primirea drepturilor de autor de la Christinel Eliade, include, sau nu, proprietatea fizică asupra obiectului material care exprimă acest conținut. Avocații mei și eu însumi am considerat că primul îl include pe al doilea, pentru că nu există decît prin acest al doilea. Cum am spus, acest punct de vedere a fost acceptat în primă instanță, dar avocații lui Historic au făcut apel și l-au cîștigat. Mai rău a fost că acest apel nu includea și dreptul meu de-a face din nou apel împotriva lui; decizia era deci definitivă. Nu a avut importanță că deținerea fizică a „obiectului” fusese ea însăși conferită temporar de către mine lui Handoca, (…) , și nu cedată definitiv. Handoca, vînzînd unele texte, ca și bibliotecile publice, cumpărîndu-le, au încălcat împreună dreptul moștenitorilor lui Eliade; eu, neștiind nimic de acele tranzacții, nu le-am putut contesta la momentul respectiv», notează Sorin Alexandrescu.

Vînzarea la licitație a unor documente ce par a fi esențiale pentru înțelegerea operei lui Mircea Eliade presupune riscul ca acestea să fie achiziționate de colecționari privați și, astfel, să li se piardă urma înainte să fi fost cercetate de specialiști. Dar licitația de la Historic reprezintă în același timp și o șansă. Documentele astfel licitate ar putea foarte bine să fie achiziționate de statul român. Această licitație ar fi un bun prilej ca instituțiile statului să se mobilizeze rapid și să achiziționeze măcar acele obiecte sau documente cu valoare culturală însemnată. Astfel, documente importante ar putea să intre în circuitul academic, să devină accesibile comunității de cercetători, și mai departe, publicului.

Dilema veche a contactat acele instituții ale statului cu obligații în privința păstrării memoriei noastre culturale. Înțelegînd pe deplin rolul extrem de important al colecțiilor private în asigurarea vitalității și dinamismului mediului nostru cultural, credem că statul român este dator să achiziționeze din piața privată tot ce este mai relevant și mai important pentru istoria culturii noastre. Astfel, am întrebat trei instituții cu atribuții și obligații majore în domeniu dacă vor participa la licitația din 7 aprilie, încercînd să achiziționeze documentele din arhiva lui Mircea Eliade.

Dl Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, nu a răspuns întrebării noastre.

Muzeul Național al Literaturii Române, care deține în patrimoniul său numeroase manuscrise, cărți, obiecte pesonale, fotografii și înregistrări audio-video ale marilor noștri scriitori, ne-a transmis că nu poate participa direct la licitație. Această condiționare a fost prevăzută în statut pentru ca muzeul (persoană juridică) să nu influențeze, prin intervenția sa, piața. MNLR poate achiziționa doar prin negociere directă cu proprietarul și a făcut-o adesea, ne-a explicat directorul Muzeului, dl Ioan Cristescu. O comisie formată din 11 membri, experți externi și reprezentanți ai Muzeului, stabilește oportunitatea și propune un plafon al prețurilor pentru fiecare achiziție. Oricum, spune dl Cristescu, momentul e prost: MNLR are asigurate cheltuielile de funcționare doar pînă în luna iulie. Nici vorbă de buget pentru achiziții. MNLR avea în program să amenajeze o cameră Mircea Eliade, însă și acest proiect a fost suspendat din lipsa banilor.

Academia Română, în schimb, ne-a transmis că va participa la licitație, socotind că este de datoria ei s-o facă. Academicianul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române, ne-a declarat că: „prin misiunea sa și prin vocația sa, Academia Română trebuie să participe la licitația manuscriselor Mircea Eliade. Nu are de ales! Cea mai mare parte a patrimoniului literaturii (și culturii) române se află în custodia Academiei Române, prin Biblioteca Academiei din București și prin filialele din Cluj și Iași. Esența acestui tezaur provine din donații și nu din achiziții, fiindcă plasarea valorilor intelectuale în grija Academiei este cea mai bună garanție pentru eternitate, pentru accesibilitate, pentru păstrare judicioasă și sigură. Cele mai multe personalități au donat (cu clauzele necesare) Academiei manuscrisele în cauză. În legătură cu această licitație, avem o rezervă, anume lipsa de bani suficienți din partea noastră. Deși există prejudecata că Academia Română este bogată, nu este așa. Academia nu este o instituție lucrativă, nu este aducătoare de profit, nu poate vinde o proprietate ca să facă rentabilă altă proprietate, nu face activități comerciale etc. După ce a reușit să recupereze pînă acum o parte din vechile sale proprietăți (confiscate de stat în 1948, dar nereturnate după 1989), Academia Română mai mult cheltuiește decît cîștigă. Iar ceea ce cîștigă poate să cheltuiască doar pe acțiuni culturale. Nu știm dacă vom cîștiga la licitație manuscrisele Mircea Eliade, dar vom face toate eforturile posibile. În condițiile în care proprietarii acestui tezaur cultural urmăresc un cît mai mare profit material, ne vom strădui să achiziționăm acele seturi din moștenirea Mircea Eliade care sînt indispensabile pentru istoria culturii românești.”

Dilema veche va urmări în continuare soarta documentelor care vor fi scoase la licitație pe 7 aprilie de către casa de licitații Historic.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Maia Sandu FOTO Presedinte md jpeg
Maia Sandu, după vizita unei delegației talibane la Chișinău: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu se documentează”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a criticat dur modul în care a fost gestionată vizita la Chișinău a unei delegații a Ministerului Agriculturii din Afganistan, aflat sub controlul talibanilor, calificând situația drept „rușinoasă” și punând incidentul pe seama unor erori comise de funcțion
Pană de curent FOTO SHUTTERSTOCK
Pene de curent în Republica Moldova. Linia electrică Bălți–Dnestrovsk, grav avariată în urma unor furtuni
Furtunile și ploile puternice au provocat avarii semnificative în infrastructura energetică din Republica Moldova, lăsând mai multe localități fără energie electrică. Ministerul Energiei a anunțat că linia de înaltă tensiune de 330 kV Bălți–Dnestrovsk a fost grav afectată în urma fenomenelor meteo.
gris cu lapte foodpanda jpeg
Deserturi cu lapte care îți amintesc de copilărie. Rețetele tradiționale pe care le vei face din nou și din nou
Există rețete care nu au nevoie de ingrediente sofisticate pentru a cuceri orice generație. Deserturile cu lapte se numără printre preparatele pe care mulți români le asociază cu mesele pregătite de bunici sau de părinți.
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Ce spune felul în care dormi despre sănătatea ta mintală
Persoanele care se culcă târziu și cele care se simt frecvent somnoroase în timpul zilei ar putea avea un risc mai mare de anxietate și depresie, sugerează un studiu publicat în Scientific Reports.
image png
Motivul pentru care unii oameni nu își cer niciodată scuze. Psihologii explică mecanismul din spatele refuzului de a spune „îmi pare rău”
Cu toții am întâlnit persoane care evită cu orice preț să spună „îmi pare rău”, chiar și atunci când au greșit evident. În loc să își asume responsabilitatea, preferă să găsească explicații, să minimalizeze situația sau să arunce vina asupra altora.
Ciorbă de perișoare FOTO Shutterstock
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
Fotografii cu meniurile unor restaurante din Brașov și Bran au stârnit o amplă dezbatere pe Reddit, după ce internauții au comparat prețurile din cele două destinații turistice cu cele din Italia, Spania sau alte țări europene. Pentru unii, tarifele sunt exagerate.
Espressor manual La Pavoni Handlever LPLEXP01EU Expo 2015 Foto Signature Appliances jpg
Cele mai bune espressoare manuale cu portafiltru 2026: cum obții un espresso de nivel barista chiar la tine acasă
Alege cel mai bun espressor manual cu portafiltru (semi-automat) în 2026 și prepară acasă un espresso de nivel barista. Vezi top recomandări, avantaje și cum să faci alegerea corectă.
charles manson foto Bettmann  Contributor getty images jpg
Ce s-a ales de membrii celei mai faimoase secte ucigașe din secolul XX. Descoperirea unei actrițe de la Hollywood
Una dintre cele mai faimoase secte criminale din secolul XX a fost gruparea condusă de Charles Manson. Membrii ei, cunoscuți sub numele de „Familia Manson”, au comis o serie de crime brutale. O parte dintre membrii nucleului acestei secte sunt încă în viață.
vlad zaha jpg
Criminologul Vlad Zaha, plângere împotriva unui polițist pentru amenințare. „Tu urmezi”
Criminologul Vlad Zaha spune cǎ va depune plângere împotriva unui polițist care l-a amenințat în secțiunea de comentarii a unei postări publicate de Sindicatul Europol, unde i s-a transmis că este „următorul pe listă”.