O limbă „a păcii”

Multe acuzații grele se aduc limbii vizavi de starea de lucruri între oameni pe planetă. De la simple neînțelegeri individuale la războaie interne sau externe, limba pare să aibă ceva de spus în toate, iar „remediile” pentru așa ceva au diferit de-a lungul secolelor, numai ideea fundamentală din care se hrănesc a rămas aceeași: limba influențează gîndirea. Astăzi avem „soluția” corectitudinii politice, însă la prezent mă voi referi în alt articol. În textul anterior de la această rubrică am vorbit despre soluțiile trecutului mai îndepărtat: despre oamenii de știință ai veacului al XVII-lea și încercările lor de a inventa sisteme de comunicare „raționale”, capabile să desființeze barierele ridicate de faptul că omenirea nu vorbește o singură limbă. Convinși că limba adamică ar putea fi descoperită dacă s-ar putea reface drumul invers de la Babel, ei au creat sisteme bazate pe logică, matematică și reprezentări vizuale ale realității, raționînd în felul următor: lucrurile naturale și conceptele sînt clare, date dinainte, dar cuvintele ne împiedică să ajungem la ele; între limbă și matematică există o asemănare fundamentală: ambele lucrează cu un număr limitat de elemente minimale (calculul – cu numere, zece simboluri, plus un număr finit de operații matematice, iar limba – cu litere/sunete plus reguli finite de combinare), dar, prin repetarea unei operațiuni asupra rezultatelor succesive, se obține o infinitate de numere/mesaje; deci nu s-ar putea obține sensuri printr-o matematică a conceptelor?

Lumea se schimbă odată cu trecerea epocilor, iar secolul al XIX-lea e străbătut de un Zeitgeist cu totul diferit, secularizant (acum își publică și Darwin teoriile). Omul și lucrurile lui sînt reevaluate, soluția unei limbi universale ar putea veni de la ele. În loc să disprețuiești limbile naturale, încercînd să construiești un sistem de comunicare diferit, de la zero, poate ar fi o idee mai bună să pui laolaltă elemente de construcție deja existente (studiul comparatist, început în secolul precedent, deja trasase legături de rudenie între limbile indo-europene). În plus, țelul e mai pragmatic, mai realist: o limbă unică accesibilă oricui pentru a ne putea înțelege cu oricine. Aceasta înseamnă un sistem gramatical predictibil (fără neregularități de formă), un vocabular cît mai mic și un inventar mare de afixe care, prin atașare la cuvintele primare, să ducă la un număr cît mai mare de derivate. O structură modulară regulată, cum am zice azi, ca o mobilă în care, distribuind diferit componentele, obții o varietate de forme, numai că, în loc de rafturi, articulezi elemente lingvistice.

Volapük și Esperanto sînt două astfel de încercări. Prima este o limbă inventată în 1879, de către un preot german care susține că, într-o noapte, a primit prin revelație divină instrucțiuni clare de a crea o limbă universală. Vocabularul e bazat mai ales pe engleză (parțial pe germană), însă ortografia neinspirată (trei vocale au umlaut) ascunde de multe ori acest lucru. Numele provine din germanul Volk (popor), vola fiind genitivul, urmat de pük, de la englezescul speak (a vorbi). Arika Okrent, în In the Land of Invented Languages / Pe tărîmul limbilor inventate, dă mai multe exemple: löf/love (iubire), smül/smile (zîmbet), blöf/proof (dovadă), seplänön/explaining (explicare). Iată cum apare cuvîntul pük în derivate: motapük/mother tongue (limbă maternă), püked/sentence (propoziție), möpüked/ polyglot (poliglot), pükon/to speak (a vorbi).

Substantivele, adjectivele și pronumele au, în toate cazurile (nominativ, genitiv, dativ și acuzativ), aceleași terminații, pluralul se marchează printr-un -s adăugat singularului. Verbul are o mulțime de afixe – Harris și Taylor menționează, în Landmarks in Linguistic Thought I, 550.440 de forme separate, dar regulate. Avantajul regularității în limbă este uriaș: formele gramaticale ale cuvintelor pot fi deduse, nu trebuie învățate pe dinafară, numai că, în cazul de față, bietele cuvinte de bază sînt copleșite de mulțimea de prefixe și sufixe. Limba a avut, la vremea ei, un succes uriaș, mai ales în Germania, dar și în Anglia și Franța, și chiar în Statele Unite. Azi există un site dedicat pe Internet pentru entuziaștii din prezent și pentru cei care vor să învețe limba. De curiozitate, iată cum poți număra de la 1 la 10 în Volapük: bal, tel, kil, fol, lul, mäl, vel, jöl, zül, deg.

Esperanto a fost creată de Ludwik Zamenhof, evreu rus născut în 1859, în Bialystok (parte a Poloniei de azi), un oraș în care locuiau patru etnii diferite (germani, ruși, polonezi și evrei) care trăiau în ostilitate încrucișată. Copil marcat de atmosfera sumbră, Zamenhof a crescut cu convingerea că valorile diferite provin din limba diferită. În 1887, publică o broșură intitulată Lingvo internacia, o semnează „Dr. Esperanto” (cel ce speră) și o dă lumii renunțînd la orice drept asupra ei, considerînd-o un bun al întregii societăți. În interior se află o limbă „a păcii”, cu aproximativ 900 de cuvinte în vocabular și un sistem de 16 reguli gramaticale (pentru întreaga descriere voi folosi informațiile Arikăi Okrent). Designul se bazează pe rădăcini și afixe, la fel ca Volapük. Substantivele se termină în -o, adjectivele în -a, adverbele în -e: vero (adevăr), vera (adevărat), vere (cu adevărat). Verbele se termină toate în -i, iar timpul verbal e marcat prin terminații: prezentul cu  -as ,trecutul cu -is, viitorul cu -os: (mi) faras, faris, faros = (eu) fac, am făcut, voi face. Antonimul oricărui cuvînt se face prin prefixul mal-: bona-malbona (bun-rău), estimi-malestimi (a stima – a disprețui). Nimic nu se schimbă, rădăcini sau afixe, în uz, totul e ușor recognoscibil, iar autorul nu pierde timpul explicînd formarea cuvintelor ci lasă interlocutorul să-și dea seama, pe baza unor minime informații, cum merge întreaga poveste și să învețe singur prin exemple: Mi ne scias kie lasis la bastonon = Nu știu unde mi-am lăsat bastonul.

Nominalizat de paisprezece ori la Premiul Nobel pentru Pace, Zamenhof a lăsat o limbă al cărei vocabular a continuat să se îmbogățească, avînd azi peste două milioane de vorbitori în întreaga lume. Se pare că însuși George Soros a învățat limba de la tatăl lui, în adolescență predicînd dintr-o Biblie esperantistă în faimosul Hyde Park din Londra, în Speaker’s Corner. Azi, vorbitorii se întîlnesc online, pe rețelele sociale. Platforma Duolingo, total gratuită, a fost creată pentru oricine vrea să învețe limba și să se conecteze cu restul comunității din întreaga lume.

Peste două sute de limbi artificiale, mai mult sau mai puțin complexe, au răsărit pe mapamond de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și pînă cînd a izbucnit al Doilea Război Mondial, făcînd necesară distincția dintre o limbă auxiliară (auxiliary language/auxlang) și una construită (constructed language/conlang), în funcție de scop. Comunitatea auxlang-erilor e compusă din artizanii/utilizatorii unei limbi artificiale menite a funcționa în lumea reală (cum sînt cele descrise în articolul de față); conlang-erii alcătuiesc, dezvoltă și utilizează limbi artificiale destinate lumii ficționale (limba elfilor din cărțile lui Tolkien sau limba klingoniană din seria Star Trek – The New Generation). Despre acestea, însă, în articolul de săptămîna viitoare.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: Ludwik Zamenhof (wikimedia commons)