De ce e detestat Macron?

Ian BURUMA
Publicat în Dilema Veche nr. 943 din 5 – 11 mai 2022
De ce e detestat Macron? jpeg

Franța nu e SUA. Mulți liberali, inclusiv eu, și-au făcut griji că Marine Le Pen ar putea cîștiga alegerile pentru președinția Franței, din același motiv pentru care Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton în 2016. Aversiunea față de candidatul mai liberal i-ar putea permite populistului de extremă dreapta să reușească.

Din fericire, suficient de mulți oameni care nu îl plac pe Macron „s-au ținut de nas” și au votat cu el, în turul doi al alegerilor, pentru a i se opune lui Le Pen. Dintre holeră și ciumă, mulți votanți au declarat-o preferabilă pe cea dintîi. Macron însuși a realizat acest lucru și a declarat, în discursul său de cîștigător al alegerilor: „Le sînt îndatorat tuturor celor care au votat cu mine pentru a împiedica extrema dreapta să cîștige, și nu pentru că îmi susțin ideile”.

Dar faptul că 41,5% din electorat a votat cu Le Pen, o candidată care reprezintă o tendință profund reacționară, nativistă și iliberală a politicii franceze, rămîne în continuare îngrijorător. De ce oare îl detestă pe Macron atîția oameni?

marine le pen 1 1 jpg jpeg

Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton. E vorba de percepția unei aroganțe, a unei suficiențe, de aerul distant al candidatului și – la fel ca în cazul nefericitei sintagme a dnei Clinton, „șleahtă deplorabilă”, cu referire la susținătorii lui Trump – de o tradiție a insultării oamenilor mai puțin educați, cu viziuni conservatoare.

Într-adevăr, dnei Clinton îi lipsea priza la mase de care se bucura soțul ei, fostul președinte american Bill Clinton. Iar Macron poate părea disprețuitor față de oricine îi stă în cale. Dar, chiar dacă personalitatea contează în politica democratică, nu capriciile personale explică totul. Aversiunea viscerală față de Clinton și Macron reflectă niște fisuri sociale mai profunde, rezultate în urma unor clivaje ale politicilor de partid, declanșate cu decenii în urmă.

Partidele politice erau ținute laolaltă de interese economice la nivel de clase sociale. Stînga, mai apropiată de sindicate, reprezenta interesele clasei muncitoare din industrie, iar dreapta susținea interesele companiilor – mai mici sau mai mari. Sistemele liberal-democrate funcționau în virtutea faptului că aceste partide se echilibrau reciproc. Agenda fiecărui partid era clară și cei mai mulți votanți simțeau că au o cotă parte din avuția uneia sau a celeilalte părți.

Această stare de fapt s-a schimbat odată cu anii 1980, cînd stînga a început să se îndepărteze de interesele „de clasă” – spre teme sociale și culturale, precum antirasismul, emanciparea sexuală și de gen sau multiculturalismul. Prin dezindustrializare, sindicatele au pierdut din putere, mai ales în SUA și în Marea Britanie, iar conexiunile lor cu partidele socialiste și social-democrate au început să se destrame. Stînga a devenit mai populară, cîștigînd votanți educați și mai înstăriți, din mediul urban, care se opuneau religiei instituționalizate și diferitelor tipuri de conservatorism social, precum prejudecățile rasiale.

Marea greșeală a acestor elite de stînga a fost presupunerea că vechea clasă muncitoare, urbană sau rurală, va împărtăși în mod firesc idealurile lor sociale și culturale „progresiste”. De fapt, mulți dintre cei care se consideră „clasă muncitoare” sînt conservatori. Religia prosperă în rîndul celor săraci. Imigranții sînt văzuți adesea ca o amenințare la adresa locurilor de muncă. Iar drepturile homosexualilor nu se află pe lista lor de priorități. Și toate acestea nu sînt valabile doar pentru votanții albi. În SUA, mulți hispanici și chiar afro-americani votează cu Partidul Republican.

Îndepărtarea de politica pe bază de interese de clasă a început în timpul mandatelor prim-ministrului britanic Margaret Thatcher și președintelui american Ronald Reagan, în epoca represiunii antisindicale (union-busting), și s-a accentuat în mod vădit după căderea comunismului în statele fostului bloc sovietic. În Occident, necesitatea echilibrării economiei de piață liberă printr-o redistribuire moderată nu mai era văzută ca o prioritate urgentă. Chiar și Partidul Laburist, fost socialist, al Marii Britanii, sub conducerea lui Tony Blair, și Partidul Democrat al SUA, sub conducerea lui Bill Clinton, au devenit promotori asidui ai unei agende politice neoliberale.

Iar faptul că votanții rurali, conservatori din punct de vedere social și cultural, și clasa muncitoare urbană s-au simțit tot mai înstrăinați de partidele de centru-stînga nu înseamnă că ei s-au simțit bineveniți în rîndul partidelor de centru-dreapta, orientate în mod tradițional spre mediul de afaceri. Vreme îndelungată, elita republicană americană a așa-numiților conservatori „country-club” susținea, pur retoric, viziunile conservatoare ale votanților majoritar albi din mediul muncitoresc, fără studii superioare, întețind animozitățile rasiale și promovînd „valorile creștine”. Dar, odată aleși, acești republicani reveneau la afacerile lor obișnuite.

Mulți votanți din clasa muncitoare s-au simțit astfel trădați – atît de stînga, despre care considerau că nu le mai reprezintă interesele economice și le disprețuiește viziunile sociale, cît și de dreapta, care nu-i mai băga în seamă, odată ajunsă la putere.

Atît Trump, cît și Macron au exploatat această oportunitate. Trump a preluat Partidul Republican și l-a transformat într-un cult populist, în vreme ce Macron a dinamitat partidele franceze de centru-stînga și centru-dreapta, și s-a instalat în locul lor. Ambii bărbați au promis că vor rezolva singuri problemele țărilor lor, ca niște monarhi absoluți ai zilelor noastre.

emmanuel macron 1 1 jpg jpeg

Dar Macron are o problemă. Le Pen și Trump au crescut în Paris și în New York, provenind dintr-un mediu mult mai înstărit decît Macron – ambii însă împărtășesc și înțeleg resentimentele oamenilor care detestă elitele educate. Chiar dacă Macron provine din clasa de mijloc a provinciei franceze, el și-a croit drumul spre clasa socială superioară și și-a asumat atitudinile de superioritate ale vechilor partide de stînga și de dreapta, la a căror distrugere a contribuit.

Din acest motiv, el trebuie să se bazeze pe votul populației mai în vîrstă, cu educație superioară, din marile orașe. Vechea clasă muncitoare franceză votează fie cu liderul de extremă stînga Jean-Luc Mélenchon, fie cu Le Pen. Votanții din mediul rural o preferă pe Le Pen. Iar tinerii aleg extrema stînga sau nu votează deloc.

Ar trebui să ne simțim ușurați că un număr suficient de votanți francezi au reușit să împiedice dezastrul. Dar Macron a avut dreptate să nu-și sărbătorească zgomotos victoria și să se declare îndatorat celor care l-au votat, deși nu-i susțin ideile politice. Mulți votanți francezi se simt abandonați, iar Macron trebuie să le ia doleanțele în serios. În fond, centrul liberal nu se poate bizui doar pe elitele urbane. Să sperăm că democrații americani iau aminte.

Ian Buruma este autorul, printre altele, al volumului The Churchill Complex: The Curse of Being Special, From Winston and FDR to Trump and Brexit (Penguin, 2020).

Copyright: Project Syndicate, 2022

traducere de Matei PLEŞU

Foto: Ilvy Njiokiktjien (Wikpedia)

p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990 2021 jpeg
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990-2021
Posibile dificultăți cu care se confruntă femeile în ascensiunea politică constau în responsabilitățile ce țin de familie, constrîngerile de timp,  standarde mai înalte privind femeile care intenționează să candideze, stereotipurile de gen, lipsa încrederii de sine, o rețea fragilă de sprijin, hărțuirea online și în social media.
Disuasiunea nucleară după Ucraina jpeg
Disuasiunea nucleară după Ucraina
Armele nucleare precise, de dimensiuni reduse, par atît de ușor utilizabile încît am ajuns să le considerăm normale.
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse jpeg
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse
Asistăm la o recidivă teribilă a rasismului postimperial.
„Cei doi vor fi un trup“ jpeg
Răzbunarea lui Stolîpin. La Kiev
Este o nouă formă de societate civilă, mai fragmentată, dar mai conștientă de sine, formată din grupuri de cetățeni capabili să se informeze independent, să-și construiască propriile poziții, dar mai ales să acționeze în opoziție cu statul și cu elita birocratică.
Ce înseamnă apărarea Europei? jpeg
Ce înseamnă apărarea Europei?
„Întrebarea e cine conduce lumea. Numai războiul poate decide cu adevărat.“
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București jpeg
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București
„Permiteți-mi să spun foarte clar un lucru: acesta este războiul lui Vladimir Putin. Putin a început și a dezlănțuit acest război.”
Viitorul furat al Rusiei jpeg
Viitorul furat al Rusiei
Războiul său vizează întregul sistem european, care se bizuie, mai presus de toate, pe principiul inviolabilității granițelor.
Comunicarea muzicală jpeg
Comunicarea muzicală
Muzica e cel mai bun candidat la rolul de strămoș al limbajului, cu loc între funcțiile emisferei drepte, care se relaționează cu empatia și comuniunea, nu cu competiția și divizarea.
Alegerile libertății din Ungaria jpeg
Alegerile libertății din Ungaria
În ultimii zece ani, Orbán a transformat Ungaria într-o „democrație iliberală” în care vocea sa e singura care reprezintă poporul.
Cum vindeci o traumă? jpeg
Cum vindeci o traumă?
Multe statistici trag semnale de alarmă asupra sănătății mentale la nivel global, iar întrebarea cu răspuns evident – „Suferim o traumă socială colectivă?” – naște una al cărei răspuns e departe de a fi unul clar: „Cum ne vom vindeca?”.
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei jpeg
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei
Oamenii consumă și sînt sclavii mărfurilor. Nu există o limită a consumului în afara celei oferite de preț.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.