Ești cum scrii?

Dragi cititori ai Dilemei vechi, dumneavoastră cum scrieți? Aveți un scris de mînă rotunjit? Atunci sînteți prietenoși și pașnici. Faceți litere ascuțite? Sînteți agresivi: „Toate naturile crude scriu cu litere ale căror margini și colțuri seamănă cu spinii”... „Am examinat vreo cinci sute de mostre de scris ale deținuților închiși pentru crimă, viol și tîlhărie. Foarte rar nu am găsit această trăsătură, sub 1% din cazuri”... „Femeile care scriu foarte ascuțit și nu rotunjesc absolut nimic ar fi mai bine să fie lăsate în pace, pentru că se transformă invariabil în fete bătrîne respingătoare, niciodată în soții sau mame bune. Nu se înțeleg cu vecinii și cu propria familie, și se plîng de asta întruna. Rareori își fac prieteni sau reușesc să-i păstreze pe cei existenți. Indiferent dacă au dreptate sau nu, trebuie să aibă mereu ultimul cuvînt. E de dorit să ne alegem ca prieteni sau parteneri de viață pe acei oameni al căror scris se compune dintr-un număr egal de litere rotunjite și ascuțite, pentru că această proporție asigură combinarea severității cu sociabilitatea și adaptabilitatea.”

Autorul acestor rînduri este Hugo J. von Hagen, care, în 1919, data la care a fost publicat volumul Graphology: How to Read Character from Handwriting – sursa acestor citate și a informațiilor care vor urma –, era președintele Societății Americane de Grafologie. Cartea este, așa cum spune chiar autorul în introducere, rezultatul a „peste treizeci de ani de experiență și analiză științifică a cel puțin zece mii de mostre de scris” furnizate de „bărbați, femei și copii de toate naționalitățile, clasele și condițiile, de la împărați, regi și alți conducători, milionari și lideri din toate domeniile, pînă la salahori și criminali”. Dar de ce ar studia cineva scrisul de mînă al celorlalți? Pentru că, explică Hagen, „după ce învățăm să scriem de mînă și devenim independenți, mîna devine instrumentul inconștient al creierului, iar personalitatea noastră iese la suprafață. Fiecare om are propriul scris de mînă, unic, care îi trădează sentimentele, dorințele, voința”.

Grafologul este ajutat de un instrument de măsură numit grafometru, care conține un telemetru (pentru lungimea literei deasupra sau dedesubtul liniei), un clinometru (pentru înclinația literei) și un pachometru (pentru grosimea tușei). Selectez, de curiozitate, cîteva idei: un scris mare (litere late și lungi) se constată la regi și aristocrați, la oamenii cu minte nobilă. Cei care se îmbogățesc brusc dezvoltă o tendință spre scris mare, corespunzătoare noii lor dorințe de a exercita putere și autoritate. Literele extrem de mari sînt folosite frecvent de naturile cu înclinații poetice, dar și de aceia cu păreri hipertrofiate despre sine; totodată, de către persoanele supra-educate. Ele mai pot indica dorința de a fi important, sînt semn de mîndrie, goană după putere și glorie. Din contra, scrisul mic (litere înguste și scurte) se constată la cei foarte preocupați de detalii – juriști, profesori, critici literari și de artă – sau la cei care sînt economi sau zgîrciți. O schimbare bruscă a scrisului de la mare la mic arată, frecvent, o tendință la boli ale creierului. Dacă doar litera de la începutul unui cuvînt e foarte mare (sau primele litere), iar restul sînt foarte mici, acesta e semn de vanitate, egoism, snobism.

Scrisul e aplecat spre stînga? Atunci „putem fi siguri de ipocrizia și viclenia persoanei”. Nu e de încredere, nu te poți baza pe ea, „e gata să-și înjunghie în spate cel mai bun prieten”. Scrisul drept, îngrijit, rotunjit, arată politețe, bunătate, control asupra sentimentelor, om capabil să-și păstreze calmul, o natură care-și reprimă sentimentele prin rațiune. Scrisul aplecat spre dreapta trădează un om sensibil, emotiv. Cu cît e mai înclinat, cu atît iritabilitatea nervoasă e mai mare, persoana în cauză nu tolerează contrazicerea. Cînd înclinația variază – cînd la stînga și vertical, cînd spre dreapta –, se poate spune că există un conflict între inimă și creier, la persoane care nu duc o viață potrivită cu natura lor. Cei care leagă toate literele între ele au o gîndire practică și logică. Au memorie bună, prind repede ideile celorlalți și le asimilează ușor, dar sînt încăpățînați și mai greu de convins decît cei ale căror litere sînt scrise spațiat. Cei care deconectează literele, scriindu-le pe fiecare individual, au prea puțină logică, dar sînt în general intuitivi, percep și înțeleg repede. Așa scriu cei cu înclinații spre ocultism, astrologie și clarviziune. „Am descoperit și denunțat adesea pe falșii astrologi și chiromanți pentru că scrisul lor nu arăta nici o abilitate intuitivă”, precizează von Hagen.

Cine nu lasă margini deloc (stînga, dreapta, sus, jos), ci folosește toată suprafața foii, este zgîrcit, face economie (din același motiv va înghesui literele unele în altele). Dimpotrivă, marginile late anunță generozitate cu tendință la risipă și lux. Marginile regulate și drepte, foarte rar întîlnite, arată o persoană iubitoare de ordine și precizie, cu mare stabilitate mentală și temperamentală. Marginea (mai ales stînga) neregulată e simptom de dizarmonie în gîndire și acțiune, neglijență, caracter schimbător. Dacă marginea stîngă începe îngust și se lățește pe măsură ce rîndurile se apropie de sfîrșitul foii, persoana vrea să-și controleze tendința de a cheltui. Invers, dacă cel care scrie lasă pe stînga spațiu larg care se îngustează pe măsură ce scrie, acela vrea să lase altora impresia de nabab, dar pentru cheltuielile casnice nu ar da un bănuț.

Aliniamentul rîndurilor e grăitor și el. Cel care nu poate scrie decît pe o foaie liniată e slab, neajutorat, dependent, se sprijină pe ceilalți. Dimpotrivă, alții, trebuind să scrie pe foi liniate, nu le urmează, ci scriu deasupra, dedesubtul lor sau între rînduri, ceea ce arată un caracter independent. Dacă rîndurile urmează o linie ascendentă avem de-a face cu încredere, hărnicie, speranță, entuziasm, ambiție. Rîndurile descendente înseamnă depresie, tristețe, angoasă, descurajare, lipsă de dorință de acțiune, lene, lașitate. Rîndurile perfect orizontale, drepte, arată stabilitate și, în general, o persoană sinceră, în care se poate avea încredere. Direcția naturală a scrisului se poate modifica, însă, temporar: în sus, sub imperiul veștilor bune, sau în jos, după vești rele ori „în timpul unei boli – mai ales de ficat și rinichi”. Cînd îl scrii pe a mic de mînă, închizi cercul în partea de sus? Ești fie secretos, fie econom. Nu-l închizi? Ești sincer și vorbăreț. E deschis în partea de jos? Ipocritule, necinstitule... B mare e îngust și subțire? Zgîrcitule... L mare are bucle mari? Ești gălăgios, un lăudăros, ai idei fantastice.

Descrierile devin tot mai detaliate, tot mai minuțioase, apoi avem un capitol întreg dedicat numai analizei semnăturilor, unde sînt reproduse cincizeci de specimene aparținînd unor personaje istorice (Bismarck, diverși papi, Chopin, Zola, Robespierre, Regina Victoria, Wagner ș.a.); la sfîrșitul volumului, von Hagen analizează mostre din texte manuscrise, de cele mai multe ori scrisori personale, păstrate la British Museum, aparținînd lui: Dante (1379), Henric al IV-lea (1400), Michelangelo (1508), Martin Luther (1509), M. de Montaigne (1585), T. Tasso (1588), G. Galilei (1609), Ben Jonson (1609), J. Molière (1664), Isaac Newton (1682), Joseph Addison (1699), Voltaire (1760), Benjamin Franklin (1784), Robert Burns (1787), F. Schiller (1802), J.W. Goethe (1811), Charles Dickens (1835), W.M. Thackeray (1849), Victor Hugo (1860), H.W. Longfellow (1864),  Ralph Waldo Emerson (1867), Lord Alfred Tennyson (1873).

Surpriză: printre personalitățile din carte se numără Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României (1843-1916), soția Regelui Carol I (scrisul de mînă și semnătura acesteia se pot vedea în imaginea care însoțește articolul de față). Iată analiza grafologică făcută de von Hagen: „Plantă de seră; natură foarte sensibilă, emotivă. Se lovește cu capul de perete și deplînge rana făcută. Nu se poate adapta la împrejurări, vrea să se adapteze ele la ea. Dorește mereu ceva; niciodată mulțumită. Suflet artistic. Mereu neînțeleasă de ceilalți, dar nici ea nu ține să-i înțeleagă. Influențată de impresii și sentimente. Trebuie avut grijă cu ea – să te porți cu mănuși. Adoră să i te închini. Vrea să fie admirată și solicitată, dar din exterior pare indiferentă și rece, deși ține mult să fie descoperită. Se admiră singură. Se simte o victimă în lumea aspră și ostilă. Visează și oftează. În imaginație începe lucruri mărețe, minunate, dar cînd trebuie să le execute își pierde elanul. Dă vina pe alții, le cere perfecțiune, dar în sine nu vede nici o problemă. Vrea să dea ordine celorlalți și să fie slujită. Înclinată spre isterie. Își impune voința proprie simulînd blîndețea. Nu renunță niciodată la o dorință, odată ce și-a formulat-o. Iubește sincer atîta timp cît este singura regină a inimii persoanei iubite la acel moment”.

Grafologia ține companie frenologiei (citirea caracterului în funcție de formele craniene) în așezarea actuală printre pseudoștiințe (dar expertize grafologice încă se fac, însă cu alte scopuri). Deși scrisul de mînă poate fi imitat, el este unic și ne individualizează, pe lîngă forma urechii, forma și textura limbii, tiparele vizibile din irisul ocular, mers, voce, dantură, amprente și ADN (care, așa cum sugerează cercetări de ultimă oră, nu coincide nici măcar la gemenii identici). Cîteva precizări finale: titlul face aluzie la un articol mai vechi, intitulat „Ești cum vorbești“. Felul în care vorbim chiar este un bun indicator al vieții interne și al educației primite, și, în timp ce psiho-neurolingvistica vorbirii este bine reprezentată, în sensul că se știu destul de multe despre ce se întîmplă în minte/creier atunci cînd vorbitorul vorbește, iar ascultătorul ascultă, nu același lucru se poate spune despre scris: ce se întîmplă atunci cînd cititorul citește și (mai ales) autorul scrie, nu prea știm, studiile sînt abia la început. Așa că subiectul acestui text, scrisul de mînă, destinat mai degrabă a amuza decît a informa, va fi dezvoltat într-o mică serie, în lunile următoare.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.