Literatura de sertar

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Literatura de sertar jpeg

„Sertarul cu manuscrise nepublicate sau, deocamdată, nepublicabile este un furuncul dureros și penibil.“

I.D. Sîrbu

Fenomenul rezistenţei prin cultură, hulit de unii, admirat de alții, este caracteristic ţărilor comuniste din răsăritul Europei – aria geografică şi geopolitică unde s-a făcut, îndeobşte, cunoscut. Modalităţile de manifestare au fost dintre cele mai variate: „școli“ care funcționau în semiclandestinitate, grupuri relativ reduse ca număr de persoane, avînd aceleaşi afinităţi culturale și aceleași idiosincrazii politice, dar, de departe, cazurile cele mai frecvente au fost cele ale rezistenţei pe cont propriu. Împinşi la periferia societăţii, uitaţi de semeni şi blamaţi de regimurile totalitare, contestatarii și-au păstrat verticalitatea, refuzînd orice concesie făcută puterii.

În aceste condiţii, „literatura de sertar“ a rămas gura de oxigen a supravieţuirii culturale. Sertarul putea fi cel de la cenzură, cel metalic cu cifru secret de la Securitate, cel cariat şi crăpat al vechiului scrin din casa părintească, cel din chilia unui călugăr sau, pentru cei în recluziune, cel al memoriei. Indiferent de sertarul din care provine această literatură, aluatul constitutiv al scrierilor este comun: spirit încătuşat şi adîncă suferinţă umană. În vremuri obscure, valoarea soteriologică a culturii a fost de netăgăduit.

Zadarnic au încercat mari personalităţi culturale din Europa de Est să convingă Occidentul de adevărata faţă a comunismului. Tone de maculatură elogiau puterea de neclintit a proletariatului. Rusia, cea de după instaurarea puterii sovietelor, părea etalonul fericirii pe pămînt. Mulţi i-au făcut plecăciuni, iar printre ei, multe celebrităţi literare: A. Gide, P. Istrati, L. Aragon, J.-P. Sartre etc. Reversul medaliei rămînea necunoscut. Puţini dintre ei şi-au dat seama de adevărata faţă a comunismului, persistînd în eroare. Panait Istrati a fost dezamăgit de ce a văzut la faţa locului – închisori, lagăre de muncă forţată, sărăcie. Demnitarul sovietic care îl însoţea în acea vizită i-a explicat: „…nu poţi să faci omleta fără să spargi ouăle“. Răspunsul scriitorului nu a întîrziat: „…am văzut mai mult ouăle sparte decît omleta“, o butadă dragă lui Hemingway, pe care o amintea la întîlnirile cu românii. (Valter Roman, Evocări)

Un caz mai aparte a fost P. Neruda, laureat Nobel (1971), comunist din convingere, veşnic închinător la steaua roşie în cinci colţuri, cu adînci plecăciuni la toate dregătoriile „roşii“, nelipsit de la congrese şi festine comuniste. Nu am să uit niciodată degradanta caracterizare – o voită orbire  politică – dată lui Pasternak (alt laureat Nobel, 1958): „…un onest reacţionar care, în transformarea patriei sale, nu a văzut mai departe decît un ţîrcovnic mai răsărit“. (Pablo Neruda, Mărturisesc că am trăit) Întrecîndu-se în elogii, aceşti intelectuali de marcă erau convinşi, cel puţin la început, că numai comunismul poate genera şi întreţine armonia socială. Dar, cu timpul, dîndu-şi seama de eroare, au început să facă paşi înapoi. Obedienţa le‑a anulat credibilitatea. Era prea tîrziu.

Din interiorul sistemului totalitar, de astă dată, un val de intelectuali contestatari îşi face tot mai simţită prezenţa. C. Milosz publică la Paris (1953) Gîndirea captivă, o mărturie despre „aservirea spiritului şi degradarea fiinţei“, iar Pasternak creează dificultăţi regimului sovietic cu ocazia decernării premiului Nobel pentru literatură (1958). Butoiul cu pulbere era plin. Lipsea scînteia.

A trebuit să publice A. Soljeniţîn acea mărturie incendiară, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici (1962), lucrare ce a stat la baza romanului Arhipelagul Gulag (premiul Nobel, 1970) pentru ca lumea întreagă să-şi dea seama, în sfîrşit, de drama ce se petrece dincolo de Cortina de Fier. Teroarea sovietică făcuse deja istorie.

Lagăre de concentrare existau din 1918 (Soiajsk, regiunea Kazan), iar în 1921, Lenin aprobase construirea unui lagăr cu o capacitate de cîteva zeci de mii de deţinuţi, dincolo de Cercul Polar, destinat răzvrătiţilor împotriva bolşevismului. În faţa unor asemenea orori, opinia publică internaţională se activează. În aproape toate ţările comuniste apar contestatari care demască atrocităţile comise de regimurile totalitare aflate la putere. Opozanţii îşi asumă riscuri enorme, numele lor devin publice, trecînd din anonimat în simbol. Vocile lor devin repere de orientare în labirintul crimei. S-a trecut la măsuri represive împotriva celor nesupuşi: supravegheri stricte, percheziţii la orice oră din zi sau din noapte, arestări, închisori, expulzări peste graniţă. Multe manuscrise sînt confiscate, arhivele organelor represive devin depozite de literatură clandestină: memorii, jurnale, eseuri, romane, poezii.

România nu a putut face excepţie de la această formă de protest. Unii dintre autorii români – îi poţi număra pe degetele de la o singură mînă – au încercat scoaterea manuscriselor peste graniţă, informînd opinia publică internaţională despre atrocităţile comise în ţara noastră. Cîţiva dintre ei, spre cinstea lor, au reuşit – Paul Goma publică romanul Ostinato la Suhrkamp Verlag, Germania –, cei mai mulți însă au eşuat. Ultimii nu sînt mai puţin merituoşi decît primii. Scriitorii favorizaţi de regim, cei care publicau frecvent şi se bucurau de multe favoruri, încercau, pe ici-colo, o „ameţire“ a cititorului. Ei strecurau în scrierile lor o vagă aluzie la un subiect tabu al regimului (partidele istorice, de exemplu) sau menționau adesea nume prohibite: Regele, Antonescu, Maniu, Codreanu etc. Cutare scriitor a reabilitat un partid sau un nume trecut la index, își zicea cititorul de bună-credință uimit de păcălirea cenzurii, nebănuind însă subtilitățile colaboraționismului. J.-F. Revel a intuit exact psihologia acestui gen de condeieri: „Tentaţia fructului oprit, ispita minciunii, voluptatea autoamăgirii, iluzia că frecventezi Păcatul, dar în scopul slujirii Binelui – joacă, în geneza Erorii, un rol indiscutabil mai puternic decît slăbiciunile propriu-zis intelectuale“. 

Relativ la împănarea scrierilor cu „şopîrliţe“, M. Zoşcenko – sarcasticul umorist rus, a cărui antologie umoristică Galoșul s-a tradus şi la noi prin deceniul şapte al secolului trecut, bucurîndu-se de un enorm succes – strecura în fiecare povestire pe care o publica într-o revistă sovietică de umor fapte din viaţa cotidiană a „omului de tip nou“, comunistul, bineînţeles. El ne avertiza de la început că întîmplarea descrisă e autentică: „Să mă scuipe cititorul în ochi dacă exagerez cîtuşi de puţin“. Mizeria în care trăia cetăţeanul sovietic era prezentată în toată „splendoarea“ ei. M. Zoşcenko nu se temea. „Vezi că am oameni la Smolnîi!“, ameninţa unul dintre personajele sale, lucru demn de luat în considerare în acele vremuri tulburi. Şi, într-adevăr, avea. Mai bine zis l-a găsit pe… Jdanov, cel care a intuit ţepele anticomuniste ce se ascundeau în spatele scrierilor umoristice din revista la care colabora: „De douăzeci de ani, omul acesta îşi bate joc de cetăţeanul sovietic şi nimeni n-a băgat de seamă de ce se vinde această revistă!“. Şi l-a trimis pe M. Zoşcenko într-un lagăr, dincolo de Cercul Polar, de unde se pare că nu s-a mai întors.

Literatura de sertar a existat și în România: peste o sută douăzeci de titluri apărute, citeam într-o statistică pe această temă. Sper ca Benjamin Disraeli să nu aibă dreptate în acest caz: „Există trei tipuri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate și statistici“. Dacă numărul titlurilor este real, pare „onorabil“ pentru țara noatră, țară unde precauția, să nu-i zic frica, îndemna la o disidență „tăcută“. E mult? E puţin? Important este că fenomenul a existat.

Două nume sînt de neocolit în istoria românească a acestui gen de scrieri.

Sertarul lui N. Steinhardt ascundea o comoară de nebănuit: diamantul numit Jurnalul fericirii. Umilit și batjocorit, refuzat de edituri, a reușit să rescrie din memorie – manuscrisul a fost confiscat de două ori de Securitate – această dramatică mărturisire. O lume a închisorilor, a unor incredibile privațiuni și a înjosirii ființei umane, lume din care monahul de la Rohia a ieșit integru, fără urmă de compromis moral. Uimitoare mărturia unui deținut politic pentru care pușcăria a fost o bucurie și o iluminare: „Am intrat în închisoare orb și am ieșit cu ochii deschiși“. Spiritualitatea a fost leacul supraviețuirii, gura de oxigen pe care ferestrele zăbrelite o refuzau celui îmbrăcat în zeghe. Păcat că nu și-a văzut manuscrisul publicat. Poate ecourile unanime de admirație postumă să ajungă pînă în acea oază paradiziacă pe care o merită cu prisosință.

Este unanim admirat un alt nume care a riscat enorm: I.D. Sîrbu. „Deziderius Candid“ – pseudonim datorat admirației pentru cunoscutul roman al lui Voltaire – ne-a lăsat sertarul plin cu virulente scrieri la adresa regimului comunist – între ele, acea capodoperă numită Adio, Europa!  O viață dusă mereu pe muchie de cuțit: linia întîi la Stalingrad, evadări, pușcării, domiciliu forțat, hăituit și terorizat pas cu pas în acel Isarlîk – capitala  raialei din dreapta Alutusului –, acolo unde peșcheșul și vasalitatea țineau rînduiala. O disidență la „vedere“, fără compromisuri și fără concesii făcute căpeteniilor pașalîcului, un continuu „joc cu focul“, joc dictat de o conștiință în care îngenuncherea era exclusă. Visător nu era I.D. Sîrbu, dar vreau să cred că la el s-a gîndit Ernst Jünger cînd a formulat acea definiție a riscului suprem: „Să te preumbli visător, cu o lumînare aprinsă, printr-un magazin cu praf de pușcă“. O asemenea „preumblare“ i-a fost întreaga existență.

Dezvăluirea coşmarurilor din ţările comuniste avea să ducă la informarea reală a celor care mai credeau că aici curge lapte şi miere. Din păcate, ecourile au fost slabe, ici și colo, mai mult sentimente de simpatie decît acțiuni hotărîte. Problemele lor erau, poate, mai arzătoare.

Primatul mesajului asupra stilului este caracteristica generală a tuturor acestor scrieri. Puţine dintre ele se ridică, prin erudiţie şi stil, peste medie. Foarte puţine ating cotele adevăratei literaturi. Nu asta şi-au propus autorii. Importantă rămîne mărturia. Dar, cu timpul, mulţi dintre ei au cerut dreptul de a intra în Cetatea Literară. Unii l-au obţinut, alţii mai aşteaptă la porţile Cetăţii. Mulţi autori confundă rezistenţa prin cultură cu performanţa culturală. Timpul va aşeza omul şi opera la locul cuvenit.

La reproşurile lui T.A. Tvardovski, privind defectele de construcţie şi neglijenţele stilistice din nuvela O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, A. Soljeniţîn i-a răspuns: „Pentru mine, integritatea nuvelei este mai importantă decît publicarea ei“.

La care scriitor român am mai întîlnit un asemenea orgoliu?

Emil Belu este scriitor și trăiește în Canada.

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Parteneri

ministrul iranian de externe abbas Araghchi foto X png
Iranul se arată dispus să poarte tratative nucleare cu SUA: „Trump ar trebui să lase deoparte tonul inacceptabil”
Ministrul de externe de la Teheran, Abbas Araghchi spune că Iranul este fundamental dispus să reia tratativele nucleare cu SUA . În mesajul său, postat în rețeaua X oficialul iranian i-a cerut totuși președintelui american Donald Trump să își modereze tonul declarațiilor.
Banner Ioana Ginghină
Ioana Ginghină a recunoscut! Cu ce bărbat și-ar mai dori să filmeze o scenă erotică? „E genul care îmi place mie”
Într-un peisaj mediatic tot mai temperat și previzibil, întrebările directe pot părea o raritate. Însă Denise Rifai continuă să joace cartea frontalității în emisiunea „40 de întrebări”, unde invitații sunt provocați să răspundă fără ocolișuri, inclusiv la interogații incomode.
Tancuri belgiene  recondiționate pentru a fi livrate Ucrainei FOTO Profimedia jpg
Activiștii pro-palestineni au vandalizat din greșeală tancuri destinate Ucrainei: „Au intrat în depozit cu polizoare și ciocane”
Aproximativ 100 de activiști pro-palestinieni îmbrăcați în salopete albe și cu fețele acoperite au luat cu asalt sediul companiei din domeniul apărării OIP Land Systems din Tournai, Belgia, pe 23 iunie, avariind echipamente militare destinate Ucrainei și provocând pagube de un milion de euro.
Salome Zurabisvili FOTO AFP
România, „teren de testare pentru o nouă strategie” a Rusiei. Semnalul de alarmă tras de președinta Georgiei
Președinta Georgiei consideră că tăcerea în fața ameninţărilor ruseşti slăbeşte încrederea în UE. Într-un interviu pentru HotNews.ro, Salome Zurabișvili trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele propagandei digitale a Rusiei și responsabilitatea europeană.
Liviu Dobre a murit trăsnit de fulger în casă FOTO: facebook/Liviu Dobre
Cine este tânărul care a murit trăsnit de fulger în timp ce cânta la vioară. S-a născut într-o familie de tripleți
Liviu Dobre un băiat de 18 ani, elev în clasa a XII-a la Liceul Teologic din Târgu Jiu, a murit fulgerat, vineri seara, în timp ce repeta la vioară în casa sa. O descărcare electrică i-a fost fatală.
close up young attractive charismatic woman isolated jpg
Ce este sofrologia și cum te poate ajuta să reduci stresul și să-ți regăsești echilibrul interior
Cum te ajută sofrologia să reduci stresul, anxietatea și durerea, și cum o poți practica zi de zi, chiar la tine acasă?
hands patient suffering from psoriasis jpg
Trucuri despre cum să-ți protejezi pielea cu psoriazis în sezonul cald. Funcționează!
Cum să-ți îngrijești eficient pielea cu psoriazis în lunile fierbinți de vară. Află cele mai bune metode pentru a preveni erupțiile, iritațiile și uscăciunea, cu sfaturi practice pentru femeile care vor să se bucure de vară fără griji!
DSC 1580 JPG
Zoli Tóth: „Asta e frumusețea acestui reality – te pune și pe tine, din afară, în fața unor oglinzi personale‟
Zoli Tóth, nume de referință în muzica românească de aproape 30 de ani, a revenit într-o ipostază inedită – cea de prezentator al reality show-ului Tempting Fortune România, difuzat duminică de la 21:00 și luni și marți de la 20:00.
Autori, foto Pinterest jpg
Top citate ale marilor scriitori români care continuă să fie relevante la ani distanță de când au fost scrise: „Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți”
Nicolae Iorga, George Bacovia și Mihai Eminescu ne-au lăsat o colecție de citate care sunt valabile și astăzi, la ani distanță de când au fost scrise. Rememorăm o parte dintre cele mai reprezentative expresii care continuă să ne inspire.