Tocăniță de vin

Dragă cititorule, sper că ții minte un articol de-al meu, de acum doi ani, intitulat „Cînd limba o ia înaintea minții“, în care relatam cum o prietenă doctorandă, în prezent profesoară de limba engleză, mi-a spus că Jon Bon Jovi a deschis două restaurante unde oamenii străzii pot să plătească fără să mănînce; și cum, ca să nu mă las mai prejos, i-am răspuns că eu am întrebat-o, la telefon, pe recepționista unui hotel din Sinaia, dacă mai e valabilă oferta de pe site, în care stai trei nopți și plătești patru. Să nu crezi, cititorule, că, în tot acest timp, eu și prietena mea am stat degeaba și nu am mai comis astfel de erori spontane de vorbire. Ba încă, personal, am dus lucrurile la nivelul următor, cum se spune, și am făcut ceva și mai rar, o eroare spontană de percepție auditivă. La acestea mă voi referi în articolul de față. Dar, mai întîi, o scurtă parte informativă, spre reamintire.

Numite, în engleză, SOT (slips-of-the-tongue), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale și de a propune un model al producerii vorbirii. Universitatea California din Los Angeles (celebra UCLA) are un corpus de zeci de mii de astfel de SOT, care continuă să crească și după ce lingvista Victoria A. Fromkin, creatoarea acestei baze de date, a decedat, în anul 2000. Cercetările ei arată clar că vorbitorii au în creier o gramatică mentală multistratificată, alcătuită din segmente fonologice distincte, grupate ierarhic. Greșelile nu se produc haotic, ci pe paliere (fonologic, morfologic, lexical, sintactic). Interesant e că, deși principiile extrase de Fromkin se referă la limba engleză, ele se aplică și la erorile spontane de vorbire din limba română.

Astfel, în exemplele culese și păstrate pentru articolul de față, erorile de nivel fonologic se produc prin schimburi de sunete – și nu oricum, ci consoanele se înlocuiesc între ele, iar vocalele, la fel. Aceste schimburi se pot petrece în cadrul aceluiași cuvînt: în loc de morcov a fost spus morvoc; fatbolist în loc de fotbalist. Alte cazuri implică schimburi de sunete între două cuvinte alăturate. Am consemnat bragi lunzi în loc de brazi lungi; bragi și fazi în loc de brazi și fagi; de la Tisu pîn’ la Nistra pentru de la Nistru pîn’ la Tisa; sau interesanta afirmație a prietenei mele Mi-a fost trig în fren – evident, mi-a fost frig în tren. Eu l-am „botezat” involuntar pe fostul informatician al facultății noastre, domnul Ciprian Simion: Trebuie să-i scriu mail lui Ciprion Simian. Tot la acest nivel, erorile se mai produc prin ceea ce Fromkin a numit „perseverare”, adică reluarea unui sunet prezent anterior: a explodat o blombă; dacă nu prea frac ore... reversul numindu-se „anticipare”, cînd un sunet prezent într-un cuvînt apare înainte de timpul lui, într-un element anterior: Nu călca iarba, poate vrea o vască să o pască! Ai nevoie de o blandă dublu adezivă... El e flan Blaga... Ești flată, Vlad? Și hurăște harbuzul (pentru cine nu știe, „harbuz” înseamnă „pepene” aici, în Moldova). Sau, de la case mai mari, un tip special de eroare – Lavinia Șandru, într-un maraton artistic pe care îl modera: Doaia Maia Morgenstern. Într-o seară, încercînd să decid dacă voi urmări un film de pe Cinemax 2, o dramă olandeză (Dutch drama – exemplul acesta e în engleză) i-am căutat descrierea pe Internet și am citit repede, cu voce tare: Drutch drama.

La nivel morfologic sînt implicate diverse afixe (litere și grupuri de litere ca, de exemplu, articolul hotărît, dar nu numai), care pot apărea unde nu trebuie: A mers la nordul pol; Bulevarda Sofia Vicoveanca; sau trenuri și autobuzuri. Recent, încercînd să activez un card de vacanță, am tastat în aplicație un cod, 298, șoptind simultan, pentru siguranță: două, noi, opt... Un tip particular de eroare am produs într-o seară, cînd am recomandat urmărirea unui anume film, invocînd numele protagonistului și regizorului: East Clintwood (în loc de, bineînțeles, Clint Eastwood). La nivelul următor, cel lexical, erorile se produc prin combinații de segmente de cuvînt, rezultînd un amestec (blend, în engleză): Îți place emisiunea „Vrei să fii miliordar?”; sau, în competiția mentală pentru întîietate între două sinonime, linioară și liniuță, în vorbire a ieșit linioață; între minge și bilă (de golf) – milă de golf; ori interesantul concept din declarația mi-e soame (somn și foame). Un SOT destul de poetic a fost produs de un membru al familiei mele, după ce, vaccinată fiind anti-COVID, am descoperit că, sub brațul cu pricina, s-au umflat ganglionii limfatici: ganglioni umflatici.

La nivel semantic vedem, printre altele, schimburi între cuvinte întregi, lucru care schimbă complet sensul enunțului (deși gramatica rămîne corectă): Așa răsuflată am ușurat... sau Era un cîine de pui... și Ai luat un om rest de la leu. Interesant la primul exemplu este cum acordul la feminin încă se face în locul care trebuie, ceea ce arată că gramatica este ținută, în creier, separat de lexic. În fine, aș dori să consemnez și un caz special, transversal, motivat de bilingvism: explicînd unei eleve ce înseamnă Thanksgiving Day și legătura cu curcanul (turkey), prietena mea a spus: Deci, în această zi, americanii mănîncă turcan.

Dragă cititorule, în toate aceste exemple am văzut doar emițătorul. Cel care transmite un mesaj în procesul de comunicare. Dar există ceva similar la celălalt capăt? La receptor? Da, există. Și nu e vorba (numai) despre comuna situație în care, pe fond de zgomot, se fac confuzii între cuvinte care sună foarte asemănător, ci despre ceva mult mai rar... și am să pornesc de la un exemplu concret. Era plină iarnă, vorbeam la telefon cu cineva din alt oraș care-mi povestea despre lupta ei cu frigul: Am intrat în casă și mi-am făcut imediat tocăniță de vin... Moment în care m-a pierdut definitiv, nu am mai auzit restul, încercînd să-mi dau seama ce fel de mîncare e acesta. Cîteva secunde mai tîrziu mi-am dat seama că, fără să știu cum, creierul meu segmentase greșit cuvintele: își făcuse imediat o căniță de vin.

În engleză, fenomenul se numește slip-of-the-ear, este mult mai rar decît slip-of-the-tongue și e foarte puțin studiat, avînd de-a face, în fonetică, cu granița dintre cuvinte. Cînd vorbim, un enunț este o înșiruire continuă de sunete pe care o întrerupem scurt (atunci cînd, în scris, punem virgule sau punct). Dacă urmărim un film într-o limbă necunoscută și încercăm să izolăm auditiv cuvintele (unde se termină unul și unde începe celălalt), nu reușim, pentru că vorbirea e un lanț de sunete. (Incidental: acesta e motivul pentru care, în inscripțiile antice, redînd calitatea continuă a vorbirii, cuvintele sînt scrise fără spațiu între ele, scrierea spațiată fiind o inovație ulterioară a cărturarilor. Tot incidental, există și limbi unde pauza după fiecare cuvînt e obligatorie, lucru care dă senzația de sacadat, de asprime, de vorbire robotică – dar nici engleza și nici româna nu se află printre ele.)

Astfel, la granița dintre cuvinte, atunci cînd două consoane identice se întîlnesc, una dintre ele cade, în vorbirea legată, printr-un fenomen fonetic numit eliziune. Este ceea ce a permis segmentarea greșită din exemplul de mai sus și, totodată, din următorul: Mă duc să fac baie în Lacu’ Ursu, a precizat cineva unde își face concediul; la care fetița lui, micuță, a început să plîngă – dar eu nu vreau să fac baie în lac cu ursu’... O greșeală similară de interpretare e semnalată de un psiholingvist englez care, spunînd cuiva că se duce la Miami, a fost întrebat de fiica lui, în vîrstă de doar cîțiva ani, martoră la conversație: Where is your ami? În engleză, o mulțime de sintagme pot fi interpretate diferit pentru că secvența sonoră continuă permite segmentări multiple: /greidei/ poate fi grey day, great day sau grade A (o zi cenușie, o zi minunată sau nota 10).

Există cazuri în care segmentarea greșită a fost făcută la nivel colectiv, nu individual: cu cîteva secole în urmă, litera n de la începutul unor cuvinte englezești (napron – „șorț”, nadder – „viperă”) a fost transferată către articolul nehotărît dinainte, a napron devenind an apron, iar a nadder – an adder. Cazuri similare de transfer al consoanei articolului nehotărît (însă numai la nivel sonor) sînt a nice house (o casă drăguță), care poate fi an ice house (o casă de gheață), ori a node (un nod), care poate fi an ode (o odă). Alte situații implică niveluri superioare de analiză lingvistică: that sphere – that’s fear (sfera aceea – asta-i frică); that swine – that’s wine (porcul acela – acela-i vin); Joy sleeps – Joyce leaps (Joy doarme – Joyce sare); we loan – we’ll own (noi împrumutăm – noi vom deține); you talked reason – you talk treason (ai fost vocea rațiunii – asta-i trădare); how strained – house-trained (ce chinuit – învățat afară/la litieră). În fine, aș mai menționa un caz în care identificarea greșită a elementelor se datorează și omonimiei: în literatura de specialitate există o istorioară despre un copil care, mergînd la școala duminicală, se întoarce entuziasmat de cîntecelul despre ursul sașiu pe nume Gladly – Gladly, the cross-eyed bear... La o interogare scurtă, adevărul iese la suprafață: Gladly the cross I’d bear – mesaj cu totul diferit, care implică o cruce și purtarea ei cu bucurie..., mai aproape de profilul unei astfel de școli.

Psiholingvistica americană recunoaște, în plus, existența unor slips-of-the-pen (dacă scrii de mînă) sau slips-of-the-keyboard (dacă tastezi). Investigarea acestora aruncă lumină asupra procesului scrierii cu derapajele sale – la nivel motor (bruierea semnalului dinspre creier spre mînă), la nivelul selecției cuvintelor ori la cel al planificării succesiunii cuvintelor. Însă aceasta este o cu totul altă poveste.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: wikimedia commons