A fost vîntul...

Vladimir Putin a fost reales la scrutinul de duminica trecută preşedinte al Federaţiei Ruse. Victoria e zdrobitoare, dar deloc surprinzătoare: din moment ce autorităţile au făcut totul ca să descurajeze orice mişcare de opoziţie, Putin a obţinut peste 60% din voturi. El revine la Kremlin după două mandate de preşedinte – din 2000 pînă în 2008 – şi cel de premier, din 2008 pînă acum. E omniprezent în politica Rusiei şi pe scena politicii internaţionale. Credeţi că îl cunoaşteţi? O carte apărută recent în SUA şi republicată imediat în mai multe limbi europene (inclusiv în traducere românească, la Editura Pandora M), aruncă o nouă lumină asupra biografiei lui Vladimir Putin. Omul fără chip, de Masha Gessen.

Autoarea cărţii este o jurnalistă americană de origine rusă. Este corespondent la Moscova pentru mai multe publicaţii americane, dar şi redactor la săptămînalul rus Itogi – una dintre puţinele publicaţii de opoziţie.

Biografiile de pînă acum sînt foarte asemănătoare ca ton şi ca momente acoperite. Informaţiile cuprinse în aceste cărţi sînt puţine şi vagi. Practic, există doar versiuni oficiale sau măcar agreate de Putin însuşi. Masha Gessen, care citează şi aceste biografii, a mers mai departe, încercînd să ni-l arate pe Putin cel adevărat: a vorbit cu foşti colegi sau doar cunoscuţi de-ai lui Putin, a scormonit prin arhive, a complilat declaraţii din interviuri. Totul pentru a creiona un portret autentic al puştiului sărac, născut într-o casă săracă din Leningradul distrus de război şi ajuns, pentru a treia oară, preşedinte al Federaţiei Ruse. Cum se explică această ascensiune formidabilă?

În 1999, oamenii din spatele lui Boris Elţîn căutau un succesor pentru preşedintele aflat la final de mandat (şi de carieră politică). „Oamenii din spate“ erau înalţi funcţionari (foşti lideri politici sovietici), ofiţeri şi afacerişti influenţi. Obiectivul: o schimbare democratică, dar una care să garanteze păstrarea privilegiilor cîştigate după căderea URSS. Ceea ce căutau era un lider puternic, dar obedient. Aveau nevoie de un candidat charismatic, credibil, dar manipulabil. L-au ales pe atunci încă tînărul Vladimir Putin, un fost spion KGB, un tip ambiţios şi bătăios, dispus să facă orice pentru a dobîndi o poziţie de lider. Era candidatul ideal pentru ei şi, după cum s-a dovedit, pentru majoritatea ruşilor, care l-au votat văzînd în el un lider în acelaşi timp democratic şi puternic. Sigur, despre acest trecut obscur s-a mai scris prin presa occidentală, dar niciodată aceste informaţii n-au fost atît de bine articulate într-un discurs critic ca acum, în această carte devenită aproape un fenomen. Dacă Putin se laudă în interviuri cu trecutul său de mare kgbist în slujba patriei, Masha Gessen scrie negru pe alb că de fapt n-a fost decît un soldăţel mărunt, uitat într-un birou de legătură de la Dresda. Cînd Putin se laudă cu activismul democratic, Masha Gessen îi aduce aminte de Anna Politkovskaia, de înăbuşirea manifestaţiilor de protest, de alegerile trucate din statele federale. Cînd Putin se laudă că bate cu pumnul în masa liderilor lumii, Masha Gessen arată conjuncturile şi interesele oligarhice din spatele fiecărei decizii. E un tablou fascinant pentru că imaginea e dinamică – probabil că şi aceasta e o explicaţie a titlului.

Există cîteva imagini emblematice cu Vladimir Putin. Ele au fost publicate periodic de presa internaţională şi au tot circulat pe reţelele de socializare: Putin la pescuit; Putin cu o carabină în mîini; Putin călare; Putin cu un harpon; Putin conducînd o motocicletă Harley Davidson; Putin la poligon, antrenîndu-se la tir; Putin în costum de judo, doborînd un adversar. Fiecare dintre aceste imagini e de fapt o altă reprezentare a bărbatului hotărît şi puternic, a omului cu braţe (şi mască) de fier. La discursul de duminică noaptea, cel în care şi-a clamat victoria, am văzut, pentru prima dată, o altă imagine, un alt Putin: omul avea lacrimi în ochi. A plîns? A fost copleşit de emoţie? S-o fi simţit măgulit că ruşii i-au acordat din nou încrederea? Să fi fost vanitatea celui care ştie că va mai rămîne la putere încă 12 ani? Explicaţiile nu au întîrziat să apară: a fost vîntul. E acelaşi Putin. Cu acelaşi chip.