„Monsieur notă-de-subsol“ face istorie

Wolf LEPENIES
Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
Pierre Nora © wikimedia commons
Pierre Nora © wikimedia commons

● Pierre Nora, Une Étrange Obstination, Paris (Gallimard), 2022.

„Trente Glorieuses“ desemnează în Franța cele trei decenii, din 1945 pînă în 1975 – ani glorioși ai relansării economice și ai îmbunătățirii continue a nivelului de trai al tuturor claselor sociale. Aproape imediat după aceea au urmat alte trei decenii, numite de intelectualii francezi cărora „politica spiritului“ li se părea cel puțin la fel de importantă ca „politica mare“ tot „Les Trente Glorieuses“ – ani străluciți pentru studiul istoriei franceze, care au marcat domeniul pînă în ziua de azi. Istoriografia a avut în această perioadă o influență importantă, nu în ultimul rînd deoarece s-a deschis într-o măsură fără precedent către alte științe umaniste și sociale. Ea a utilizat, sub influența sociologiei și a demografiei, în tot mai mare măsură, metode cantitative; și-a îndreptat atenția, după modelul etnologilor, asupra duratelor mai ample de timp în care se petrec schimbările fenomenelor cotidiene; s-a apropiat, precaut, de Karl Marx – la fel cum și Max Weber s-a apropiat, prudent, de istoria contemporană – și a început să studieze fenomene triviale, la o primă vedere, precum deprinderile alimentare sau clima. Istoricii nu au mai trebuit să se supună acelui „sau-sau“ al istoriei politice și sociale. Domeniul a devenit mai mobil, a căpătat o vizibilitate mai bună în spațiul public extins și a cîștigat în mai mare măsură atenția politicului.

Impresarul acestei povești de succes a fost istoricul și editorul de la Gallimard Pierre Nora. După publicarea memoriilor de tinerețe (Jeunesse), nonagenarul face, acum, un bilanț al vieții sale publicistice: Une Étrange Obstination. Dar pasiunea cu care Nora a practicat meseria de editor nu e cîtuși de puțin neobișnuită; ea este tipică pentru patrioții Republicii Literelor, de care Franța nu duce nici astăzi lipsă. Fără egal sînt, în schimb, cifrele care îi însoțesc cariera: Nora și-a legat destinul de casa Gallimard vreme de cincizeci și șapte de ani; treizeci și cinci de ani a studiat și a predat la École des Hautes Études; a editat mai bine de o mie de cărți, printre care și cele șapte volume ale faimoasei Lieux de mémoire; vreme de patru decenii a participat nemijlocit, în revista sa Le Débat, la dezbaterea de idei din Franța. În 2001 a devenit membru al Academiei Franceze.

Această „Belle Époque“ a istoriei intelectuale franceze a fost și ea marcată de „magia“ casei Gallimard, după cum scrie admirativ Pierre Nora. Această magie își are originea în perioada de dinaintea Primului Război Mondial, cînd un grup format în jurul lui André Gide a fondat Nouvelle Revue Française (NRF), care a devenit deîndată revista călăuzitoare a lumii literare franceze. În 1911, revista a adoptat un proiect editorial de carte, conducerea acestor „Éditions de la NRF“ fiind preluată de Gaston Gallimard. Pe coperțile cărților casei Gallimard se pot vedea și astăzi, scrise cu litere mici, cursive, deasupra numelui editurii, inițialele nrf – o siglă deopotrivă decentă și semeață a excelenței literare.

Nașterea revistei Nouvelle Revue Française a avut loc în timpul unei încrîncenate lupte culturale. Științele sociale tocmai își făceau intrarea în Sorbona – și erau combătute, ca intruși, de esta-blishment-ul literar. Omul de știință Pierre Nora a constatat că această luptă culturală a rămas vie și în timpul său, chiar dacă într-o formă atenuată. În sigla nrf se exprima primatul literaturii asupra științei. Pierre Nora a înțeles cît de puternic a marcat această distincție spiritul casei Gallimard în ziua în care l-a întîlnit la editură pe Louis Aragon. Purtînd costumul său elegant alb și făcîndu-și ceremonios vînt cu sombreroul, marele scriitor s-a uitat în jos, din înaltul treptelor, spre istoricul Nora și l-a întrebat malițios: „Am de-a face cu Monsieur notă-de-subsol, nu-i așa?“.

Pierre Nora s-a putut impune în marea editură deoarece producția de carte îl entuziasma nespus de mult – atît de mult, încît i s-a făcut și următorul compliment: „Vous êtes plus Gallimard que les Gallimard!“. În anii 1960, seria „Bibliothèque des Sciences humaines“ creată de Nora a devenit punctul de cristalizare al unui avînt nemaivăzut al științelor umaniste și sociale. Printre primele titluri s-a numărat cartea Les Mots et les Choses (Cuvintele și lucrurile), care l-a ridicat pe -Michel Foucault, autorul ei, în poziția de star intelectual al Franței, detronîndu‑l pe Jean-Paul Sartre. Lui Nora însă îi lipsea din „Bibliothèque des Sciences humaines“ ceea ce el numea „steaua polară“: Claude Lévi-Strauss. Nora a încercat să-l cîștige, nu în ultimul rînd, ca autor, după ce a citit în 1955 Tropice triste și a văzut în această capodoperă de etnografie narativă un „punct de cotitură al conștiinței occidentale“. Cînd l-a rugat pe Lévi-Strauss să devină, cu următoarea sa carte, autor al „Bibliothèque“, răspunsul acestuia l-a uluit: „Cereți-mi orice – dar nimic pentru Gallimard“. Motivul acestui refuz brutal l-a oferit, cu ani în urmă, un redactor de la Gallimard, filozoful Brice Parain, căruia apariția în filmul lui Jean-Luc Godard Vivre sa Vie i-a conferit o oarecare notorietate. Lévi-Strauss i-a trimis Tropice triste lui Brice Parain, care i-a recomandat editurii Gallimard să nu publice cartea, întrucît „pe francezi nu-i interesează literatura de călătorie“. Fără să se lase descurajat, Lévi-Strauss i-a trimis apoi manuscrisul Antropologiei structurale tot lui Brice -Parain, care l-a refuzat din nou, recomandînd editurii să nu publice o colecție de articole – cu atît mai mult cu cît opiniile exprimate în carte nu au ajuns, în opinia lui, la „un grad suficient de maturitate“. Ceea ce ne amintește de cea mai mare greșeală din istoria casei Gallimard: în anul 1914, André Gide, pe atunci, redactor, a refuzat seria lui Marcel Proust À la recherche du temps perdu: „Prea multe ducese și contese. Nu e pentru noi“.

Pierre Nora a notat mișcările tectonice ale politicii franceze și efectele sale culturale cu o precizie de seismograf – și a făcut din ele un prilej pentru noi proiecte editoriale. Printre ele se numără fondarea revistei Le Débat și editarea celor șapte volume ale Lieux de mémoire. În deceniul 1970-1980, Franța a trăit, crede Nora, „o veritabilă revoluție a amintirii“: pe lîngă idealizarea rezistenței, e tot mai prezentă rușinea față de colaboraționism. Casa Gallimard a fost și ea afectată: Nouvelle Revue Française a apărut și în timpul ocupației germane, editată de „collabos“ ca Pierre Drieu La Rochelle.

În Franța, țara laicității garantate prin lege, s-au dus cele mai crunte lupte confesionale între taberele intelectualilor. Cei tineri se adună în „chapelles“, iar catehismele lor sînt publicate în revistele fondate și editate de intelectualii seniori: Les Temps modernes – de Sartre și Simone de Beauvoir, Combat – de Albert Camus, Commentaire – de Raymond Aron. Revistele sînt necesare pentru a impune o doctrină, dar și pentru a asigura succesul unui program editorial. Tocmai de aceea, Claude Gallimard l-a rugat pe istoricul Pierre Nora să conceapă o revistă care să joace, în științele umaniste, un rol la fel de important ca Nouvelle Revue Française în literatură. Lui Nora i-a reușit prin Le Débat, al cărei prim număr a apărut pe 15 aprilie 1980, în ziua morții lui Sartre, fondarea unei reviste al cărei ton se deosebea de angajamentul furibund al clicii lui Sartre, dar și de jargonul agresiv al adepților lui Michel Foucault. Neutră din punct de vedere ideologic, Le Débat a devenit, după cum a sperat Pierre Nora, o „busolă democratică“ a dezbaterii de idei din Franța.

Pentru a fi acceptat la École des -Hautes Études, Nora a participat cu un proiect care își propunea să studieze semnificația și evoluția „ideii naționale“. O trecere în revistă a nașterii statului național i s-a părut o abordare prea banală; el voia să cartografieze „locurile“ în care se exprima apartenența la națiune. Nora nu se referea doar la locuri în sens fizic, ci și la evenimente și la obiecte imateriale, la sărbători, zile comemorative, la simboluri și la nume de străzi. „Lieux de mémoire“, „locuri ale memoriei“, erau Panteonul din Paris, dar și deviza „Liberté, Égalité, Fraternité“ și culorile tricolorului, cimitirul „Père-Lachaise“, Tour de France, dar și ritualul de înmormîntare de la moartea poetului național Victor Hugo. „La République, la Nation, les France“ erau intitulate cele trei coloane, în care cei șaizeci și opt de autori au evocat propriile „locuri ale memoriei“. Spre deosebire de istorie, scria Pierre Nora, amintirile sînt un fenomen psihologic, o dispoziție afectivă, individuală, schimbătoare, subordonată „dialecticii memoriei și uitării“. Lieux de mémoire, care a apărut din 1984 pînă în 1992, au devenit „o istorie franceză de gradul doi“.

Succesul proiectului a fost copleșitor, se poate vorbi de o „revoluție a scrierii istoriei“. Proiectul a avut imitatori în întreaga lume; cele trei volume ale Deu-tsche Erinnerungsorte (Locuri germane ale memoriei), editate de Étienne Fran-çois și de Hagen Schulze, sînt foarte reușite – e de părere Nora, inventatorul „originalului“. În încheierea cărții sale, Pierre Nora îl evocă pe „inventatorul“ locurilor memoriei: Marcel Proust, autorul romanului În căutarea timpului pierdut. Lui îi datorează Nora definiția amintirii ca „aducere a trecutului în prezent“. Volumele Lieux de mémoire au devenit pentru Nora ele însele un „loc“ al memoriei, care îl proiectează în perioada de după bacalaureat, cînd, în vîrstă de șaisprezece ani, l-a citit pe Proust pentru prima oară.

Wolf Lepenies, sociolog și politolog, fost rector al Wissenschaftskolleg zu Berlin, este profesor emerit la Freie Universität Berlin.

traducere de Matei PLEŞU

p 22 jpg
Împotriva organizării de către licee a admiterii pentru clasa a IX-a
Ce tip de lume este aceea în care se întîmplă asta? Este ceva mai mult decît medieval, este un fapt primitiv și rău, atroce.
980 22 L Cutitaru  jpg
Ești cum scrii?
Așa că subiectul acestui text, scrisul de mînă, destinat mai degrabă a amuza decît a informa, va fi dezvoltat într-o mică serie, în lunile următoare.
caderea unui dictator jpg
„Cine a tras în noi după 22”? Singura teorie logică și bazată pe dovezi - o discuție cu Andrei Ursu -
Sînt oameni care au fost eroi în mod real și cărora li s-a băgat în cap că de fapt au fost niște unii care nu știau ce fac pe acolo și, în același timp, securiștii, care au pensii speciale, sînt eroizați.
p 22 Taormina WC jpg
Luminile și parcările Taorminei
Și să nu uitam că sîntem colonii Romei la gurile Dunării, printre atîția barbari... am pătimit destule... deve avere importanza in qualche modo”.
p 23 WC jpg
Criptomonedele nu sînt bani
Criptomonedele nu sînt bani, sînt o iluzie a unei lumi care-și caută noi căi acum în noua eră a informaticii și informației.
P G  Lowery Sideshow Band jpg
Se caută un cuvînt
Cohorte de îngeri... roiuri, stoluri, puzderie, cete, alaiuri... îți trebuie o mulțime de substantive colective ca să-l alegi pe cel mai potrivit ideii de „grup”.
973 22 Iulia Marin jpeg
De ce Bach?
Doar ecourile unui Du schaffst das m-au ajutat să pot duce piesele la final. Însă în acea zi, nu cred că Johann Sebastian Bach a ajutat multora.
p 23 Lewis Carroll WC jpg
Efemeridele lingvistice
O atitudine normală, veți zice. Poți pretinde drepturi asupra vocabularului?
p 22  James Cooke Brown WC jpg
Dreptul asupra limbii
Vladimir Putin poate, de fapt, să declare că limba rusă e proprietatea sa personală, consecințele legale ale unei astfel de pretenții sînt nule.
RoAlert jpg
Societatea de consum emoțional
De cîte ori ar trebui să sune telefoanele oamenilor într-o zi? Și apoi ce se va mai adăuga pe lista Ro-Alert?
p 22 Nagit WC jpg
Nagîț de pui
Etimologiile acestea „raționale”, dar false nu reflectă simple asocieri formale și sonore între cuvinte.
p 7 FED WC jpg
E inflația, prostule!
Întrucît Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED) a majorat recent rata-țintă a dobînzii, s-ar putea ca inflația să încetinească spre sfîrșitul anului în curs.
Florin Stoian 10 jpg
„Am transformat Oltenia de sub Munte într-un brand” – interviu cu geologul Florin STOICAN
„Mai întîi, trebuie să spun că rețeaua internațională a Geoparcurilor UNESCO a ajuns acum la 177 de geoparcuri din 46 de țări și există un interes atît de mare pentru alte geoparcuri, încît UNESCO a limitat numărul anual de aplicații la maximum 20 și maximum două/țară.”
p 7 WC jpg
Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului.
959 22 LCCutitarupng jpg
A texta, textare, textor & texteză
Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
p 7 WC jpg
America și provocarea chineză
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența.
p 19 jpg
Hîrtia, ecranul și cititul
Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită?
p 7 WC jpg
Căderea lui Boris Johnson – și a noastră
În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.
p 23 ExpoziLŤia Columbian¦â, Chicago, 1893 WC jpg
Ierusalimul de ipsos – Expoziția Mondială de la Chicago, 1893
La Chicago, în 1893, un oraş ideal întreg s-a pogorît pe harta oraşului, condiţionat de sit şi de cultura albă, creştină, „falocentrică” şi „elitistă” care domina acel moment.
p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.