Brant Pitre: apologetică și confesiune într-o carte despre Isus

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Brant Pitre: apologetică și confesiune într o carte despre Isus jpeg

Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Iisus (în original: The Case for Jesus: The Biblical and Historical Evidence for Christ) este lucrarea în care Brant Pitre îmbină foarte discret tonul confesiv cu cel apologetic. Acest mesaj este mai clar conturat în cazul titlului pe care editorul român l-a ales pentru ediția discutată aici, decît în titlul original. Cele două tipuri de lectură se împletesc, aparent, inegal. Valoarea apologetică are întîietate în fața celei confesive. Cu toate acestea, apologia și confesiunea sînt atît de strîns legate încît cu greu s-ar putea vorbi suficient de bine despre una fără a o evoca și pe cealaltă.

Cu cine polemizează Pitre? De unde această vervă apologetică pe care nu și-o dezminte de la un capăt la altul al cărții? Deși nu-și asumă explicit acest lucru, intensitatea citării, la fel ca și proximitatea apariției, ne conduc la concluzia inevitabilă că în vizor se află Bart D. Ehrman, cu lucrarea sa Cum a devenit Iisus Dumnezeu. Preamărirea unui predicator evreu din Galileea. Chiar fără a număra citările și referințele la această carte, cititorului îi va fi sărit cu siguranță în ochi o anume recurență a trimiterilor la Ehrman. În al doilea rînd, dacă Ehrman și-a publicat cartea în 2014, Pitre a publicat-o după aproximativ doi ani. Dacă Ehrman susține, în esență, că Iisus n-a pretins că este Fiul lui Dumnezeu și că divinitatea Sa reprezintă un adaos ulterior, Pitre dovedește, plecînd de la textul biblic, că Iisus a vorbit despre Sine ca fiind Dumnezeu. Așadar, avem de-a face cu o polemică ce vizează identitatea lui Iisus. Nu e nimic nou de vreme ce dintotdeauna dumnezeirea lui Iisus a fost pusă la îndoială și, în prezența acestei îndoieli, Iisus a fost considerat cînd zelot, cînd dascăl de morală (unic sau în alcătuirea triumviratului moral alături de Socrate și Buddha) sau profet.  Mai mult decît atît, Iisus Însuși pare să-și fi chestionat contemporanii cu privire la identitatea sa prin întrebarea pe care le-o adresa referitor la Sine (Mt. 16, 13-16) și chiar fără a li se cere să răspundă, oamenii se întrebau în fața faptelor minunate: „Cine este Acesta?” (Mt. 8, 27). Ce vreau să arăt aici este că problema identității lui Iisus nu e doar dorită de El, dar e inevitabilă pentru toți oamenii. Pe acest fundal, polemica angajată de B. Pitre în relație cu B. Ehrman e doar o părticică dintr-o îndelungată istorie, chiar dacă una foarte interesantă și incitantă din punct de vedere intelectual.

Caracterul viu al problemei identității lui Iisus explică rafturile întregi pe care le ocupă Iisus în bibliotecile lumii: de la cele devoționale pînă la cele științifice, fie în sensul negării dumnezeirii ori chiar existenței sale, fie în sens contrar. Poți scrie însă despre Iisus doar științific? Poți păstra neatinsă aparența obiectivității? Ceea ce vreau să afirm doar ipotetic, fără pretenția de a argumenta, este că nimeni nu poate scrie o carte despre Iisus pur științifică. De fiecare dată, orice carte ce tratează, în ultimă instanță, identitatea lui Iisus ascunde în spatele învelișului obiectivității științifice un miez de subiectivitate care îmbracă forma credinței ori a ateismului. Diferența dintre cărți rezultă din felul în care autorii înțeleg să-și asume, să-și nege ori să-și ticluiască inevitabila subiectivitate. Cu alte cuvinte, pe lîngă valoarea științifică a cărții, diferența e dată și de onestitate. În cazul lui B. Pitre, subiectivitatea este asumată, iar linia de separație dintre argumentul științific și credința personală este foarte explicit trasată. Brant Pitre demonstrează științific faptul că Iisus S-a considerat Dumnezeu, dar nu poate demonstra că Iisus a fost Dumnezeu. La această concluzie nu ajungi prin instrumentele științifice, ci prin faptul credinței, iar în această carte autorul ei vorbește și despre felul în care a ajuns la credință. Așa trebuie să înțelegem împletirea atît de profundă între verva apologetică și profunzimea confesivă.

Sub aspectul argumentației, Pitre pleacă de la întrebarea dacă „a pretins Iisus Nazarineanul că este Fiul lui Dumnezeu” (p. 11) și își propune să arate că, pe baza evangheliilor, „Iisus s-a considerat Dumnezeu într-un mod tipic evreiesc”, adică prin intermediul „parabolelor și întrebărilor menite să-i dezvăluie și să-i ascundă identitatea” (p. 140). Consecința este că inclusiv „evangheliile sinoptice se referă la divinitatea lui Iisus” (p. 143), nu doar Evanghelia după Ioan. Pentru a demonstra acest lucru, cartea pare să aibă două părți.

Prima parte (cap. 2-7) discută istoricitatea și natura evangheliilor. Înainte de a pune în discuție tema identității lui Iisus, autorul discută natura surselor evanghelice pe baza cărora va căuta răspunsul la întrebarea inițială. De unde această necesitate? Specificul unui anumit curent de cercetare teologică în secolul XX, al cărui exponent recent și probabil foarte vizibil este Bart Ehrman, constă în faptul că Evangheliile nu sînt credibile din punct de vedere istoric și, de aceea, e puțin probabil că Iisus a afirmat că El este Dumnezeu (p. 218). Dimpotrivă, argumentează Pitre, evangheliile nu au fost anonime (cap. 2), iar acest lucru rezultă din titluri (cap. 3) și din scrierile primilor Părinți ai Bisericii (cap. 4). De asemenea, notorietatea celor patru autori ai evangheliilor rezultă și din opoziția cu evangheliile apocrife care au fost atribuite unor personaje, dar fără a fi scrise de acestea (cap. 5). În sfîrșit, evangheliile nu sînt nici romane, nici mituri, ci biografii, adică surse istorice de informații cu privire la Iisus, potrivit genului literar al vremurilor (cap. 6). Sub aspectul datării evangheliilor, Pitre susține că sinopticele au fost scrise înainte de 60 d.Hr, adică în interiorul generației apostolice, așa încît să nu se poată vorbi despre o „fractură temporală” de natură să le diminueze credibilitatea (cap. 7). Pe scurt, nu se pot analiza sursele evanghelice sub aspectul dezvăluirii identității critice fără a stabili cele trei probleme esnțiale de istoricitate a acestora: auctorialitatea (nu sînt anonime), genul literar cărora aparțin (biografii) și perioada scrierii (pînă în anul 60).

În partea secundă (cap. 9-12), Pitre demonstrează pe baza textului evanghelic faptul că Iisus n-a fost doar Mesia, ci a pretins despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu. Miza este importantă pentru că „dacă Iisus nu s-a considerat Dumnezeu, atunci nici n-a fost”, astfel că „ideea de bază a creștinismului se prăbușește” (p. 140). Cu alte cuvinte, faptul că secolul XX a avut în miezul criticii teologice această idee nouă – că Iisus nu s-a considerat Dumnezeu – dovedește negarea subiectivității sub pretenția obiectivă. Dacă pînă în trecutul recent autorii teologiei critice au încercat ei înșiși să nege divinitatea lui Iisus, de data aceasta Iisus însuși pare să-și nege divinitatea. Este aici o formă de perversitate? Nu știu. În mod sigur, poate fi vorba despre lipsă de onestitate. Ar fi o greșeală să arăt aici felul în care Pitre își argumentează foarte didactic ideea de bază, diminuînd sau chiar anulînd plăcerea unei lecturi foarte reconfortante cel puțin din punct de vedere intelectual. Esențial este că Iisus alege să-și dezvăluie identitatea într-un mod specific, recurgînd la ghicitori, parabole și întrebări. De ce așa? Pentru că Iisus urmărește să o dezvăluie „în fața celor dispuși să creadă” și „o ascunde celor ce i se opun” (p. 162). Iisus pare să-și dorească ca „oamenii să creadă în El în deplină libertate”, adică „să fie liberi să ajungă la propriile concluzii” (p. 174).

Acesta este momentul în care cititorul își dă seama că intenția apologetică a cărții ascunde și o nuanță puternic confesivă. Citind-o, îți dai seama de o anumită viață a credinței și de un fel neașteptat în care îndoielilor intelectuale le răspund întîmplări neobișnuite. Ca student în teologie, a observat că, în primele trei evanghelii, Iisus nu pare să se refere la Sine ca Fiu al lui Dumnezeu și de aici începutul îndoielii cu privire la divinitatea lui Iisus. Acela a fost momentul în care „viața mea a luat o întorsătură”. Pentru a ieși din aceasta, Pitre a luat decizia să-și afirme necredința în divinitatea lui Iisus, dar nu a putut pentru că „o parte din mine credea că Iisus e Dumnezeu” (p. 19). Ce poate fi mai emoționant decît această împletire, mărturisită pe întinderea unei pagini de carte, între concluzia obținută pe cale rațională și conștientizarea unei anumite disponibilități interioare, inexplicabilă pe cale rațională? În acest zbucium lăuntric intervine profesoara lui evreică, Amy-Jill Levine, care îi formează deprinderea de a citi Noul Testament „prin ochii vechilor evrei”. Acesta este „modul autentic ce mi-a schimbat viața” (p. 13). Această metodă intelectuală l-a apropiat de credință. Toată opera teologică a lui B. Pitre se înfiripă prin lectura iudaică a textului scripturistic. Sînt nenumărate locurile în care autorul recunoaște felul în care metoda arătată l-a îndreptat către concluzii diferite de cele ale teologiei critice în care se forma din punct de vedere scolastic, dar și de cele ale teologiei de amvon. Iată un exemplu. Tîlcuind profeția lui Iisus despre propria înviere prin referire la „semnul lui Iona” (Mt. 12, 38-41), autorul arată că, în accepțiunea iudaică, „adevăratul miracol nu e învierea lui Iona, ci pocăința neamurilor din Ninive” (p. 214). Concluzia surprinzătoare a cărții e că nu Învierea lui Iisus e cel mai mare miracol, ci „convertirea neamurilor”, adică universalitatea Bisericii (p. 216).

Dacă Iisus a ales să-și „înțeleagă identitatea ca pe o taină care trebuia revelată” treptat, atunci care ar trebui să fie reacția omului? De închidere? Nu, nici vorbă. De deschidere asemenea lui Petru? Da. Interpretînd revelația lui Simon Petru din Cezareea lui Filip expusă de cei trei evangheliști sinoptici, B. Pitre conchide că Tatăl descoperă identitatea propriului Fiu apostolului Petru care, asemenea lui Avraam în ușa cortului, se deschisese către taină. Ce este credința plecînd de la această experiență personală a autorului? Cum să înțelegem această realitate atît de misterioasă din inima omului care uneori te împiedică să-ți urmezi voința și care alteori lasă atîtea urme atunci cînd este puternică, autentică și ferită de aberația fanatismului? Din cartea lui Pitre aflăm atîtea lucruri, dar rămînem răscoliți de această întrebare: ce este, pînă la urmă, credința? Urmărind primul și ultimul capitol, ne putem întreba dacă nu cumva credința este acea disponibilitate interioară către mister care nu ți se datorează (e un dar al lui Dumnezeu mai mult decît un merit al omului?), dar pe care ești dator să o conștientizezi. Pentru a se fortifica, credința are nevoie de metodă intelectuală adecvată. Desigur, nu toată lumea are șansa unui dascăl precum cel pe care autorul însuși l-a avut și care a intrat providențial în viața sa. Dar noi toți putem citi această carte care, dincolo de scopul polemic și dincolo de validitatea concluziilor sale, ne oferă mărturia autorului despre felul în care credința are nevoie de pregătirea adecvată a intelectului în receptarea tainelor biblice, tot astfel cum intelectul însuși are nevoie de o deschidere către mister pentru a nu rămîne comod la suprafața lucrurilor. De felul în care se articulează lectura intelectuală cu disponibilitatea către mister depinde întreaga bogăție a cărților despre Iisus.

Nicolae Drăgușin este doctor în filozofie, lector universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti.

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.