„Un flașnetar cîntă o baladă”

Ileana MOROIANU
Publicat în Dilema Veche nr. 1017 din 5 octombrie – 11 octombrie 2023
Bertolt Brecht
Bertolt Brecht

„Că rechinu-și poartă dinții / La vedere, e știut. / Dar Macheath are un șiș / Ce rămîne nevăzut.” De la Ella Fitzgerald și Louis Armstrong la Frank Sinatra și Dean Martin, toată lumea bună a fredonat versurile acestea. Mack the Knife. Mackie Șiș. Personajul central al Operei de trei parale, piesa-cult a lui Bertolt Brecht, scrisă în 1928, în Germania interbelică, în colaborare cu compozitorul Kurt Weill. În 1952, musicalul, tradus în limba engleză de către Marc Blitzstein, a fost jucat pe scena Festivalului de Arte Creative al Universității Brandeis, sub bagheta lui Leonard Bernstein, membru al facultății la acea vreme. Din 1954, piesa va cunoaște un succes răsunător pe Broadway, în ciuda faptului că autorul său a fost alungat în contextul vînătorii de vrăjitoare din America lui McCarthy. În 1956 se va stinge în Germania de Est. Opera sa va rămîne referențială și va continua să se joace pe marile scene ale lumii, transformîndu-l pe autorul său în al doilea cel mai jucat dramaturg în lume după Shakespeare. O operă de trei parale. Cam tot atît cît valorează viața unui om într-o societate închinată consumului. Un manifest împotriva sistemului. Un strigăt al tuturor năpăstuiților. Și totuși, mai cunoscut chiar decît piesa va rămîne cîntecul transformat în șlagăr. Mi-a luat ceva să-l asociez înapoi cu lumea marginalilor lui Brecht. Cu lumea interlopă înflorită pe trotuarele mlăștinoase ale mahalalei londoneze.

În România, piesa lui Bertolt Brecht nu a avut parte de prea multe puneri în scenă. De altfel, musicalul este un gen mai puțin abordat pe scenele teatrelor românești și lăsat mai degrabă în registrul Teatrului de Operetă sau, înainte de 1989, al Teatrului de Estradă. În acest context, pare un act de mare curaj să montezi un musical. Cu atît mai mult un musical celebru, al cărui cîntec de deschidere a fost transformat în hit de numele celebre menționate la începutul articolului. Și totuși, cineva s-a încumetat s-o facă.

Am lucrat într-o perioadă în centrul cel mai central al Bucureștiului, fix la jumătatea drumului între Teatrul Odeon și Teatrul Excelsior. Teatrul Excelsior era mai degrabă un teatru pentru copii la acea vreme. Am fost doar la unul sau două spectacole cu fiica mea. Unul dintre ele cred că era Momo, după romanul lui Michael Ende, din care nu-mi amintesc mare lucru, așa că nu-mi închipui că a fost o mare realizare. În schimb, am ratat constant, deși mi-aș fi dorit, să ajung la spectacolele lui Răzvan Mazilu de la Teatrul Odeon. Începînd cu primăvara acestui an, la mult timp după ce m-am mutat din zona ultracentrală, mi s-a oferit ocazia să merg la mai multe spectacole ale Teatrului Excelsior. Ținînd cont de amintirile mele încețoșate și nu neapărat încurajatoare, am mers cu reținere la prima piesă, care s-a nimerit să fie Solaris. Reținerea era dublată și de faptul că mi se părea puțin probabil ca romanul lui Stanislaw Lem să fie pus în scenă într-un mod fericit. Am fost extrem de plăcut contrazisă și surprinsă. Și am mai primit o lecție despre idei preconcepute. A fost începutul unei frumoase prietenii cu acest teatru reinventat, unde o echipă tînără aduce un suflu proaspăt, inovator. Aceasta a culminat acum cîteva seri cu Opera de trei parale a lui Bertolt Brecht, în viziunea lui Răzvan Mazilu. Este al doilea spectacol pus în scenă la Excelsior de regizorul coregraf pe care l-am văzut și care mă face să regret și mai tare spectacolele ratate la Odeon.

Piesa lui Brecht are la origini piesa Opera cerșetorilor, scrisă în 1728 de John Gay. Exasperat de elitele lumii muzicale, în mod special de Händel, Gay încearcă să compună un spectacol cu o muzică accesibilă tuturor. Pe urmele lui, Brecht, împreună cu Weill, va construi un musical cu partituri care să poată fi cîntate și de actori. Știam toate acestea și totuși nimic nu m-a pregătit pentru ceea ce s-a petrecut pe scena Teatrului Excelsior. Acolo unde o echipă tînără, condusă de un regizor cu viziune, demonstrează că ideea de actor complet încă nu s-a demodat. Îmi este greu să aleg din distribuția clasică a piesei un nume pe care să-l plasez deasupra celorlalte. Echipa este în mare parte aceeași de la Familia Addams, spectacol regizat de același Răzvan Mazilu. Lucian Ionescu – versatil și cu un ușor aer de Valmont modern, Oana Predescu – remarcabil de frumoasă și cameleonică, Mircea Alexandru Băluță – inocent și devotat, aproape la fel ca în pielea majordomului familiei Addams și totuși mimînd autoritatea lezată etc. Nu voi continua enumerarea, pentru că risc să pierd vreunul dintre actori din vedere. Toți, dar absolut toți, se pliază pe rol și dau tot ce-i mai bun. Actori tineri, ale căror nume nu mi-au fost cunoscute pînă acum, demonstrează că teatrul încă este viu și aduc un suflu proaspăt, de Broadway, modestei scene bucureștene, ajutați de scenograful Dragoș Buhagiar care desenează cadrul în care se desfășoară acțiunea.

Dar ceea ce aduce acest spectacol în plus față de alte spectacole, scînteia de geniu a lui Răzvan Mazilu, dincolo de transformarea mesajului revoluționar al piesei lui Brecht într-unul universal, cu valori umaniste atemporale, este inventarea unui personaj care accentuează atmosfera de vodevil și burlesc a spectacolului și care pe mine m-a dus cu gîndul la Cabaret-ul lui Bob Fosse. Personajul Marlene, amfitrion, cumva un echivalent al maestrului de ceremonii din Cabaret-ul mai sus menționat, însă mai mult de atît. Un hibrid între Îngerul albastru și Commedia dell’arte. Marlene Dietrich și Pierrot. Diva și paiața. Glamour și disperare. Impecabil interpretat de foarte tînărul actor Dan Pughineanu care a primit, de altfel, pe cel mai deplin merit, premiul UNITER pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (în mod paradoxal, pentru că rolul este unul esențial în economia montării). Artistul construiește un personaj fantastic, dual, androgin, pentru că „numai un bărbat poate să poarte tocuri atît de înalte”, personaj care se destructurează pe măsură ce acțiunea piesei se derulează spre un deznodămînt tragic. Fără să-mi doresc să devoalez toate surprizele pe care le rezervă acest spectacol, nu pot să nu menționez momentul care mie mi s-a părut cu adevărat remarcabil, momentul nopții dinaintea eșafodului. Ilustrat muzical în mod magistral prin aria lui Mario Cavaradossi, din actul 3 al opereiTosca de Puccini, „E lucevan le stelle”. Intensitatea dramatică a partiturii muzicale este redată printr-o coregrafie executată cu grație studiată de paiața în care s-a metamorfozat Marlene, amfitrionul, în interpretarea lui Dan Pughineanu. Dozajul gesturilor, mimica, un întreg balet al expresiilor transformă momentul într-unul greu de uitat. Nicăieri, nicicînd, suferința nu a „dansat” mai convingător.

Dacă Opera de trei parale este despre ce înseamnă să fii om, atunci personajul închipuit de Răzvan Mazilu împreună cu Dan Pughineanu este esența condiției umane cu toate artificiile, viciile și căderile sale. Dar care se poate ridica, dincolo de mascarada lumii care îl vrea prizonier al sistemului. Pentru că, așa cum conchide spectacolul lui Răzvan Mazilu, „Omnia vincit amor et nos cedamus amori”.

Ileana Moroianu este doctorand în filozofie la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.
Jose Ortega y Gasset jpg
(In)dispensabilitatea valorilor
Lumea este plină de oameni care nu au venit în contact cu marile valori.
p 22 sus WC jpg
Cît de încăpător e microuniversul?
„No sabemos qué cosa es el universo” – nu știm care e de fapt natura universului.
image png
Superficialitatea lucitoare
Dintotdeauna, cunoașterea și inteligența au fost asociate cu lumina.
image png
Literatură, trufe, lozinci
Cum să nu te mire puzderia de reclame care cheamă la protecția animalelor, cînd statul, inițiatorul lozincilor, este cel care nu-și respectă propriile îndemnuri...
image png
Statu quo res ante bellum erat1
Anul 2024 va fi un an crucial din punct de vedere politic la nivel global.
image png
Tot un fel de fard
Structura limbii e identică, dar vocabularul e manipulat astfel încît să servească cultura, nu invers.
image png
Vibrații, schimbare și golire de sens
Desigur că uneori este nevoie și de reforme, în mai toate domeniile.
image png
Rita Levi-Montalcini, o artistă a științei
„nu există știință fără creativitate și nici artă fără cunoaștere”.
image png
Repetăm sau ieșim din tipar?
Istoria se repetă în mod păgubos doar dacă omul nu învață din propria istorie și nu permite reașezarea reliefului psihic.
image png
Acest „ca și”...
În momentul în care Sf. Augustin (secolele IV-V d.Hr.) a surprins un călugăr (Sf. Ambrozie) care practica lectura în gînd, s-a mirat foarte tare.
p 22 jpg
Eu însumi și totuși altul
Căci nu este nimic mai miraculos în viață decît să ajungi să fii ceea ce ai visat tu însuți să fii.
image png
A crea pentru a înțelege
„Nu pot înțelege ceea nu pot crea”.
image png
Lupii tineri
În practică, este bine cunoscut că cei mai buni critici ai cuiva sînt discipolii lui, iar cei mai buni dintre discipoli sînt totodată şi cei mai critici.
p 23 WC jpg
În mijlocul omului – sau de ce avem nevoie de cunoaștere –
Cum oare putem merge prin lume fără cunoașterea de sine, altfel decît orbecăind și suferind? Avem nevoie de psihologie și de logică.
image png
Joaca este un lucru serios
Joaca poetizează viața și sufletul punînd la lucru creativitatea și prin aceasta ea devine un precursor al culturii. Prin urmare, joaca nu este naivitate, ci o formă de poezie științifică.
p 22 WC jpg
Principiul precauției între etic și politic
Sîntem îndemnați să nu cădem în catastrofism, să nu dramatizăm exagerat o situație soldată cu o poveste despre victime nevinovate și culpabili neglijenți.
p 7 WC jpg
Buna guvernare e o idee proastă
Agenda bunei guvernări și-a pierdut eticheta, dar continuă să trăiască și a devenit o amenințare existențială.
p 22 adevarul ro jpg
România colonială a anului 1907
Din fondurile obținute drept despăgubiri ar fi apărut conace încă și mai somptuoase decît cele incendiate.
p 22 Sydney Brenner WC jpg
Arta
Știința e arta rezolvabilului
p 23 Constantin Radulescu Motru WC jpg
Despre suveranitate și limitele sale necesare, cu ajutorul lui Constantin Rădulescu-Motru
Adică exact timpul necesar pentru ca posibila ieșire din UE să fie urmată de reorientarea rapidă către Est.
p 21 adevarul ro jpg
Daruri
În ziua de 23 august a.c., fondatorul revistei noastre, dl Andrei Pleșu, a împlinit o vîrstă dintre acelea care cer jubileu.
p 23 Marcel Duchamp, Fintina jpg
„Limba brutală” și sentimentul de realitate
Omul redus la înjurături nu este decît un revoltat dezarmat.
p 21 jpg
De ce eșuează națiunile?
Multă vreme, chiar tîrziu în anii 1980, unii intelectuali din Occident încă pariau pe modelul planificării centralizate ca model de dezvoltare superior mecanismelor pieței libere.

Adevarul.ro

image
Un bărbat din Cluj care visa să construiască o cabană a rămas fără bani: Cu ce sumă au dispărut meseriașii
Indivizii i-ar fi promis bărbatului că pot să-i construiască o cabană. După ce au primit banii, aceștia s-au făcut nevăzuți.
image
Victoria lui Putin pare posibilă pentru prima dată de când a declanșat războiul în Ucraina
Pentru prima dată de când Vladimir Putin a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pare că e posibil să obțină o victorie, scrie The Economist.
image
Ce efecte pot avea suplimentele cu magneziu asupra somnului
Magneziul este un mineral care se găsește în mod natural în organism și susține diverse funcții vitale, cum ar fi sistemul cardiovascular, regenerarea musculară și producerea de energie. Magneziul susține, de asemenea, procesul de relaxare.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic