Brant Pitre: apologetică și confesiune într-o carte despre Isus

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Brant Pitre: apologetică și confesiune într o carte despre Isus jpeg

Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Iisus (în original: The Case for Jesus: The Biblical and Historical Evidence for Christ) este lucrarea în care Brant Pitre îmbină foarte discret tonul confesiv cu cel apologetic. Acest mesaj este mai clar conturat în cazul titlului pe care editorul român l-a ales pentru ediția discutată aici, decît în titlul original. Cele două tipuri de lectură se împletesc, aparent, inegal. Valoarea apologetică are întîietate în fața celei confesive. Cu toate acestea, apologia și confesiunea sînt atît de strîns legate încît cu greu s-ar putea vorbi suficient de bine despre una fără a o evoca și pe cealaltă.

Cu cine polemizează Pitre? De unde această vervă apologetică pe care nu și-o dezminte de la un capăt la altul al cărții? Deși nu-și asumă explicit acest lucru, intensitatea citării, la fel ca și proximitatea apariției, ne conduc la concluzia inevitabilă că în vizor se află Bart D. Ehrman, cu lucrarea sa Cum a devenit Iisus Dumnezeu. Preamărirea unui predicator evreu din Galileea. Chiar fără a număra citările și referințele la această carte, cititorului îi va fi sărit cu siguranță în ochi o anume recurență a trimiterilor la Ehrman. În al doilea rînd, dacă Ehrman și-a publicat cartea în 2014, Pitre a publicat-o după aproximativ doi ani. Dacă Ehrman susține, în esență, că Iisus n-a pretins că este Fiul lui Dumnezeu și că divinitatea Sa reprezintă un adaos ulterior, Pitre dovedește, plecînd de la textul biblic, că Iisus a vorbit despre Sine ca fiind Dumnezeu. Așadar, avem de-a face cu o polemică ce vizează identitatea lui Iisus. Nu e nimic nou de vreme ce dintotdeauna dumnezeirea lui Iisus a fost pusă la îndoială și, în prezența acestei îndoieli, Iisus a fost considerat cînd zelot, cînd dascăl de morală (unic sau în alcătuirea triumviratului moral alături de Socrate și Buddha) sau profet.  Mai mult decît atît, Iisus Însuși pare să-și fi chestionat contemporanii cu privire la identitatea sa prin întrebarea pe care le-o adresa referitor la Sine (Mt. 16, 13-16) și chiar fără a li se cere să răspundă, oamenii se întrebau în fața faptelor minunate: „Cine este Acesta?” (Mt. 8, 27). Ce vreau să arăt aici este că problema identității lui Iisus nu e doar dorită de El, dar e inevitabilă pentru toți oamenii. Pe acest fundal, polemica angajată de B. Pitre în relație cu B. Ehrman e doar o părticică dintr-o îndelungată istorie, chiar dacă una foarte interesantă și incitantă din punct de vedere intelectual.

Caracterul viu al problemei identității lui Iisus explică rafturile întregi pe care le ocupă Iisus în bibliotecile lumii: de la cele devoționale pînă la cele științifice, fie în sensul negării dumnezeirii ori chiar existenței sale, fie în sens contrar. Poți scrie însă despre Iisus doar științific? Poți păstra neatinsă aparența obiectivității? Ceea ce vreau să afirm doar ipotetic, fără pretenția de a argumenta, este că nimeni nu poate scrie o carte despre Iisus pur științifică. De fiecare dată, orice carte ce tratează, în ultimă instanță, identitatea lui Iisus ascunde în spatele învelișului obiectivității științifice un miez de subiectivitate care îmbracă forma credinței ori a ateismului. Diferența dintre cărți rezultă din felul în care autorii înțeleg să-și asume, să-și nege ori să-și ticluiască inevitabila subiectivitate. Cu alte cuvinte, pe lîngă valoarea științifică a cărții, diferența e dată și de onestitate. În cazul lui B. Pitre, subiectivitatea este asumată, iar linia de separație dintre argumentul științific și credința personală este foarte explicit trasată. Brant Pitre demonstrează științific faptul că Iisus S-a considerat Dumnezeu, dar nu poate demonstra că Iisus a fost Dumnezeu. La această concluzie nu ajungi prin instrumentele științifice, ci prin faptul credinței, iar în această carte autorul ei vorbește și despre felul în care a ajuns la credință. Așa trebuie să înțelegem împletirea atît de profundă între verva apologetică și profunzimea confesivă.

Sub aspectul argumentației, Pitre pleacă de la întrebarea dacă „a pretins Iisus Nazarineanul că este Fiul lui Dumnezeu” (p. 11) și își propune să arate că, pe baza evangheliilor, „Iisus s-a considerat Dumnezeu într-un mod tipic evreiesc”, adică prin intermediul „parabolelor și întrebărilor menite să-i dezvăluie și să-i ascundă identitatea” (p. 140). Consecința este că inclusiv „evangheliile sinoptice se referă la divinitatea lui Iisus” (p. 143), nu doar Evanghelia după Ioan. Pentru a demonstra acest lucru, cartea pare să aibă două părți.

Prima parte (cap. 2-7) discută istoricitatea și natura evangheliilor. Înainte de a pune în discuție tema identității lui Iisus, autorul discută natura surselor evanghelice pe baza cărora va căuta răspunsul la întrebarea inițială. De unde această necesitate? Specificul unui anumit curent de cercetare teologică în secolul XX, al cărui exponent recent și probabil foarte vizibil este Bart Ehrman, constă în faptul că Evangheliile nu sînt credibile din punct de vedere istoric și, de aceea, e puțin probabil că Iisus a afirmat că El este Dumnezeu (p. 218). Dimpotrivă, argumentează Pitre, evangheliile nu au fost anonime (cap. 2), iar acest lucru rezultă din titluri (cap. 3) și din scrierile primilor Părinți ai Bisericii (cap. 4). De asemenea, notorietatea celor patru autori ai evangheliilor rezultă și din opoziția cu evangheliile apocrife care au fost atribuite unor personaje, dar fără a fi scrise de acestea (cap. 5). În sfîrșit, evangheliile nu sînt nici romane, nici mituri, ci biografii, adică surse istorice de informații cu privire la Iisus, potrivit genului literar al vremurilor (cap. 6). Sub aspectul datării evangheliilor, Pitre susține că sinopticele au fost scrise înainte de 60 d.Hr, adică în interiorul generației apostolice, așa încît să nu se poată vorbi despre o „fractură temporală” de natură să le diminueze credibilitatea (cap. 7). Pe scurt, nu se pot analiza sursele evanghelice sub aspectul dezvăluirii identității critice fără a stabili cele trei probleme esnțiale de istoricitate a acestora: auctorialitatea (nu sînt anonime), genul literar cărora aparțin (biografii) și perioada scrierii (pînă în anul 60).

În partea secundă (cap. 9-12), Pitre demonstrează pe baza textului evanghelic faptul că Iisus n-a fost doar Mesia, ci a pretins despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu. Miza este importantă pentru că „dacă Iisus nu s-a considerat Dumnezeu, atunci nici n-a fost”, astfel că „ideea de bază a creștinismului se prăbușește” (p. 140). Cu alte cuvinte, faptul că secolul XX a avut în miezul criticii teologice această idee nouă – că Iisus nu s-a considerat Dumnezeu – dovedește negarea subiectivității sub pretenția obiectivă. Dacă pînă în trecutul recent autorii teologiei critice au încercat ei înșiși să nege divinitatea lui Iisus, de data aceasta Iisus însuși pare să-și nege divinitatea. Este aici o formă de perversitate? Nu știu. În mod sigur, poate fi vorba despre lipsă de onestitate. Ar fi o greșeală să arăt aici felul în care Pitre își argumentează foarte didactic ideea de bază, diminuînd sau chiar anulînd plăcerea unei lecturi foarte reconfortante cel puțin din punct de vedere intelectual. Esențial este că Iisus alege să-și dezvăluie identitatea într-un mod specific, recurgînd la ghicitori, parabole și întrebări. De ce așa? Pentru că Iisus urmărește să o dezvăluie „în fața celor dispuși să creadă” și „o ascunde celor ce i se opun” (p. 162). Iisus pare să-și dorească ca „oamenii să creadă în El în deplină libertate”, adică „să fie liberi să ajungă la propriile concluzii” (p. 174).

Acesta este momentul în care cititorul își dă seama că intenția apologetică a cărții ascunde și o nuanță puternic confesivă. Citind-o, îți dai seama de o anumită viață a credinței și de un fel neașteptat în care îndoielilor intelectuale le răspund întîmplări neobișnuite. Ca student în teologie, a observat că, în primele trei evanghelii, Iisus nu pare să se refere la Sine ca Fiu al lui Dumnezeu și de aici începutul îndoielii cu privire la divinitatea lui Iisus. Acela a fost momentul în care „viața mea a luat o întorsătură”. Pentru a ieși din aceasta, Pitre a luat decizia să-și afirme necredința în divinitatea lui Iisus, dar nu a putut pentru că „o parte din mine credea că Iisus e Dumnezeu” (p. 19). Ce poate fi mai emoționant decît această împletire, mărturisită pe întinderea unei pagini de carte, între concluzia obținută pe cale rațională și conștientizarea unei anumite disponibilități interioare, inexplicabilă pe cale rațională? În acest zbucium lăuntric intervine profesoara lui evreică, Amy-Jill Levine, care îi formează deprinderea de a citi Noul Testament „prin ochii vechilor evrei”. Acesta este „modul autentic ce mi-a schimbat viața” (p. 13). Această metodă intelectuală l-a apropiat de credință. Toată opera teologică a lui B. Pitre se înfiripă prin lectura iudaică a textului scripturistic. Sînt nenumărate locurile în care autorul recunoaște felul în care metoda arătată l-a îndreptat către concluzii diferite de cele ale teologiei critice în care se forma din punct de vedere scolastic, dar și de cele ale teologiei de amvon. Iată un exemplu. Tîlcuind profeția lui Iisus despre propria înviere prin referire la „semnul lui Iona” (Mt. 12, 38-41), autorul arată că, în accepțiunea iudaică, „adevăratul miracol nu e învierea lui Iona, ci pocăința neamurilor din Ninive” (p. 214). Concluzia surprinzătoare a cărții e că nu Învierea lui Iisus e cel mai mare miracol, ci „convertirea neamurilor”, adică universalitatea Bisericii (p. 216).

Dacă Iisus a ales să-și „înțeleagă identitatea ca pe o taină care trebuia revelată” treptat, atunci care ar trebui să fie reacția omului? De închidere? Nu, nici vorbă. De deschidere asemenea lui Petru? Da. Interpretînd revelația lui Simon Petru din Cezareea lui Filip expusă de cei trei evangheliști sinoptici, B. Pitre conchide că Tatăl descoperă identitatea propriului Fiu apostolului Petru care, asemenea lui Avraam în ușa cortului, se deschisese către taină. Ce este credința plecînd de la această experiență personală a autorului? Cum să înțelegem această realitate atît de misterioasă din inima omului care uneori te împiedică să-ți urmezi voința și care alteori lasă atîtea urme atunci cînd este puternică, autentică și ferită de aberația fanatismului? Din cartea lui Pitre aflăm atîtea lucruri, dar rămînem răscoliți de această întrebare: ce este, pînă la urmă, credința? Urmărind primul și ultimul capitol, ne putem întreba dacă nu cumva credința este acea disponibilitate interioară către mister care nu ți se datorează (e un dar al lui Dumnezeu mai mult decît un merit al omului?), dar pe care ești dator să o conștientizezi. Pentru a se fortifica, credința are nevoie de metodă intelectuală adecvată. Desigur, nu toată lumea are șansa unui dascăl precum cel pe care autorul însuși l-a avut și care a intrat providențial în viața sa. Dar noi toți putem citi această carte care, dincolo de scopul polemic și dincolo de validitatea concluziilor sale, ne oferă mărturia autorului despre felul în care credința are nevoie de pregătirea adecvată a intelectului în receptarea tainelor biblice, tot astfel cum intelectul însuși are nevoie de o deschidere către mister pentru a nu rămîne comod la suprafața lucrurilor. De felul în care se articulează lectura intelectuală cu disponibilitatea către mister depinde întreaga bogăție a cărților despre Iisus.

Nicolae Drăgușin este doctor în filozofie, lector universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti.

p 22 jpg
Împotriva organizării de către licee a admiterii pentru clasa a IX-a
Ce tip de lume este aceea în care se întîmplă asta? Este ceva mai mult decît medieval, este un fapt primitiv și rău, atroce.
980 22 L Cutitaru  jpg
Ești cum scrii?
Așa că subiectul acestui text, scrisul de mînă, destinat mai degrabă a amuza decît a informa, va fi dezvoltat într-o mică serie, în lunile următoare.
p 21 Pierre Nora WC jpg
„Monsieur notă-de-subsol“ face istorie
Nașterea revistei Nouvelle Revue Française a avut loc în timpul unei încrîncenate lupte culturale.
caderea unui dictator jpg
„Cine a tras în noi după 22”? Singura teorie logică și bazată pe dovezi - o discuție cu Andrei Ursu -
Sînt oameni care au fost eroi în mod real și cărora li s-a băgat în cap că de fapt au fost niște unii care nu știau ce fac pe acolo și, în același timp, securiștii, care au pensii speciale, sînt eroizați.
p 22 Taormina WC jpg
Luminile și parcările Taorminei
Și să nu uitam că sîntem colonii Romei la gurile Dunării, printre atîția barbari... am pătimit destule... deve avere importanza in qualche modo”.
p 23 WC jpg
Criptomonedele nu sînt bani
Criptomonedele nu sînt bani, sînt o iluzie a unei lumi care-și caută noi căi acum în noua eră a informaticii și informației.
P G  Lowery Sideshow Band jpg
Se caută un cuvînt
Cohorte de îngeri... roiuri, stoluri, puzderie, cete, alaiuri... îți trebuie o mulțime de substantive colective ca să-l alegi pe cel mai potrivit ideii de „grup”.
973 22 Iulia Marin jpeg
De ce Bach?
Doar ecourile unui Du schaffst das m-au ajutat să pot duce piesele la final. Însă în acea zi, nu cred că Johann Sebastian Bach a ajutat multora.
p 23 Lewis Carroll WC jpg
Efemeridele lingvistice
O atitudine normală, veți zice. Poți pretinde drepturi asupra vocabularului?
p 22  James Cooke Brown WC jpg
Dreptul asupra limbii
Vladimir Putin poate, de fapt, să declare că limba rusă e proprietatea sa personală, consecințele legale ale unei astfel de pretenții sînt nule.
RoAlert jpg
Societatea de consum emoțional
De cîte ori ar trebui să sune telefoanele oamenilor într-o zi? Și apoi ce se va mai adăuga pe lista Ro-Alert?
p 22 Nagit WC jpg
Nagîț de pui
Etimologiile acestea „raționale”, dar false nu reflectă simple asocieri formale și sonore între cuvinte.
p 7 FED WC jpg
E inflația, prostule!
Întrucît Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED) a majorat recent rata-țintă a dobînzii, s-ar putea ca inflația să încetinească spre sfîrșitul anului în curs.
Florin Stoian 10 jpg
„Am transformat Oltenia de sub Munte într-un brand” – interviu cu geologul Florin STOICAN
„Mai întîi, trebuie să spun că rețeaua internațională a Geoparcurilor UNESCO a ajuns acum la 177 de geoparcuri din 46 de țări și există un interes atît de mare pentru alte geoparcuri, încît UNESCO a limitat numărul anual de aplicații la maximum 20 și maximum două/țară.”
p 7 WC jpg
Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului.
959 22 LCCutitarupng jpg
A texta, textare, textor & texteză
Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
p 7 WC jpg
America și provocarea chineză
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența.
p 19 jpg
Hîrtia, ecranul și cititul
Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită?
p 7 WC jpg
Căderea lui Boris Johnson – și a noastră
În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.
p 23 ExpoziLŤia Columbian¦â, Chicago, 1893 WC jpg
Ierusalimul de ipsos – Expoziția Mondială de la Chicago, 1893
La Chicago, în 1893, un oraş ideal întreg s-a pogorît pe harta oraşului, condiţionat de sit şi de cultura albă, creştină, „falocentrică” şi „elitistă” care domina acel moment.
p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.