Jean Delumeau, cîteva amintiri pentru a-l defini

André PALÉOLOGUE
11 aprilie 2020
Jean Delumeau, cîteva amintiri pentru a l defini jpeg

Jean Delumeau a plecat pe vîrful picioarelor. Imperceptibil, s-a evaporat. Pe ici, pe colo, un comunicat de presă, o notiță bibliografică, ba chiar o pagină și cam atît. Soarta celor care tac și fac, soarta nemediatizaților…

De un car de vreme nu l-am mai văzut. Acel ultim „Je vous dois au moins une réponse…” l-am rînduit acolo unde îngrămădesc zecile de promisiuni politicoase colecționate de o viață. Într-adevăr, îmi rămăsese „dator” cu un răspuns întrucît, cum îi știm, ciracii nu așteaptă decît răspunsuri!

Nu-mi mai amintesc cine avea nevoie iute de un birou la Collège de France. Cel ocupat de mai bine de 15 ani de către Jean Delumeau i s-a părut cel mai la îndemînă. „Il a l’âge”, va constata administrația universitară. L-am găsit, deci, pe Jean Delumeau mai încărunțit ca niciodată, în stare de prostrație. Sfîșietoare pentru el ideea că trebuie golit micul său spațiu academic încărcat de la podea la tavan de texte, cărți și fișe. Ne-am pus la treabă, cei cîțiva care frecventam seminarul său doctoral. I-am adunat cărțile în cartoane și i-am editat, așa cum se cuvine pe meleaguri univesitare pariziene, un volum „omagial”. Cu alte cuvinte, am oferit fiecare o mică contribuție intelectuală in memoriam și în spiritul celui omagiat. Las deoparte dubiosul sentiment că, astfel, ne-am asigurat toți ocazia de a ne făli că i-am fost în preajmă. Homo Religiosus – autour de Jean Delumeau, Fayard, Paris (1997), este titlul acestui tom cu aspect voluminos (724 de pagini). Am fost oarecum editorul acestui buchet de „știință istorică” – poziție ideală pentru a vedea bine cu cine aveam de a face, dar și cine sîntem și ce am vrea să fim. Conform zicalei „Spune-mi cu cine te însoțești…”. Pentru osteneala depusă și în semn de gratitudine, „le professeur” ne-a dat o masă la Bout’Choux. Ne-a asigurat, cu această ocazie, cu privire la încrederea acordată de fiecare dată și fiecăruia dintre noi în parte. Încredere învestită ce ne onorează încă.

L-am contactat pe Jean Delumeau – profesorul academician – la sfîrșitul anilor ’80, împins fiind de Jean-Pierre Sodini și de Catherine Jolivet-Lévy, cei care, acordîndu-mi DEA-ul necesar, au înțeles repede că, în ceea ce mă privea, un doctorat nu ar avea alt rol decît de a restabili într-o nouă perspectivă „ma dignité intellectuelle”. Cel puțin așa le dădusem de înțeles de la bun început și pe limba ce-o vorbeau. Autorul Fricii în Occident – unul dintre cantorii mult admirați ai istoriografiei de tip nou – m-a primit afabil, cum numai francezii știu să o facă, cu o curiozitate nedisimulată, trădînd, la acea dată, aș zice, și un pic de temere. La drept vorbind, cel cu „frica-n sîn” era, mai curînd, subsemnatul. Dialogul a luat-o repede pe un făgaș încurajator la evocarea lui Al. Duțu – rar admirator al scrierilor lui Delumeau dacă nu denigrate, ignorate de mai toți istoriografii marxiști ai „epocii de aur”.

Invitat să-i ascult prelegerile de la Collège de France, am văzut ce mi-ar fi fost greu să cred din auzite. Sute de persoane la coadă pentru a ocupa un loc în marele amfiteatru, cei mai puțin norocoși urmînd să fie așezați în alte două-trei săli adiacente pline ochi în fața unui ecran ce oferea un singur și unic unghi de vedere. Succesul public al unui istoric care își propunea ca obiect de studiu „Paradisul” m-a lăsat literalmente perplex. I-am împărtășit sentimentul avut și, considerîndu-mă drept un evadat din „paradisul comunist”, mi-a cerut să cogităm împreună asupra subiectului. Sensul ortodox al paradisului sau cam așa ceva, un subiect ideal, de ce nu, al unei teze de doctorat, i-ar fi îmbogățit discursul și i-ar fi extins în mod fericit arealul cercetării. De fapt, și din păcate, ajungeam prea tîrziu, cartea sa Une histoire du Paradis fiind deja în mîinile editorului. Unde oare zac zecile de fișe pe care i le-am redactat pentru a-i arăta Paradisul așa cum îl văd și ni-l zugrăvesc, în pridvoare, ortodocșii? I-am promis că voi scrie o carte. Verba volant…

Anul 2000 a fost o bună ocazie de a investiga lumea milenariștilor. A fost vădit interesat de tot ce i-am prezentat cu referire la „Judecata de apoi” la români și în Balcani. Mi-a mărturisit: prea tîrziu pentru el ca să mai extindă sfera investigațiilor la ansamblul Europei. Regretul îi era sincer. Fără îndoială, ar fi putut fi un coordonator mai mult decît competent al unor studii paneuropene de amploare. Istoria secolului al XX-lea european a fost, fără doar și poate, istoria unor fracturi dureroase. „Quel gâchis!” – oftatul lui Jean Delumeau, greu de șters de pe ecranul amintirilor mele.

Seminariile „Delumeau” de la Sorbona (în concurență, îmi amintesc, cu cele ale lui G. Duby sau P. Chaunu) ar fi putut fi creatoare de „școală” istorică. Dar, în Franța, nimeni nu face „școală”! Individualismul intelectual, mandarinatul profesoral sînt într-atît de exarcerbate încît nimeni nu va reuși vreodată să înființeze un institut de cercetare umanist-culturală de lungă durată. Sistemul nu permite și, de altfel, puțini sînt cei care încearcă. R. Huyghe n-a făcut „școală” și nici A. Chastel. Nici Duby și nici Delumeau. Nici Sartre, nici Raymond Aron și cu atît mai puțin Serres, Girard sau Lévinas.

Frecventarea seminariilor lui Jean Delumeau, ziceam, constituia un adevărat privilegiu de vreme ce aveai ocazia de a-i întîlni aici pe cei cu care te regăseai pe aceleași lungimi de undă. Nu rar te puteai vedea interpelat, de asemenea, de intruși, unii inteligent-speculativi, alții doctrinari obtuzi și acriți. Materialismul istoric își poate permite luxul de a eluda istoria religiilor? Putem concepe, oare, istoria Europei ruptă de istoria Bisericii creștine? Sfărîmarea crezurilor, dar și supraviețuirea și rezistența lor sînt, în mod evident, teme majore ale studiului istoric. Istoriografilor le revine sarcina de a evalua forța, impactul determinant al mentalitățiilor asupra evenimentelor, visurilor și imaginației. Adesea, climatul mental, sentimentele și revelațiile unora au condiționat, probabil, cu mult mai puternic mersul lumii decît realitățile social-economice. Rudă a filozofiei, poate refuza Istoria, întreba Delumeau, incredibila Întrupare, marea specialitate a teologilor creștini? A nu confunda „obiectivitatea documentului” cu neutralitatea istoricului, ne avertiza tot el, pe cît se poate de colegial. Timp de patru-cinci ore, sub eclerajul său, Istoria (cu majusculă) căpăta de fiecare dată un relief inedit. Odată cu încetarea activității sale la Collège de France, ieșind din biroul său (fost), J. Delumeau a stins lumina, a luat trenul și s-a instalat într-un sat breton nu departe de Rennes. Nici o oficialitate franceză, americană sau vaticană nu l-a mai solicitat. Buzz-ul n-a fost specialitatea casei.

Ce-i drept, problematica istoriei s-a dovedit imediat apoi schimbătoare ca vîntul. Ideologiile dovedindu-se bîjbîitoare, istoria ca disciplină de studiu a căzut în pană. Politica o reclamă acum numai pentru a se autojustifica și nu suportă contrazicere. Istoricii nu mai sînt profesori de istorie, ci „jurnaliști” – constata Delumeau deja în anii '90. Istoricii de meserie sînt în căutare de „specializări” – terenuri de vînătoare exclusive. Eu însumi mă ocup și trăiesc astăzi grație „drumurilor europene” care au, fiecare, o pasionantă istorie de „exploatat”.

În cele din urmă, cu încîntare, Jean Delumeau s-a regăsit instalat în eparhia și parohia bretonă (la propriu) a căror istorie, tînăr fiind, o scrisese. Fără excepție, în fiecare sîmbătă seara, „academicianul” putea fi reperat la slujba vecerniei.

Cutreierînd lumea, nu l-am putut însoți în România în 2011. Nu l-am mai revăzut apoi. Vești, zvonuri, dar și cîteva cărți mi-au parvenit: Guetter l’aurore. Un christianisme pour demain, 2003, À la recherche du Paradis, 2010, De la peur à l’espérance, 2013, și L’avenir de Dieu, 2015.

Întrebarea ciracului, pe cît de proastă, probabil, pe atît de prost formulată, mă muncește încă așa cum, mi-a fost dat să înțeleg, l-a necăjit și pe Jean Delumeau: poate un istoric demn de acest nume, conștient fiind de absența covîrșitoare de urme „obiective”, să accepte, umil, destinul unui credincios creștin?

Nu mi-a răspuns personal pentru că, desigur, a uitat sau i s-a părut inutil. Și, în definitiv, la ce bun?

Se pare că, în satul său breton (Cesson-Sévigné), a făcut dovada vizibilă și grăitoare că DA.

urcuș pascal 2020

André Paléologue este doctor în istorie, expert al Centrului pentru Patrimoniul Mondial al UNESCO și autor al cărților Pictura exterioară din Țara Românească (1984) și Le Mont Athos: Merveille du Christianisme Byzantin (1997).

Foto: Jean Delumeau, sursa: historia.ro

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.