Ieșirea din izolarea COVID-19: Viena post-pandemie
La 350 de ani de la Marea Ciumă Vieneză și la 75 de ani de la dezastrul moral și material provocat de cel de-al Doilea Război Mondial și de Holocaust, reperele din Viena îi ajută pe locuitori să se raporteze la Corona.
În 1679, Viena a fost bîntuită de una dintre ultimele epidemii de ciumă majore din Europa. Se estimează că aproape 80.000 de vienezi au căzut victime ale ciumei bubonice, care s-a transmis și din cauza șobolanilor și a grămezilor de mizerii. La fel ca multe alte metropole comerciale din acea vreme, capitala Sfîntului Imperiu Roman era supraaglomerată și nu avea canalizare corespunzătoare. Distanțarea socială și spălarea atentă a mîinilor erau obligatorii.
Nu e de mirare că împăratul Leopold a vrut să fugă. Dar înainte de a părăsi palatul Habsburgilor, a promis că va ridica un monument al milei lui Dumnezeu – dacă ciuma s-ar îndepărta și i-ar permite să se întoarcă în capitala sa.
Aproape 15 ani mai tîrziu, una dintre cele mai frumoase opere ale barocului vienez a fost finalizată în sfîrșit: Die Pestsäule, Columna Ciumei, ridicată pe Graben în mijlocul orașului. Cea mai gravă etapă a ciumei s-a terminat după vreun an, dar a fost urmată de asediul turcilor din 1683. După aceea, statuia a suferit o serie lungă de modificări estetice și artistice. Rezultatul final, inaugurat în 1693, este o narațiune iconografică complexă, informînd privitorii că atît ciuma, cît și atacul otoman au fost o pedeapsă de la Dumnezeu, care a fost depășită doar datorită virtuții și vigilenței împăratului Leopold.
Memoria Marii Ciume Vieneze s-ar fi putut estompa după 350 de ani, dar în timpul coronavirusului monumentul său a căpătat o nouă relevanță. O epidemie este o epidemie...
În timp ce libertatea de mișcare a fost restricționată de măsurile draconice ale guvernului austriac pentru a preveni răspîndirea COVID-19, mulți vienezi au sfidat interdicția de a circula în spațiul public și au făcut un pelerinaj la monumentul din centrul istoric al orașului. Nevăzuți decît de camerele de supraveghere ale magazinelor de lux închise, au aprins o lumînare sau au depus o rugăciune la poalele statuii.
„Dragă Doamne, ajută-ne!”, exclamă un desen palid, pastelat, al unui copil. „Protejează-ne de virusul Corona!”, a scris o fată tînără pe un alt desen. Ea a semnat imaginea înfățișîndu-l pe Iisus pe cruce cu numele ei: Magdalena. Poate că una dintre figurile umane îngrozite și îndurerate de la poalele crucii este Magdalena însăși? Nu biblica Maria Magdalena, ci o fată înspăimîntată în 2020, la Viena. În orice caz, există multă anxietate copilărească în aceste guri emoji triste, roșii de sînge. Din cerul înfricoșător de deasupra, celulele coronavirusului cad ca picăturile de ploaie spinoase.
La colț, la doar o aruncătură de băț de la Columna Ciumei, se află Catedrala Sf. Ștefan – cel mai faimos reper din Viena, aflat la loc de cinste în inima majorității vienezilor. Steffl, cum este numit afectuos, este un simbol al modului în care capitala austriacă a reușit să recupereze o parte din splendoarea ei istorică, precum și o oarecare normalitate, după mizeria celui de-al Doilea Război Mondial și după Holocaust.
Într-o altă bătălie, așa-numita ofensivă de la Viena din aprilie 1945, catedrala Sfîntul Ștefan a fost grav deteriorată; acoperișul a fost distrus și doar o mică porțiune din biserică a rămas intactă. Dacă priveai deasupra intrării, puteai vedea un cer la fel de înspăimîntător ca acela din desenul Magdalenei. Însă vienezii și-au reparat în cele din urmă Steffl-ul, iar anul acesta, în ziua de Paște, 12 aprilie – exact la 75 de ani de la devastatorul incendiu – plănuiseră să celebreze o liturghie de Paște cu totul specială.
A fost într-adevăr deosebit, dar nu în felul în care fusese prevăzut. Așa cum la catedrala Sf. Petru din Roma, Papa Francisc a celebrat slujba singur, cardinalul Schönborn al Austriei a ținut slujba de Paște în fața bolților cu ecou și a băncilor goale ale catedralei Sfîntul Ștefan. Aproape goale.
În locul miilor de credincioși, fotografiile lor tapetau băncile, adesea ascunse de fumul de tămîie, dar totuși vizibile pe ecranele de televiziune. În predica sa, transmisă în direct, cardinalul a invocat acea spărtură din acoperiș din urmă cu 75 de ani, spunînd că acum, ca și atunci, va trebui să ne conducem viețile în virtute pentru a face față Coronei și schimbărilor climatice.
În ultima perioadă, programele religioase de la radio și televiziune din Austria au rating-uri care fac să pălească orice alt serviciu de streaming. Dar cei mai mulți vienezi încă par să-și fi investit speranțele într-un cult mai profan: consumerismul. Sau, mai precis, în deschiderea magazinelor de după Paște.
Cancelarul Sebastian Kurz – care a fost descris ca un Mesia al politicii conservatoare – a vorbit literal despre o „înviere”. După o lună de restricții grele, Austria face acum un pas prudent înapoi spre o reminiscență, măcar, a normalității care a predominat înainte de Wuhan și Ischgl, stațiunea de schi din Alpii tirolezi, care a devenit una dintre cele mai grave focare de coronavirus din Europa.
Este vorba acum despre reducerea presiunii. Despre a permite cetățenilor, care au sacrificat atît de mult pentru a ajuta la aplatizarea curbei, să creadă într-un viitor nu prea diferit de ceea ce a fost odată. Și, desigur, este vorba despre salvarea a ceea ce se poate salva din economie. Punerea roților în mișcare. Sigur, epidemiologii avertizează că un al doilea val viral ar putea veni foarte bine odată cu relaxarea, dar cancelarul Kurz, virtuos și vigilent, este gata să tragă frîna de urgență.
Cu toate acestea, deși acum cozile dau roată magazinelor pentru locuințe și spălătoriilor de mașini, minunea de Paște va trebui să aștepte. Grabenul este acum aproape la fel de pustiu ca în urmă cu o săptămână. De obicei, cumpărătorii de pe Graben nu sînt vienezi, ci ruși, chinezi, italieni... Și ei nu mai sînt pe aici.
Numai în preajma Anului Nou trecut, aproximativ un milion de vizitatori au trecut pe la Columna Ciumei. Peste 15% din produsul intern brut al Austriei provine din turism. Înainte ca Das Riesenrad – roata Ferris din parcul de distracții Prater – să înceapă să se miște din nou, va fi greu de susținut că roțile economiei se învîrtesc. Înainte ca oaspeții străini să se întoarcă atît la Graben, cît și în Tirol, nimeni nu se va gîndi nici măcar să ridice o Columnă Corona.
Normalitatea post-pandemică este încă departe. Chiar și cancelarul Kurz știe asta.
(articol apărut în VoxEurop, aprilie 2020)
Carl Henrik Fredriksson este scriitor și jurnalist, co-fondator al Eurozine și fost redactor-șef al Ord&Bild, cea mai veche revistă culturală suedeză; trăiește la Viena.
