Traducerea Bibliei ca vocație „kenotică” – Ce am învățat, ca biblist, de la doamna Francisca Băltăceanu –
Dacă memoria nu mă înșală, am întîlnit-o prima oară pe doamna Francisca Băltăceanu în toamna anului 2004, în holul central al Facultății de Litere. Ca proaspăt masterand la Limbi Clasice, aveam libertatea să-mi aleg cîteva cursuri din oferta altor programe, prin urmare am optat pentru cursul de exegeză a Vechiului Testament, predat de doamna Băltăceanu. Cu mine erau și ceilalți masteranzi care așteptau să fie conduși spre sala de curs. Nu știu ce așteptări aveau colegii mei, dar eu alesesem nu un curs, ci întîlnirea cu o maestră a cărei reputație îmi era deja bine cunoscută. Colecționasem încă din studenție cele patru Evanghelii din „Biblioteca scripturii”, traduse de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, iar primul volum din „Septuaginta NEC-Polirom”, publicat în primăvara lui 2004, avusese parte de o primire entuziastă nu doar între bibliști și teologi, ci și în rîndurile unui public mai larg. Obișnuit încă din copilărie cu formatul auster al Bibliei Cornilescu, pe care Societatea Biblică Britanică o publicase numai „without note or comment”, aș fi putut spune și eu – în fața belșugului de note din Septuaginta – precum poetul John Dryden în fața operei lui Chaucer: „Here is God’s plenty!”. În toamna lui 2004 puteam admira soliditatea „primițiilor septuagintale”, dar nu mi-aș fi putut închipui ce travaliu uriaș presupunea munca făcută de coordonatorii seriei – Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu și Ioan-Florin Florescu –, care aveau sarcina nu doar de a crea făgașul stilistic al noii versiuni, ci și menirea de a verifica în mod sistematic calitatea traducerii și a comentariului infrapaginal.
Am înțeles ce înseamnă această activitate laborioasă abia în 2013, cînd am fost invitat să mă alătur unui grup de filologi și bibliști care s-au reunit la Colegiul „Noua Europă” pentru a pune bazele unui alt proiect major: traducerea Bibliei după textul ebraic. Anul acesta, grupul de traducători păstoriți de doamna Francisca Băltăceanu împlinește zece ani. Întrucît spațiul rezervat acestei anamneze este prea mic pentru exercițiul de admirație pe care mi-aș dori să-l întreprind în încercarea de a descrie vocația de biblist a doamnei Băltăceanu, voi încerca să surprind un singur lucru pe care l-am învățat ca membru al grupului înființat în 2013.
Lucrul de căpătîi pe care l-am deprins în ultimul deceniu este că mentorul unui grup trebuie să aibă o dispoziție spirituală pe care aș numi-o „kenotică”. Cititorii familiarizați cu vocabularul teologic al apostolului Pavel înțeleg la ce mă refer. În celebrul imn care îl înfățișează pe Hristos ca exemplu suprem de smerenie, Apostolul folosește verbul kenoo („a se goli”). Hristos, deși avea chipul lui Dumnezeu, „s-a golit de sine” pentru a veni în lumea oamenilor. A luat chip de rob și a făcut dovada ascultării supreme, care duce la cruce. Cine cunoaște mediul academic (din România sau de aiurea) va fi văzut și mentori care nu au nici o rezervă să-și colonizeze mental discipolii, reduși uneori la statutul de simple clone ale maestrului. Ce poate fi mai rău de atît? Probabil doar drama savantului care poate întoarce o chichiță academică pe toate părțile, dar care este structural incapabil să adune în jurul lor oameni pe care să-i modeleze. Din nefericire, nu orice intelectual are căldura sufletească necesară pentru a se înconjura de discipoli.
Pentru mine și pentru ceilalți membri ai grupului de traducători este tonifiantă întîlnirea cu oameni care s-au consacrat catedrei și cercetării fără a ceda principalei ispite care aține în prezent calea cercetătorului, anume stahanovismul bezmetic și steril. Dacă lucrați în învățămîntul universitar, nu se poate să nu fi întîlnit acel tip uman „achizitiv-aferat”, implicat permanent în proiecte de circumstanță, preocupat să bifeze granturi și să acumuleze puncte, într-un cuvînt, chitit pe atingerea unui singur scop: gonflarea CV-ului cu toate mijloacele pe care i le pune la dispoziție stufoasa legislație de profil.
De la doamna Francisca Băltăceanu am învățat că importantă este nu satisfacția măruntă pe care o aduce cutare proiect „de autor”, ci transformarea harismei într-un mod de viață kenotic. Cînd învățăm să ne golim de proiectele și interesele personale, creînd astfel un spațiu-timp pe care îl dedicăm altora, ajutîndu-i să-și cultive harisma, începem să deprindem esența acelei phrónema hristice pe care o descrie Apostolul în Filipeni 2. Învățăm modul de a gîndi al lui Hristos, care parcurge o mișcarea descendentă în folosul celor pe care îi slujește. Fiecare volum din „Biblia după textul ebraic”, frămîntat în sute de ceasuri de muncă în echipă, poartă amprenta indelebilă a doamnei Băltăceanu. Fără armătura de auctoritas, perseverență și smerenie în care este ancorată vocația doamnei Francisca Băltăceanu, n-am fi avut astăzi această frumoasă colecție, și nici multele cărți pe care le-a tradus și îngrijit.