Feminin, masculin, feminin...

În interiorul comportamentului general, observat și descris de psihologi, cel verbal a fost abordat de lingviști, psiholingviști și sociolingviști. Elaine Chaika, Pamela Fisherman, Linda Carli, W. O’Barr și foarte mulți alții care au analizat corpusuri discursive culese din mediul universitar, de afaceri, juridic (în tribunale) etc., arată că felul în care ne exprimăm nu depinde numai de educația primită, ci și de sexul de care aparținem. Preferăm subiecte de discuție diferite (copii, școală, modă, gătit versus mașini, sport și afaceri); în grupurile mixte, femeile abordează mai multe subiecte de discuție decît bărbații, pentru captarea atenției, întrucît o proporție semnificativă din ceea ce spun trece neobservat; pun de trei ori mai multe întrebări decît bărbații, pentru că aceasta garantează primirea unui răspuns; folosesc de zece ori mai des expresii „de umplutură” (gen știi, vezi tu); sînt mult mai des întrerupte de bărbați decît invers; femeile dau feedback în conversație (încuviințează din cap, murmură aprobator); dacă vor să influențeze un bărbat să le adopte ideile, femeile nu trebuie să aibă un discurs direct și asertiv (care funcționează numai venind de la un alt bărbat), ci ezitant (care, în schimb, nu funcționează cu altă femeie). Toate acestea sînt, desigur, constatări generale: ele se aplică grupului, nu indivizilor; nu sîntem determinați implacabil de biologie, ci mulți alți factori intră în joc. Puterea de convingere, de exemplu, depinde de stilul discursului, sexul este aici absolut irelevant; în schimb, statutul social și educația sînt cele care primează.

Dacă, pînă acum, diferențele de limbaj dintre sexe au fost constatate, previzibil, la nivelul discursului general, o descoperire remarcabilă de dată recentă a surprins lumea academică. În 2018, BBC News anunța, prin Yemisi Adegoke, un fapt cu totul și cu totul neobișnuit pentru lingviștii și antropologii prezentului: existența, în Ubang – un sat nigerian –, a unei comunități de fermieri care vorbesc o limbă în care gramatica este comună, dar o parte a vocabularului e diferențiată în funcție de sex. De exemplu, femeile spun la „ceașcă” ogbala, iar bărbații nkoh; copacul este numit okweng de către femei, și kitchi de bărbați; capra este obi pentru o femeie, și ibue pentru un bărbat; pantoful e ekwaabah, respectiv ekwawhe. Antropologul Chi Chi Undie, care studiază viața acestei comunități, spune că proporția cuvintelor diferite din lexicul total e necunoscută deocamdată; mult mai multe date trebuie culese înainte ca acest sistem lingvistic pînă acum unic să poată fi descris corect: ea nu a putut încă decela un tipar care să indice dacă lexemele sînt sau nu motivate de rolurile tradiționale ale femeilor și bărbaților în viața socială; cuvintele sînt clar morfologic neînrudite și nimeni – copil, femeie, bărbat – nu are probleme de înțelegere și comunicare cu ceilalți. După naștere, toți copiii ubangieni, indiferent de sex, învață limba maternă (care are o conotație specială în acest context), pe care o vorbesc pînă pe la 10 ani, vîrstă la care toată lumea se așteaptă de la băieți să înceapă să vorbească „limba paternă”. Dacă un băiat continuă să vorbească „limba feminină”, va fi considerat anormal, după cum și o fată care vorbește „limba masculină” e considerată anormală. Alinierea la limba corespunzătoare sexului e considerată un semn al maturizării: e interesant că nimeni nu înștiințează copilul de 10 ani că trebuie să „schimbe” codul. Faptul decurge firesc, prin descoperire personală a stării de lucruri, spune liderul comunității, Oliver Ibang, care dă o explicație biblică fenomenului: în opinia sa, după ce a creat Pămîntul, Dumnezeu a vrut să dea fiecăruit trib cîte două limbi și a început cu Ubang, deoarece Adam și Eva erau ubangieni.

La fel de interesant mi se pare faptul că ideea de „limbă feminină” nu e străină de gîndirea umană. În 1984, cu mult timp înainte să aflăm, prin ubang, că așa ceva nu este ficțiune, lingvista americană Suzette Haden Elgin publică un roman futurist feminist, o distopie, Native Tongue / Limba maternă, în care niște femei (clasă marginalizată pe planetă) inventează Láadan, o limbă secretă menită a răsturna dominația absolută a bărbaților. La baza acestei idei se află o ipoteză vehiculată de feministele americane, aceea conform căreia limbile naturale nu sînt un instrument adecvat exprimării percepțiilor feminine asupra lumii și, de aceea, în universurile imaginare ale scriitoarelor, femeia e alta doar în raport cu bărbatul – e fie egală, fie mai bună, dar niciodată ceva complet diferit. Cititorul recunoaște aici, desigur, ipoteza Sapir-Whorf, despre care am mai scris la această rubrică: interpretăm lumea în funcție de categoriile pe care le avem în sistemul lingvistic pe care ni-l însușim după ce ne naștem. Odată cu ele moștenim de la generațiile anterioare și un anume fel de a vedea realitatea care, iată, vine gata decupată, clasificată în vocabular și sintaxă, orientîndu-ne gîndirea pe direcții deja străbătute de alții (de bărbați, în contextul nostru). Ar putea o limbă care exprimă lucruri importante pentru femei să schimbe percepția celor care o învață – femei și bărbați deopotrivă? Cum ar arăta ea?

Într-un articol online scris în 2012, lingvista americană Arika Okrent enumeră o serie de cuvinte în láadan menite a exprima punctul de vedere al unei femei asupra lumii. Iubirea pare a fi foarte importantă și e nuanțată în consecință: áayáa (iubire misterioasă, pe care nu știi dacă să o primești sau nu), áazh (iubire pentru o persoană de care ai fost atrasă sexual la un moment dat, dar nu mai ești), ab (iubire pentru cineva pe care îl placi, dar nu îl respecți), ad (invers, iubire pentru cineva pe care îl respecți, dar nu îl placi), am (iubire pentru o rudă de sînge). Prietenia e și ea descrisă diferențiat, prin cuvinte unice: dehena, dena, dina, dona, duna – care desemnează, pe rînd, prietenie în ciuda împrejurărilor potrivnice, prietenie cu motiv întemeiat, fără nici un motiv, din motive prostești, respectiv din motive rele; raláadá și raláadálh sînt rezervate unei persoane care nu observă nimic în jur, respectiv care se face că nu observă din răutate. Elgin mai creează nume pentru sarcina pe care o duci la termen cu oboseală sau cu veselie; pentru sentimentul pe care îl ai atunci cînd o durere sau o pierdere pe care o anticipezi de mult vine, iar tu te simți ușurată din simplul fapt că așteptarea epuizantă a luat sfîrșit; pentru ziua de vacanță care se transformă în coșmar pentru că ai mulți musafiri și nimeni nu te ajută; pentru actul prin care renunți la o iluzie dragă; pentru o persoană care te face să crezi că te va sprijini la greu, dar nu o face; pentru sentimentul opus înstrăinării, cînd simți că ești parte din ceva/cineva fără nici o reținere; pentru faptul de a ține o persoană în asemenea condiții încît să se simtă inutilă pe lume.

Pe lîngă vocabular, ideea de perspectivă feminină e transpusă și în elemente de pragmatică lingvistică: pentru ca femeile să nu mai fie acuzate că interpretează greșit formulările bărbaților, Elgin încorporează elemente care trebuie să indice, la începutul propozițiilor, intenția clară a vorbitorului (cerere, avertisment, promisiune etc.), iar la sfîrșitul lor atitudinea (neutralitate, durere, furie, joacă etc.). Responsabilitatea celor spuse trebuie asumată de vorbitor prin diverse sufixe care arată sursa informației transmise și care înseamnă: „am văzut chiar eu”, „e limpede pentru oricine”, „am văzut în vis”, „îmi imaginez” ș.a.m.d. Interesant e că, în realitate, chiar există limbi naturale care conțin sufixe ale evidențialității; pe una dintre ele am descris-o, la această rubrică, în trei articole consecutive despre Daniel Everett și limba tribului amazonian Pirahã. Morfemele de acest tip din pirahã se atașează la sfîrșitul verbului, deoarece reprezintă o judecată despre întregul eveniment descris: dacă vorbitorul a auzit despre un lucru, dacă l-a văzut chiar el sau dacă face o deducție.

De cînd a apărut în peisajul american, ideea că o limbă determină percepția realității nu încetează să fascineze. Corectitudinea politică se înscrie în aceeași linie de gîndire: identificarea limbajului sexist și încercările de evitare a lui prin găsirea de substitute lingvistice care să nu mai excludă automat genul feminin se constituie în dovezi ale credinței că, prin schimbarea limbii, schimbi optici și mentalități. Cît despre láadan, deși a fost lansată în lumea reală, pentru a fi învățată, nu a avut succes. Ba a fost chiar criticată de comunitățile de lesbiene pentru că nu ar promova deloc valorile lor. Oricum ar fi, segregarea socială pe tot felul de criterii și reproșurile pe care ni le facem unii altora în funcție de ele, în mod evident, nu numai că nu lasă neatinsă limba pe care o vorbim, dar o scot și țap ispășitor.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.