Recunoștința

Publicat în Dilema Veche nr. 911 din 23 – 29 septembrie 2021
E cool să postești jpeg

Zilele astea m-am gîndit la binefăcătorii mei. Nu la prieteniile din axa orizontală a relațiilor umane, ci mai degrabă la oamenii din axa verticală, la acei oameni mari care, deși poziționați ierarhic, profesional și uman mult deasupra noastră, ne întind mîna cu generozitate și ne ajută să urcăm treptele unei scări pe care, altfel, n-am fi avut curajul nici măcar să o atingem. Vorbind despre „scară” nu vorbesc neapărat despre carieră, ci despre o întreagă gamă valorică pe care generozitatea cuiva o făurește în noi – emoție, uluire, încredere, validare și, cel mai important, dorința de a da mai departe, la rîndul nostru, generozitatea primită, construind în noi experiența, pentru mine inestimabilă, a recunoștinței.

Dar spun „pentru mine” căci, privind la lumea din jurul meu, am oarecare îndoieli că recunoștința mai este percepută ca o valoare. Mi-am dat seama că mi-e foarte greu să găsesc oameni care să-și mărturisească cu bucurie gratitudinea lor pentru cineva care, la un moment dat, i-a ajutat. Unii n-au avut norocul să întîlnească, în drumul lor, catalizatori pentru a trăi această experiență. Însă alții, indivizi care au beneficiat din plin de pe urma unor binefăcători, nu doar că nu îi mai recunosc ca atare, aruncîndu-i într-o uitare cruntă, dar ajung chiar să-i denigreze, renegînd cu vehemență ajutorul primit odinioară.

M-am întrebat, așadar: ce îi face pe unii să-și refuze experiența recunoștinței? Este o cauză a vremurilor narcisiste pe care le trăim? Este ingratitudinea contagioasă? Se propagă oare ca un virus sau, pur și simplu, nu mai recunoaștem recunoștința?

Și ce este, pînă la urmă, recunoștința? O primă dilemă mi-a oferit-o definiția laconică a DEX-ului online, potrivit căreia recunoștința este „o obligație morală pentru binefăcător”. Însă putem oare pune gratitudinea în ecuație cu obligația, fără a întina însăși ideea de generozitate? Căci dacă simțim că generozitatea cuiva ne constrînge, înseamnă că avem îndoieli asupra purității actului în sine și, în loc s-o acceptăm ca pe un dar, ca pe o conexiune la ceea ce Platon numea „cunoașterea supremă”, Binele, o primim ca pe o povară pe care va trebui s-o decontăm cu prima ocazie.

Ideea obligației de a răsplăti un binefăcător este una străveche. Democrit, de exemplu, susținea că favorurile cuiva pot fi acceptate doar dacă vei ști cu siguranță că i le vei putea răsplăti cu asupra de măsură. În 1980, Martin Greenberg, profesor de sociologie la Universitatea din Pittsburgh, îl contrazicea. În lucrarea sa, A Theory of Indebtedness, sociologul diferențiază clar conceptul de „îndatorare” de cel al „generozității”, susținînd că dacă îndatorarea se referă la un act pragmatic între cel care oferă și cel care primește, recunoștința este o valoare morală intrinsecă, nicidecum o datorie decontabilă.

Totuși, dacă e să ne gîndim la perioada copilăriei, care este primul instrument pe care adulții din jurul nostru ni-l furnizează pentru integrarea socială? Să spunem „mulțumesc”, de fiecare dată cînd ni se oferă ceva, chiar dacă vrem sau nu, chiar dacă ne place sau nu. Trebuie să spui „mulțumesc” pentru că așa se face, așa este frumos, așa se cuvine.

E posibil ca unii să rămînă la acel stadiu. Să nu evolueze emoțional îndeajuns pentru a fi capabili să facă diferența între un „mulțumesc“ mecanic și o atitudine de recunoștință. Pentru unii, faptul că îi ajuți în carieră, le salvezi viața sau le întinzi solnița peste masă este același lucru, gratitudinea lor limitîndu-se la nivelul infantil în care verbalizează un „mersi” absent, nefiind în stare să absoarbă întregul univers al generozității cuiva. 

Pe de altă parte există mefienții, cei care nu cred că generozitatea cuiva poate fi total dezinteresată.

În The Debt of Gratitude: Dissociating Gratitude and Indebtedness (2010, Universitatea din Washington), cînd cele două concepte, îndatorarea și recunoștința, se suprapun, emoțiile pe care generozitatea le trezește sînt percepute într-un mod negativ: simțindu-se obligat la recunoștință, beneficiarul ajunge să-și evite binefăcătorul sau chiar să se revolte, căzînd în ingratitudine.

Însă ingratitudinea are la bază mult mai multe ingrediente, nefiind o simplă mefiență sau o neînțelegere a unui gest.

Ingratul are o memorie scurtă – se spune despre cineva care uită de beneficiarul său. Totuși, trăim într-o lume în care sîntem educați în ideea narcisismului, în care totul ni se cuvine, iar ingratitudinea nu mai este doar o chestiune de uitare a binefacerii, ci de negare vehementă a acestui ajutor. Ingratul, a cărui carieră a fost înlesnită de un beneficiar, își spune că ar fi reușit oricum, ba mai mult, sînt unii care ajung să aibă impresia că ei au fost cei generoși îndeajuns cînd au permis altora să-i ajute.

Bineînțeles, în fața acestor atitudini de aroganță, nu poți să nu te întrebi: dar unde s-a rupt doaga? Probabil, pe drumul hurducăit al vanității.

Hegel, unul dintre filosofii care au tratat îndelung nevoia oamenilor de a se afirma, susține că aceasta este o etapă evolutivă – să fii recunoscut înseamnă că vrei să te distingi de alții, că ai o valoare, că însemni ceva, atît pentru o comunitate, cît, mai ales, pentru tine. Or, aici apare buba – cînd nevoia de a te valida devine atît de puternică încît nu poți admite existența unei conștiințe superioare ție.

În evoluției conștiinței, Hegel identifică mai multe straturi. Primul aparține conștiinței imediate – un nou-născut percepe lumea ca pe un carnaval de senzații, fără a putea înțelege ceea ce vede, formele, sunetele, culorile nu semnifică pentru el nimic. În jurul său nu există indivizi, ci un melanj eterogen de percepții. Progresiv, însă, nou-născutul începe să separe lucrurile, să distingă elementele, indivizii se detașează între ei, își recunoaște părinții, senzațiile se particularizează, iar copilul începe să locuiască în mod concret în lumea din jurul lui. În acest moment apare conștiința de sine, iar copilul începe să se perceapă prin ochii celorlalți. Cu timpul, începe să-și înțeleagă acțiunile, să facă distincția între „rău” și „bine”, să înțeleagă ce anume îi face pe cei din jur să-l laude sau să-l certe. Începe, de fapt, să înțeleagă că a intrat în joc, e așa-numitul stadiu al oglinzii, moment în care copilul va prinde dorința de a se afirma, de a striga lumii: „Exist!” și va începe să-și manifeste această dorință – să ne gîndim doar la capriciile pe care le avem cînd sîntem mici, capricii, uneori, manifestate în mod tiranic.

Pentru unii, această dorință este atît de puternică încît provoacă acțiuni negative – încep să ia note mici la școală, se ceartă cu părinții, sînt agresivi cu colegii și chiar cu profesorii. Pe scurt, încep să se dea în spectacol – termen, de altfel, derivat din latină, spectus însemnînd „a fi văzut”.

Acțiunea „spectaculară” tradusă prin agresivitate este, astfel, un mod facil de a te face remarcat, căci provocarea este meșteșugul de a trezi atenția celor din jur. Iar cei care nu reușesc să se distingă prin capacități pozitive, dar au o nevoie patologică de a se afirma, joacă singura carte pe care o au la îndemînă: comportamentul negativ.

Iar această nevoie de afirmare cu orice preț are la bază un sentiment de frustrare. Un copil care nu are parte de suficientă atenție va începe să distrugă lucruri în jurul său doar ca să fie remarcat. Nu contează cum ajungem să fim remarcați, trebuie să fim remarcați. Să faci viața cuiva un iad este tot un mod de a te afirma. Dar, deși primesc atenție, acești oameni nu vor primi niciodată admirație.

Revenind la tema acestui articol, ce se întîmplă cînd acești oameni întîlnesc un binefăcător? Vor putea simți recunoștință sau se vor întoarce cu vehemență, distrugînd persoana care i-a ajutat? Să nu uităm că, pentru ei, nevoia supremă e ca lumea să poarte amprenta lor, nu pe cea a binefăcătorului, pe care, probabil, cel mai înclinați ar fi s-o distrugă.

Dar ceea ce pentru Hegel înseamnă adevărata afirmare este realizarea prin muncă, iar singura amprentă reală pe care o lăsăm în lume este ceea ce am reușit să clădim, nu să distrugem.

Bineînțeles, putem obține validare prin trădare, prin agresivitate, prin violență. Putem obține vizibilitate prin scandal. Putem nega recunoștința pentru cineva care ne ajută și care ne este superior, doar ca să ne erijăm în locul său, ca valoare. Însă toate acestea nu sînt decît niște urme ușor lavabile, nicidecum amprente, căci reala afirmare vine doar cînd produci efecte pozitive în lume.

Cînd opera conștiinței tale lasă în urmă sonorități armonice, nu gălăgii de mahala.

p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990 2021 jpeg
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990-2021
Posibile dificultăți cu care se confruntă femeile în ascensiunea politică constau în responsabilitățile ce țin de familie, constrîngerile de timp,  standarde mai înalte privind femeile care intenționează să candideze, stereotipurile de gen, lipsa încrederii de sine, o rețea fragilă de sprijin, hărțuirea online și în social media.
Disuasiunea nucleară după Ucraina jpeg
Disuasiunea nucleară după Ucraina
Armele nucleare precise, de dimensiuni reduse, par atît de ușor utilizabile încît am ajuns să le considerăm normale.
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse jpeg
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse
Asistăm la o recidivă teribilă a rasismului postimperial.
„Cei doi vor fi un trup“ jpeg
Răzbunarea lui Stolîpin. La Kiev
Este o nouă formă de societate civilă, mai fragmentată, dar mai conștientă de sine, formată din grupuri de cetățeni capabili să se informeze independent, să-și construiască propriile poziții, dar mai ales să acționeze în opoziție cu statul și cu elita birocratică.
Ce înseamnă apărarea Europei? jpeg
Ce înseamnă apărarea Europei?
„Întrebarea e cine conduce lumea. Numai războiul poate decide cu adevărat.“
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București jpeg
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București
„Permiteți-mi să spun foarte clar un lucru: acesta este războiul lui Vladimir Putin. Putin a început și a dezlănțuit acest război.”
Viitorul furat al Rusiei jpeg
Viitorul furat al Rusiei
Războiul său vizează întregul sistem european, care se bizuie, mai presus de toate, pe principiul inviolabilității granițelor.
Comunicarea muzicală jpeg
Comunicarea muzicală
Muzica e cel mai bun candidat la rolul de strămoș al limbajului, cu loc între funcțiile emisferei drepte, care se relaționează cu empatia și comuniunea, nu cu competiția și divizarea.
Alegerile libertății din Ungaria jpeg
Alegerile libertății din Ungaria
În ultimii zece ani, Orbán a transformat Ungaria într-o „democrație iliberală” în care vocea sa e singura care reprezintă poporul.
Cum vindeci o traumă? jpeg
Cum vindeci o traumă?
Multe statistici trag semnale de alarmă asupra sănătății mentale la nivel global, iar întrebarea cu răspuns evident – „Suferim o traumă socială colectivă?” – naște una al cărei răspuns e departe de a fi unul clar: „Cum ne vom vindeca?”.
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei jpeg
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei
Oamenii consumă și sînt sclavii mărfurilor. Nu există o limită a consumului în afara celei oferite de preț.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase cu uriaşul pod de la Brăila după montarea tablierului metalic de 22.000 de tone FOTO
Marţi, 28 iunie, a fost montat ultimul dintre cele 86 de segmente de tablier metalic la podul suspendat de la Brăila, informează  CNAIR. Podul peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod suspendat din România şi al treilea din Europa.
image
Primele imagini cu racheta rusească  X-22 care loveşte centrul comercial din Kremenciuk - VIDEO
Au apărut primele imagini cu racheta care loveşte centrul comercial din Kremenciuk. Este vorba despre o rachetă rusească X-22. În urma atacului de luni, cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa.
image
Sentinţă în cazul lui Andrei, băiatul de 13 ani omorât în bătaie pentru o fată, în centrul Mangaliei
În urmă cu doi ani, Andrei (13 ani) a fost bătut pe o stradă din Mangalia de un alt tânăr. La scurt timp, victima a murit.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.