Cum învățăm limba maternă

4 decembrie 2021
Cum învățăm limba maternă jpeg

Un plînset puternic e primul semn, cînd ne naștem, că am început să respirăm singuri. Totodată este și prima testare a moștenirii noastre biologice fonice și, dacă și condițiile de mediu vor fi normale, vom învăța inevitabil să vorbim. Studierea acestui proces a fost și rămîne unul dintre cele mai palpitante demersuri ale psiho-neurolingviștilor. Întrebările la care aceștia încearcă să răspundă sînt: cum se face că orice copil ajunge să stăpînească sistemul sonor al limbii pe care o aude? Este acesta un proces ordonat? Dacă da, care sînt etapele? Pentru că învățarea limbii materne este absolut uimitoare: cei din jur o vorbesc, iar micuțul și-o însușește. Nici un părinte nu se apucă să dea lecții copilului său prin explicații și exemple: vorbirea acestuia se dezvoltă spontan, pe baza lucrurilor care i se spun direct (omul e și singura specie de pe Pămînt al cărei creier își dublează volumul în primul an de viață, celelalte menținîndu-și toată viața capacitatea craniană cu care s-au născut). Pînă în jurul vîrstei de cinci ani, în medie, se poate spune că un copil stăpînește majoritatea structurilor gramaticale din limbă (cu vocabularul este altă treabă, acesta se îmbogățește cu cuvinte noi pe tot parcursul vieții). Un alt lucru remarcabil este că acest lucru se întîmplă în ciuda oricărei diferențe – inevitabile – de clasă socială și factori culturali.

Plînsetul cu care ne începem viața este un fel de limbă fără vorbire prin care comunicăm în mod spontan nevoi elementare: hrană, căldură, somn. Este un act reflex provocat de sistemul nervos autonom ca răspuns la diverși stimuli. Între intensitatea stimulului (frig, foame, durere etc.) și cea a plînsetului există o legătură directă. După primele săptămîni de viață, plînsetul devine mai nuanțat, cîteodată fiind un semn prin care cerem doar să fim ținuți în brațe de mama. În primele trei sau patru luni emitem sunete la întîmplare: chiote, țiuituri, oftaturi, rîsete, mormăieli, care au fost numite sunete biologice, deoarece sînt determinate fiziologic de configurația tractului vocal: vîrful vălului palatin atinge sau se suprapune cu vîrful epiglotei. Unii le mai numesc reflexive, pentru că ar fi emise doar ca răspuns la senzațiile imediate. Se presupune că aceste sunete ar fi aceleași sau asemănătoare la toți copiii de pe glob și că nu sînt influențate social.

Este interesant că, la naștere, avem tractul vocal asemănător cu cel al cimpanzeului. Aparatul fonator al acestuia este mult mai mic decît al omului, nu e deloc alungit, iar epiglota atinge cerul gurii. Faringele la om permite aerului să circule înspre și dinspre plămîni – prin trahee –, dar și hranei să se ducă în stomac – prin esofag. Dacă înghițim aer, nu se întîmplă nimic, ne balonăm puțin, dar este crucial pentru supraviețuire ca hrana să nu ajungă altundeva decît în stomac. Ceea ce asigură acest lucru este o mică structură anatomică elastică, un cartilaj care se numește epiglotă. Ca un căpăcel, este deschis cînd respirăm, dar se închide atunci cînd înghițim, pentru a nu ne sufoca cu mîncarea. Însă, după trei luni de la naștere, tractul vocal uman se alungește și ia forma pe care o va menține toată viața și care ne va permite să vorbim. Tot la trei luni, după ce ne-am antrenat capacitatea de imitare a sunetelor din mediul înconjurător, începem să gîngurim, să scoatem tot felul de sunete complicate, clicuri, plescăituri, chiote, de parcă ne-am încerca puterile; tot acum apar și primele sunete individuale recognoscibile: /o/, /u/, /a/, /m/, /d/, /c/. Unele studii arată că sunetele frecvente în mod universal (ca, de exemplu, vocala /a/) apar primele; cu cît un sunet e mai rar în limbile planetei (de exemplu, englezescul /æ/), cu atît apare mai tîrziu. Pe la șase luni începem să bolborosim, să producem diverse vocale și consoane (fricative și nazale), prin imitație. Producem și sunete tip silabă, ca mu, da, ba, ma. Pe la nouă luni vor apărea primele înlănțuiri de silabe, iar intonația va începe să se organizeze în tipare identificabile. Aceasta este etapa pre-lingvistică, în care nici sunetele biologice și nici pre-fonemele nu redau vreun înțeles în adevăratul sens al cuvîntului. Ele sînt imitații ale vorbirii adulților, necorespunzînd vreunei structuri mentale constituite. Cu toate acestea, sînt cruciale pentru apariția și formarea sistemului sonor al limbii: s-a observat că bebelușii scot o mulțime de sunete care nu se găsesc în sistemul limbii pe care și-l însușesc ulterior. Tatiana Slama-Cazacu, celebra noastră psiholingvistă, e de părere că, în timp ce nou-născuții trec prin stadiul pre-fonematic, plin de sunete biologice redundante, ei aleg și învață, prin eliminare, numai acele sunete care corespund sistemului lingvistic la care au fost expuși.

Perioada lingvistică este inițiată în jurul vîrstei de zece-douăsprezece luni, cînd rostim primele noastre cuvinte și cînd începem să asociem cuvinte cu sensuri. Pînă pe la un an și jumătate folosim cîte un singur cuvînt în mod global, în loc de sintagmă sau propoziție. De aceea, acest stadiu a mai fost numit și holofrastic. Vocabularul include substantive, adjective, verbe și adverbe, fiind excluse orice cuvinte gramaticale (prepoziții, conjuncții) sau forme gramaticale (flexionare) ale cuvintelor. O generalizare importantă care se poate face în ceea ce privește achiziția lexicală este aceea că substantivele sînt prevalente indiferent de cultură. O explicație a acestui lucru ar putea fi existența posibilității de a învăța numele concrete de lucruri arătînd direct spre ele. Primele noastre cuvinte se referă, desigur, la obiectele din jur: fiecare dintre noi e centrul propriului univers. Stadiul următor e cel al enunțurilor formate din cîte două cuvinte, și începe pe la optsprezece-douăzeci de luni. Cuvintele sînt simple alăturări (substantiv cu verb, substantiv cu adjectiv, verb cu adverb) de forme invariabile, neflexionate. Sensul e adesea indicat prin intonație sau gesturi. Vocabularul se extinde rapid cu cinci-nouă cuvinte pe zi, lucru care va continua pînă la vîrsta de șase ani. Juxtapunerea cuvintelor începe cînd vocabularul cuprinde între cincizeci și două sute de cuvinte. Apoi apare vorbirea telegrafică, pe la doi-trei ani: enunțuri cu mai multe cuvinte. Construcțiile seamănă cu mesajele transmise prin telegraf, cînd se omit toate formele inutile redării sensului; limba e mai flexibilă, apar o serie de forme flexionare și prepoziții simple. Vocabularul continuă să se lărgească semnificativ, iar cînd atinge circa patru sute de cuvinte, devine evidentă o legătură între mărimea lui și complexitatea morfologică a enunțului, semn clar al progresului mental. După vîrsta de trei ani, sistemul lingvistic devine tot mai complex. Unul dintre cele mai remarcabile fenomene este creația lexicală: încercarea de regularizare a limbii prin analogii logice. De exemplu, copiii englezi pun un –s la toate substantivele dacă vor să formeze pluralul, inclusiv la substantivele neregulate, ale căror forme de plural trebuie învățate pe dinafară. Astfel, substantivul mouse („șoricel”), care are pluralul mice, devine mouses la toți copiii de această vîrstă. Similar, pun un –ed la toate verbele dacă vor să exprime trecutul: un verb neregulat ca take („a lua”), cu forma de trecut took, va fi taked pentru ei. Tatiana Slama-Cazacu menționează formele zăpada acoperește, se bucurează, și sînteam, produse de copii români între trei și șase ani. Mai tîrziu, toți copiii vor fi capabili să redea și formele neregulate, însă, în acest stadiu, ei deduc logic toate aceste forme, luîndu-se după faptele de limbă deja învățate. Ceea ce înseamnă că, inconștient, mintea (căreia îi place ordinea) extrage reguli pe care le aplică ulterior.

Acestea sînt etapele prin care trece orice copil, din orice cultură – în această ordine și cam la aceleași vîrste. Dar cum se întîmplă aceasta? În discuție unii pornesc de la faptul că mama (sau cine stă mai mult cu copilul) folosește o limbă mult simplificată, cu propoziții scurte, cu puțină gramatică, multe repetiții, vorbire lentă, intonație exagerată, voce tare, multe întrebări. Se prea poate, însă e prea simplist să reducem totul la așa ceva. În primul rînd, nu toată lumea își adaptează vorbirea în felul acesta cînd vorbește cu un copil. Copiii nu doar repetă ceea ce aud, ci formulează propoziții pe care nu le-au auzit niciodată. Există unele comunități afro-americane din Statele Unite în care membrii nu se adresează niciodată unui copil mic pe motiv că e prea mic ca să înțeleagă ceva. Acei copii învață, totuși, să vorbească. Felul în care are loc însușirea limbii materne i-a preocupat pe lingviști și pe psihologi în mod egal, dar cele mai multe păreri vin din lumea psihologilor. În mare, teoriile sînt grupate în jurul a două mari concepte considerate determinante în învățarea limbii materne, anume mediul și factorul genetic. Prima tabără i-a grupat pe cercetătorii care consideră că totul se învață prin imitație și întărire: copiii îi ascultă pe adulți cum vorbesc, încearcă să îi imite și, dacă reușesc, sînt lăudați – sau dacă nu, sînt corectați, după cum e cazul.

Se pot aduce multe obiecții acestui punct de vedere: în primul rînd, o mare parte din vorbirea părinților conține întrebări și comenzi; doar un sfert reprezintă propozițiile declarative simple. Or, primul tip de propoziție produs de un copil este cel declarativ. În al doilea rînd, deși copiii aud un număr finit de propoziții, ei sînt capabili să înțeleagă și să producă propoziții noi, pe care nu le-au auzit niciodată. În al treilea rînd, ei produc forme inexistente, pe care nu puteau să le audă la un adult (am văzut mai sus că aceasta se întîmplă între trei și șase ani). Apoi, studiile practice făcute de psiholingviști, cel mai adesea implicînd propriii copii, arată că un părinte nu prea își pierde timpul corectîndu-și copilul, fiind mai mult atent la ce spune, și mai puțin la cum o spune. Cazurile cînd chiar are loc corecția arată că aceasta este inutilă, copilul ajungînd singur la forma corectă, dar numai atunci cînd este gata mental. Dar pînă să se extragă aceste cunoștințe, în ultimele decenii, psihologii au fost convinși că mediul și stimulii externi sînt totul: așa se explică experimentele primatologilor americani din anii ’60, prin care se urmărea învățarea, de către primatele mari, a limbii engleze – mai întîi vorbite, apoi gestuale (despre care am scris la această rubrică).

Apariția celei de-a doua tabere (care înseamnă nașterea psiholingvisticii, în deceniul ’50-’60) a fost inițiată de Noam Chomsky, care propune o teorie complet opusă, numită nativism sau ineism. Impresionat de complexitatea fenomenului reprezentat de însușirea limbii materne, celebrul lingvist american spune că explicația nu poate fi căutată în afara omului, în mediu, ci doar în interior: anume, în ADN. Dar, despre aceasta, în articolul următor.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: wikimedia commons

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Cât câștigă pe zi o manichiuristă din București: „Cât faci tu într-o zi, eu fac în aproape o lună"
Sunt tot mai multe fete care încearcă să-și îmbunătățească situația financiară și încep să facă cursuri pentru a deveni manichiuriste profesioniste. Unele dintre ele au parte de noroc, ajungând să câștige mii de lei pe zi. Este și cazul Izabelei.
image
Un șef din Poliție face legea pe șosele: șoferii băuți sau drogați merg direct în arest
Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, a declarat că agenţii rutieri vor dispune reţinerea tuturor şoferilor găsiţi la volanul maşinilor, în trafic, cu alcoolemii mari sau sub influenţa substanţelor interzise.
image
Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați
În martie 1886, celebrul luptător apaș Geronimo s-a predat armatei americane după ce ani de zile a dus un război de gherilă cu ocupanții, care i-au ucis familia și i-au alungat de pe pământului lor străvechi.

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.