Pentru că purta o mască de protecție neconformă, senatoarea Diana Șoșoacă a fost oprită, pe data de 13 aprilie, să intre la ședința care avea loc în sala Comisiei juridice a Parlamentului – ceea ce a declanșat furia doamnei, acel gen de furie burzuluită cu care ne-a obișnuit de la primele sale apariții. Senatoarea a împroșcat cu tot felul de acuze, de la violența inumană cu care a fost călcată pe picior (pentru care a și sunat la 112!) pînă la abuzul de putere, declarînd ulterior că „în România s-a instaurat dictatura”, că „în Rusia e mai multă democraţie decît în România” sau că pînă „și în China e democraţie”. Bineînțeles, nu ca la noi, unde doamna a declarat dictatură.

Aceste declarații, aceste acuze bombastice, fără alt temei decît orgoliul personal al punerii în fason, oportunismul prin care senatoarea Diana Șoșoacă se dă victimă a autorităților hapsîne și năprasnica sa dorință de afirmare, printr-o gălăgie de mahala, nu sînt un circ ieftin, ci, din contra, unul cu un cost piperat. Pe de o parte, erijîndu-se în salvator al oprimaților de pretutindeni, doamna prinde contur public și adepți, pe de alta, aruncă în derizoriu concepte precum democrația și drepturile omului. Concepte care, într-adevăr, au fost puternic zdruncinate de-a lungul a mai bine de un an de criză mondială, dar din cauze reale, nu din cauza unor smiorcăieli răzgîiate și șoșoane folosite în scop personal.

Bunăoară, un caz recent: la începutul lunii aprilie, Darren Manaog Peñaredondo, un bărbat din provincia Cavite (Filipine), a fost oprit de poliție pentru că încălcase restricțiile sanitare impuse de lockdown și ieșise din casă după ora 18, ca să cumpere apă. Ca să-l pedepsească, polițiștii nu i-au dat doar o amendă, cum prevedea legea, ci au decis, cu de la sine putere, să-l oblige să facă 100 de genuflexiuni, alături de alți oameni prinși și ei pe stradă după ora respectivă. Dacă nu se sincronizau, oamenii trebuia s-o ia de la capăt. Bărbatul a ajuns acasă în dimineața următoare, pe la ora 6. După ce a zăcut o zi întreagă, neputînd să se miște, Penaredondo a făcut un infarct și a murit. Chiar dacă familia a acuzat poliția de abuz, iar șeful poliției a declarat, la scurt timp, că a declanșat o investigație, subliniînd că asemenea tratamente sînt inumane și că, dacă acuzațiile se dovedesc a fi întemeiate, vinovații vor fi pedepsiți, un om a murit din cauza beției de putere a unor oameni ai legii.

          

                                       Facundo Astudillo Castro (wikimedia commons)

În Argentina, un alt caz: Facundo Astudillo Castro, un tînăr de 22 de ani, a fost arestat tot din cauză că a încălcat restricțiile carantinei naționale. După arest, a dispărut pur și simplu și nimeni n-a mai știut nimic de el. Cîteva luni mai tîrziu i-a fost însă descoperit cadavrul – nici pînă acum circumstanțele morții sale nu au fost elucidate.

În Rusia, țara dată ca exemplu de democrație de către senatoarea Diana Șoșoacă, Anastasia Vasilieva, medic și liderul sindicatului cadrelor medicale, a fost arestată anul trecut pentru că a vorbit public despre lacunele sistemului de sănătate din Rusia, total nepregătit pentru combaterea COVID-19. La scurt timp a fost arestată, împreună cu alți colegii și jurnaliști, în drum spre livrarea de provizii medicale (măști și mănuși) pentru lucrători din domeniul sănătății. Toți cei aflați în compania sa au fost acuzați de „nerespectarea regulilor de conduită pentru prevenirea și lichidarea unei situații de urgență”, dar, în timp ce majoritatea dintre ei au fost rapid eliberați, Vasilieva nu a avut voie să părăsească secția de poliție, fiind supusă unei noi acuze: „nesocotirea ordinelor unui polițist”. Anastasia Vasilieva fiind nu doar medicul lui Aleksei Navalnîi, ci și una dintre cele mai vocale susținătoare ale principalului opozant rus.

                   

                                                       Anastasia Vasilieva (youtube)

Bineînțeles, să nu uităm nici de cealaltă „democrație” amintită de senatoarea Șoșoacă – China, unde doar cazul de la începutul pandemiei spune tot: doctorul Li Wenliang, unul dintre primii care au încercat să vorbească despre noul coronavirus, a fost imediat luat în vizorul poliției, a retractat afirmațiile, după care a murit, culmea, chiar din cauza infecției cu COVID-19.

Nu sînt, nici pe departe, cazuri singulare. Potrivit unui raport al Amnesty International, făcut public la finalul anului trecut, raport care a analizat felul cum măsurile luate de autorități pentru a stopa pandemia au degenerat în abuzuri, în mai bine de 60 de țări vizate de investigație, măsurile coercitive și pedepsele aplicate au dus la „încălcarea sistematică a drepturilor omului și la divizarea societății”, multe dintre legile luate în numele stopării pandemiei deschizînd periculoase portițe spre derapaje de la democrație și înspre încălcarea drepturilor omului.

„De nenumărate ori forțele de poliție au folosit forța în mod excesiv și inutil în aplicarea măsurilor pentru combaterea COVID-19: carantine generale, restricții, înăbușirea în forță a protestelor pașnice, suprimarea disidenților. În unele țări, zeci de mii de oameni au fost arestați pentru infracțiuni legate de pandemie sau plasați în centre de carantină în condiții inumane și insalubre, centre care aparțineau statului. În multe regiuni, forțele de ordine au convocat pentru audieri sau chiar au arestat jurnaliști, bloggeri, apărători ai drepturilor omului, activiști politici și utilizatori de social media doar pentru că și-au exprimat în mod public opiniile cu privire la măsurile luate de autorități pentru a combate pandemia. În multe țări, în numele protecției sanitare, oameni au fost evacuați cu forța din case sau reținuți.” – se arată în raport.

Cîteva exemple de țări, menționate în raport, care au folosit pandemia drept pretext pentru a modifica sau a implementa legi care ar atenta la democrație: guvernul Cambodgiei a adoptat o lege care să permită și să reglementeze starea de urgență – formularea vagă a legii dînd puteri fără precedent autorităților. Astfel, odată invocată, legea permite punerea în aplicare „și a altor măsuri care sînt considerate adecvate și necesare ca răspuns la starea de urgență”. Fără nici un drept de apel. Cu alte cuvinte, orice va voi, Guvernul va avea. În alte țări, precum Thailanda, Kazahstan, Maroc sau Franța, măsurile luate au fost disproporționate față de realitate, „restricționînd libertățile individului, libertatea de exprimare sau dreptul de manifestări pașnice”.

În Turcia, peste 500 de oameni au fost reținuți din cauză că au distribuit pe conturile de social media „postări cu conținut provocator în ceea ce privește coronavirusul”. În Bahrain, Kuweit, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, autoritățile au emis „avertizări” de răspundere penală pentru publicarea de știri false sau răspîndirea de dezinformări. Avertizările au fost dublate de acțiuni, de vreme ce au existat urmăriri penale pentru cei care au criticat măsurile luate de guverne în virtutea pandemiei. În Ungaria, Codul Penal a fost modificat în luna martie a anului trecut, pentru a include o pedeapsă de pînă la trei ani de închisoare pentru cei care obstrucționează măsurile guvernamentale de combatere a unei epidemii. Au fost adăugate noi infracțiuni de „răspîndire a informațiilor false” sau „comunicarea faptelor într-un mod care împiedică măsurile pentru sănătatea publică”, cu pedepse de pînă la cinci ani de închisoare. „Chiar dacă Guvernul a insistat asupra faptului că măsurile respective sînt temporare, modificările legii nu includ limite de timp” – se mai specifică în raport.

O criză, se spune, poate fi un catalizator pentru oportunități. Poate fi însă și declanșatoarea unor derapaje majore, rupînd echilibrul social, alterînd starea de democrație, conferind puteri nelimitate unor guverne care trag foloase politice în numele protejării sănătății publice. Iar într-o lume aflată în derivă, toate acestea se pot întîmpla fără mari repercusiuni. Mai ales dacă atenția publică este captată de indivizi care zbiară că le e încălcat dreptul la libertate pentru că li se cere un lucru banal – purtarea măștii – sau se lamentează, invocînd încălcărea drepturilor omului și jeluindu-se de tratamente inumane pentru că au fost „încălcați” pe picior.

Cînd în lume oamenii sînt arestați, umiliți, torturați, omorîți, aceste șoșoane sînt cel puțin de prost gust.