Despre (re)pornirea economiei

Înainte de a trece la subiectul pe care îl propunem azi, și anume repornirea economiei noastre după criza în care ne aflăm, generată de pandemia COVID-19, simt nevoia să evoc o întîmplare pe care deja o cunoașteți, care aparent nu are legătură cu subiectul, dar este edificatoare în mod profund, pentru vremurile „interesante” pe care le trăim. De curînd, un cetățean american, rătăcit la Casa Albă, chiar pe scaunul de președinte al SUA, declara că una dintre metodele prin care cineva poate scăpa de virusul care străbate planeta, unul dintre leacuri ar fi acela ca americanii să-și injecteze sau să bea pur și simplu substanțe dezinfectante. Efectul a fost acela că mai mulți cetățeni americani au fugit repede în băile proprii, au pus mîna pe sticlele cu dezinfectanți și au început să bea. Probabil, în primele clipe, au fost foarte fericiți că zeul lor pe pămînt, autoritatea autorităților cu privire la orice subiect, de la mersul planetelor pînă la combaterea virușilor, le-a oferit o soluție atît de simplă pentru rezolvarea unei probleme atît de complicate. Numai că fericirea nu a durat mult. S-au simțit rău și au început să sune la Salvare. Între timp, medicii americani, dar și media au început o campanie prin care îndemnau populația să nu mai bea dezinfectanții din baie, din două motive. Primul ar fi acela că dezinfectanții sînt produși pentru cu totul alt scop și al doilea ar fi acela că aceste substanțe pot face foarte rău organismului uman, unele dintre ele fiind adevărate otrăvuri. Prea tîrziu, răul fusese deja făcut și, oricum, pentru foarte mulți americani toți medicii și toată media din lume nu au credibilitatea pe care o are președintele lor. Urmarea este că, la una dintre conferințele de presă de după faptul pe care îl invocăm, întrebat cum a fost posibil să facă o asemenea afirmație, personajul nostru a spus că a glumit. La întrebarea dacă el consideră că era momentul unei asemenea glume, a părăsit furios sala în care se desfășura conferința de presă. Povestea despre populism, aroganță și prostie nu se sfîrșește aici. Văzînd cele de mai sus, am scris pe Facebook cîteva rînduri în care descriam situația. Evident, încercam cumva să apăr oamenii de specialitate, medicii, și să-i îndemn pe prietenii mei să nu facă așa ceva, adică să învețe ceva din episodul cu pricina. În același timp, mă arătam mulțumit că la conducerea țării noastre se află niște oameni normali la cap, care se ghidează după știință și raționalitate, și nu populiști care să ne pună să bem gaz lampant pentru a scăpa de păduchi, de exemplu.

Acesta este populismul. Fiecare își dă cu părerea despre orice, iar în momentul în care spusele sale sînt invalidate își cere scuze și spune că a greșit. Greșeala respectivă ar putea fi și iertată, mai complicat este ce facem cu oamenii care cred ce aud, pentru că au sentimentul, totuși, că un om aflat într-o asemenea poziție, cu o asemenea responsabilitate, trebuie să știe ce vorbește. Problema este că autoritatea politică nu se poate situa deasupra adevărului științific. Lumea în care trăim este atît de complexă încît fiecare ar trebui să vorbească doar în zona sa de pricepere. Altfel, ne putem afla în situația prostului din ultimul colț de lume care deschide Facebook-ul și cînd citește acolo are impresia că a găsit rețeta pentru orice, de la mămăligă cu ouă ochiuri pînă la ultimele descoperiri din astrofizică. În jurul nostru sînt miliarde de savanți care au impresia, ei despre ei, că se pricep la orice și în consecință vorbesc, dezinhibați, despre orice. Exemplul despre care vorbim este clasic. Tocmai pentru asta l-am adus în discuție, este relevant pentru absurdul în care sîntem puși adesea.

Același lucru se întîmplă și în economie. Cînd vorbesc despre repornirea economiei în general și a economiei noastre în special, foarte mulți oameni, „analiști economici”, așa cum îi gratulează televiziunile de știri cu titlurile puse pe burtiere, au impresia că economia este un fel de jucărie din alea cu cheiță pe care le aveam noi cînd eram mici. Secretul ar consta, în mintea lor, în a învîrti cheița într-un anumit sens și pînă la un anumit punct, după care jucăria va trebui să se miște. Fiecare dintre ei crede că numai el știe punctul pînă la care trebuie învîrtită cheița. E, asta este o eroare! Îi anunțăm că lucrurile nu stau chiar așa. Nu stau chiar așa pentru că economia nu este o jucărie mecanică, ci un ansamblu care creează mijloace de trai în spatele căruia stau oamenii. Oamenii și relațiile dintre ei sînt principala problemă. Atunci cînd relaționarea umană se va situa la nivelul celei de dinainte de pandemie, atunci și economia (națională și planetară) are șanse să ajungă la același nivel. Ceea ce am avut în magazine și în casele noastre înainte de criză aparținea unei lumi. Personal, îmi doresc din tot sufletul ca lucrurile să revină rapid la normal din punct de vedere al sănătății și să ne recuperăm lumea strălucitoare de dinainte. Nu aș dori să vorbesc despre scenariul în care nu va fi așa. Să presupunem că vom depăși acest moment repede și chiar ne aflăm în situația de a reporni economia.

Cînd vorbesc despre repornirea economiei, socialiștii și birocrații, în general, au orgoliul de a afirma că ei o inițiază. Adică ei sînt cei care fac planuri, apasă pe butoane și laptele și mierea curg pe străzi. Am văzut un asemenea program, elaborat chiar de către un tînăr economist cu pretenții. Nu avea cap și nu avea coadă (programul!). Omul nostru încerca ceva ce nu se poate: să cuprindă în cîteva pagini toată complexitatea pe care o reprezintă o economie deschisă. Încercarea mi-a amintit de modelul intrări-ieșiri al lui Wassily Leontieff. Adică un model teoretic din care nu putem fi siguri dacă însuși autorul a înțeles ceva. A cuprinde cu mintea mersul unei economii este un orgoliu prostesc, o „infatuare fatală”, așa cum spunea Hayek. Nu birocrații pornesc economia. Economia o pornesc întreprinzătorul mic și cel mare, adică cei care muncesc în mod real, urmărindu-și propriile interese și prin asta servind colectivitatea în ansamblu. Tot ceea ce pot face ei este să nu pună bețe în roate acestei reporniri, adică să nu ia măsuri care să întîrzie procesul. Din acest punct de vedere avem noroc. La guvernare se află un partid și oameni care au șansa să înțeleagă mai mult din principiile unei economii libere decît cei care au condus pînă de curînd. De altfel, ar fi fost de neimaginat o situație în care ne-am fi confruntat cu combinația Dăncilă plus COVID-19.

Și totuși, există o rețetă pentru a (re)porni economia? Da, în linii mari știm despre ce este vorba. Este vorba despre bani, resurse materiale și oameni, care trebuie să acționeze pe un fond de libertate și etică a muncii și a gestiunii politice și economice. Așa cum spunea Adam Smith, măcelarul și brutarul trebuie lăsați să-și facă treaba. Ei știu ce au de făcut și vor face ceea ce trebuie. Ideea este să nu-i încurcăm. Un guvern liberal ar trebui să înțeleagă exact aceste lucruri. De aceea, mai important este ceea ce nu trebuie să facem decît ceea ce trebuie să facem. Dacă bani și resurse putem găsi, oameni și atmosferă propice dezvoltării și revenirii este mai greu să găsim. Aici este cheia revenirii României în noul context economic mondial de după pandemie. Dacă aducem oameni și creăm o atmosferă propice, atunci putem reveni rapid. Este nevoie de mulți oameni în economia și în societatea românească. Imigrația poate rezolva această problemă. După retragerea epidemiei, românii care s-au reîntors în țară vor pleca înapoi de unde au venit. Deja acest proces a început. Este momentul să înțelegem că avem nevoie de oameni care să pună umărul la relansarea economiei noastre. Omul este esența economiei, centrul său, pentru că oamenii mișcă lucrurile. Este nevoie de o rapidă relaxare a condițiilor în care pot fi aduși muncitori la noi și de o mărire a cotei de imigrație. Avem nevoie de oameni peste tot, nu există sector economic care să nu fie deficitar în raport cu nevoile de forță de muncă.

Cu privire la subiectul nostru de azi, observ tot felul de păreri exprimate public de către oameni de afaceri, economiști sau oameni politici. Nu întîmplător evocam la începutul acestor rînduri întîmplarea cu cetățeanul american ajuns întîmplător președinte. Toată lumea oferă rețete, pentru că fiecare are impresia că se pricepe. Cel mai des invocat, mai mult sau mai puțin explicit, este John Maynard Keynes. Cunoscutul economist despre care vorbim joacă rolul dezinfectantului. Înghiți puțin Keynes și apoi ai scăpat de criză. De fiecare dată cînd vine vorba despre o criză economică, brusc ne amintim de teoriile sale. Numai că lumea s-a mai schimbat. Contextul de azi este cu totul altul. Criza economică mondială și națională de după COVID-19 nu va semăna cu aceea din perioada 1929-1933. Nu va semăna deloc. Desigur, ideea ca statul să investească în infrastructură rămîne valabilă și nu poate fi abandonată. Numai că trebuie să ținem cont că nu ne aflăm într-o criză economică de supraproducție al cărei principal efect este șomajul.

Guvernul român trebuie să fie curajos și în același timp să respecte libertatea economică. Este bine să nu uităm rețeta; bani, resurse materiale, oameni, cadru legal deschis, relaxat și stabil. În rest, cei care muncesc trebuie lăsați în pace. Știu ce au de făcut.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust – Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.