Cum învățăm limba maternă

4 decembrie 2021
Cum învățăm limba maternă jpeg

Un plînset puternic e primul semn, cînd ne naștem, că am început să respirăm singuri. Totodată este și prima testare a moștenirii noastre biologice fonice și, dacă și condițiile de mediu vor fi normale, vom învăța inevitabil să vorbim. Studierea acestui proces a fost și rămîne unul dintre cele mai palpitante demersuri ale psiho-neurolingviștilor. Întrebările la care aceștia încearcă să răspundă sînt: cum se face că orice copil ajunge să stăpînească sistemul sonor al limbii pe care o aude? Este acesta un proces ordonat? Dacă da, care sînt etapele? Pentru că învățarea limbii materne este absolut uimitoare: cei din jur o vorbesc, iar micuțul și-o însușește. Nici un părinte nu se apucă să dea lecții copilului său prin explicații și exemple: vorbirea acestuia se dezvoltă spontan, pe baza lucrurilor care i se spun direct (omul e și singura specie de pe Pămînt al cărei creier își dublează volumul în primul an de viață, celelalte menținîndu-și toată viața capacitatea craniană cu care s-au născut). Pînă în jurul vîrstei de cinci ani, în medie, se poate spune că un copil stăpînește majoritatea structurilor gramaticale din limbă (cu vocabularul este altă treabă, acesta se îmbogățește cu cuvinte noi pe tot parcursul vieții). Un alt lucru remarcabil este că acest lucru se întîmplă în ciuda oricărei diferențe – inevitabile – de clasă socială și factori culturali.

Plînsetul cu care ne începem viața este un fel de limbă fără vorbire prin care comunicăm în mod spontan nevoi elementare: hrană, căldură, somn. Este un act reflex provocat de sistemul nervos autonom ca răspuns la diverși stimuli. Între intensitatea stimulului (frig, foame, durere etc.) și cea a plînsetului există o legătură directă. După primele săptămîni de viață, plînsetul devine mai nuanțat, cîteodată fiind un semn prin care cerem doar să fim ținuți în brațe de mama. În primele trei sau patru luni emitem sunete la întîmplare: chiote, țiuituri, oftaturi, rîsete, mormăieli, care au fost numite sunete biologice, deoarece sînt determinate fiziologic de configurația tractului vocal: vîrful vălului palatin atinge sau se suprapune cu vîrful epiglotei. Unii le mai numesc reflexive, pentru că ar fi emise doar ca răspuns la senzațiile imediate. Se presupune că aceste sunete ar fi aceleași sau asemănătoare la toți copiii de pe glob și că nu sînt influențate social.

Este interesant că, la naștere, avem tractul vocal asemănător cu cel al cimpanzeului. Aparatul fonator al acestuia este mult mai mic decît al omului, nu e deloc alungit, iar epiglota atinge cerul gurii. Faringele la om permite aerului să circule înspre și dinspre plămîni – prin trahee –, dar și hranei să se ducă în stomac – prin esofag. Dacă înghițim aer, nu se întîmplă nimic, ne balonăm puțin, dar este crucial pentru supraviețuire ca hrana să nu ajungă altundeva decît în stomac. Ceea ce asigură acest lucru este o mică structură anatomică elastică, un cartilaj care se numește epiglotă. Ca un căpăcel, este deschis cînd respirăm, dar se închide atunci cînd înghițim, pentru a nu ne sufoca cu mîncarea. Însă, după trei luni de la naștere, tractul vocal uman se alungește și ia forma pe care o va menține toată viața și care ne va permite să vorbim. Tot la trei luni, după ce ne-am antrenat capacitatea de imitare a sunetelor din mediul înconjurător, începem să gîngurim, să scoatem tot felul de sunete complicate, clicuri, plescăituri, chiote, de parcă ne-am încerca puterile; tot acum apar și primele sunete individuale recognoscibile: /o/, /u/, /a/, /m/, /d/, /c/. Unele studii arată că sunetele frecvente în mod universal (ca, de exemplu, vocala /a/) apar primele; cu cît un sunet e mai rar în limbile planetei (de exemplu, englezescul /æ/), cu atît apare mai tîrziu. Pe la șase luni începem să bolborosim, să producem diverse vocale și consoane (fricative și nazale), prin imitație. Producem și sunete tip silabă, ca mu, da, ba, ma. Pe la nouă luni vor apărea primele înlănțuiri de silabe, iar intonația va începe să se organizeze în tipare identificabile. Aceasta este etapa pre-lingvistică, în care nici sunetele biologice și nici pre-fonemele nu redau vreun înțeles în adevăratul sens al cuvîntului. Ele sînt imitații ale vorbirii adulților, necorespunzînd vreunei structuri mentale constituite. Cu toate acestea, sînt cruciale pentru apariția și formarea sistemului sonor al limbii: s-a observat că bebelușii scot o mulțime de sunete care nu se găsesc în sistemul limbii pe care și-l însușesc ulterior. Tatiana Slama-Cazacu, celebra noastră psiholingvistă, e de părere că, în timp ce nou-născuții trec prin stadiul pre-fonematic, plin de sunete biologice redundante, ei aleg și învață, prin eliminare, numai acele sunete care corespund sistemului lingvistic la care au fost expuși.

Perioada lingvistică este inițiată în jurul vîrstei de zece-douăsprezece luni, cînd rostim primele noastre cuvinte și cînd începem să asociem cuvinte cu sensuri. Pînă pe la un an și jumătate folosim cîte un singur cuvînt în mod global, în loc de sintagmă sau propoziție. De aceea, acest stadiu a mai fost numit și holofrastic. Vocabularul include substantive, adjective, verbe și adverbe, fiind excluse orice cuvinte gramaticale (prepoziții, conjuncții) sau forme gramaticale (flexionare) ale cuvintelor. O generalizare importantă care se poate face în ceea ce privește achiziția lexicală este aceea că substantivele sînt prevalente indiferent de cultură. O explicație a acestui lucru ar putea fi existența posibilității de a învăța numele concrete de lucruri arătînd direct spre ele. Primele noastre cuvinte se referă, desigur, la obiectele din jur: fiecare dintre noi e centrul propriului univers. Stadiul următor e cel al enunțurilor formate din cîte două cuvinte, și începe pe la optsprezece-douăzeci de luni. Cuvintele sînt simple alăturări (substantiv cu verb, substantiv cu adjectiv, verb cu adverb) de forme invariabile, neflexionate. Sensul e adesea indicat prin intonație sau gesturi. Vocabularul se extinde rapid cu cinci-nouă cuvinte pe zi, lucru care va continua pînă la vîrsta de șase ani. Juxtapunerea cuvintelor începe cînd vocabularul cuprinde între cincizeci și două sute de cuvinte. Apoi apare vorbirea telegrafică, pe la doi-trei ani: enunțuri cu mai multe cuvinte. Construcțiile seamănă cu mesajele transmise prin telegraf, cînd se omit toate formele inutile redării sensului; limba e mai flexibilă, apar o serie de forme flexionare și prepoziții simple. Vocabularul continuă să se lărgească semnificativ, iar cînd atinge circa patru sute de cuvinte, devine evidentă o legătură între mărimea lui și complexitatea morfologică a enunțului, semn clar al progresului mental. După vîrsta de trei ani, sistemul lingvistic devine tot mai complex. Unul dintre cele mai remarcabile fenomene este creația lexicală: încercarea de regularizare a limbii prin analogii logice. De exemplu, copiii englezi pun un –s la toate substantivele dacă vor să formeze pluralul, inclusiv la substantivele neregulate, ale căror forme de plural trebuie învățate pe dinafară. Astfel, substantivul mouse („șoricel”), care are pluralul mice, devine mouses la toți copiii de această vîrstă. Similar, pun un –ed la toate verbele dacă vor să exprime trecutul: un verb neregulat ca take („a lua”), cu forma de trecut took, va fi taked pentru ei. Tatiana Slama-Cazacu menționează formele zăpada acoperește, se bucurează, și sînteam, produse de copii români între trei și șase ani. Mai tîrziu, toți copiii vor fi capabili să redea și formele neregulate, însă, în acest stadiu, ei deduc logic toate aceste forme, luîndu-se după faptele de limbă deja învățate. Ceea ce înseamnă că, inconștient, mintea (căreia îi place ordinea) extrage reguli pe care le aplică ulterior.

Acestea sînt etapele prin care trece orice copil, din orice cultură – în această ordine și cam la aceleași vîrste. Dar cum se întîmplă aceasta? În discuție unii pornesc de la faptul că mama (sau cine stă mai mult cu copilul) folosește o limbă mult simplificată, cu propoziții scurte, cu puțină gramatică, multe repetiții, vorbire lentă, intonație exagerată, voce tare, multe întrebări. Se prea poate, însă e prea simplist să reducem totul la așa ceva. În primul rînd, nu toată lumea își adaptează vorbirea în felul acesta cînd vorbește cu un copil. Copiii nu doar repetă ceea ce aud, ci formulează propoziții pe care nu le-au auzit niciodată. Există unele comunități afro-americane din Statele Unite în care membrii nu se adresează niciodată unui copil mic pe motiv că e prea mic ca să înțeleagă ceva. Acei copii învață, totuși, să vorbească. Felul în care are loc însușirea limbii materne i-a preocupat pe lingviști și pe psihologi în mod egal, dar cele mai multe păreri vin din lumea psihologilor. În mare, teoriile sînt grupate în jurul a două mari concepte considerate determinante în învățarea limbii materne, anume mediul și factorul genetic. Prima tabără i-a grupat pe cercetătorii care consideră că totul se învață prin imitație și întărire: copiii îi ascultă pe adulți cum vorbesc, încearcă să îi imite și, dacă reușesc, sînt lăudați – sau dacă nu, sînt corectați, după cum e cazul.

Se pot aduce multe obiecții acestui punct de vedere: în primul rînd, o mare parte din vorbirea părinților conține întrebări și comenzi; doar un sfert reprezintă propozițiile declarative simple. Or, primul tip de propoziție produs de un copil este cel declarativ. În al doilea rînd, deși copiii aud un număr finit de propoziții, ei sînt capabili să înțeleagă și să producă propoziții noi, pe care nu le-au auzit niciodată. În al treilea rînd, ei produc forme inexistente, pe care nu puteau să le audă la un adult (am văzut mai sus că aceasta se întîmplă între trei și șase ani). Apoi, studiile practice făcute de psiholingviști, cel mai adesea implicînd propriii copii, arată că un părinte nu prea își pierde timpul corectîndu-și copilul, fiind mai mult atent la ce spune, și mai puțin la cum o spune. Cazurile cînd chiar are loc corecția arată că aceasta este inutilă, copilul ajungînd singur la forma corectă, dar numai atunci cînd este gata mental. Dar pînă să se extragă aceste cunoștințe, în ultimele decenii, psihologii au fost convinși că mediul și stimulii externi sînt totul: așa se explică experimentele primatologilor americani din anii ’60, prin care se urmărea învățarea, de către primatele mari, a limbii engleze – mai întîi vorbite, apoi gestuale (despre care am scris la această rubrică).

Apariția celei de-a doua tabere (care înseamnă nașterea psiholingvisticii, în deceniul ’50-’60) a fost inițiată de Noam Chomsky, care propune o teorie complet opusă, numită nativism sau ineism. Impresionat de complexitatea fenomenului reprezentat de însușirea limbii materne, celebrul lingvist american spune că explicația nu poate fi căutată în afara omului, în mediu, ci doar în interior: anume, în ADN. Dar, despre aceasta, în articolul următor.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: wikimedia commons

p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990 2021 jpeg
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990-2021
Posibile dificultăți cu care se confruntă femeile în ascensiunea politică constau în responsabilitățile ce țin de familie, constrîngerile de timp,  standarde mai înalte privind femeile care intenționează să candideze, stereotipurile de gen, lipsa încrederii de sine, o rețea fragilă de sprijin, hărțuirea online și în social media.
Disuasiunea nucleară după Ucraina jpeg
Disuasiunea nucleară după Ucraina
Armele nucleare precise, de dimensiuni reduse, par atît de ușor utilizabile încît am ajuns să le considerăm normale.
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse jpeg
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse
Asistăm la o recidivă teribilă a rasismului postimperial.
„Cei doi vor fi un trup“ jpeg
Răzbunarea lui Stolîpin. La Kiev
Este o nouă formă de societate civilă, mai fragmentată, dar mai conștientă de sine, formată din grupuri de cetățeni capabili să se informeze independent, să-și construiască propriile poziții, dar mai ales să acționeze în opoziție cu statul și cu elita birocratică.
Ce înseamnă apărarea Europei? jpeg
Ce înseamnă apărarea Europei?
„Întrebarea e cine conduce lumea. Numai războiul poate decide cu adevărat.“
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București jpeg
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București
„Permiteți-mi să spun foarte clar un lucru: acesta este războiul lui Vladimir Putin. Putin a început și a dezlănțuit acest război.”
Viitorul furat al Rusiei jpeg
Viitorul furat al Rusiei
Războiul său vizează întregul sistem european, care se bizuie, mai presus de toate, pe principiul inviolabilității granițelor.
Comunicarea muzicală jpeg
Comunicarea muzicală
Muzica e cel mai bun candidat la rolul de strămoș al limbajului, cu loc între funcțiile emisferei drepte, care se relaționează cu empatia și comuniunea, nu cu competiția și divizarea.
Alegerile libertății din Ungaria jpeg
Alegerile libertății din Ungaria
În ultimii zece ani, Orbán a transformat Ungaria într-o „democrație iliberală” în care vocea sa e singura care reprezintă poporul.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.