Falimentul moral al pacifismului german

După o gestație îndelungată, Germania a luat, în sfîrșit, decizia de a trimite armament greu în Ucraina. Dar fătul s-a născut mort. Tancurile antiaeriene Ghepard (Cheetah), pe care Germania le pune la dispoziție, sînt antichități pentru care nu se găsește muniție. Fabricantul are doar 23.000 de proiectile pe stoc. Ministerul german al Apărării a anunțat apoi că va căuta stocuri de muniție în locuri îndepărtate, precum Iordania, Brazilia și Qatar. În vreme ce Rusia își devastează vecinul – ucigînd, torturînd și violînd civili –, Germania rămîne împotmolită într-o debandadă stupefiantă.

Ambele țări, Rusia și Germania, au tradiții militariste bogate și au funcționat ca imperii totalitare în secolul al XX-lea. Căile lor s-au despărțit după înfrîngerea lui Hitler, dar au continuat să evolueze simetric. Și, chiar dacă Germania a renunțat la imperialism, credința într-o „misiune specială” (Sonderweg) în economia istoriei și-a păstrat însemnătatea.

Această credință, născută din poziționarea Germaniei imperiale între Rusia autocrată și Occidentul liberal-democrat, a dat naștere la tot felul de atitudini de politică externă periculoase și iresponsabile – de la „Drang nach Osten” (propensiunea către Est) din secolul al XIX-lea și viziunea unei Mitteleuropa (conducerea germană a Europei Centrale) la un Hitler în căutare de Lebensraum („spațiu vital”) și la Ostpolitik (politică de apropiere de Germania de Est și de Uniunea Sovietică) a cancelarului Willy Brandt. Interesant, Ucraina s-a aflat adesea în miezul acestor stratageme.

În acest context, a descrie Germania postbelică drept „pacifistă” e un gest din cale afară de indulgent. Alții ar putea atribui atitudinea politicii externe germane mai puțin renunțării la militarism, cît lăcomiei, oportunismului și cinismului elitei politice și comerciale. În fond, unii dintre cei mai puternici susținători ai livrării de armament greu în Ucraina sînt Verzii presupus pacifiști.

De ce nu poate Germania să trateze Ucraina la fel ca celelalte țări vest-europene? Refuzul de a trimite arme în zonele de conflict pune semnul egal între agresor și victimă. Refuzînd să realizeze asta, politicienii germani au blocat și alți membri NATO să trimită arme Ucrainei, timp de mai multe săptămîni.

De ce au primit ucrainenii mai multe arme din Estonia (în valoare de 240 de milioane USD) decît din Germania (130 de milioane USD) – o țară cu o economie de o sută de ori mai mare? Chiar și în materie de ajutor financiar și umanitar, contribuția Germaniei a fost cu totul jenantă. Ce s-a întîmplat cu „nie wieder” (niciodată din nou)?

Declarațiile și deciziile cancelarului german Olaf Scholz, odată cu începerea războiului de către Rusia, au fost cel puțin bizare. Să ne uităm bunăoară la compendiul întocmit de Thomas C. Theiner, un director de film și fost ofițer de armată italian stabilit în Kiev, care documentează declarațiile lui Scholz.

Spre sfîrșitul lui februarie, Scholz a cerut industriei germane a apărării o listă a armamentului disponibil, dar a tăiat de pe listă toate armele esențiale cerute de Ucraina, înainte de a o trimite ambasadorului ucrainean. Cînd mass-media a descoperit lista originală, Scholz a pretins că a șters de pe listă armele a căror livrare ar fi durat mai mult.

Industria apărării a negat acest lucru, dar Scholz a venit atunci cu o nouă scuză: nu ar fi fost destul timp pentru a instrui forțele militare ucrainene să folosească aceste arme. Dar experții militari germani au negat și acest „argument”, arătînd că ucrainenii ar fi putut învăța să folosească armele în două-trei săptămîni, așa cum au făcut și cu armele australiene, canadiene, americane și franceze.

Scholz s-a afundat atunci într-o gaură și mai adîncă, pretinzînd că ar fi necesar ca NATO să aprobe transferul de armament. Atunci cînd oficiali NATO și chiar generalii Germaniei au negat asta, Scholz a încercat să argumenteze că nici un alt stat membru NATO sau UE nu livrează armament greu Ucrainei. Auzind aceste declarații, oficiali din SUA, Anglia, Australia, Polonia, din Republica Cehă, Slovacia, România, Turcia, Italia, Finlanda, Danemarca și Țările de Jos au prezentat, cu toții, liste cu armament greu pe care îl furnizau Ucrainei.

Potrivit raportului Theiner, Scholz a anunțat atunci suplimentarea ofertei destinate Ucrainei cu echipamente militare cu o contravaloare de două miliarde de dolari (2,1 miliarde USD), dar parlamentarii germani au realizat curînd că Guvernul aloca în realitate doar un miliard de euro și că tranzacția urma să se facă abia peste două-trei luni. După ce SUA, Franța, Polonia, România, Japonia, Marea Britanie și Italia l-au confruntat pe Scholz cu starea de fapt, acesta a făcut o nouă piruetă, și a declarat că Ucraina ar putea primi miliardul de euro imediat și că ar putea comanda orice își dorește dintr-o listă cu armament disponibil. Dar ambasadorul Ucrainei a dezvăluit în acel moment că Scholz a scos de pe listă toate armele pe care Ucraina și le dorea. Scholz a avertizat atunci că țările care livrează Ucrainei vehicule blindate se vor expune riscului unui atac nuclear rusesc. Procesul de eschivă continuă.

Nici Scholz și nici chiar criticii săi din Germania nu par să realizeze ce impact are flecăreala lui asupra unor țări ca Polonia și Republica Cehă, ca să nu mai vorbim de Ucraina. Noi, cei din Europa Centrală și de Est, realizăm o dată în plus că trăim între două state care vor să-și urmeze propria cale unică. Ceea ce nu înseamnă că Germania de azi s-ar asemăna cu Rusia sau că Scholz e ca Vladimir Putin. Problema e, mai degrabă, că pacifismul german încurajează militarismul. Refuzînd să-l înfrunte pe agresor, Germania a dovedit un grad uluitor de desensibilizare morală.

De aceea, Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut. Dar nimeni nu o va crede că regretă cu adevărat, mai ales în Europa de Est, cel mai mare partener comercial al Germaniei. Principiul central al politicii externe poloneze e așa-numita doctrină Giedroyc: Polonia nu se va menține independentă fără o Ucraină independentă. Acest principiu a fost formulat atunci cînd Polonia postbelică a renunțat la propriile iluzii imperiale și și-a acceptat granițele estice, fără Vilnius și Liov.

Dacă Germania nu începe să acționeze la fel ca aliații săi, se va produce inevitabil o breșă politică imensă. Ucrainenii își vor pierde toată încrederea în Germania, iar restul Europei de Est va învăța să fie întotdeauna suspicios față de motivele germane, indiferent de cine e la conducerea țării.

Slawomir Sierakowski, fondator al mișcării Krytyka Polityczna, este director al Polish Institute of Advanced Studies (PIASt) din Varșovia și Senior Fellow al Consiliului German pentru Politică Externă (DGAP).

Copyright: Project Syndicate, 2022

traducere de Matei PLEŞU