Bocitoarele educației

Publicat în Dilema Veche nr. 910 din 16 – 22 septembrie 2021
E cool să postești jpeg

Pe 13 septembrie a reînceput școala, după un an dificil, pentru părinți, elevi și profesori deopotrivă, un an în care perioadele de școală online au mai scos la iveală alte lacune ale sistemului de educație. De parcă n-ar fi fost deja prea multe. Dar școala a reînceput, cum începe în fiecare an, șontîc-șontîc, bătută cu tandrețe pe spate și încurajată cu multe discursuri frumoase, cu urări de bine care par a-i spune „Hai, că poți”, iar pe 13 septembrie elevii s-au întors în bănci. La fel s-au întors și reportajele și articolele despre starea precară a sistemului de educație – despre lipsa de profesori bine pregătiți, despre infrastructura precară, despre elevi nevoiți să meargă kilometri întregi pînă la școală, despre sărăcie și lipsa de acces a copiilor la educație. Se vor recircula, o perioadă, și statistici despre abandonul școlar sau rezultatele catastrofale ale educației în România. Și, chiar dacă lent, Titanicul, care a ajuns să fie educația în România, se va mai scufunda nițel și va privi, în timp ce ia apă la bord, spre acel colac care plutește undeva în derivă cu inscripția salutară „România educată”.

Este, într-adevăr, România avidă de educație? De 30 de ani încoace, starea educație în România este, mai degrabă, un continuu motiv de lamentare și de enervări decît o reală preocupare pentru îmbunătățire, iar principalul vinovat, înspre care toți arătăm cu degetul, este politicul. Pe de o parte, e de înțeles, dacă ne gîndim la toți incompetenții și la toate dezastrele pe care unii dintre miniștrii Educației le-au făcut, de-a lungul perindării lor, la cîrma ministerului.

Pe de alta, dincolo de problemele de sistem, via politic, starea precară a educației în România mai poate fi privită și dintr-un alt unghi – societatea în ansamblul ei.

Încurajează societatea în care trăim educația, mersul la școală? Teoretic, da, bineînțeles. Discursuri și inițiative brodate în jurul „rolulului” educației, importanței educației, toate traduse prin vorba „Dacă ai carte, ai parte”. Practic, însă, și într-un mod total ironic, societatea de azi apreciază, de fapt, fără să-și dea seama, mai degrabă înțelesul de bază al acestei vorbe – explicat de profesorul Vladimir Bogosavlievici, de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, într-un articol pentru Adevărul. Potrivit acestuia, expresia, apărută în Transilvania, „făcea referire la cartea funciară care prevedea cine ce proprietate deţine. Se emitea o adeverinţă, care specifica suprafaţa deţinută şi termenii posesiei. Ţăranii, oameni mai simpli, i-au zis «carte» şi de aici s-a ajuns la «Ai carte, ai parte». Avînd «cartea» respectivă puteai demonstra dreptul de proprietate şi în sensul ăsta erai cineva”.

Cu alte cuvinte, „partea” n-avea nici o legătură cu educația, ci mai degrabă cu statutul financiar. Or, în România, sprijinim cu adevărat educația întru bunăstare materială sau mai degrabă alte rețete de succes, care n-au nimic de-a face cu școala? Cît de mult apreciem educația?

Din nou, teoretic, ne place să visăm că așa este. Practic, să ne uităm însă la cîteva cifre care revelează această sete a românilor de cultură.

În  2015, potrivit Eurostat, România se situa pe ultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de produse culturale. În 2019, potrivit Barometrului de consum cultural, emis de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, doar 22% din respondenți citesc săptămînal o carte sau un ziar în format tipărit. O altă cifră Eurostat ne spune, în 2020, că 93,5% din români nu cumpără nici o carte pe an (potrivit Deutsche Welle).

Bineînțeles, putem spune că este desuet azi să mai citești o carte tipărită, căci ne-am mutat cu totul pe acest Internet care a zdrobit obiceiul printului, devenit aproape burghez. Așadar, probabil că românii consumă cultură online.

Potrivit aceluiași Barometru de consum cultural, în 2019, în mediul online, 70% din respondenții care au declarat că folosesc Internetul au spus că îl folosesc în special pentru accesarea rețelelor de socializare, pentru vizionarea unor clipuri de divertisment sau pentru a asculta muzică (și mă îndoiesc că este vorba de un procent zdrobitor avid de muzică clasică). Mai puțin de un sfert dintre respondenți au declarat că au folosit Internetul pentru a citi cărți online sau pentru a urma cursuri. Cele mai scăzute procente din sondaj (12%) aparțin celor care au declarat că au folosit Internetul pentru a cumpăra cărți, bilete la teatru sau pentru a accesa site-uri pentru îmbunătățirea cunoștințelor generale. Pe scurt, dacă la cititul de cărți tipărite stăm prost, concluzia Barometrului la  capitolul „cultură online” este: „Internetul a fost utilizat îndeosebi pentru activități sociale și de divertisment, dar mai puțin pentru activități educative”.

Deci carte tipărită, nu prea, iar Internetul este folosit, mai degrabă, pentru divertisment facil.

Dar avem televiziuni! Cum stăm, așadar, cu consumul de cultură la televizor? Cum majoritatea românilor dețin măcar un televizor, ba chiar, potrivit Barometrului, 77% din gospodăriile din România au televizoare de ultima generație, televizoare cu ecran plat sau Smart TV-uri, poate că foamea noastră de cultură și educație ne-o potolim cu televizorul ultraperformant.

„Un procent ridicat de populație preferă să vadă filme și programe de divertisment, care cuprind și emisiunile de tip reality show. În ceea ce privește nivelul de satisfacție al oamenilor față de oferta de programe culturale, 17% s-au declarat foarte mulțumiți, 56% s-au declarat doar mulțumiți și doar 9% au fost nemulțumiți. În ceea ce privește ponderea acestor emisiuni, 42% consideră că nu sînt prea multe, iar 32% sînt indeciși.” Interesant este că, întrebați care sînt emisiunile culturale pe care le urmăresc, doar un mic procent dintre cei „mulțumiți” au știut să numească vreuna.

Și tocmai aceasta este și întrebarea pe care mi-a ridicat-o și mie acel procent de 73% mulțumiți și foarte mulțumiți: care sînt programele culturale care le ostoiesc într-atîta nevoia de cultură? Căci dacă ne uităm înspre produsele culturale oferite de televiziunile din România, vom avea nevoie de lupe ca să le găsim. Dacă pe vremuri existau destul de multe emisiuni de cultură generală, de tipul quiz-show, astăzi singura care a mai rămas în acest format de cultură-generală-ușor-digerabilă-pentru-mase este Cîștigă România, pe TVR 2. Vorbind despre Televiziunea națională, să nu uităm că aceasta și-a desființat în 2012 canalul dedicat excluziv culturii, pe motiv că „nu avea audiență”. Adică nu aducea bani. Și chiar dacă televiziunea publică este singura care mai are cîteva emisiuni culturale, acestea sînt mai degrabă de nișă, iar audiențele lor, din păcate, nu sar în tavan.

În rest, în afara televiziunii naționale, este jale. Și chiar dacă poți înțelege că o televiziune este o afacere, în clipa cînd după jurnalele unde se deplînge situația educației în România urmează emisiuni de divertisment de o calitate extrem de joasă, ipocrizia cam bate la ochi.

Bineînțeles, se invocă ideea că „publicul cere”. Dacă este adevărat, înseamnă că, de fapt, pentru români, educația și cultura nu contează. Dacă nu este adevărat, iar emisiunile de tip „bîlci” sînt băgate pe gît unui public care ajunge să le consume din inerție și comoditate, vorbim deja despre o afacere perversă care vizează doar cîștiguri facile, și nicidecum promovarea culturii.

Iar dacă vorbim despre promovare, care sînt figurile publice care defilează pe platourile televiziunilor? Sînt ele, în marea lor parte, oameni fini, erudiți și educați? Sau mai degrabă niște triste marionete, deghizate în politicieni certați aspru cu limba română sau în vedete drapate în vulgaritate, care joacă într-un spectacol grosier al inculturii crase?

Revenind, așadar, la tema acestui articol: este cu adevărat societatea românească avidă de cultură? Punem, într-adevăr, atît de mult preț pe educație precum pretindem că o facem? Sau, deși e de bonton să prețuim cultura, o facem mai degrabă din vîrful buzelor, căci la firul ierbii preferăm distracții ieftine pe moment și atît de costisitoare în timp. Deplîngînd starea educației din România, nu sîntem, de fapt, niște bocitoare tocmite, care mimează, atît de bine, suferința, dar care se dreg, mai apoi, cu un clondir la cîrciuma din sat?

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.