Statu quo res ante bellum erat1
„Căci mulți și-au imaginat republici și principate pe care nimeni nu
le-a cunoscut vreodată și nimeni nu le-a văzut existînd în realitate.”
Niccolo Machiavelli, Principele
Deunăzi, tatăl meu exclamă tăios cu privire la conflictul din Orient: „Dacă ar trebui să fie o oportunitate bună pentru începutul războiului de care cu toții ne temem, atunci oportunitatea este asta”. Drept urmare, preocupările mele în legătură cu roboții înzestrați cu Inteligență Artificială par a se îndepărta, privind oamenii care sînt în esență fragili, vulnerabili și obtuzi cînd vine vorba despre dorința lor de mărire2.
Alături de istorici, teologi, experți în geopolitică, observăm lumea de azi, consumăm informația la care avem acces din surse multiple, iar problemele la care ne referim în continuare reprezintă o opinie despre o chestiune care ni se pare că se conturează ca substrat în realitatea socială a Occidentului: locul nostru (oameni și țară), în acest „moment deinflexiune în istorie”3, așa cum președintele SUA Joe Biden caracterizează în repetate rînduri prezentul geo-economic și politic. Propunem așadar, o interpretare a lucrurilor pe care le mărturisim.
Tigrul din Est4. În țară avem o perioadă de creștere economică (relativ) constantă în fiecare an de la Revoluție încoace, climatul politico-economic este stabil, avem o Justiție la care accesul este posibil, un sistem medical pe care încă ni-l permitem, iar poziția României în relațiile externe din 2016 încoace a fost constantă, de susținere a intereselor Europei și ale Statelor Unite ale Americii – stîlpii noștri de sprijin pe plan politic, economic și militar. Toate astea contribuie la atragerea investițiilor străine în România. Această atitudine politică rezervată, criticată uneori pe plan local, este conduita așteptată din partea României din punct de vedere al politicii extrateritoriale, iar meritul semnificativ al Președinției în ultimii zece ani a fost menținerea acestui ton politic. Dacă trend-ul ascendent al PIB-ului național rămîne constant, dacă investitorii străini continuă să fie interesați de teritoriul României, dacă ritmul exporturilor crește pe fondul păstrării independenței energetice a țării, iar climatul geopolitic de care depindem, respectiv relația dintre Europa și Statele Unite ale Americii, se menține, România poate deveni una dintre țările cu influență în Europa de Sud-Est și este ceea ce ar trebui să urmărim. Austria este autoritară în revendicările sale față de România, deci Austria trebuie să fie bruscată din punct de vedere politic, iar România va absorbi cu fermitate orice reacție și își va menține încruntată interesele. Ungaria este agresivă față de România, atitudinea politică a țării trebuie să fie (deocamdată!) elegantă și incluzivă în raport cu Ungaria, cu menținerea clară a poziției noastre pro-Vest și observînd pe plan intern discursul public care se conturează la orice nivel dincolo de Carpați. Să ne imaginam acest scenariu: Statele Unite ale Americii retrag susținerea financiară și economică pentru Ucraina, Rusia se apropie de granițele Moldovei, iar Viktor Orbán revendică din ce în ce mai hotărît enclava maghiară din Transilvania pe motiv că odată a aparținut Ungariei. Sprijinit de Rusia care susține acest gen de politică externă, cererea lui dobîndește legitimitate și se anunță un ultimatum, prin care, începînd cu o anumită dată, Harghita, Covasna și Ținutul Secuiesc sînt teritorii maghiare. Și de ce s-ar opri la ele?! Ar putea revendica Tîrgu Mureș, Bihor, Oradea. Ce politică va adopta România, pe fondul unei Americi atacate pe mai multe fronturi – din sudul Europei pînă în Orientul Mijlociu? Sfera de influență a României în Moldova trebuie să fie afirmată cu fermitate, avînd în vedere climatul ostil care înconjoară republica și avînd beneficiul sprijinului și atenției pe care Uniunea Europeană le acordă în prezent acestei zone geografice. Bineînțeles, o astfel de politică are consecințe pe care o țară trebuie să și le asume.
Menținerea democrației și a autorității Constituției României asigură un pluralism politic rezonabil5 și bine orientat, fiind elemente definitorii pentru viitorul țării pe scena politică a lumii de azi. Să nu fim atît de siguri că, pe termen lung, guvernarea într-un sistem de coaliție tripartit este o soluție cîștigătoare, pentru că ea evidențiază o doctrină politică slabă care în noua ordine diplomatică riscă să nu facă față provocărilor care s-au conturat deja în jurul țării. În aprilie 2022, o undă de panică a traversat România, cînd războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei părea să se extindă. Românii făceau cozi la ATM-uri pentru a retrage cash, pregătindu-se de exod. În supermarket-uri, rafturile cu produse conservate erau golite, presa relata fără oprire despre șocul emoțional colectiv, iar eu îmi aranjam documentele personale pe care aveam să le iau cu mine în grabă, imaginîndu-mi că mă voi adăposti în Munții Făgăraș, precum haiducii din vremea Rezistenței anticomuniste. Nu ar trebui să uităm aceste lucruri.
Donald Trump va cîștiga alegerile prezidențiale din 2024. Fostul președinte acționează în virtutea profilului capitalist al societății americane, arătîndu-se dispus să negocieze cu toți liderii lumii. A fost singurul președinte american aflat în funcție care a vizitat formal Coreea de Nord (iunie 2019), după foștii președinți Jimmy Carter6 și Bill Clinton7. Mandatul prezidențial al lui Donald Trump s-a concentrat asupra importanței securității granițelor SUA, a înăsprit politica de acces a emigranților în Statele Unite, a impulsionat semnificativ efortul diplomatic de negociere între țările din Orientul Mijlociu, respectiv în relațiile tensionate dintre Qatar și Arabia Saudită la acea dată, în relațiile dintre Israel și Palestina, a sancționat Iranul, reducînd semnificativ potențialul acestui stat de a finanța activitatea grupărilor Hezbollah și Hamas și afirmînd în mod constant preocuparea pentru modul în care banul public este cheltuit de către Guvern. Contextul generat de atacul Hamas contra Israelului din 7 octombrie 2023 a readus în discuția publicului american subiectul securității naționale, al granițelor țării după ce zidul care separă Statele Unite de Mexic, construit de administrația prezidențială în timpul mandatului lui Trump, se întinde pe 732 de kilometri (Joe Biden a afirmat în repetate rînduri că administrația Trump ar trebui să aloce sumele destinate zidului pentru alte proiecte). Construirea acestui zid a fost unul dintre punctele principale pe care s-a sprijinit campania electorală care i-a adus candidatului mandatul în 2016. Ca fapt divers, piloții avioanelor care au doborît Turnurile Gemene din New York la 11 septembrie 2001 au urmat cursuri de pilotaj al aeronavelor comerciale americane în SUA.
Din ce în ce mai mulți americani înțeleg acum că interesele lui Trump au fost interesele americanilor, iar opoziția pentru alegerile din 2024 este slabă: un carierist prea bătrîn, în mandatul căruia au izbucnit două războaie în teritorii controlate de americani, fiul unui fost președinte asasinat, dar abil, și un businessman de succes cu părinți imigranți din India. Iar dacă argumentele oferite pînă acum nu sînt favorabile raționamentului nostru, cîntăreața Cher a fost citată de o publicație străină spunînd că „probabil va pleca din țară dacă Trump cîștigă din nou alegerile prezidențiale”. Știe ea ceva...
Noua societate. În acest week-end am asistat, într-o biserică din București, la o scenă care m-a impresionat în multe feluri: un bărbat din Sri Lanka, în pregătirea ceremoniei ortodoxe de cununie cu o româncă, a citit Crezul în limba română, cu foarte puțin ajutor din partea viitoarei soții, care îl încuraja cu lacrimi în ochi, și a preotului care oficia momentul, surîzînd înțelegător și mîndru că un budist face concesii religioase în fața iubirii. Discutam despre lume cu un preot înțelept, care mi l-a arătat cu degetul pe bărbat și a exclamat: „Vezi, ăsta e viitorul României!”.
Anul 2024 va fi un an crucial din punct de vedere politic la nivel global: mare parte din statele africane își aleg un nou lider sau un nou guvern reprezentativ, alături de mari puteri economice precum India, Brazilia (alegeri locale), Indonezia, Pakistan, Rusia, dar și zone aflate în conflict sau potențial conflict precum Ucraina, Belarus și Taiwan, precum și unele state europene, cum sînt România, Austria și Marea Britanie. În vremuri de criză, și mă refer în primul rînd la criza de identitate a unor mari puteri, atîtea schimbări ideologice în același timp nu pot decît să ne adîncească îngrijorările. În iarna lui 2022, Putin a contrazis statu quo-ul acceptat pînă acum. În toamna lui 2023, Erdogan contrazice statu quo-ul acceptat pînă acum. Liderii marilor puteri economice și militare își doresc să devină puteri geostrategice regionale, vor să răstoarne ecosistemul financiar global construit pe baza dolarului american și să influențeze accesul regional și intercontinental la resurse, impunîndu-și viziunea politică cel puțin în statele mai slabe din jurul lor. Statele, precum oamenii, aspiră să devină mai mult decît sînt. Gideon Biger8 afirmă că „granițele internaționale sînt linii de separare create de om. Toate granițele de astăzi au fost create în trecut, uneori în ani, alteori în decenii, în unele cazuri cu secole în urmă. Astfel, granițele internaționale reflectă momentele istorice din viața unui stat, cînd limitele acestuia erau stabilite în funcție de forța și de capacitatea statului respectiv, la un moment dat”. Cu alte cuvinte, un asemenea zid va fi măcinat de vreme sau dărîmat de oameni cu anumite interese.
În loc de concluzie. Este imposibil de anticipat ce este capabil să facă un om lăsat fără opțiuni, pentru o lungă perioadă de timp. Granițele lumii sînt din nou contestate, cei care au fost slabi s-au întărit și provoacă ordinea mondială. Cei puternici au slăbit și pierd supremația stabilită cu secole în urmă. Cele mai luminate minți ale prezentului arată către aceste trei probleme globale: riscul schimbării climatice, confruntarea geopolitică și revoluția digitală. Fiecare dintre acestea are capacitatea de a sfîrși lumea. Președintele Rusiei a pornit pe drumul înlocuirii polilor economici, năzuind să redevină principalul vector de putere economic și militar în Europa de Sud-Est și în Asia Centrală. Așa a mai fost, așa va mai fi, chiar dacă asta înseamnă că ne îndreptăm spre război. „Fiindcă n-au socotit ca bun să păstreze pe Dumnezeu în conștiința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor fără pricepere, ca să facă lucruri neîngăduite [...]” (Epistola către Corinteni, 1:28). Cred că cea mai cumplită dintre pedepsele lui Dumnezeu pentru starea de cădere a omului este aceea de a-i lăsa pe oameni între oameni.
1. Expresia provine din latina diplomatică a secolului al XIV-lea: Statu quo res erant ante bellum – felul în care erau lucrurile înainte de război. Treptat, expresia a fost scurtată, astăzi utilizîndu-se frecvent forma statu quo atunci cînd argumentăm opoziția în fața unei mari schimbări, adesea radicale.
2. Termen folosit de Vauvenargues: „Oamenii sînt duşmani înnăscuţi unii faţă de alţii, nu din pricină că se urăsc, ci pentru că nu pot să se mărească fără să dea unii peste alţii”.
3. În speech-ul din 20 octombrie 2023, în care președintele SUA Joe Biden se adresează națiunii în contextul războiului dintre Israel și Hamas, el începe prin a spune: „Sîntem în fața unui moment de inflexiune în istorie, unul dintre acele momente în care deciziile pe care le luăm astăzi vor determina viitorul pentru deceniile care vor veni”.
4. Într-un articol apărut pe Bloomberg.com în octombrie 2023, România este denumită Tigrul din Est, caracterizîndu-se astfel creșterea economică a țării și a volumului de investiții străine concentrat din 2010 pînă în prezent: https://www.bloomberg.com/news/articles/2023-10-02/ukraine-eu-expansion-success-provides-tough-roadmap-for-membership?leadSource=uverify%20wall#xj4y7vzkg
5. John Rawls se referă la „pluralismul rezonabil” ca fiind o trăsătură fundamentală a democrației: „[…] o trăsătură fundamentală a democrației este pluralismul rezonabil – faptul că o pluralitate de doctrine comprehensive, rezonabil conflictuale, religioase, filozofice și morale este rezultatul normal al culturii și al instituțiilor libere” (John Rawls și Jürgen Habermas, Despre liberalismul politic).
6. Jimmy Carter nu mai era președinte al Statelor Unite ale Americii cînd a vizitat Coreea de Nord pentru patru zile în anul 1994, într-o vizită neoficială, întîlnindu-l pe liderul coreean de la acea dată Kim Il Sung, bunicul actualului lider Kim Jong-un.
7. Bill Clinton a aterizat (se pare că neanunțat) în Coreea de Nord pe 4 august 1994, pentru a negocia timp de 20 de ore eliberarea a doi jurnaliști americani care trecuseră granița ilegal în Coreea de Nord. La acea dată, Clinton nu mai era președinte al Statelor Unite ale Americii.
8. Gideon Biger este profesor emerit la Department of Geography and Human Environment la Universitatea din Tel Aviv (citat din lucrarea Historical Geography and International Boundaries, Cambridge University Press, iulie 2020).
Alex Gheorghe este jurist și student doctorand în domeniul Filosofie Politică și Morală la Școala Doctorală a Facultății de Filosofie din București.
