Hagi Murad cu spoiler și Serena Williams

Anca ȘERBĂNUȚĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 2 - 8 aprilie 2020
Hagi Murad cu spoiler și Serena Williams jpeg

Un rus care se întorcea acasă pe un drum de țară, la marginea unui cîmp, vrăjit de frumusețea începutului de vară, s-a oprit să contemple floarea unui ciulin. Țăranul care arase cîmpul, transformîndu-l într-o întindere austeră de cernoziom, trecuse peste ciulin cu roata carului și-l tuflise rău. Dar floarea, de un purpuriu magnific și insolent între spini, rezistase și se ținea încă sus, deși strîmbă. Rusul a privit-o cum înfruntă în continuare alte roți sau cizme mult mai puternice decît ea și și-a adus aminte de Hagi Murad.

„A murit ca un viteaz“, spune în nuvela lui Tolstoi un ofițer rus după ce revine din ambuscada în care a fost ucis Hagi Murad, o căpetenie militară din Caucazul de Nord, în timpul războiului cu țariștii din anii 1840-1850. M-am oprit la cuvîntul „viteaz“. Îl și vedeam pe Hagi Murad, mai mult cu fața dușmanului său de moarte, imamul Shamil, pentru că el are mai multe portrete pe Google și e imaginea generică a războinicilor munteni cu bărbi dese și nasuri impunătoare, din Albania pînă în Afganistan. Îl și vedeam, zic, așa cum e descris în text, ridicîndu-se și murind în picioare, ca floarea de ciulin, împușcat și lovit din toate părțile. Mulți l-au urît, dar toată lumea l-a respectat pentru că nu se temea de nimic. Deci ce înseamnă viteaz? E un cuvînt irecuperabil din trecut sau poate fi adaptat măcar parțial la timpurile astea? Cît din el înseamnă agresivitate, cît determinare – și cît curaj?

Nu doar un bătăuș

N-am reușit să-l traduc în engleză în așa fel încît să-i fac dreptate și m-am și enervat că trebuie să fac exercițiul ăsta ca să mă dumiresc cum trebuie asupra unui cuvînt pe care-l știu din copilărie. M-am gîndit la urmașii războinicului. Militanții din gherilele cecene și daghestaneze  nu-l  evocă pe Hagi Murad cel fictiv mai bine decît Khabib Nurmagomedov, luptătorul MMA care l-a învins într-un meci istoric pe campionul Conor McGregor și care în copilărie s-ar fi bătut cu urși. Dar MMA (Mixed Martial Arts) este tocmai încercarea de a codifica și de a conține cît mai etanș agresivitatea unui viteaz. Adică e un sport, și încă unul de nișă, pentru cunoscători. Civilizația modernă, sau ogorul arat uniform al lui Tolstoi, a neutralizat cu succes partea agresivă a vitejiei. Dar, cu siguranță, agresivitatea nu era calitatea esențială a unui djighit, cum se spune în Caucaz unui viteaz, așa cum nu e nici trăsătura determinantă a unui campion la arte marțiale sau box.

Puterea de a nu te rupe

Filmul Mongol de Serghei Bodrov, tot un rus, ce coincidență, urmărește tinerețea lui Genghis-Han, alt  viteaz pe care-l știam foarte agresiv. Dar se oprește exact cînd începe etapa grozavelor cuceriri. Rămîne povestea unui fiu de han nedreptățit și oropsit, îndrăgostit de o femeie cu care împărtășește tocmai calitatea cea mai de apreciat azi: reziliența. Cei doi trec peste toate vrăjmășiile, spre deosebire de Hagi Murad, care le sucombă. Filmul se termină spre o mare deschidere, viitorul lui Genghis Han și uriașele întinderi pe care le-a supus. Dar asta știm noi, nu ni se arată în film, pentru că violența cu care și-a creat imperiul ne repugnă. În fizică, reziliența definește proprietatea unui material de a rezista la șocuri. Preluat în psihologie, înseamnă capacitatea de a trece cu bine peste situații dificile, de a te ridica ori de cîte ori cazi. Tenacitate și determinare. Antropologii vorbesc despre comunități mai reziliente decît altele și mai spun cîteodată că femeile rezistă mai bine la adversitate decît bărbații, pentru că sînt mai solidare. Dar, în primul rînd, comunitățile sărace și femeile, ni se spune, sînt mai reziliente pentru că de-a lungul istoriei s-au confruntat cu mai multe dificultăți. Cu alte cuvinte, reziliența e o calitate obținută prin sedimentare, din experiențe nefericite, e ceva ce se învață. Într-o  variantă lexicală frumoasă, deși nu chiar exactă, e tărie de caracter. Și asta, ne învață filmul lui Bodrov, e partea bună din a fi un viteaz.

Dar reziliența, cu asta e de acord toată lumea, nu e partea activă, ci reactivă din a fi un viteaz. Dacă e trăsătură care te definește, nu ești cel care face istoria, ci cel pe care istoria nu-l omoară. Ești un supraviețuitor, lucru pe deplin onorabil. Dar nu asta a fost Hagi Murad. El a avut ceva în plus. Dacă ar fi fost doar un vlăjgan agresiv, i-ar fi știut de frică vreun sat întreg pe timpul vieții și cam atît. Dacă ar fi fost doar rezilient, ar fi fost unul dintre nenumărații oameni de treabă, muncitori și cu spirit de sacrificiu, despre care  nepoții și strănepoții își amintesc că au trecut prin chinurile războiului sau ale foametei ajutîndu-i și pe alții, fără să se plîngă și fără să se frîngă. Așa cum ar trebui să fim toți în perioada pe care o traversăm, chiar dacă asta înseamnă să ne tragem de păr în sus ca Baronul de Münchhausen. Dar Hagi Murad, așa cum ne lasă Tolstoi să ni-l imaginăm, a avut și curaj.

Elementul esențial

Curajul nu este o calitate colectivă. În vremuri de  restriște, nu ne putem aștepta ca un oraș sau un popor întreg să aibă curaj, ci doar indivizii care îl compun. Cynthia Fleury, autoarea cărții La Fin du courage, o spune limpede: ca să ai curaj e necesară  „une épreuve de la solitude“, e o stare de spirit pe care o aduni, sau mai degrabă în care te aduni printr-un efort aproape solipsist. Dar, spune tot ea, e esențial ca etica curajului să fie colectivă. Cu alte cuvinte, întregul oraș sau popor trebuie să prețuiască și să transmită valoarea curajului, chiar dacă el nu poate fi „fabricat“ decît la nivel individual. Numai că noi nu trăim într-o societate care să valorizeze curajul. Cînd ați auzit ultima oară pe cineva lăudat pentru curaj? Eu, dacă stau să mă gîndesc cîtva timp, s‑ar putea să fi auzit pe străunchiul cuiva vorbind cu admirație despre curajul unui pilot în al Doilea Război Mondial. Se mai vorbește la noi despre curajul disidenților, al unor deținuți politici și al unor participanți la evenimentele din 1989, pentru că baby boom-erii noștri nu au fost la fel de norocoși ca ai lor. Dar despre cine se spune că e curajos în timpurile de acum, poate în afară de cîte un tip care merge mult pe jos în Antarctica? Sociologul Frank Furedi, care a scris o carte despre ceea ce el numește „cultura fricii“, spune că, în societatea noastră, vulnerabilitatea e valorizată nu doar mai mult decît curajul, ci mai mult decît reziliența. Cînd spun „societatea noastră“, mă refer la o anumită pătură urbană și nu la bătrînii de la țară, poate nici la tinerii de la țară, nu la femeile cu multe nașteri la activ, nici la mineri sau la lucrătorii în construcții. Furedi dă exemplul inundațiilor din anii ’50 în Marea Britanie, care nu au produs nici pe departe atît disconfort psihic ca inundațiile mult mai puțin devastatoare din 2000. Și asta pentru că se credea pe atunci că oamenii și comunitățile pot face față greutăților fără să se destrame. Părerea lui e că mutația culturală care a ocultat curajul și reziliența vine de la redefinirea autonomiei personale, care cel puțin în Occident a început să pălească. Persoana se definește acum prin ce anume o agresează și îi inspiră teamă. Hagi Murad nu ar fi înțeles.

pag20 jos 1200px wimbledon 2012 day 10 cropped jpg jpeg

Nu ar fi înțeles-o, de exemplu, pe Serena Williams. Pentru că sigur nu era prost, nu cred că l‑ar fi deranjat că o femeie poate deveni campioană sportivă, că poate servi cu 200 de kilometri pe oră și astea toate în fustă scurtă. Bine, poate că fusta l-ar fi deranjat. Dar cred că l-ar fi deranjat și mai mult ce a avut de spus de curînd această puternică multicampioană, după două săptămîni de distanțare socială: „Mi-e foarte greu. Fiecare lucrușor mă înnebuneşte. Şi cînd spun anxietate mă refer la faptul că stau ca pe ace. De fiecare dată cînd cineva tuşeşte sau strănută în apropierea mea simt că înnebunesc“.

Acum cîțiva ani, mă uitam cu mama mea pentru prima oară la imagini cu o pisică bătîndu-se cu un crocodil. „Uite, vezi, a zis mama, de ce-mi place mie pisica? Pentru că e un animal viteaz.“ Dacă boala și greutățile economice care vor urma sînt crocodilul, să încercăm să fim pisici. Iar dacă ele sînt roata carului, să ne dorim să fim ciulini.

How to lose weight II JPG
MV5BNjE3ODc3NTk0N15BMl5BanBnXkFtZTgwNzkwNjM3MDE@  V1  jpg
Absent în propria existență
Aceste cuvinte sînt o reflexie a unei singurătăți existențiale, în care nu există un martor al existenței proprii.
index jpeg 6 webp
Idealuri
O dată la patru ani fraierii îşi exercită dreptul la vot şi tocmai pentru că sînt fraieri, înlăturîndu-i pe corupţii de azi, ar putea vota pentru corupţii de mîine.
p 23 jpg
Nume (ne)potrivite
Nu numai vorbirea, ci limba, în general, cu tot ce e în ea, poate fi reprezentată metaforic ca o scară aruncată între cei doi poli, pe care omenirea orbecăie.
996 21 Peter Derer jpg
Portrete dintr-o altă Românie: in memoriam arh. Peter Derer
Ce au făcut cei care i-au auzit părerea, întotdeauna competentă și moderată, cu aceasta, îi caracterizează pe dînșii.
IMG 20230510 152449 jpg
Expozițiile Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii Partea I: Patru artiști din diaspora readuși acasă
E oare acest univers, erodat de industrializare, globalizare și consumerism, pierdut pentru totdeauna?
index jpeg 5 webp
Jocurile sociale ale neamului
În prezent, asumarea riscului a devenit o coordonată majoră a existenţei noastre sociale.
p 23 Nadar , Autoportret WC jpg
Undița și ochiul
Oricine poate fi fotograf.
index jpeg 5 webp
Cele mai temute boli din lume
E adevărat că nu ați lucra cu o persoană cu afecțiuni psihice?
p 23 WC jpg
Creierul literat
Chiar noi ne facem creierul atît de prost, nu tehnologia. Puțin îi cerem, puțin ne dă.
Zigu Ornea jpg
Nonconformisme celebre
Nonconformismul şi chiar insurgenţa sfidătoare au guvernat şi atitudinile Junimii, în primii ani de la fondare.
993 22 Casa cu lei   Cotroceni jpg
Case cu lei
Leul înseamnă astfel nu doar orgoliu, ci și devotament, forța feroce care se trezește în cel nevoit să-i apere pe ai săi.
p 18 jpg
Inventyvytate*
La volan, unul din răsfăţaţii spectacolelor de cabaret, D.S., zis Tigaie, care şi-a abreviat numele, TYG, pentru că aşa e în „show-business”. Avem, deci, viitor.
Gurdon John in lab 854x1024 854x800 jpg
John Gurdon și broasca africană
Descoperirea lui Gurdon a schimbat abordarea și în medicina regenerativă.
p 22 jpg
De ce învățăm?
Florian Coulmas observă, în Writing Systems, că omenirea se mișcă în direcția unei lumi moderne complet alfabetizate, în care analfabetismul este un stigmat care te exclude fără milă din viața socială.
p 18 YouTube jpg
Cine înjură?
Este oare înjurătura semnul unei laşităţi?
p 22 WC jpg
Războiul inteligenței artificiale: oamenii îi vor înlătura pe oameni
Acum cîteva săptămîni, am propus unor juriști integrarea ChatGBT în activitatea de consultanță intra-organizațională.
988 21 Cutitaru jpg
Cu creionul, pe hîrtie...
Indiferent de natura și scopul ei, scriitura se bazează în mod egal pe resursele lingvistice și cognitive generale ale creatorului.
p 23 WC jpg
Despre muzică și memorie
Atunci cînd totul va fi aseptic precum în filmul utopic The Lobster (cu personajul principal interpretat de dublinezul Colin Farrell)?
640px Sichuan earthquake building collasped  JPG
Cutremur - cimitirul politicii
Domnul cu mila, pînă cînd politicienii români vor înțelege că politica înseamnă a face! Altfel, se ajunge la țipătul disperat: „Nu de stare de urgență avem nevoie, ci de un stat”.
p 22 jpg
Cînd scrisul e bolnav
Psihologii, psihiatrii și neuro-psihiatrii sînt tot mai interesați de ceea ce poate scrisul de mînă să dezvăluie despre starea de boală sau anormalitate.
1 Casa Aureliei Cionca jpg
Ritmuri ale locuirii.
Case de muzicieni din București
Memoria orașului se reîncarcă astfel cu noi povești vechi care așteptau de multă vreme să fie descoperite.
p 23 jos Matthew McConaughey in True Detective jpg
Cioran în cultura pop și a cavernelor
Cioran, care a zis în repetate rînduri că și-ar fi dorit „să fie contemporanul nimănui”, ar fi surprins să afle că a devenit între timp contemporanul tuturor.
983 22 Case de muzicieni Bucuresti 2022 jpg
La plimbare prin București, în căutarea unor Case de muzicieni
Și cît de vie pare atmosfera casei George Georgescu de pe str. Washington, creație a arhitectului Duiliu Marcu, în amintirile celor care i-au călcat pragul!

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Liniștea vieții la țară, spulberată de vecini cu apucături de oraș. „Dacă-ți ia foc casa, vecinii sting incendiul sau filmează cu telefonul?“
Comunitatea „Mutat la țară - viața fără ceas” l-a impresionat chiar și pe europarlamentarul Dacian Cioloș care vorbește despre „bucuria unei vieți simple și așezate”. Un membru al comunității povestește despre o situație care pare, aparent, incredibilă la sat.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii