Iaurtul sau baclavaua?
Într-o seară cînd, avînd poftă să mănînc ceva, am deschis frigiderul și am stat nițel să mă gîndesc ce anume să aleg între un iarut și o baclava, mi s-a năzărit o întrebare: cum facem, de fapt, alegerile în viață? În ce măsură deciziile pe care le luăm ne aparțin și cît de mult atîrnă în balanță influențele externe? Cît de siguri mai putem fi, în lumea noastră, a tăvălugului informațional și a „algoritmilor” care ne pîndesc pas cu pas, creionîndu-ne profilul de consumator și insinuîndu-se mai apoi pe nesimțite în mentalul nostru, că libertatea de alegere ne aparține, iar liberul-arbitru este mai mult decît o simplă himeră?
Bunăoară, în cazul meu, dacă aș fi ales iaurtul aș fi făcut-o mai ales pentru că „știam” că, la ceas de seară, era alegerea rațională, iaurtul fiind promovat ca aliment sănătos, plin de fibre, ușor etc. Dar ar fi fost cu adevărat opțiunea mea, voiam cu adevărat să mănînc un iaurt sau aș fi făcut-o mai degrabă ca să nu mă simt „vinovată” în fața evidențelor? Pe de altă parte, vina de a mînca o baclava în toiul nopții ar fi fost contracarată prin intermediul altor studii – cele care susțin faptul că zahărul este bun pentru creier – și, cum aveam mult de lucru, baclavaua devenea astfel opțiunea rațională.
Însă ce aș fi ales dacă, în afara gustului, nu știam nimic despre cele două produse? Dacă nu aveam nici un alt criteriu venit din afară pe care să-mi bazez opțiunile „raționale”?
Pornind de la întrebarea „Ne mai definesc alegerile pe care le facem?”, Aner Sela, profesor de marketing la Universitatea din Florida, a condus acum cîțiva ani o cercetare asupra relației dintre plăcere și autocontrol – un atribut al raționalului.
„Credem că efectul inhibitor al autocontrolului asupra comportamentului nostru schimbă modul în care percepem relația dintre alegerile noastre și preferințele noastre: atunci cînd ideea de autocontrol devine principalul motor din mintea noastră, alegerile noastre reflectă mai puțin adevăratelor noastre preferințe interioare”, a declarat Aner Sela, dînd drept exemplu alegerea unei mașini. „Alegerea unei mașini Toyota în loc de o Honda poate convinge oamenii să simtă că le place mai mult marca Toyota, chiar dacă decizia inițială nu s-a bazat pe o preferință puternică pentru marcă, ci mai degrabă pe ceva rațional, cum ar fi banii. În acest caz, ceea ce numim autocontrol, mecanismul la care oamenii adulți se raportează cel mai des, înlocuiește alegerea noastră inițială, cea provocată de emoțional, de plăcere, cu o alegere reglementată de contextul financiar.” Interesant este că, deși oamenii care fac alegeri pe un criteriu financiar, pentru a da dovadă de autocontrol, deci de rațiune și maturitate, ignorînd ceea ce doresc cu adevărat, ajung pînă la urmă să se autoconvingă că aceea a fost alegerea lor și că, în definitiv, ei își doreau mai mult o mașină mai ieftină decît una mai scumpă, găsind, în mod evident, multe alte justificări, în afara celor economice.
Ce ne facem însă cînd motivul rațional evident – precum cel financiar – dispare? Cînd avem de ales, de pildă, între mere și pere?
Două fructe ale căror valori nutriționale sînt echivalente. Practic, în afara gustului, nu este nici o diferență între ele. Totuși, merele sînt mult mai promovate, apreciate ca fiind „fructul sănătății” și devenind apanajul unei reale culturi în această direcție. Chiar dacă moda în ceea ce privește nutriția mai scoate la răstimpuri tot felul de alte fructe-minune, cultura mărului este mult prea vastă și mult prea instaurată pentru a putea fi vreodată zdruncinată de vreo modă pasageră – dacă ne gîndim doar la referințe majore, precum compania Apple sau la denumirea orașului New York, „The Big Apple”. Totuși, de vreme ce merele și perele au aceleași valorile nutritive, cum se explică faptul că mărul este promovat ca fiind cel mai sănătos fruct? Destul de simplu, dacă e să ne uităm la cauzele economice. Pe cînd perele au nevoie de mult mai multă grijă la cultivare, la transport și au nevoie de cel puțin 30 de zile după ce au fost culese pentru a putea fi consumate, merele se coc direct în copac, pot fi consumate atît verzi, cît și coapte, rezistă mult mai bine atît la transport, cît și la depozitare. Nu este, așadar, „rațional” să fie cel mai promovat fruct?
Dar din această promovare, care are de-a face mai degrabă cu utilitatea economică, mentalului colectiv i-a fost insuflată ideea nobilă a sănătății. Iar cînd alegem un măr, în detrimentul perei, sîntem siguri că o facem doar pentru gust sau (și) pentru că avem senzația indusă că mîncînd mere, în special, „ținem doctorul departe”?
Bineînțeles, alegerile enumerate mai sus par triviale dacă le punem în balanță cu alegerile de viață. Ce legătură poate fi, de pildă, între mere vs pere, iaurt vs baclava, Toyota vs Honda cu alegerea unei facultăți, a unui loc de muncă sau chiar cu o alegere ideologică? Probabil, faptul că uneori în viață facem alegeri, convinși că sînt ale noastre, alegeri pe care mai tîrziu ajungem să le regretăm, fără să înțelegem ce s-a întîmplat.
Liberul-arbitru nu este totuși atît de liber – susținea Spinoza, care, spre deosebire de Descartes, nu vedea cu atîta seninătate independența omului față de influențele exterioare, capacitatea sa fără echivoc de a alege. Iar asta, pentru că, în concepția sa, spiritul nu este independent de materie și, chiar dacă avem ferma convingere că sîntem decidenții principali ai acțiunilor noastre – ideea pe care este clădită, de altfel, societatea –, nu sîntem decît un conglomerat nesfîrșit de cauze și efecte. Bineînțeles, dacă am nega cu totul ideea de liber-arbitru am deveni adepții fatalismului, negînd însăși noțiunea de justiție, și orice infractor s-a putea adăposti sub această umbrelă, în virtutea ideii că sîntem doar niște biete marionete la discreția Destinului.
Însă Spinoza nu neagă existența acestui liber-arbitru – susține doar că nu este ceva înnăscut, ci ceva dobîndit, și nu într-un mod facil. Doar conștiința că decizia ne aparține nu ne ferește de influențe exterioare, dacă nu avem și conștiința cauzelor și efectelor care ne duc spre o anumită alegere. Fără a înțelege pe deplin factorii care ne influențează deciziile nu putem fi cu adevărat siguri că alegerile ne aparțin în totalitate, iar alegerea noastră devine, astfel, mai degrabă una de suprafață. Fatalismul este, astfel, tocmai credința că alegem în mod liber ceva și, fără a înțelege de fapt cauzele și efectele alegerilor noastre, ne lăsăm la mîna Destinului.
Această orbire în fața cauzalității l-a făcut pe Spinoza să spună că liberul-arbitru poate fi o iluzie – dînd exemplul unei pietre pe care o aruncăm în aer. „Toate sînt determinate din cauze externe să existe și să lucreze într-un fel anumit și determinat. Pentru ca să înțelegem aceasta clar, să concepem un lucru foarte simplu. De exemplu, o piatră primește de la o cauză externă, ce i-a dat un impuls, o anumită cantitate de mișcare. Mai departe, gîndiți-vă, dacă vreți, că piatra, în timp ce continuă să se miște, cugetă și începe să creadă că ea singură s-a aruncat în aer, că vrea să se miște cît vrea ea să se miște și să-și continue mișcarea numai fiindcă așa vrea ea. Așa este înțeleasă, de cele mai multe ori, libertatea umană, pe care toți se fălesc că o au și care constă în faptul că oamenii sînt conștienți doar de faptele lor prezente, nu și de cauzele care îi determină sau de efectele alegerilor pe care le fac.”
Să însemne asta că omul nu e superior unei pietre? Că nu are nici un cuvînt de spus? Că sîntem prizonierii unei iluzii fundamentale, aceea a liberului-arbitru?
Pentru Spinoza, libertatea e posibilă, căci ea există: omul, tocmai pentru că posedă o conștiință, e capabil să fie conștient de factorii care îl determină să facă anumite alegeri, de a-și da seama că este influențat de factori care îi orientează acțiunile și dorințele. Iar această conștiință, pe care Spinoza o numește rațiune, este adevăratul drum către libertate – doar comprehensiunea rațională a lanțului de cauze și efecte ne poate da imaginea de ansamblu a realei noastre puteri de a acționa, de a gîndi, de a fi. Iar delimitarea de fatalism vine tocmai din înțelegerea lumii în care trăim și doar această înțelegere ne poate augmenta puterea de a acționa, în deplină cunoștință de cauză.
