Republica Cehă a trăit cele mai dramatice două săptămîni din istoria sa de după Revoluția de Catifea din 1989, în urma anunțului făcut de Guvern, potrivit căruia doi agenți ruși sînt responsabili de exploziile din 2014 de la depozitul de muniție din satul morav Vrbetice, în care și-au pierdut viața două persoane. Declarația fostului prim-ministru Bohuslav Sobotka a ilustrat pe deplin șocul trăit de întreaga națiune: „Aș spune că acesta este cel mai amplu atac rusesc pe teritoriu ceh de la invazia din 1968. Ne aflăm în fața unui moment istoric și trebuie să reacționăm”.

Și Cehia a reacționat. Guvernul ceh a expulzat optsprezece spioni ruși care lucrau la ambasada rusă din Praga, ceea ce a provocat o previzibilă expulzare, pe bază de reciprocitate, a unor diplomați cehi, la Moscova. Mai important însă e faptul că aceste evenimente ar putea constitui un punct de cotitură pentru Republica Cehă, dacă nu pentru întreaga Europă Centrală.

Situația geopolitică din regiune a părut pentru multă vreme clară. Polonia e un oponent declarat al Kremlinului, slovacii încearcă să rămînă invizibili, maghiarii, guvernați de prim-ministrul Viktor Orbán, sînt acoliții Kremlinului în Europa, iar cehii fac zigzaguri, încercînd să nu se îndepărteze nici de ruși, dar nici de NATO. Poetul Josef Svatopluk Machar a surprins atitudinea Cehiei încă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea: „Iar simpatiile ni le plimbăm / din Est în Vest, din Vest în Est / cu slăbiciunile amîndurora, dar fără virtuțile lor…”.

După 1989, cînd eroul disident anticomunist Václav Havel a devenit președinte, a părut evident că Cehia făcea parte din Occident și că își dorea să fie un membru activ al NATO și al Uniunii Europene. Dar, orbită de narațiunea strălucitoare a lui Havel, Cehia nu a întrezărit ceea ce urma să vină. Elita cehă ivită în anii 1990 post-comuniști a fost mult mai pragmatică. Cînd Havel vorbea de valori, ceilalți vorbeau despre bani. Afacerile și economia erau totul; politica externă trebuia să se acomodeze.

Guvernele Cehiei nu au fost pro-Kremlin. Mentalitatea locală reflecta mai degrabă refuzul unui angajament. Cehii voiau să fie în UE, care însemna bani, și în NATO, care însemna protecție. Dar, în momentul în care a fost nevoie să dea dovadă de solidaritate, cehii au dat înapoi și au început să cîrtească. Dacă politica poloneză e strîns legată de catolicism, iar resentimentul istoric are încă o influență puternică în Ungaria, în Republica Cehă materialismul e cel care joacă rolul hotărîtor, indiferent dacă guvernul e de stînga sau de dreapta.

Actualul prim-ministru Andrej Babis ilustrează perfect această atitudine. Babis vrea de la UE numai bani. Cînd vine vorba de a respecta reguli europene, el refuză, declarînd că Republica Cehă nu e o „colonie a Bruxelles-ului”. În mod paradoxal, această abordare slăbește poziția Cehiei față de Rusia, deoarece creează impresia că e o țară fără nici o apartenență, care se alătură celui care plătește mai mult.

Această postură stîrnește interesul Moscovei. Doi dintre politicienii cehi de frunte sînt adepții unei politici pro-ruse: fostul președinte Václav Klaus și succesorul său, Milos Zeman. După ce Rusia a invadat Ucraina în 2014, Klaus a luat apărarea Kremlinului, scriind că „Ucraina s-a născut după căderea comunismului, ca un stat fundamental non-istoric”. Klaus, forța motrice a politicii cehești și a reformei economice post-comuniste a anilor 1990, își dorește ca Cehia să părăsească UE și condamnă vehement reacția Guvernului la dezvăluirile cu privire la atentatul din Vrbetice.

În vreme ce Klaus e un om de dreapta, Zeman, fostul lider al partidului social-democrat, a readus la viață, după 1989, stînga necomunistă. Cu toate acestea, Zeman s-a dovedit și el un apărător ferm al intereselor Rusiei. Încă de cînd și-a început mandatul de președinte în 2013, Zeman a pus sub semnul întrebării implicarea Rusiei în invazia Crimeii și a Ucrainei de est, a atacat serviciile de informații cehești care avertizau asupra ingerințelor Moscovei, a susținut rolul Rusiei în construcția unei centrale nucleare în Cehia și a cerut demiterea fostului ministru de externe Tomás Petrícek, critic la adresa Rusiei, și a fostului ministru al Sănătății Jan Blatný, care a refuzat achiziționarea vaccinului neautorizat anti-COVID-19 rusesc Sputnik V. Lista poate continua.

După ce Guvernul a anunțat că agenții ruși au fost în spatele atentatului din 2014, Zeman, șeful statului ceh, a amuțit timp de șapte zile. Cînd, în sfîrșit, a reapărut, a preluat rolul unui propagandist rus: „Nimic nu e dovedit”, a spus în zeflemea, într-o apariție televizată. Poliția, a susținut el, care ar fi început să investigheze cazul abia de cîteva săptămîni, ia în calcul două posibile scenarii ale atentatului.

De fapt, serviciile de informații și poliția iau în calcul o singură posibilitate: implicarea Rusiei. Zeman și-a pus în minte, pur și simplu, să bagatelizeze importanța cazului și e dispus să discrediteze instituțiile cehești, în acest scop.

Ne apropiem astfel de un punct de cotitură. Mulți cehi înțeleg acum că singura opțiune este angajamentul geopolitic și atașamentul față de valorile pe care se sprijină alianțele Europei. Trebuie luată o poziție clară față de Rusia. Cehia face parte din Occident, în care Kremlinul lui Vladimir Putin vede un inamic. Această voce a realismului se face tot mai auzită și în Slovacia învecinată.

Cehii încep de asemenea să înțeleagă că dependența de Rusia e mult mai redusă decît își imaginau. Schimburile comerciale sînt minimale, iar resursele energetice ale Cehiei sînt multiple. Cehii vor realiza, sperăm, că propria lor securitate nu e amenințată și că pot fi membri activi ai UE și NATO.

Toate acestea depind însă și de ce anume fac ceilalți. Primele reacții ale Vestului, la știrea implicării Rusiei în atentatul asupra depozitului de muniție, au fost sub așteptări. Ceea ce a dat apă la moară site-urilor și politicienilor pro-Kremlin: nimănui nu-i pasă, nimeni nu crede ș.a.m.d.

Această slabă reacție a Vestului îi atinge pe cehi într-un punct nevralgic. Amintirea dureroasă a politicii de conciliere a Angliei și a Franței, la München, în 1938 – care a lăsat Cehia de una singură în fața lui Hitler – e încă vie. Cehii au învățat să observe reacțiile celorlalte țări cu precauție, pentru a putea evalua cît de mult sînt dispuși să se implice cu adevărat aliații lor. De aceea, a fost esențial faptul că atît UE, cît și NATO și-au exprimat fără preget susținerea pentru Cehia, expulzînd simbolic diplomați ruși.

Alegerile parlamentare vor avea loc în toamna acestui an, iar sondajele de opinie sugerează un cîștig de cauză pentru partidele care nu îl agreează nici pe Zeman, nici Kremlinul. Pe măsură ce campania electorală se încinge, nimeni nu se așteaptă ca Zeman – sau Kremlinul – să stea cu mîinile în sîn.

Erik Tabery este redactor-șef al săptămînalului ceh Respekt. Cea mai recentă carte publicată este The Abandoned Society: The Czech Path from Masaryk to Babis.

Foto: Miloš Zeman și Vladimir Putin

Copyright: Project Syndicate, 2021

traducere de Matei PLEŞU