Un colaps moral și umanitar al culturii ruse

Serghei LEBEDEV
Publicat în Dilema Veche nr. 936 din 17 – 23 martie 2022
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse jpeg

După cîțiva ani de conflict înghețat, Rusia a atacat din nou în mod deschis Ucraina.

Zile ale rușinii. Cele mai negre zile ale istoriei noastre.

Atacul, despre care fuseserăm avertizați, a venit totuși ca o surpriză.

Dar otrava dușmăniei dospea de mult.

Mulți spun acum că președintele Putin este singurul responsabil. Și că cetățenii ruși, în marea lor majoritate, sînt împotriva războiului, deși le este frică s-o arate deschis.

Poate că o parte semnificativă a societății chiar este împotriva războiului – în primul rînd, din motive raționale și egoiste. Dar asta nu înlătură întrebarea cum de a devenit posibil acest război – nici din punct de vedere politic, nici psihologic.

Întrebarea referitoare la rasismul postimperial rusesc.

Care a fost și rămîne temelia și izvorul care alimentează politica agresivă a lui Putin, fie ea internă sau externă.

Și nu va dispărea de la sine nici măcar odată cu plecarea lui Putin.

Federația Rusă este o țară multinațională.

Federația Rusă este o țară rasistă.

Este vorba despre un rasism postimperial adînc înrădăcinat în conștiința și cultura noastră, în limbă și în mentalitățile colective, un rasism ce n-a fost niciodată depășit și care vizează nu una, nu două, ci zeci de națiuni ce formează o ierarhie șovină, dinamică și complexă.

De pe la mijlocul anilor ’90 pînă la începutul anilor 2000, cînd Rusia purta un război în Cecenia, atitudinile rasiste vizau în principal oamenii proveniți din regiunea Caucazului. A apărut chiar un termen semioficial, un frazeologism desprins parcă dintr-un proces-verbal polițienesc analfabet: „persoană de naționalitate caucaziană”.

Tocmai „persoana de naționalitate caucaziană”, acest portret colectiv, a devenit ținta naționalismului comun, alimentat de zvonuri despre oprimarea rușilor dezorganizați și „albi” de către popoarele „negre” din Caucaz. Iar propaganda de stat, care justifica războiul din Cecenia, a încercat să facă din „persoana de naționalitate caucaziană” întruchiparea inamicului, a invadatorului, a teroristului, să facă din ea imaginea răului.

Mai tîrziu, în anii îndestulați ai guvernării lui Putin, cînd Cecenia a fost în cele din urmă ocupată, în Rusia au venit să-și caute de lucru numeroși muncitori din statele Asiei Centrale: Tadjikistan, Uzbekistan, Kîrgîzstan și altele. Așa a apărut o altă imagine rasistă, susținută de cultura de masă. De data asta ea era întruchipată de omul „galben”, asiaticul, un „Geamșut” [personaj TV caricatural, întruchipare a „căpșunarului” tadjik în Rusia, devenit stereotip rasist – n. trad.] colectiv, nespălat și needucat, dar șiret, o ființă inferioară care trebuie să-și slujească stăpînii albi îmbogățiți pe neașteptate. Rusia din primii ani ai conducerii lui Putin plesnea de bogăție; începuse un boom al construcțiilor, iar dezvoltatorilor imobiliari le convenea să exploateze pe mai nimic muncitorii lipsiți de drepturi, ale căror condiții de viață și de muncă erau prea puțin diferite de cele ale unor sclavi. Din păcate, acest stereotip ticălos este foarte răspîndit în Rusia pînă în prezent.

Cele două exemple de mai sus ilustrează un tip de rasism construit pe o dihotomie clară între „noi” și „ei”, cei diferiți, periculoși sau inferiori.

Un alt tip de rasism se manifestă față de popoarele din Ucraina și Belarus. Acesta este un rasism bazat pe un model paternalist, pe etosul sovietic al unei „familii de popoare”. Ucrainenii și bielorușii sînt considerați națiuni apropiate, „frățești”, dar aflate parcă pe o treaptă inferioară în această ierarhie familială inventată. Sînt ca rușii, dar mai jos. Sînt frații noștri, dar mai mici. Nu sînt complet autonomi. Rușii au avantajul că ei sînt seniorii.

O cercetare atentă a culturii politice și a prejudecăților sociale va dezvălui alte zeci de narațiuni rasiste cu privire la națiunile care intră în componența Federației Ruse. Deși istoricilor ruși apropiați de regim și propagandiștilor de serviciu le place să repete că Rusia „a adunat pămînturi” în mod pașnic, acest rasism cu multe fețe este o consecință directă a istoriei imperiale ruse și a politicii ei coloniale – o istorie a violenței, a rusificării, a unor războaie puțin cunoscute în Rusia de astăzi, care au reprezentat instrumentul colonizării.

Timp de șaptezeci de ani, regimul sovietic a postulat „prietenia între popoare” și egalitatea dintre națiuni. În realitate, au avut loc invazii, numeroase strămutări ale popoarelor, suprimări ale mișcărilor naționale pentru independență, încurajarea totală a colaboraționismului și respingerea identității naționale în favoarea celei „sovietice”, pretins supranaționale. Dar, din păcate, acest instrumentar represiv nu a fost specific doar proiectului comunist sovietic.

Este puțin probabil ca în Rusia de astăzi să existe o parte semnificativă a populației care să-și dorească o întoarcere la ideologia comunistă. Aceste idei sînt moarte.

Dar rasismul postimperial este viu și o duce bine-mersi.

Și chiar dacă în Rusia s-ar fi produs o decomunizare deplină, iar crimele statului sovietic ar fi fost pedepsite, asta n-ar fi rezolvat problema decît parțial.

Investigației critice ar fi trebuit supus nu doar trecutul totalitar sovietic al Rusiei, ci însuși modelul istoric al organizării sale statale și naționale, un model monologic ce presupune existența unui Centru, unde se află puterea și se iau deciziile, și a unor regiuni care, de facto, nu sînt subiecți ce-și pot manifesta voința proprie, ci doar niște obiecte ale Federației, cărora le e lăsată doar o autonomie decorativă în domeniul limbii și al culturii.

Desigur, modelul descris aici este de fapt mai complex, dar principiul de bază, cunoscuta „verticală a puterii” a lui Putin, rămîne neschimbat.

Și, în virtutea unei tradiții istorice, acest principiu se extinde cu mult dincolo de actualele granițe rusești.

Conducerea politică a Rusiei consideră că Ucraina nu poate lua decizii în legătură cu propria istorie și cu destinul său. În lungul său discurs menit să justifice războiul, Vladimir Putin nu le dă ucrainenilor doar lecții de istorie nesolicitate. Într-o conformitate deplină cu logica imperială rusă, el neagă Ucrainei dreptul de a fi Ucraina. Și nu este vorba doar despre independența statală. Este vorba despre națiunea însăși. Asistăm la o recidivă teribilă a rasismului postimperial, pentru care, pe teritoriul pe care Putin îl consideră „al său” din punct de vedere istoric, nu pot exista decît națiuni subordonate, inferioare, cu care nu porți un dialog, nu construiești relații de vecinătate. Le oferi oblăduire sau le dai ordine. Soarta lor le este scrisă de altcineva decît ei înșiși.

Eu cred că aceste atitudini mentale, ca să le numim așa, sînt, din păcate, împărtășite, conștient sau inconștient, într-o măsură mai mare sau mai mică, de o parte semnificativă a populației Federației Ruse. Și nu este vorba despre o ideologie concretă, care ar fi mai ușor de combătut tocmai datorită concreteții sale. Este vorba despre atitudini, un fel de cleme sau conectori ai conștiinței, care sînt cuplate la diferite ideologii ce adăpostesc mai mult sau mai puțin explicit autoritarismul și rasismul imperial.

Aici se ascunde un paradox, fiindcă o parte semnificativă a populației Rusiei este formată tocmai din persoane de altă etnie decît cea rusă. Și totuși, mi se pare că paradoxul este anulat de faptul că cetățeanul de astăzi al Federației Ruse este o persoană care a fost „digerată” de imperiu, un produs al unei politici naționale și culturale bine definite, un om lipsit de repere istorice, supus și al nimănui, învățat cu dreptul celui puternic, cu umilirea sa și a altora.

Desigur, o discuție despre rădăcinile istorice, despre rolul politic al naționalismului, ar trebui purtată cu grijă, ținînd cont de catastrofele și nenorocirile secolului al XX-lea. Dar tocmai această teamă firească este exploatată de Vladimir Putin cînd începe să vorbească despre „denazificarea” Ucrainei, iar propagandiștii Kremlinului perorează despre „fasciștii ucraineni”. Îndoielile rezonabile nu pot și nu trebuie să estompeze esența evenimentelor: Federația Rusă este agresorul care atentează la suveranitatea națională a Ucrainei, înfățișînd în mod paternalist Ucraina drept un frate mai mic căruia trebuie să i se dea o lecție sîngeroasă de ascultare.

Și chiar și în cazul celei mai favorabile evoluții a evenimentelor, și anume dacă regimul lui Vladimir Putin se va prăbuși, rămîne întrebarea: ce-i de făcut cu acest rasism postimperial? Ce-i de făcut cu acest rasism care s-a infiltrat în statul, în politica și viața rusească într-o asemenea măsură încît, din interior, nici nu mai este remarcat? Ar fi naiv să credem că economia de piață și procedurile democratice ar putea să-i țină piept.

La urma urmei, războiul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă, printre altele, un colaps moral și umanitar al culturii ruse. Al unei culturi afectate – prin mulți dintre cei mai buni reprezentanți ai săi, de la Dostoievski și Bulgakov la Soljenițîn și Brodski – de acest virus imperial, de concepția „seniorității” limbii ruse și a drepturilor sale speciale. Acum că înseși cuvintele „rus” și „rusesc” vor deveni ciumate pentru mulți ani, noi, rușii, va trebui să ne regîndim fundamentele culturii, istoriei și ordinii noastre politice, dacă vrem cu adevărat să creăm, măcar teoretic, premisele pentru ca Rusia să devină un vecin sigur.

Lumea nu are nevoie doar de o Rusie fără Putin.

Lumea are nevoie de o Rusie fără mentalitate imperială.

…Mulți dintre cunoscuții și prietenii mei ruși le cer astăzi iertare ucrainenilor.

Cred că e prea devreme pentru a cere iertare.

Noi, cetățenii Rusiei, nu avem încă dreptul să facem acest lucru.

Drepturile vor apărea abia atunci cînd criminalii care sînt astăzi la putere în țara noastră vor fi aduși în fața justiției și-și vor primi pedeapsa meritată.

Iar dacă nu o vor primi, nu avem nici o iertare.

Serghei Lebedev (41 de ani) este romancier, poet, eseist și publicist rus. Tradusă în 20 de limbi, literatura lui Lebedev se bucură de un mare succes internațional, mai ales în spațiul anglofon. The New York Review of Books nu a avut nici o ezitare să spună că el este „cel mai bun scriitor rus al generației sale”. Acest articol a apărut în presa internațională (în Le Monde din 3 martie a.c., în Neue Zürcher Zeitung din 5 martie a.c.) și a fost încredințat de către autor revistei noastre spre publicare în limba română.

traducere din limba rusă de Anton BREINER

p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990 2021 jpeg
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990-2021
Posibile dificultăți cu care se confruntă femeile în ascensiunea politică constau în responsabilitățile ce țin de familie, constrîngerile de timp,  standarde mai înalte privind femeile care intenționează să candideze, stereotipurile de gen, lipsa încrederii de sine, o rețea fragilă de sprijin, hărțuirea online și în social media.
Disuasiunea nucleară după Ucraina jpeg
Disuasiunea nucleară după Ucraina
Armele nucleare precise, de dimensiuni reduse, par atît de ușor utilizabile încît am ajuns să le considerăm normale.
„Cei doi vor fi un trup“ jpeg
Răzbunarea lui Stolîpin. La Kiev
Este o nouă formă de societate civilă, mai fragmentată, dar mai conștientă de sine, formată din grupuri de cetățeni capabili să se informeze independent, să-și construiască propriile poziții, dar mai ales să acționeze în opoziție cu statul și cu elita birocratică.
Ce înseamnă apărarea Europei? jpeg
Ce înseamnă apărarea Europei?
„Întrebarea e cine conduce lumea. Numai războiul poate decide cu adevărat.“
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București jpeg
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București
„Permiteți-mi să spun foarte clar un lucru: acesta este războiul lui Vladimir Putin. Putin a început și a dezlănțuit acest război.”
Viitorul furat al Rusiei jpeg
Viitorul furat al Rusiei
Războiul său vizează întregul sistem european, care se bizuie, mai presus de toate, pe principiul inviolabilității granițelor.
Comunicarea muzicală jpeg
Comunicarea muzicală
Muzica e cel mai bun candidat la rolul de strămoș al limbajului, cu loc între funcțiile emisferei drepte, care se relaționează cu empatia și comuniunea, nu cu competiția și divizarea.
Alegerile libertății din Ungaria jpeg
Alegerile libertății din Ungaria
În ultimii zece ani, Orbán a transformat Ungaria într-o „democrație iliberală” în care vocea sa e singura care reprezintă poporul.
Cum vindeci o traumă? jpeg
Cum vindeci o traumă?
Multe statistici trag semnale de alarmă asupra sănătății mentale la nivel global, iar întrebarea cu răspuns evident – „Suferim o traumă socială colectivă?” – naște una al cărei răspuns e departe de a fi unul clar: „Cum ne vom vindeca?”.
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei jpeg
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei
Oamenii consumă și sînt sclavii mărfurilor. Nu există o limită a consumului în afara celei oferite de preț.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.