Ritmuri ale locuirii. Case de muzicieni din București
În multiplele planuri ale Bu-cu-reș-tiu-lui se trasează invizibil linii ce u-nesc puncte însemnate – locuri care, legate într-un fel anume, articulează un discurs specific despre oraș și construiesc la nivel mental un atlas urban, personal și colectiv. Atlasul locuirii bucureștene cuprinde felurite forme ale unor arhitecturi trecute, cu semnificații și valori ce depășesc uneori coaja exterioară a clădirilor. Sensurile sînt cîteodată cuibărite în miezul cald al spațiului interior, pot fi regăsite în personajele care au însuflețit odată camerele și în poveștile care au rămas în urma lor, impregnate în ziduri după ce oamenii au plecat. Pentru o vreme, casele vibrează la unison cu cei pe care îi găzduiesc, ritmurile de locuire sînt dirijate de ocupanți și de modurile lor particulare de viață. Atunci cînd vorbim despre casele de muzicieni, aceste euritmii sînt cu atît mai grăitoare pentru a reda relația dintre loc, locuire și locuitor.
În București, locuirea muzicienilor a avut multiple ipostaze și valențe de la finalul secolului al XIX-lea și pînă astăzi, a suferit metamorfoze interne aliniate marilor preschimbări prin care a trecut orașul și a reflectat realități culturale, sociale, economice, politice. Prima jumătate a veacului al XX-lea a oferit mediu prielnic pentru gesturi largi ale unei arhitecturi rezidențiale nobile, cu spații generoase în care muzica se putea manifesta plenar, neîngrădit. Uneori chiar muzica ajungea să dea forma arhitecturii, să modeleze planuri și volume, așa cum s-a întîmplat cu casa Aureliei Cionca, de pe strada Dr. Mihail Mirinescu, denumită în legendele urbane Casa Pian. În seria de încamerări a reședințelor burgheze, salonul somptuos cu pianul vibrînd reprezenta nucleul casei: aici se forma educația muzicală a tinerelor fete în timpul zilei, aici se legau și dezlegau iubiri în timpul seratelor, aici se compunea febril în nopți cu parfum de tei, aici se desfășurau camerate bucureștene interbelice. Uneori, toată viața clădirii gravita în jurul acestui spațiu. Pe lîngă exuberanța salonului, camerele de studiu și bibliotecile erau locurile intime unde muzica se putea exprima introvertit.
Casele muzicienilor nu erau doar puncte izolate pe harta orașului, ci exista o „rețea de saloane“ frecventate prin rotație de cercuri de oameni reuniți în jurul instrumentelor. Această efervescență a vieții culturale conținută în forme arhitecturale diverse a conturat un fermecător peisaj bucureștean și o atmosferă evocată recurent pentru a descrie poetic orașul interbelic. Cadrul scenariilor ideale și ușor romantizate s-a deformat aproape integral începînd din anii 1950. Locuirea muzicienilor, evident afectată puternic de condițiile impuse de regimul comunist, și-a pierdut spațiile dedicate, și-a împărțit clădirile între multipli locatari, s-a mutat la bloc și a învățat să fie mai tăcută. A fost nevoită să se restrîngă, să se distorsioneze, să înnobileze camere uneori neconforme și să își improvizeze paradisuri interioare atunci cînd exteriorul a devenit ostil și constrîngător. În unele cazuri, muzica a putut să excedeze spațiile mici apăsate de tavane și pereți subțiri, transformînd locuințele în insule suspendate în care oamenii s-au putut refugia.
Privind parcursul de mai bine de un secol al locuirii muzicienilor se poate reconstitui un strat elocvent al istoriei Bucureștiului și al arhitecturii sale. Dincolo de calitățile fondul construit per se, sensurile orașului pot fi regăsite în „legăturile între măsurile spaţiului şi întîmplările trecutului“ (Italo Calvino, Invisible Cities, trad. William Weaver, Vintage Books, Londra, 2012, p. 15). Și pentru că Bucureștiul își revelează trecutul doar celor care îl caută asiduu, proiectul „Case de muzicieni“ (https://www.casedemuzicieni.ro) își pro-pune re-descoperirea și sublinierea a-ces-tor valori materiale și imateriale, ac-cen-tu-înd în complexa compoziție a Bu-cu-reștiului piese unde arhitectura și muzica s-au intersectat. Memoria orașului se reîncarcă astfel cu noi povești vechi care așteptau de multă vreme să fie descoperite.
